ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 23 iunie 2021, Judecătoria Luduș, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 335 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat.

De asemenea, a constatat faptul că inculpatul a comis prezenta infracțiune în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., primul termen al acesteia constând în pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, astfel că în baza art. 96 alin. (4) C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința menționată și a dispus executarea în totalitate a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penala nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureș, def. prin neapelare, la data de 02.05.2018.

Totodată, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penala nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 și pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre inculpatul având de executat în total pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare în regim de detenție.

În plus, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat și a dispus ca o copie a prezentei hotărâri se va comunica, după rămânerea definitivă, către IPJ Mureș- Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 302/A din 25 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 98 din 23 iunie 2021 pronunțate de Judecătoria Luduș, în dosarul penal nr. x/2020 și s-a menținut hotărârea penală atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura soluționării prezentului apel.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2020

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 septembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din 25 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând condițiile de admisibilitate în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs în casație se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin motivele formulate de recurentul A. s-a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulat și, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea sa.

Prin cererea de recurs în casație și concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A. a criticat decizia pronunțată în apel susținând că este nelegală, ca urmare a constatării existenței unei fapte prevăzute de legea penală, în condițiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, întrucât nu a existat premisa descrisă în hotărârea de condamnare.

Astfel, s-a arătat că varianta reținută de către procuror și însușită de către prima instanță de judecată, incriminează fapta persoanei care posedă permis de conducere, însă exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În acest sens, s-a reținut faptul că, la data de 29.06.2018, inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat urmare a săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) și art. 337 alin. (1) și (2) C. pen., fapte din data de 15.08.2015, respectiv a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. (2) C. pen., fapta din 13.09.2015.

S-a precizat că pentru faptele anterior indicate și reținute de către procuror (15.08.2015 și 13.09.2018), inculpatul a fost condamnat, prima dată prin sentința penală nr. 223/2017 a Judecătoriei Luduș (definitivă la 17.01.2018), iar ultima condamnare a fost dispusă prin sentința penală nr. 76/2018 a Judecătoriei Târgu Mureș (definitivă la 12.02.2018).

Ca atare, la data reținută pentru săvârșirea faptei din prezentul dosar, 29.06.2018, pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus inițial de către serviciul rutier suspendarea exercitării dreptului de a conduce, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiind astfel finalizat procesul penal.

S-a menționat faptul că pentru săvârșirea infracțiunilor din datele de 15.08.2015 și 13.09.2015, inculpatului i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit prevederilor art. 193 alin. (4) din ROUG nr. 195/2002:

"...prin înștiințare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu are dreptul să conducă autovehicule până la finalizarea dosarului penal."

Prin urmare, raportat la prevederea legală antemenționată, orice decădere cu privire la exercitarea dreptului de a conduce este limitată în timp, în cazul inculpatului, până cel târziu la data de 12.02.2018, data ultimei hotărâri de condamnare. Ulterior acestei date, având în vedere condamnarea acestuia, nu mai putea opera suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă prin cele două înștiințări emise de către Poliția Târgu Mureș -Biroul Rutier la data de 13.09.2015, respectiv Poliția Iernut la data de 15.08.2015, în condițiile în care aceasta era dispusă doar până la finalizarea dosarului penal.

În acord cu cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 27 din 21 aprilie 2021, a reținut faptul că " (...) măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracțiuni, încetează la definitivarea dosarului penal (...) Prin urmare, aceeași este și durata măsurii interdicției de a conduce pe care polițistul o ia atunci când constată săvârșirea oricăreia dintre aceste infracțiuni - conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet. Astfel, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu poate dura decât până la soluționarea definitivă a dosarului penal. (...) ". Există o distincție între permisul emis de autoritățile române sau străine, cu atât mai mult cu cât ICCJ a avut în vedere o situație premisă ce vizează anularea unui permis de conducere emis de autoritățile române.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă în mod neîndoielnic faptul că niciodată nu a fost comunicată nici inculpatului și nici autorității emitente a permisului de conducere (autorităților maghiare), în condițiile legii, nicio măsură de suspendare a exercitării dreptului de a conduce al inculpatului sau de interzicere a dreptului de a conduce vehicule în România.

Ca atare, în cauză, nu s-a realizat situația premisă, ca element atașat laturii obiective, pe care norma de incriminare o impune în mod expres, iar fapta inculpatului care a condus autoturismul la data de 29.06.2018 pe raza localității Iernut, jud. Mureș, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum a fost reținută prin sentința primei instanțe.

Pe de altă parte, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen.., potrivit cărora judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare, instanța este ținută să analizeze și să se pronunțe exclusiv cu privire la fapta imputată persoanei trimisă în judecată.

Din acest punct de vedere, instanța de control judiciar, în mod nelegal, a apreciat în motivarea soluției asupra faptului că inculpatul a săvârșit infracțiunea raportat la faptul că permisul de conducere ar fi fost anulat și prin urmare efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat - prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă pe care a săvârșit-o la data de 29.06.2018 în condițiile în care avea dreptul de a conduce suspendat din data de 15.08.2015.

Prin urmare, aceasta era acuzația care i s-a adus inculpatului prin actul de sesizare și cu care a fost sesizată instanța de judecată, și nicidecum faptul că ar fi condus având permisul anulat ca urmare a hotărârii de condamnare (sentințe penale ale Judecătoriei Târgu Mureș/Luduș).

Ca atare, instanța de apel, în mod nelegal, având în vedere faptul că a constatat că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel de critică, a dat o dezlegare diferită, schimbând, în realitate, prin motivarea adusă, încadrarea juridică a faptei, în sensul în care a constatat efectiv că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii în forma prevăzută în textul legal incriminator, art. 335 alin. (2) teza a III-a C. pen. (conduce pe drumurile publice un vehicul în condițiile în care permisul i-a fost anulat).

În concluzie, s-a susținut că, în speță, nu există niciuna dintre situațiile prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu a existat situația premisă și nu sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, motiv pentru care a solicitat să se constate incidența cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., desființarea deciziei atacate și, în rejudecare, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., exclusiv motivele care pun în discuție elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen.. S-a mai precizat că, în jurisprudența sa, Înalta Curte a statuat că referirea la probatoriul administrat în cauză, situația de fapt ori încadrarea juridică, sunt aspecte ce țin de temeinicie și nu de legalitatea pedepsei.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile, în scopul respectării legislației și uniformizării jurisprudenței și nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În speța de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În cauză, prin motivele de recurs în casație se solicită a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., prin decizia pronunțată de instanța de apel care a dispus soluția definitivă de condamnare a recurentului inculpat pentru infracțiunea prevăzută în art. 335 alin. (2) C. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit art. 335 alin. (2) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. (1) C. pen. drept prima trăsătură esențială a infracțiunii, rezultă din principiul legalității incriminării și presupune corespondența dintre fapta concretă săvârșită de o persoană și elementele de natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

Potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri: (...) b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din C. pen.

În considerentele deciziei nr. 27 din 21 aprilie 2021 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la persoana care poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., publicată în M.Of. nr. 664 din 6 iulie 2021, s-a reținut că efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare. De asemenea, prin aceeași decizie, Înalta Curte a subliniat faptul că deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

În esență, pornind de la cazul de casare invocat, se constată că motivele recurentului inculpat A. se referă la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina recurentului inculpat, prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.. A apreciat că potrivit prevederilor art. 193 alin. (4) din ROUG nr. 195/2002, orice decădere cu privire la exercitarea dreptului de a conduce este limitată în timp, în cazul inculpatului, până cel târziu la data de 12.02.2018, data ultimei hotărâri de condamnare. Ulterior acestei date, nu mai putea opera suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă prin cele două înștiințări emise de către Poliția Târgu Mureș -Biroul Rutier la data de 13.09.2015, respectiv Poliția Iernut la data de 15.08.2015, în condițiile în care aceasta era dispusă doar până la finalizarea dosarului penal.

Astfel, s-a considerat că nu s-a realizat situația premisă atașată laturii obiective a infracțiunii, respectiv comunicarea către acesta sau către autoritățile emitente a permisului de conducere (autorităților maghiare), a măsurii anulării permisului de conducere.

În acest sens, prin considerentele deciziei din apel, s-a reținut, ca bază factuală că: "în data de 29.06.2018, în jurul orelor 18:30, inculpatul a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare x, în centrul orașului Iernut, având dreptul de a conduce suspendat din data de 15.08.2015, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 335, alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1) C. pen., raportat la art. 43, alin. (1) C. pen.."."

De asemenea, prin decizia pronunțată în apel, s-a reținut că: "prin înștiințarea din data de 15.08.2015 inculpatului i s-a adus la cunoștință faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, aspect reiterat prin înștiințarea din data de 13.09.2015, iar în urma rămânerii definitive a sentinței penale nr. 223/2017 pronunțată de Judecătoria Luduș, prin care inculpatul a suferit prima condamnare penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, în baza art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a operat sancțiunea administrativă a anulării permisului de conducere, sancțiune care, conform celor reținute de ÎCCJ prin decizia nr. 27/21.04.2021 operează ope legis, independent de statul emitent al permisului de conducere".

Situația de fapt reținută cu caracter definitiv de instanța de apel reliefează că "efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenței unei hotărâri judecătorești de condamnare iar deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice. În plus, s-a amintit că "nu se face distincție după cum permisul este emis de autoritățile române sau străine, aceste aspecte urmând a avea relevanță în procedura administrativă a anulării înscrisului constatator al dreptului de conducere", iar faptul că organele române de poliție nu ar fi procedat la încunoștințarea autorităților ungare nu este o condiție pentru a opera sancțiunea interzicerii dreptului de a conduce.

În raport de cele menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile inculpatului în sensul că permisul de conducere nu a fost anulat ulterior momentului pronunțării hotărârilor definitive, astfel încât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, având în vedere și comunicarea autorităților maghiare că deținea la data săvârșirii infracțiunii un permis de conducere valabil, întrucât situația de fapt stabilită de instanța de apel are caracter definitiv.

Or, așa cum s-a arătat, contrar celor susținute de către recurent că permisul de conducere nu a fost anulat ulterior momentului pronunțării hotărârii definitive de condamnare, invocând în susținere decizia nr. 27 din data de 21 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se constată îndeplinită situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. reprezentată de anularea permisului de conducere, conform legii speciale privind circulația pe drumurile publice și întrunite cerințele esențiale care întregesc elementul material al acestei infracțiuni.

Fiind vorba de o obligație, legiuitorul a stabilit și consecințele nerespectării acesteia, subliniind că deținerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condițiile în care instanța de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

Cu privire la problema de drept expusă, instanța de apel a reținut că sancțiunea anulării permisului de conducere intervine de drept în cazul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare a titularului acestuia și nu este condiționată de comunicarea ei în cadrul procedurii administrative prin care se dispune această anulare (în acest sens este și decizia nr. 27 din data de 21 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Mai mult, se reține că, așa cum a reținut instanța de apel, inculpatului asemenea oricărui alt cetățean român, îi revenea obligația de a cunoaște prevederile legii, inclusiv ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel că nu este aplicabil nici din perspectiva laturii subiective cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Din această perspectivă, se constată că instanța de apel, prin decizia definitivă, a stabilit în mod legal, în conformitate cu situația de fapt reținută, că inculpatul A. a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, care întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prev.de art. 335 alin. (2) C. pen.

Se consideră astfel că între baza factuală stabilită și însușită de către instanța de apel și condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, există o deplină concordanță.

Prin urmare, sunt irelevante criticile recurentului care vizează problematica corectei menționări în secțiunea în drept a denumirii infracțiunii ori chiar a variantei alternative reținute în sarcina sa, atât timp cât acestea sunt indubitabil și judicios evaluate în cauză și rezultă cert din alte secțiuni ale aceluiași act, iar eroarea nu are valența de a influența limitele angajării răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din data de 25 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din data de 25 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2022.