ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201 din 01 august 2024 a Judecătoriei Luduș s-a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., încetarea procesului penal pentru acuzația de săvârșire a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, faptă săvârșită la data de 10.01.2019, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. - fiind incident cazul reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. (prescripția răspunderii penale).

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 338 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, faptă săvârșită la data de 11.01.2019, prevăzută și pedepsită de art. 338, alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunea de părăsire a locului accidentului, obiect al dosarului, a fost săvârșită de către inculpatul A. în data de 11.01.2019 și se află în concurs real cu:

- Fapta săvârșită în data de 14.09.2018, pentru care s-a stabilit o pedeapsă de 9 luni închisoare prin Sentința 150/27.11.2019, pronunțată de Judecătoria Luduș în dosar x/2019 pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. (1) C. pen., față de care s-a aplicat inițial regimul amânării aplicării pedepsei, iar prin sentința penală nr. 152 din data de 30 septembrie 2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020, s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei și executarea pedepsei de 9 luni închisoare mai sus amintită

- Fapta săvârșită în data de 26.10.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru drumurile publice unei persoane despre care știe că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (3) C. pen., prin sentința penală nr. 152 din data de 30 septembrie 2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020

- Fapta săvârșită în data de 05/06.05.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020

- Fapta săvârșită în data de 08/14.08.2019, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de de punerea în circulație de valori străine falsificate în formă continuată, faptă prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. raportat la art. 316 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), prin sentința penală nr. 777/12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, prin Decizia Curții de Apel Mureș 57/A/17.01.2024.

A constatat că la această pedeapsă s-a aplicat, în temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

A constatat că în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat

S-a constatat că prin sentința penală nr. 777/12.07.2023, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, a fost efectuată operațiunea de contopire a pedepselor aplicate inculpatului până la acel moment, fiind dispusă măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dispusă față de inculpat prin sentința penală nr. 777 din data de 12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă definitivă prin respingerea apelului la data de 17.01.2024 și a fost menținută dispoziția de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin sentințele penale nr. 152/30.09.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020 și nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, respectiv prin sentința nr. 87/16.06.2021, pronunțată de Judecătoria Luduș în dosar x/2021, rămasă definitivă la data de 14.07.2021.

În baza art. 89 alin. (1) C. pen., a fost menținută soluția de anulare a amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare anulată prin sentințele penale nr. 152/30.09.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020 și nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen. și s-a dispus aplicarea și executarea acestei pedepse, pedeapsă stabilită inițial prin sentința penală nr. 150/27.11.2019 a Judecătoriei Luduș, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 777 din data de 12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă definitivă prin respingerea apelului la data de 17.01.2024 și au fost repuse în individualitate următoarele pedepse:

- Pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru drumurile publice unei persoane despre care știe că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (3) C. pen., stabilită prin sentința penală nr. 152/30.09.2020, definitivă prin neapelare la data de 19.10.2020.

- Pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen. stabilită initițial prin sentința penală nr. 150/27.11.2019 a Judecătoriei Luduș, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019

- Pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, faptă prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen., stabilită prin sentința penală nr. 240/10.12.2020 a Judecătoriei Luduș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.12.2020.

- Pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de valori străine falsificate în formă continuată, faptă prevăzută de art. 313 alin. (1) C. pen. raportat la art. 316 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), stabilită prin sentința penală nr. 777/12.07.2023 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.01.2024, prin Decizia Curții de Apel Mureș 57/A/17.01.2024.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 2 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din (9 luni + 9 luni+1an+2 ani), urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 450 alin. (1) C. pen., s-a aplicat alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul A. a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 05.12.2019 ora 18:00, până la data de 06.12.2019 ora 18:00.

S-a constatat că infracțiunea ce formează obiectul prezentului dosar nu este susceptibilă de latură civilă.

A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea inculpatului A. de achitare pe temeiul art. 16, alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. în raport cu infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338, alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinței penale, inculpatul A. a formulat apel.

Prin decizia penală nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze de Minori și de Familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 201 din 01 august 2024 a Judecătoriei Luduș.

În temeiul art. 421 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a menținut în integralitate hotărârea atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze de Minori și de Familie a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 05 martie 2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"

A solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. a) raportat la art. 449 C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate și pe cale de consecință, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A apreciat că soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel este una nelegală, având în vedere că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) C. pen.

În acest sens, a învederat că în cauză criticile aduse hotărârii atacate vizează tocmai împrejurarea că nu există o corespondență deplină între conduita materială imputată inculpatului și configurația normativă a infracțiunii reținute în sarcina sa.

Așadar, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen. constă în: părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului, or, în speță, astfel cum au arătat și martorii, inculpatul a stat la locul accidentului până la finalizarea măsurătorilor.

De asemenea, a arătat că încadrarea juridică a ridicat probleme încă de la momentul trimiterii în judecată, prin rechizitoriu reținându-se:

"imediat acesta a coborât de la volan, s-a deplasat în parcul din zona centrală a orașului Iernut, de unde a apelat telefonic pe sora sa, B., care s-a prezentat la fața locului și a declarat că ea era la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului."

În opinia inculpatului, deplasarea în parcul din zona centrală a orașului Iernut (5 m față de locul accidentului) și apelarea telefonică a numitei B., persoană care s-a prezentat ulterior la fața locului nu descrie elementul material al infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În mod eronat, a apreciat că instanța de apel a "ajustat acuzația" și a reținut că ceea ce i se impută inculpatului este tocmai "faptul că el nu și-a declinat în fața organelor de poliție sosite la fața locului pentru cercetarea locului faptei, această calitate - de conducător al autovehiculului implicat în accidentul de circulație și, prin aceasta, a părăsit locului accidentului."

A opinat în sensul că analiza instanței de recurs în casație se impune dintr-o dublă perspectivă:

- Abandonarea autovehiculului și locul accidentului

Prin părăsirea locului accidentului de circulație se înțelege plecarea persoanei implicate din zona în care s-a produs evenimentul (accidentul) rutier în cauză.

Astfel, a apreciat că este important de fixat locul accidentului, ca fiind suprafața de teren pe care s-a produs accidentul de circulație și pe care se găsesc urme care pot fi utile pentru stabilirea cauzelor și condițiilor producerii acestora.

În cazul accidentului de circulație, locul faptei poate fi locul impactului dintre autovehicule.

Ca procedeu criminalistic, cercetarea la fața locului parcurge două faze: una statică, în care echipa de cercetare își va începe activitatea prin a observa locul faptei, pentru a delimita perimetrul accidentului și dinamică, în care echipa de cercetare va ridica urme și obiectele găsite.

După ce sunt parcurse cele două faze, se va trece la întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului, în care se vor scrie toate consemnările făcute, urmele și obiectele găsite, precizând că fotografiile, schițele se anexează procesului-verbal.

Or, în cauză nu a fost efectuat un astfel de document, astfel că nu se poate aprecia că locul accidentului este clar delimitat, iar deplasarea pe o distanță de cca. 10-15 m până în parcul din apropierea locului impactului nu poate fi asimilată unei părăsiri a locului accidentului.

În acest sens, a menționat declarațiile martorilor C., D., care au susținut că inculpatul se afla la locul faptei la momentul la care organele de poliție au sosit.

Textul incriminator prevede o cerință esențială atașată elementului material, și anume ca părăsirea locului accidentului de circulație să se efectueze fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei. Or, nu se poate vorbi despre o asemenea încuviințare în lipsa prezenței echipajului de poliție.

- Obligația de autodenunțare

În opinia recurentului inculpat, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului, se pune problema dacă avea obligația de a se autodenunța sau era suficient ca acesta să fie prezent la fața locului.

Din această perspectivă, a arătat că este greșit raționamentul instanței de apel în sensul că prevederile art. 6 CEDO nu sunt aplicabile în cauză pentru că pe de o parte, inculpatul s-a aflat la volanul autovehiculului, iar pe de altă parte, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Potrivit art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul unui vehicul implicat într-un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.

Or, în cauză, astfel cum a relatat inculpatul anterior în cuprinsul motivelor de recurs în casație, nu a părăsit locul accidentului, nu a șters și nu a modificat urmele accidentului, însă sub aspectul obligației de a anunța imediat poliția, a apreciat că dreptul său de a nu se autoincrimina primează în fața unei obligații din Codul rutier.

În susținerea acestui aspect, a invocat din jurisprudența CEDO, Cauza Saunders c. Marii Britanii, potrivit căreia:

"cerințele generale de echitate din articolul 6, inclusiv dreptul persoanei de a nu se autoincrimina, sunt aplicabile procedurilor penale desfășurate în toate tipurile de infracțiuni, fără vreo distincție între cazurile simple și cele complexe."

Așadar, a opinat că nu poate exista o obligație de autodenunțare, după ce a ajuns poliția la fața locului, inculpatul nu avea obligația de a se prezenta drept conducătorul autoturismului. În caz contrar, ar fi golit de conținut principiul nevinovăției și neincriminării.

Conduita inculpatului nu a vizat punerea în pericol a siguranței circulației rutiere și îngreunării aflării adevărului cu privire la circumstanțele producerii accidentului de circulație, ci a adoptat o conduită caracteristică dreptului la tăcere, față de circumstanțele sale personale, concrete relativ la problema dreptului de a conduce.

De asemenea, a mai susținut că lipsa inculpatului pentru o perioadă scurtă de timp nu poate fi interpretată ca o părăsire a locului accidentului și că pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii este nevoie ca făptuitorul să acționeze cu intenție, respectiv ca acesta să își dea seama că prin părăsirea locului accidentului se creează o stare de pericol pentru siguranța circulației, și totodată, se împiedică activitatea organelor judiciare în legătură cu acel accident.

Prin încheierea din data de 29 aprilie 2025, Înalta Curte a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze de Minori și de Familie, numai cu privire la aspectele subsumate elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută și pedepsită de art. 338, alin. (1) din C. pen., apreciind că acestea se circumscriu formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat E. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., apreciind că deplasarea sa în parcul din apropiere, după momentul producerii accidentului, pentru a o apela telefonic pe sora sa, nu poate fi asimilată unei acțiuni circumscrise elementului material al infracțiunii reținute.

În acest context, Înalta Curte reține că situația de fapt valorificată cu titlu definitiv de instanța de apel constă în aceea că în data de 11.01.2019, în jurul orelor 00:00, deși nu deținea permis de conducere, a condus autoturismul, care i-a fost încredințat de către inculpatul F., pe DJ152A sat Lechința -Iernut și pe DN15/E60, Iernut spre sat Cuci, la km 42+250m, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu victime, iar imediat acesta a coborât de la volan, s-a deplasat în parcul din zona centrală a orașului Iernut, de unde a apelat telefonic pe sora sa B., care s-a prezentat la fața locului și a declarat că ea era la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului.

Pentru a determina dacă fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută cu titlu definitiv, se circumscrie uneia dintre modalitățile alternative a elementului material al infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., se impune o analiză succintă a noțiunilor de "părăsirea locului accidentului", "accident de circulație" și "locul producerii accidentului".

În cazul modalității normative tip, prevăzute în dispozițiile art. 338 alin. (1) din C. pen., elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune care constă în părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, instructorul sau examinatorul autorității competente, implicat într-un asemenea eveniment rutier.

Părăsirea locului accidentului se poate realiza prin două modalități, respectiv printr-un act de comisiune care presupune plecarea efectivă de la locul accidentului și acte de omisiune care constau în neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal ori neoprirea la locul accidentului. (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 696 din 29 august 2017).

Prin părăsirea locului accidentului se înțelege acțiunea conducătorului unui vehicul, care, după implicarea sa într-un accident de circulație, pleacă, se îndepărtează de acel loc, fie cu vehiculul implicat în eveniment, fie abandonându-l și fugind de la locul accidentului.

În ceea ce privește noțiunea de "accident de circulație", aceasta este detaliată în cuprinsul Capitolului V "Reguli de circulație", Secțiunea a 5-a "Obligații în caz de accident, art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002:

"evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane; c)în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare."

Reglementarea infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen. nu mai condiționează existența infracțiunii de un prag minim de zile de îngrijiri medicale, nefiind cuprinsă vreo condiție în acest sens sau vreo trimitere la dispozițiile care sancționează infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală sau vătămare corporală din culpă. Singura condiție impusă de lege este aceea ca în urma accidentului să nu fi rezultat doar pagube materiale.

Mai mult, înțelesul termenului de "rănire" din cuprinsul art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost definit prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că acesta se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c) d) și e) din C. pen.."

Prin "locul producerii accidentului", sintagmă prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., se înțelege suprafața de drum public pe care s-a produs accidentul de circulație, precum și locul unde s-a produs urmarea acestuia. Acesta se identifică cu perimetrul în care se efectuează cercetarea la fața locului.

Părăsirea locului accidentului presupune deplasarea autorului infracțiunii în afara perimetrului respectiv, astfel încât să nu poată fi observat de către alte persoane prezente la locul comiterii faptei și poate permite acestuia ascunderea față de organele de cercetare penală și implicit posibilitatea de a scăpa de răspunderea penală.

Așadar, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen., pentru întrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe esențiale:

- să se fi produs un accident de circulație, astfel cum este definit de dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002;

- conducătorul auto să fi fost implicat în producerea accidentului de circulație, cu sau fără vinovăție;

- acțiunea de părăsire a locului accidentului să se realizeze fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului.

În și pe aceste coordonate teoretice, Înalta Curte apreciază că se impune a fi analizată din punct de vedere penal, respectiv al cerinței de tipicitate obiectivă, dacă acțiunea inculpatului constând în coborârea din mașină și deplasarea sa, în același perimetru, la scurtă distanță de locul evenimentului se circumscrie noțiunii de "părăsire a locului accidentului" cu consecința atragerii răspunderii sale penale.

În acest context, reține Înalta Curte că situația de fapt statuată cu titlu definitiv de instanța de apel reliefează că:

- inculpatul nu a schimbat poziția autoturismului implicat în accident;

- nu a încercat să ascundă producerea accidentului;

- nu a modificat urmele evenimentului rutier cu scopul de a ascunde fapta față de organele de cercetare sau de a îngreuna în vreun fel stabilirea circumstanțelor de producere a accidentului.

Or, ceea ce i se impută recurentului inculpat este că, imediat după producerea accidentului, a coborât din mașină și s-a deplasat în parcul din zona centrală a orașului Iernut, aflat în același perimetru cu locul accidentului, pentru a o apela pe sora sa, înainte de sosirea organelor de cercetare la fața locului, însă imediat după momentul efectuării apelului telefonic s-a întors la locul producerii accidentului, iar această împrejurare nu poate fi circumscrisă elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Infracțiunea de părăsirea locului accidentului sancționează și vizează în esența încălcarea relațiilor sociale ce protejează siguranța circulației rutiere pe drumurile publice și nu conduita unei persoane în legătură cu activități sau acțiuni colaterale infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

În acest context, deplasarea pe jos a inculpatului, ulterior producerii accidentului rutier, pe o distanță foarte scurtă, pe care de altfel nici organele de poliție nu au determinat-o cu ocazia încheierii procesului-verbal de cercetare la fața locului, în scopul efectuării unui apel telefonic, susținută de prezența sa fizică, înainte de sosirea organelor competente pe toată perioada cercetărilor la fața locului, chiar dacă nu a avut un rol activ în determinarea circumstanțelor concrete ale producerii accidentului, nu poate fi acceptată că realizează o deplină corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că nu se poate circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. nici atitudinea contextuală a inculpatului de a încerca plasarea răspunderii penale în sarcina surorii sale și de a nu își declina în fața organelor de poliție calitatea de conducător auto implicat în accidentul rutier.

Or, varianta tip a infracțiunii de părăsire a locului accidentului sancționează exclusiv plecarea efectivă, ascunderea sau îndepărtarea inculpatului, fără ca acesta să se mai întoarcă sau să oprească la locul producerii accidentului și nu obligația acestuia de a-și declina calitatea de conducător auto în fața organelor de cercetare penală.

Conduita inculpatului din această perspectivă ar fi putut întruni, eventual, elementele constitutive ale unei infracțiuni privind înfăptuirea justiției sau ale unei infracțiuni de fals, în forma instigării, și nicidecum nu ar putea fi apreciată ca o condiție sine qua non a tipicității obiective pentru reținerea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze de Minori și de Familie în dosarul nr. x/2023.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, va dispune:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate și punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat, dacă nu este reținut și arestat într-o altă cauză.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 97/A din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția Penală și pentru Cauze de Minori și de Familie în dosarul nr. x/2023.

Casează, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, dispune:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate și punerea de îndată în libertate a recurentului inculpat, dacă nu este reținut și arestat într-o altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2025.