ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2505 din 22.07.2019 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (faptă din data de 14.11.2017).

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului (faptă din data de 14.11.2017).

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 3 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an închisoare), aplicând pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a), b) și i) C. pen., anume a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 91 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 7 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen. și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune Timiș.

În baza art. 93 alin. (2), lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa, pe durata termenului de supraveghere, un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probațiune Timiș sau derulate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituții: S.C. B. S.A. Timișoara sau S.C. C. S.A. Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și ale art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată instanța revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și dispune executarea pedepsei.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 și urm. C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara și obligată partea responsabilă civilmente, D. S.A., în limitele contractului de asigurare, să plătească suma de 120.698,70 RON cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă în rest cererea formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara ca neîntemeiată.

În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 și art. 1387 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și obligată partea responsabilă civilmente, D. S.A. în limitele contractului de asigurare, să plătească:

- suma de 475.000 RON, cu titlu de daune morale reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- suma de 12.898,61 RON, cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă în rest cererea formulată de partea civilă E. ca neîntemeiată.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reținerii de 24 de ore din data de 14.11.2017, ora 16:50, până la data de 15.11.2017, ora 08:20, fiind deduse 8 ore și 30 minute.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.500 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 1.000 RON în cursul camerei preliminare și a judecății.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către persoana vătămată, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestuia.

Împotriva Sentinței penale nr. 2505 din 22.07.2019 pronunțată de Judecătoria Timișoara, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A.., inculpatul A. și partea civilă E.

Prin Decizia penală nr. 1061/A din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus în temeiul art. 421 pct. 2) lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 2505/22.07.2019 pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

A desființat, în parte, sentința apelată și în rejudecare:

A înlătură dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa complementară aplicată de prima instanță se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (3) C. pen. pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță se va executa de la data pronunțării prezentei decizii și până când pedeapsa principală rezultantă a fost executată sau considerată ca executată.

A redus cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanță părții civile E. la suma de 10.000 RON.

A menținut în rest sentința apelată.

În temeiul art. 421 pct. 1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă E.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor declarate de procuror și partea responsabilă civilmente, rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON și partea civilă la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor declarate de aceste părți.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a respins cererea părții civile E. de obligare a inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă în apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 04.02.2020 a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat a invocat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Din prezentarea instituției recursului în casație din cuprinsul cererii formulate și a dispozițiilor art. 91 alin. (1) C. pen., rezultă că, în fapt, inculpatul critică soluția instanței de apel sub aspectul cuantumul pedepsei aplicate și a înlăturării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel a apreciat că pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului sunt nelegale.

Prin încheierea din data de 03 iulie 2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar analizei motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesară expunerea unor considerații teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat în susținerea recursului în casație.

Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidența a fost stabilită cu titlu definitv de către instanța de apel.

Totodată, se referă nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci privește întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respective ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, instanța de recurs în casație a constatat că recurentul inculpat a formulat critici ce se circumscriu cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea vizând cuantumul pedepsei aplicate, criticând și modalitatea de executare a pedepsei având în vedere că instanța de apel a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat prin decizia recurată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.

Potrivit art. 196 alin. (3) C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, și, având în vedere reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate (limitele reduse fiind de la 4 luni la 2 ani), Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (3) C. pen. este în limitele legale.

În ceea ce privește infracțiunea de părăsirea locului accidentului, art. 338 alin. (1) C. pen. sancționează această infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Or, având în vedere reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate (limitele de pedeapsa reduse fiind între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare), Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. este în limitele prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că și pedeapsa rezultantă stabilită este legală întrucât prin aplicarea dispozițiilor de la concursul de infracțiuni, respectiv art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite) rezultă o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare (s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 3 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni închisoare - 1/3 din 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 7 luni închisoare).

Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce privește dispoziția instanței de apel privind înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanța de recurs arată că aceasta privește individualizarea pedepsei și nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât numai instanța de fond, respectiv instanța de apel au prerogative în acest sens.

În consecință, întrucât aspectele invocate de recurent referitoare la înlăturarea dispoziției suspendării sub supraveghere a executării pedepsei exced cazului de casare invocat în cauză, instanța reamintește faptul că aceste aspecte privesc fondul cauzei, iar instanța de recurs nu poate face o nouă reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs în casație.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din același cod, va respinge, ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, urmând a rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2020.

GGC - NN