ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 416 din 07.03.2024, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. x/2020 în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptă din 21.07.2018), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 338 alin1 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de părăsire a locului accidentului (faptă din 21.07.2018).

Față de dispozițiile art. 60 din C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., respectiv dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale. În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus virarea sumei de 400 RON din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului de Avocați Tulcea, cheltuieli care au rămas în sarcina statului, conform dispozițiilor art. 275 alin. (1) teză finală din C. proc. pen.. În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus virarea sumei de 500 RON din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului de Avocați Tulcea, cheltuieli care au rămas în sarcina statului, conform dispozițiilor art. 275 alin. (1) teză finală din C. proc. pen.

În esență, în fapt, s-a reținut că inculpatul A., la data de 21.07.2018, a condus pe un drum public din localitatea Iazurile, județul Tulcea, un autoturism, fără a poseda permis de conducere și, după ce a acroșat cu partea din față a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. care, în urma impactului, a căzut la sol, suferind leziuni traumatice vizibile la membrul inferior stâng, a părăsit locul accidentului, deși a observat faptul lezionării persoanei vătămate.

Împotriva sentinței penale nr. 416 din data de 07.03.2024 pronunțată de Judecătoria Tulcea a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen..ă, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 416 din 07.03.2024 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. x/2020, s-a desființat în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen., de la 3 ani și 9 luni închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare deciziei și s-au menținut celelalte dispoziții.

Față de dispozițiile art. 60 din C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. (1) și (2) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. (236 RON) s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Decizia penală nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost comunicată, printre alții, către inculpatul A. la data de 14.11.2024 la adresa de domiciliu și la data de 14.11.2024 la sediul cabinetului de avocat.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 15.12.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, s-a arătat de către apărare că instanța de apel a reținut că a avut reprezentarea urmărilor faptei de părăsire a locului accidentului. Contrar opiniei instanței de apel, a susținut că imediat după impact a oprit autoturismul, a întrebat victima dacă este necesară intervenția ambulanței sau a politiei, iar victima l-a asigurat că nu are nimic, nu vrea la spital, context în care a plecat de la fața locului, precizând că nu ar fi părăsit locul accidentului dacă victima nu-l asigura că nu are nevoie de ambulanță.

A arătat că nu a avut reprezentarea rănirii victimei în sensul reglementat de Decizia 5/2018 a Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut convingerea că nu s-au produs consecințe asupra integrității corporale a victimei și a apreciat că impactul a avut o intensitate modică, nefiind vorba despre o suferință fizică semnificativă. Relevant în acest sens este faptul că nu circula cu viteză, victima a fost externată în aceeași zi, declarând în fata organelor de politie că nu va scoate certificat medico-legal.

Prin urmare, fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală și a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea, deoarece a fost trimis în judecată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 09.12.2024, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.02.2025, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 18 februarie 2025, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Astfel, în limitele menționate prin încheierea de admitere în principiu, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 01.04.2025, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării, cauza fiind amânată pentru termenul din data de 13.05.2025.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 13.05.2025, s-au luat concluziile asupra recursului în casație de față, acestea fiind consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală.

În prezenta cauză, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat, sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de părăsire a locului accidentului (faptă din 21.07.2018) prev. de art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 338 alin1 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.,la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare.

În esență, ca situație de fapt, instanțele au reținut cu caracter definitiv că, inculpatul A., la data de 21.07.2018, a condus pe un drum public din localitatea Iazurile, județul Tulcea, un autoturism, fără a poseda permis de conducere și, după ce a acroșat cu partea din față a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. care, în urma impactului, a căzut la sol, suferind leziuni traumatice vizibile la membrul inferior stâng, a părăsit locul accidentului, deși a observat faptul lezionării persoanei vătămate.

Astfel, în prezenta cauză, instanțele de fond și apel au reținut pe baza situației de fapt rezultate din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că, în drept, fapta inculpatului A. care la data de 21.07.2018, a părăsit locul accidentului fără a anunța organele în drept, după ce l-a accidentat pe numitul B. cu partea din față a autoturismului pe care îl conducea-mopedul condus regulamentar de persoana vătămată B. și care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) din C. pen.

În baza situației definitiv stabilite de instanțe, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. se circumscrie normei de incriminare prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen., existând o corespondență deplină cu toate cerințele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, instanța supremă apreciind criticile inculpatului A. vizând greșita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală ca fiind nefondate.

Critica inculpatului referitoare la lipsa cerinței de tipicitate obiectivă a faptei, respectiv aceea de a nu fi fost implicat într-un accident de circulație, motiv pentru care nu s-ar putea reține nici părăsirea locului accidentului, este apreciată ca neîntemeiată.

Sub acest aspect, sunt avute în vedere dispozițiile art. 338 alin. (1) din C. pen. coroborate cu dispozițiile art. 75 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acest din urmă act normativ definind accidentul de circulație, ca fiind un eveniment care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

Îndeplinirea ultimelor două condiții nu este așadar suficientă pentru a se considera că evenimentul soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a constituit un accident de circulație, existența acestei situații premisă depinzând decisiv de natura drumului pe care s-a produs, respectiv dacă acesta este un drum deschis circulației publice, ce intră în domeniul de reglementare al O.U.G. nr. 195/2002, numai în această ipoteză putând fi reținută în sarcina persoanelor implicate încălcarea obligațiilor pozitive și negative instituite de dispozițiile art. 76-79 din același act normativ.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, inculpatul nu s-a aflat în eroare nici cu privire la rănirea victimei și nici cu privire la existența stării de pericol pe care o presupune părăsirea locului accidentului înainte de sosirea organelor de poliție, va respinge cererea inculpatului privind achitarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Pe de o parte, instanța de recurs în casație reține statuările în fapt ale instanței de apel potrivit cărora instanța de fond a făcut în mod judicios coroborarea probelor, făcând trimitere la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în etapa judecății, inculpatul nerecunoscând fapta imputată susținând că a plecat de la locul săvârșirii faptei întrucât a fost asigurat de către victimă că nu este rănită.

În cauză, au fost apreciate și examinate în mod corect și celelalte elemente de tipicitate obiectivă a faptei inculpatului, cu referire la urmarea accidentului rutier, respectiv rănirea unei persoane, reținând că potrivit certificatului medico-legal nr. 327/31.10.2018 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea, numitul B. a prezentat leziuni traumatice - excoriații la nivelul membrului inferior stâng, ce au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/plan dur, posibil ca urmare a accidentului rutier, a necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Elementul material al laturii obiective constă în omisiunea inculpatului A. care, după ce a accidentat un pieton în timp ce conducea autoturismul pe un drum public, provocându-i leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, a plecat de la fața locului și nu a anunțat poliția și fără a avea încuviințarea acesteia.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

Așadar, criticile apărării recurentului inculpat A. în raport de care se solicită achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală sunt neîntemeiate.

În concluzie, în limitele criticilor admisibile în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în raport cu susținerile recurentului și scopul recursului în casație, față de cele anterior reținute în cauză, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului A. prin hotărârea de condamnare realizează o corespondență deplină cu elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, reținându-se că, în speță, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 980/P din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat în sumă de 189 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.