ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2407 din data de 02 septembrie 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 335 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată (faptă din data de 30.05.2019).

S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost comisă în termenul de supraveghere de 2 ani acordat prin Sentința penală nr. 1644/14.12.2018 a Judecătoriei Satu Mare definitivă prin neapelare la data de 03.01.2019, prin care s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei în sarcina inculpatului.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei închisorii de 1 an, acordată prin sentința penală 1644/14.12.2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare la data de 03.01.2019 și s-a dispus aplicarea și executarea pedepsei.

S-a descontopit pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 1644/14.12.2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin neapelare la data de 03.01.2019 și s-au repus în individualitatea lor următoarele pedepse: - 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. - faptă din data de 19.04.2017 și - 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. - faptă din data de 19.04.2017.

În baza art. 88 alin. (3) ultima teză din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în sarcina inculpatului (9 luni + 6 luni = 15 luni/3), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 2407/02.09.2022 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat.

În esență, în fapt, s-a reținut, că în data 30.05.2019, în jurul orei 00:59, inculpatul A., a fost depistat de către organele de poliție în timp ce conducea pe str. x din mun. Timișoara, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În argumentare, recurentul inculpat a arătat, în esență, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu există, întrucât din cauza unei erori existente în baza de date verificată de agentul de poliție, dreptul său de a conduce figura ca fiind, la data de 14.12.2018, suspendat, deși perioada de suspendare încetase la finalul zilei de 12.12.2018, ca urmare a împlinirii perioadei de suspendare de 90 de zile.

Totodată, din cauza necunoașterii de către agentul de politie a prevederilor art. 88 alin. (6) din Codul rutier, acesta a dispus începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustrage de la recoltarea de probe biologice, deși rezultat afișat de aparat etilotest era de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar prevederile art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc că au obligația de a se supune recoltării probelor biologice doar cei care au condus autovehicule, deși s-au aflat sub influența unei alcoolemii mai mari do 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Or, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în forma prevăzută la art. 335 alin. (2) din C. pen., este necesară existența unei situații premise, ce constă în existența unei legale suspendări a dreptului de a conduce.

Prin urmare, atât timp cât s-a constatat în mod definitiv, prin soluția de clasare dispusă în dosarul de urmărire penală nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în acest din urmă dosar, nu există/nu sunt prevăzute de legea penală, este mai mult decât evident că la data de 30.05.2019 (momentul opririi în trafic a clientului în municipiul Timișoara) suspendarea dreptului său de a conduce era una nelegală, apărută din cauza unor erori.

Astfel, lipsa situației premise/condiție de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., și anume legala suspendare a exercitării dreptului de a conduce, determină lipsa tipicității faptei, fiind astfel incident temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei și sentinței penale recurate și să se dispună achitarea recurentului A. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335, alin. (2) cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.

Deopotrivă, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 februarie 2023, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în cameră de consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 28 martie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din 28 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 23 mai 2023, cu citarea inculpatului A.. S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de inculpatul A..

Procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererilor de recurs pendinte, a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constatat următoarele:

Decizia recurată - Decizia nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că aspectele vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului se circumscriu, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Subsecvent, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată prin raportare la art. 441 din C. proc. pen.. S-a constatat că în speță, recurentul inculpat A. nu a motivat cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, situație în care, procedând la evaluarea acesteia exclusiv prin raportare la aspectele invocate în cererea de recurs în casație și datele particulare ale cauzei, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constatat că, în contextul admiterii în principiu a cererii de recurs în casație și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, în cauză nu se decelează aspecte apte să releve necesitatea dispunerii unei măsuri excepționale ca cea prev. de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.

În consecință, în raport de argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpaților.

Se constată că în cauză, prin recursul în casație formulat, recurentul inculpat A., în esență, a invocat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu există, întrucât din cauza unei erori existente în baza de date verificată de agentul de poliție, dreptul său de a conduce figura ca fiind, la data de 14.12.2018, suspendat, deși perioada de suspendare încetase la finalul zilei de 12.12.2018, ca urmare a împlinirii perioadei de suspendare de 90 de zile. Totodată, a susținut că din cauza necunoașterii de către agentul de politie a prevederilor art. 88 alin. (6) din Codul rutier, acesta a dispus începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustrage de la recoltarea de probe biologice. Or, în actualul cadru procesual instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele ordinare, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator, la stabilirea unei alte situații de fapt sau o schimbarea încadrării juridice.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Analizând situația de fapt reținută în sarcina recurentului prin decizia penală recurată, se constată că în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în data 30.05.2019, în jurul orei 00:59, a fost depistat de către organele de poliție în timp ce conducea pe str. x din mun. Timișoara, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, având suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Înalta Curte constată că prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A., în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, cu consecința achitării, motive ce nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Or, starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Prin urmare, motivele invocate în susținerea recursului în casație nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția acestuia.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Față de soluția dispusă, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1253/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iunie 2023.

GGC - ED