ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 91/2022
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 91/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 februarie 2022
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a menținut arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării către autoritățile italiene pe o perioadă de 30 zile, de la 05.02.2022 până la data de 06.03.2022, inclusiv.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut că prin sentința penală nr. 170/F din data de 08.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin necontestare, în temeiul art. 15 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 109 alin. (1) cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a luat act de consimțământul persoanei solicitate A., de a fi predată autorităților judiciare din Italia, a fost admisă cererea autorităților judiciare italiene și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Rovigo la data de 22.07.2021, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referință nr. 1813/2021 RGNR-2753/2020 RG GIP.
În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 104 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.12.2021 și până la data de 06.01.2022, inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene. S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autoritățile judiciare italiene) pe o durată de 24 ore, cu începere de la data de 24.11.2021, ora 11:40 și arestată provizoriu pe o durată de 15 zile de la data de 24.11.2021 și până la data de 08.12.2021, inclusiv. S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.
S-a arătat că, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea 302/2004, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării.
Curtea a reținut că din actele dosarului reiese că predarea nu s-a putut realiza până în prezent. Astfel, prin adresa din 01.02.2022, IGPR - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Sirene, a solicitat prelungirea termenului de predare cu încă 30 de zile, în privința persoanei solicitate A., raportat la faptul că persoana solicitată care trebuia să fie predată autorităților italiene la data de 02.02.2022, a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2.
Având în vedere motivele obiective prezentate anterior, potrivit cărora predarea persoanei solicitate nu a putut avea loc până la data prezentă, instanța a apreciat că este necesară, în continuare, menținerea arestării persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la 05.02.2022, până la data de 06.03.2022, inclusiv în vederea finalizării procedurii de predare către autoritățile judiciare italiene.
Cu privire la cererea persoanei solicitate formulată prin apărător ales de a se dispune o măsură preventivă mai puțin severă, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Întrucât în situația încuviințării executării mandatului european actul normativ indicat exclude marja de apreciere a instanței de executare privind aplicarea unei măsuri reglementate de legea internă, pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului și impune arestarea acesteia, s-a apreciat că, după rămânerea definitivă a unei astfel de soluții o măsură preventivă mai puțin severă nu poate fi adoptată în cauză.
Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 425
1
din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, în mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării, pronunțându-se prin încheiere motivată, precum și cele ale alin. (10) al aceluiași articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului, pe o perioadă inițială de maxim 30 de zile, și că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.
Rezultă, așadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menționate că, în situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să depășească 180 de zile.
Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, că prin sentința penală nr. 170/F din data de 08.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2021 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Rovigo la data de 22.07.2021, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referință nr. 1813/2021 RGNR-2753/2020 RG GIP și s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.12.2021 și până la data de 06.01.2022, inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene. Prin aceeași sentință s-a constatat că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia.
Prin adresa din 01.02.2022, IGPR- Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Sirene, a solicitat prelungirea termenului de predare cu încă 30 de zile, în privința persoanei solicitate A., raportat la faptul că persoana solicitată care trebuia să fie predată autorităților italiene la data de 02.02.2022, a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2.
Raportat la aceste aspecte și condiții, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 113 alin. (2) și art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, când a menținut măsura arestării față de persoana solicitată A..
În condițiile în care, persoana solicitată a fost depistată pozitiv la testul SARS COV-2, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, serios și care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată inițial.
În plus, având în vedere data luării măsurii arestării față de persoana solicitată, respectiv 08.12.2021, se observă că sunt respectate și dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, măsura preventivă fiind net inferioară ca durată limitei maximale de 180 de zile și, de asemenea, durata totală actuală nu prezintă un caracter excesiv.
Față de natura faptelor menționate în mandatul european de arestare, precum și pentru a împiedica sustragerea de la judecata prezentei proceduri și pentru a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte apreciază că menținerea măsurii arestării persoanei solicitate este utilă, necesară și proporțională.
Evaluând solicitarea formulată de contestatorul de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reține, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării sunt necesare în situația dată, în care, prin sentința penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate. Predarea persoanei solicitate către autoritățile străine se poate realiza cu eficiență și celeritate în condițiile plasării sale în arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune privarea de libertate și menținerea persoanei în custodia statului solicitat ca o condiție necesară remiterii acesteia autorităților judiciare ale statului solicitant.
În acest sens, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile în cursul judecății procedurii. Prin hotărârea finală, prin care instanța a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, se dispune și arestarea persoanei solicitate, măsură ce se va menține, până la predarea sa, fiind necesară executării (predării) efective.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A..
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva încheierii din data de 2 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.