ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1976 din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus: în baza art. 335 alin. (2) C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (1) C. pen. condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 17 iunie 2018)

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen./1969, cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin neapelare la data de 27 octombrie 2015 și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezentul dosar, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 an și 8 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 67 C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 45 alin. (5) C. pen. s-a dispus ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. să aibă loc din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

S-a reținut că fapta inculpatului A., care în data de 17 iunie 2018, în jurul orei 08:45, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe Calea x din Timișoara, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Împotriva mai sus menționatei hotărâri, în termen legal, inculpatul A. a declarat apel solicitând achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosar nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1976 din 1 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosar nr. x/2019, inculpatul A. a formulat recurs în casație, la data de 8 decembrie 2020, prin apărător ales, avocat B.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul A., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a apreciat că hotărârea de condamnare a inculpatului este nelegală întrucât nu sunt întrunite cerințele infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât pe de-o parte fapta nu este săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege - intenția directă sau indirectă, deoarece inculpatul avea un permis de conducere valabil la data săvârșirii infracțiunii, iar pe de altă parte măsura suspendării permisului de conducere nu poate produce efecte pe o perioada nelimitată de timp.

S-a mai arătat că dispoziția de anulare a Permisului de conducere nr. x din 7 august 2018 emisă de Serviciului Rutier prin care a fost anulat inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, a fost emisă cu întârziere față de data de 27 octombrie 2015, data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timișoara.

Prin urmare, la data săvârșirii infracțiunii - 17 iunie 2018, în jurul orei 08:45 - inculpatul avea permis de conducere valabil, chiar dacă nu era în posesia fizică a acestuia.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosar nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 5 mai 2021.

A fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând recursul în casație formulat inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosar nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanța competentă - Înalta Curte de Casație și Justiție - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate și să sancționeze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazurilor de casare strict și limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În calea de atac a recursului în casație formulat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", susținând în esență că nu sunt întrunite cerințele infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât pe de-o parte fapta nu este săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege - intenția directă sau indirectă, deoarece inculpatul avea un permis de conducere valabil la data săvârșirii infracțiunii, iar pe de altă parte măsura suspendării permisului de conducere nu poate produce efecte pe o perioada nelimitată de timp.

Înalta Curte reamintește că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Înalta Curte constată că potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpatul A., prin același apărător ales, și în fața instanței de apel, iar prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Timișoara a făcut o amplă analiză a acestora .

Astfel, în data de 2 octombrie 2013 inculpatului i-a fost reținut permisul de conducere ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului și accident soldat cu victime.

Conform adresei din 4 octombrie 2013, emisă de Serviciul Rutier, inculpatului i s-a comunicat în data de 14 octombrie 2013 că, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 87 alin. (1) și art. 111 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, fapte comise în data de 2 octombrie 2013, nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Prin dispoziția Șefului Serviciului Rutier nr. x din data de 7 august 2018 inculpatului i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule urmare a Sentinței penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara. Prin Comunicarea nr. x din 9 august 2018, inculpatul a fost informat că i s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule, începând cu data de 17 octombrie 2015.

Inculpatul A., prin apărător, susține că la data săvârșirii infracțiunii - 17 iunie 2018- avea permis de conducere valabil, chiar dacă nu era în posesia fizică a acestuia întrucât, tocmai la 9 august 2018 i s-a comunicat de Serviciului Rutier că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, și, în opinia acestuia, suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu poate opera pe o perioadă nelimitată.

Se susține că, după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timișoara, respectiv la data de 27 octombrie 2015, suspendarea exercitării dreptului de a circula pe drumurile publice nu ar mai opera întrucât trebuia înlocuită cu anularea permisului de conducere, ceea ce s-a întâmplat tocmai la 9 august 2018 când i s-a comunicat de Serviciului Rutier că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că măsura reținerii permisului de conducere echivalează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce și constituie situație premisă a infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., potrivit cu care:

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce își produce efectele, în mod evident, cât timp subzistă măsura reținerii permisului de conducere, decurgând din aceasta.

Astfel, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, "Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din C. pen."

Conform art. 113 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, "Permisul de conducere se restituie titularului: e) în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat"

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 97 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 210 din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, reținerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă, constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere, până la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea măsurii.

Măsura se dispune de polițistul rutier, de regulă, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Permisul de conducere conferă astfel, până la ridicarea sa, dreptul de a conduce în persoana celui care îl posedă iar reținerea sa suspendă dreptul de a conduce autovehicule până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, când permisul se restituie, dacă prin hotărâre s-a dispus achitarea.

În măsura în care se pronunță o hotărâre de condamnare, situație existentă în cazul recurentului inculpat, se emite un act administrativ prin care este anulat act administrativ care face dovada existenței dreptului respectiv.

În consecință, nefiind incident vreunul din cazurile de restituire a permisului de conducere, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule subzistă între momentul reținerii permisului de conducere și momentul emiterii actului administrative prin care se dispune anularea permisului de conducere fiind incidente dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată potrivit cu care " perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce."

În raport de cele reliefate, împrejurarea că Serviciului Rutier a comunicat inculpatului cu întârziere că i-a fost s-a anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în raport cu data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 2298 din 1 octombrie 2015 a Judecătoriei Timișoara, definitivă la data de 27 octombrie 2015, nu a condus la ridicarea interdicției de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Față de aspectele prezentate, rezultă cu evidență că la data săvârșirii faptei 17 iunie 2018, inculpatul A. avea permisul reținut, respectiv suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, urmare a reținerii permisului de conducere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu este incident întrucât fapta inculpatului A., care, în data de 17 iunie 2018 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe Calea x din Timișoara, având dreptul de a conduce suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1070/A din data de 5 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2021.

Procesat de GGC - LM