ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2553 din 18.09.2024, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată dispusă prin S.p. nr. 717/03.04.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin necontestare la data de 11.04.2018, constatându-se că a rămas un rest neexecutat de 760 de zile.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare restul rămas neexecutat de 760 de zile, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni și 760 de zile închisoare (regim de detenție).

S-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni și 760 de zile închisoare pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu art. 66 vechiul C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1437 din 25.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2553 din data de 18.09.2024 pronunțatE de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2024, ca nefondat.

În fapt, instanța de apel a reținut că, în data de 11.11.2019, ora 00:10, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Craiova, secția 4 au observat autovehiculul marca B., cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa pe str. x și al cărui conducător nu a acordat prioritate de trecere la momentul pătrunderii în sensul giratoriu de la intersecția str. x cu Bld. Carol I. În continuare, în timp ce rula pe Bld. Carol I, vehiculul indicat avea o deplasare în zig-zag, motiv pentru care lucrătorii de poliție au efectuat semnale acustice și luminoase cu scopul de a determina persoana ce conducea autoturismul marca B., să oprească. Conducătorul autoturismului menționat anterior nu a dat curs solicitării agenților de poliție, a mărit viteza de deplasare, conducând autovehiculul pe mai multe străzi, respectiv pe str. x, str. x și str. x de poliție au pornit în urmărirea vehiculului, autospeciala de poliție având semnalele luminoase și sonore în funcțiune și somându-l în mod repetat pe conducătorul vehiculului să oprească. La ora 00:20, la intersecția str. x și Maramureș, agenții de poliție au reușit oprirea în trafic a autovehiculului marca B., cu nr. de înmatriculare x, fiind necesar ca un alt echipaj de poliție să blocheze drumul public și, totodată, să fie executat un foc de avertisment, în plan vertical, de către unul din agenții de poliție. După ce au stabilit identitatea conducătorului, în persona inculpatului A., organele de poliție i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul alcooltest, în condițiile în care emana halenă alcoolică. Inculpatul a refuzat, fiind condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde i-au fost recoltate două probe de sânge, în condițiile art. 190 alin. (8) C. proc. pen.

Probele de sânge prelevate au fost supuse analizei toxicologice alcoolemie, ocazie cu care s-a stabilit că inculpatul avea la prima recoltare, ora 00:45, o concentrație de alcool pur în sânge de 1,69 g%

0

, iar la a doua recoltare, de la ora 01:45, inculpatul avea o concentrație de alcool pur în sânge de 1,54 g%

0.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de la data de 11.11.2019, în jurul orei 00:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe str. x, bld. Carol I, str. x, str. x și str. x din mun. Craiova, jud. Dolj, având o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 23.12.2024, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casație formulată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a arătat că fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data faptei), imputată inculpatului, nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a arătat că, de la momentul consumului de alcool și până la momentul prelevării primei probe de sânge, valoarea alcoolemiei se afla pe panta ascendentă, iar valoarea teoretică a acesteia a fost cel mai probabil sub limita de 0,80 g%0 alcool pur în sânge, motiv pentru care, fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 28 ianuarie 2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 03 martie 2025, a fost întocmit raportul de către magistratul asistent.

Prin încheierea din data de 06.03.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1437/2024 din 25 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

A fost trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 6.

La termenul din data de 29.05.2025, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, precum și stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, constând în aceea că, la data de la data de 11.11.2019, în jurul orei 00:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe str. x, bld. Carol I, str. x, str. x și str. x din mun. Craiova, jud. Dolj, având o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Or, criticile formulate de inculpat, deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o contestare a materialului probator și a situației de fapt reținute cu titlu definitiv de instanța de apel, solicitându-se reanalizarea și reinterpretarea probelor administrate cu consecința reținerii unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege, situația de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat și excedând cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Recurentul inculpat a susținut că, de la momentul consumului de alcool și până la momentul prelevării primei probe de sânge, valoarea alcoolemiei se afla pe panta ascendentă, iar valoarea teoretică a acesteia a fost cel mai probabil sub limita de 0,80 g%0 alcool pur în sânge, motiv pentru care, fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

În considerentele hotărârii atacate, s-a reținut următoarele:

"Astfel, ținând cont de valoarea alcoolemiei rezultate din probele biologice (respectiv 1,69 g‰ și 1,54 g‰) și văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare și, prin urmare, la momentul circulării pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia potrivit primei probe biologice (...).

În mod corect, instanța de fond a reținut că inculpatul a urmărit să fie exonerat de răspundere penală prin încercarea de a determina organele de urmărire penală să îl plaseze în panta ascendentă, întrucât, în segmentul absorbției, alcoolemia are o dinamică neuniformă și rapidă, nefiind posibilă stabilirea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a alcoolemiei la momentul încetării activității de conducere, spre deosebire de panta descendentă, care este uniformă și care permite efectuarea de calcule științifice cu privire la concentrațiile de alcool din organism."

Așadar, Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut, contrar celor susținute de inculpat, că valoarea alcoolemiei se afla pe panta descendentă, iar aceasta reprezintă o chestiune de apreciere, factuală, care a fost stabilită de către instanță cu titlu definitiv, în urma coroborării întregului probatoriu administrat, și care nu poate fi cenzurată de instanța de casație, a cărei competență se referă exclusiv la aspecte de țin de legalitatea hotărârii și nu de temeinicia acesteia.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat A. nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de A. împotriva deciziei nr. 1437 din 25 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de A. împotriva deciziei nr. 1437 din 25 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2025.