ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1707/23.06.2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva încheierii de la 18.09.2019 și a sentinței civile nr. 4906/18.09.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva respectivei decizii civile, A. a formulat o cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 5008/16.12.2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2797/16.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul; și cererea de completare a dispozitivului acestei hotărâri a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia nr. 1049/05.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Reclamanta A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2797/16.12.2021, care a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 498/02.03.2022.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat o cerere de revizuire, anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1972/11.10.2022.

A. a promovat o contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 503-508 C. proc. civ., fără a indica vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În cuprinsul contestației, a susținut că cererile sale formulate în etapele procesuale anterioare și excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat au rămas nesoluționate. De asemenea, a redat diverse dispoziții din Constituția României, exprimând nemulțumiri față de parcursul procesual al demersurilor sale în raport cu principii de drept reglementate constituțional.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că, reglementată de lege ca o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Prin urmare, admisibilitatea unei contestații în anulare, din perspectiva obiectului și motivelor ce pot fi invocate, implică, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală citată, iar pe de altă parte, încadrarea susținerilor titularului demersului judiciar într-una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv.

În consecință, formularea contestației în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești nesusceptibile de exercițiul acestei căi de atac sau pentru alte motive decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta întrucât, în virtutea principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părțile pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate legal în condițiile și termenele prevăzute.

Prin hotărârea atacată a fost anulată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 498/02.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, însă niciunul dintre argumentele prezentate de către contestatoare nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în anulare reglementate de art. 503 C. proc. civ. toate criticile acesteia sunt, în realitate, expresia unor nemulțumiri ce vizează modul de soluționare a cauzei.

Așadar, cum aspectele invocate de contestatoare nu pot face obiectul analizei pe calea contestației în anulare, aceasta fiind exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii, demersul judiciar de față nu este admisibil, motiv pentru care, nefiind incidente motivele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1972/11.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.