ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 117/F din data de 29 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare italiene.

În baza art. 109 alin. (1) în referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a admis cererea autorităților judiciare din Italia și a dispus punerea în executare a unui număr de 7 (șapte) mandate europene de arestare emise de către autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate A. la data de 27.07.2022, respectiv:

În baza art. 114 alin. (1) în ref. la art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004 și art. 24 paragraful 1 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, a dispus amânarea predării persoanei solicitate A., până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate, ori până la executarea la termen a pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 28 din 19.01.2022 a Judecătoriei Slobozia (Dosar nr. x/2020), definitivă prin neapelare la data de 29.03.2022, ori până la punerea în libertate a persoanei solicitate, în situația în care se dispune astfel printr-o hotărâre definitivă ce are drept efect înlăturarea consecințelor condamnării menționate anterior.

În baza art. 109 alin. (3) în referire la art. 104 alin. (7) și 10 și art. 58 alin. (3) din Legea 302/2004, și art. 12 din Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, a dispus arestarea persoanei solicitate A. , pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

A luat act că persoana solicitată nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. x/2022 din data de 28.09.2022, înregistrată pe rolul instanței de fond sub nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a solicitat luarea măsurii arestării persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 30 zile, și punerea în executare a mandatelor europene de arestare prin care se solicită predarea persoanei solicitate în vederea executării mai multor pedepse.

În temeiul art. 114 alin. (1) în referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a solicitat a se dispune amânarea predării persoanei solicitate A., până la executarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 28 din 19.01.2022, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/2020.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că, la data de 27.07.2022, autoritățile judiciare italiene au emis pe numele persoanei solicitate A. un număr de 7 mandate europene de arestare prin care s-a solicitat predarea sa în vederea executării mai multor pedepse, astfel:

Verificând validitatea mandatelor europene de arestare, Curtea a constatat că acestea au fost emise de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Gela - Italia, și îndeplinesc condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Din actele dosarului nu rezultă existența vreunui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel încât cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare, apare ca fiind pe deplin justificată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

Or, în speță, persoana solicitată nu se află în niciuna dintre aceste situații, întrucât nu a fost identificată nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată nu ar răspunde penal potrivit legii române, infracțiunile pe care se bazează mandatul european de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România, iar persoana urmărită nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAJ din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Întrucât persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa, instanța a procedat la audierea acesteia, după ce i-au fost aduse la cunoștință drepturile.

În ceea ce privește motivul opțional de refuz al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocat de contestator, Curtea a apreciat că acesta nu este incident în cauză, întrucât împrejurarea invocată de persoana solicitată (urmează să se stabilească în România, după o absență de peste 10 ani) nu poate reprezenta o situație specială care ar împiedica executarea mandatului european de arestare.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, precum și datele personale ale persoanei solicitate care, deși în prezent se află pe teritoriul României (din luna iulie 2022, la momentul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate), a locuit în străinătate timp de peste 10 ani, pe teritoriul Italiei și al Germaniei, țări în care a fost derulată cea mai mare parte a activității infracționale, ceea ce denotă că nu a păstrat legături semnificative cu țara de origine, este necăsătorit, nu are ocupație (fișă evidență - fila x), nu a făcut dovada că este căsătorit și nici că are un copil minor, s-a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește motivul opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. d) din Legea 302/2004, referitor la prescrierea executării unora dintre pedepse, Curtea a constatat, pe de o parte, că intervenirea prescripției constituie un motiv facultativ, iar nu obligatoriu de refuz al predării, iar pe de altă parte, potrivit legii române, cursul prescripției se întrerupe prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni (art. 163 C. pen.). Or, din fișa de cazier a persoanei solicitate rezultă că aceasta figurează cu o multitudine de condamnări, ce excedează celor menționate în mandatele europene de arestare, pronunțate prin hotărâri judecătorești rămase definitive recent (2019 - 2022), existând prin urmare o puternică prezumție că s-a întrerupt cursul prescripției prin săvârșirea de infracțiuni ulterior anului 2016.

Referitor la apărarea vizând neîndeplinirea condiției dublei incriminări, s-a arătat că și această situație se înscrie în sfera motivelor facultative, iar nu obligatorii de refuz al predării, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 302/2004 (art. 4 pct. 1 teza I din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI).

Prin urmare, motivele opționale de refuz nu sunt aplicabile în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situație specială, care ar impune refuzul predării, urmând a se lua în considerare rațiunile ce țin, preponderent, de asigurarea bunei desfășurări a procedurii și recunoașterea și încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare, mai ales în contextul antecedenței penale deosebite a persoanei solicitate.

Dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Drept urmare, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile judiciare italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, și că mandatele europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate A. cuprind toate informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis cererea autorității judiciare din Italia și a dispus punerea în executare a mandatelor.

Persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, situație în care s-a precizat că predarea către autoritățile italiene se va face sub condiția ca aceasta să nu poată fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

Din actele atașate la dosarul cauzei, respectiv Sentința penală nr. 28/19.01.2022, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 29.03.2022, rezultă că A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an închisoare și a fost arestat la data de 17.07.2022, durata pedepsei împlinindu-se la data de 16.07.2023.

Prin Sentința penală nr. 521 din 26.09.2022, pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/2022, s-a admis contestația în anulare formulată de A., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva sa și s-au înlăturat consecințele condamnării dispuse prin sentința anterior menționată, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale și s-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza Sentinței penale nr. 28/2022 a Judecătoriei Slobozia. S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă nu este arestat în altă cauză. Hotărârea nu este definitivă.

Conform art. 24 paragraf 1 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului de arestare european, să amâne predarea persoanei solicitate, astfel încât aceasta să poată fi anchetată în statul membru executor sau, dacă a fost deja condamnată, aceasta să poată executa, pe teritoriul acestui stat, o sentință pronunțată pentru o altă faptă decât cea la care se referă mandatul de arestare european.

Această normă este transpusă în legislația națională prin prevederile art. 114 alin. (1) din Legea 302/2004, cu referire la dispozițiile art. 58 alin. (1) din aceeași lege, conform cărora, în situația în care persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Prin urmare, având în vedere scopul procesului penal și finalitatea acestuia, constând în tragerea la răspundere penală a inculpatului, sancționarea și asigurarea executării condamnării, Curtea a apreciat că se impune amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate, ori până la executarea la termen a pedepsei de 1 an închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 28 din 19.01.2022 a Judecătoriei Slobozia (Dosar nr. x/2020), definitivă prin neapelare la data de 29.03.2022, ori până la punerea în libertate a persoanei solicitate, în situația în care se dispune astfel printr-o hotărâre definitivă ce are drept efect înlăturarea consecințelor condamnării menționate anterior.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestație, în termenul legal, persoana solicitată A.

Contestatorul a arătat că dorește să execute într-un penitenciar din România pedepsele la care a fost condamnat de către instanțele italiene, întrucât în țară poate fi vizitat de copii și soție. A arătat, totodată, că a început demersurile pentru recunoașterea în România a hotărârilor pronunțate de către instanțele italiene.

Analizând contestația declarată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte constată că sentința penală atacată este legală și temeinică, iar Curtea de Apel Galați în mod corect a admis cererea autorităților judiciare din Italia și a dispus punerea în executare a unui număr de 7 (șapte) mandate europene de arestare emise de către autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate A. la data de 27.07.2022, precum și amânarea predării persoanei solicitate A.

Astfel, se constată că, în cauză, dispozițiile de predare și arestare a persoanei solicitate s-au întemeiat pe existența unui mandat european de arestare, care, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene (în speță autoritatea judiciară din Italia) solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru (România) a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Alin. 2 al aceluiași articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă sau pe care instanța le constată din oficiu.

Așadar, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând prevederile legale, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatelor europene de arestare privind pe persoana solicitată A.

Se reține că, față de acesta, autoritățile judiciare italiene au emis un număr de 7 mandate europene de arestare, prin care s-a solicitat predarea sa în vederea executării mai multor pedepse, astfel:

Înalta Curte constată că toate faptele pentru care este solicitat contestatorul A. au corespondent în legislația română, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, condiție care, chiar dacă nu ar fi îndeplinită, s-ar circumscrie unui motiv facultativ, iar nu obligatoriu de refuz al predării, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. a) teza I din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel, se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate, întrucât aceasta nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, infracțiunile pe care se bazează mandatul european de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România, iar persoana condamnată răspunde penal potrivit legii române.

Totodată, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte reține că persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, urmând ca predarea către autoritățile italiene să se facă sub condiția ca aceasta să nu poată fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În ceea ce privește motivul opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. d) din Legea 302/2004, referitor la prescrierea executării unora dintre pedepse, se constată că în mod corect a reținut judecătorul primei instanțe că intervenirea prescripției constituie un motiv facultativ, iar nu obligatoriu de refuz al predării, pe de o parte, iar pe de altă parte că, potrivit legii române, cursul prescripției se întrerupe prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni (art. 163 C. pen.); or, din fișa de cazier a persoanei solicitate rezultă că aceasta figurează cu o multitudine de condamnări, ce excedează celor menționate în mandatele europene de arestare, pronunțate prin hotărâri judecătorești rămase definitive recent (2019 - 2022), existând prin urmare o puternică prezumție că s-a întrerupt cursul prescripției prin săvârșirea de infracțiuni ulterior anului 2016.

Cu privire la faptul că persoana solicitată a refuzat să fie predată autorităților judiciare italiene, Înalta Curte constată că lipsa acordului persoanei solicitate cu privire la predarea sa nu are nicio relevanță în prezenta speță, acesta putând constitui un motiv opțional de refuz prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) Legea nr. 302/2004, republicată, doar atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, ceea ce nu este cazul în speța de față, așa cum în mod corect a motivat prima instanță.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente aceste dispoziții, care constituie un impediment la predarea imediată a persoanei solicitate, aceasta aflându-se în executarea pedepsei pe teritoriul României, prima instanță dispunând în mod corect amânarea predării până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 1 an închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 28 din 19.01.2022 a Judecătoriei Slobozia (Dosar nr. x/2020), definitivă prin neapelare la data de 29.03.2022, ori până la punerea în libertate a persoanei solicitate, în situația în care se dispune astfel printr-o hotărâre definitivă ce are drept efect înlăturarea consecințelor condamnării menționate anterior.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 117/F din data de 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul - persoana solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 117/F din data de 29 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2022.

GGC - ED