ÎCCJ, Decizia nr. 10/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., formulate de către contestatorii A. și B.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că această excepție a fost ridicată de către una dintre părțile din proces (apelanții B. și A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnații C., A. și B.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., vizând procedura de judecare a contestației în anulare și s-a constată neîndoielnic îndeplinită această exigență ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional

Cu toate acestea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constat că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Autorii excepției susțin că, întrucât legiuitorul nu definește care este tipul hotărârii care se pronunță în situația concretă a respingerii unei contestații în anulare, dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., instituie un sistem imprecis și imprevizibil de aplicare a legii, ceea ce este de natură să garanteze insecuritate juridică.

S-a apreciat că împrejurările invocate de apărare vizează interpretarea și aplicarea prevederilor art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. cu referire la care se susține că sunt supuse arbitrariului, existând posibilitatea de a conferi caracter definitiv sau nu unei astfel de hotărâri, după cum interpretează completul care respinge contestația.

Însă, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României, sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, respectiv a celei ierarhic superioare, în cadrul căii de atac prevăzute de lege.

Practic, apelanții urmăresc, în mod esențial, o interpretare punctuală a normei de incriminare, cu efect direct asupra propriei situații procesuale și, implicit, obținerea punctului de vedere al instanței de contencios constituțional cu privire la modul de aplicare a textului de lege în contextul particular al speței.

Prin urmare, instanța a constat că solicitarea apelanților excedează competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, în termen legal, apelanta B. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022/a1.1

Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 30 ianuarie 2023, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al recurentei B., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor fi reluate.

Examinând recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei, exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate, se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Se constată că în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. și a fost invocată de către apelanta B., în cadrul dosarului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, respectiv Dosarul nr. x/2022, având ca obiect apelul formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare.

Având în vedere că instanța are competența de a cenzura susținerile părții cu privire la excepțiile invocate și de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu dispozițiile legii și cu specificul cauzei, se constată că incidența textelor de lege criticate în soluționarea cauzei nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat inclusiv interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor pe care le-ar produce o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate.

Se reține că excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., potrivit cărora:

"(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare.

(...)

(4) Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurenta a susținut că dispozițiile legale criticate nu prevăd în mod clar, situațiile în care calea extraordinară de atac a contestației în anulare este soluționată printr-o sentință penală, respectiv o decizie penală, precum și în care dintre situații se poate exercita calea de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanța care a soluționat contestația în anulare, situații care determină o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil precum și a principiului dublului grad de jurisdicție.

Recurenta a arătat că legiuitorul nu definește care este tipul hotărârii care se pronunță în situația concretă a respingerii unei contestații în anulare, motiv pentru care dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. instituie un sistem imprecis și imprevizibil de aplicare a legii, ceea ce este de natură să determine insecuritate juridică.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal, asupra situației juridice a părții din proces, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate fiind acela de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Față de aceste aspecte, precum și de conținutul concret al susținerilor recurentei B., se apreciază că argumentele prezentate de nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că aspectele invocate de recurenta B. nu reprezintă argumente concrete în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., ci se urmărește, în principal, o interpretare punctuală a normei procesual penale, cu efect direct asupra propriei situații procesuale în cauza în care a fost invocată excepția.

Din analiza susținerilor recurentei, rezultă că este vizat modul de interpretare și aplicare a normei juridice, însă acestea nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României, sunt de competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

Instanțele judecătorești interpretează legea, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înțelesului dispozițiilor legale, precum și a domeniului de aplicare a acestora.

Se constată că în privința Constituției care este norma de referință, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, însă, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești.

În același sens, Curtea Constituțională a relevat faptul că "aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 770 din 24 august 2020, par. 23).

Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziție legislativă, inclusiv o dispoziție de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.

Pentru a releva rolul pe care instanța de judecată îl are în procesul de interpretare și aplicare a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că că "funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibilă (a se vedea S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria x nr. x, p. x, pct. x)" (cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de recurenta B. cu privire la dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. a căror constituționalitate se contestă prin excepția invocată, vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii, care intră în competența de soluționare a instanței judecătorești și, în consecință, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și calitate a textului normativ, în raport cu conținutul normei, in abstracto.

În consecință, sesizarea Curții Constituționale în scopul interpretării și aplicării textelor legale, ar presupune a ignora limitele competențelor Curții, având în vedere că aceasta nu este o instanță de control judiciar. De altfel, instanța de contencios constituțional a consacrat soluția în sensul respingerii ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate cu o astfel de finalitate, în condițiile în care, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitate.

Prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, având în vedere că aspectele invocate reprezintă chestiuni de interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Apreciind că excepția de neconstituționalitate invocată nu vizează, în fapt, neconstituționalitatea normei, ci modalitatea acesteia de aplicare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că susținerile din cuprinsul cererii de sesizare exced competenței Curții Constituționale, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2023.

GGC - ED