ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra recursului în casație de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 223 din 30.06.2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2022 a Judecătoriei Caransebeș, printre altele, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. au fost respinse acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu inculpații A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. a), c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen., sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale. În temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., Judecătoria Caransebeș a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Prin Decizia penală nr. 943/A din data de 13.10.2022 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva Sentinței penale nr. 223 din 30.06.2022 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr. x/2022.
Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că, în motivarea apelului, procurorul a criticat sentința penală atacată apreciind că, în mod eronat, au fost respinse acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate la data de 30.05.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu inculpații B. și A., deoarece instanța de judecată nu avea posibilitatea legală de a dispune respingerea acordurilor arătate mai sus în baza prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiindcă în cauză, în momentul încheierii acestui document erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 480 - 482 din C. proc. pen.
Prin faptul că au fost respinse acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de procuror cu inculpații B. și A., deși în speță nu sunt incidente prevederile art. 485 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a apreciat că nu s-a realizat o judecată efectivă a dosarului, trimițându-se dosarul procurorului pentru a dispune o soluție care putea fi adoptată de instanța de judecată. Un alt motiv pentru care s-a considerat că nu se impunea respingerea celor două acorduri este și faptul că instanță de judecată a reținut în mod eronat aspectul că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Curtea a apreciat că, în mod temeinic și legal, prima instanță a respins acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș cu inculpații A. și B. întrucât, pentru infracțiunile ce fac obiectul acestor acorduri, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În continuare, instanța de apel a reținut că, prin acordurile de recunoaștere a vinovăției, în sarcina inculpaților A. și B. s-au reținut următoarele infracțiuni:
Pentru A. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prev. și ped. de art. 42 alin. (1) lit. c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. (toate comise la data de 22.01.2017).
Pentru B. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de braconaj, faptă prev. și ped. de art. 42 alin. (1) lit. a), c) și l) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006, sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) din C. pen., sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. (toate comise la data de 22.01.2017).
Prin urmare, curtea a observat că, în privința ambilor inculpați, pedepsele maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile cele mai grave ce fac obiectul acordurilor de recunoaștere a vinovăției nu depășesc 5 ani, iar pedepsele minime depășesc 1 an, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., potrivit cărora, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani care, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. curge de la data săvârșirii faptei. Raportând data comiterii faptelor la termenul de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., curtea a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 09.01.2022.
În continuare, s-a reținut că apelanta, prin motivele de apel, a invocat împrejurarea că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 155 din C. pen., termenul de prescripție fiind întrerupt, astfel că durata acestuia (de 10 ani) conform art. 155 alin. (4) din C. pen., nu este împlinită.
Curtea a arătat că, potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen. cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, textul de lege făcând obiectul verificărilor Curții Constituționale, prin Decizia nr. 297/26.04.2018, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, respectiv prin Decizia nr. 358/26.05.2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022.
În continuare, a reținut incidența dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale au efect general obligatoriu de la data publicării acestora în Monitorul Oficial iar, caracterul general obligatoriu vizează nu doar dispozitivul, ci și considerentele acestor decizii, Curtea Constituțională statuând și în alte decizii că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și Deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, rezultând, așadar obligativitatea erga omnes, atât a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cât și a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, efect care se întinde asupra dispozitivului și considerentelor ambelor decizii.
Ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, articolul 155 alin. (1) din C. pen. a fost modificat prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în M. Of. nr. 531/30.05.2022 în sensul dispus de Curtea Constituțională, după cum urmează:
"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Ca atare, având în vedere considerentele obligatorii ale deciziilor menționate, rezultă că efectul acestora constă în faptul că de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/26.04.2018 și până la data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) din C. pen. nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale. Or, art. 155 alin. (1) din C. pen. are natura unei dispoziții penale de drept substanțial supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă iar, potrivit alin. (2), aceste dispoziții se aplică și în cazul actelor normative or prevederilor din acestea declarate neconstituționale. Pe perioada analizată, se pot identifica două situații, respectiv o lege penală care reglementează doar prescripția generală, iar o alta care reglementează atât prescripția generală cât și prescripția specială.
Conchizând, curtea a apreciat că, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și până la data modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) din C. pen. a intrat sub incidența art. 5 din C. pen., fiind lege penală mai favorabilă, pentru că în acest interval de timp, nu pot fi identificate la nivelul dreptului pozitiv în niciun moment, norme care să stabilească actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripție și, prin urmare, acte care să determine, de la apariția lor, curgerea unor noi termene de prescripție (conform art. 155 alin. (2) din C. pen.), termene de prescripție care însumate, să nu depășească cu mai mult de încă o dată, termenul de prescripție generală (conform art. 155 alin. (4) din C. pen.).
Totodată, curtea a apreciat că, raportat la aspectul că faptele reținute în sarcina celor doi inculpați au fost săvârșite în data de 10.01.2017, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global s-a apreciat a fi cea cuprinsă între data de 25.06.2018, respectiv data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 și data de 30.05.2022, respectiv data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2022, întrucât art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare în acest interval de timp nu a reglementat nicio cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, făcând inoperantă prescripția specială, prescripția răspunderii penale fiind analizată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen., astfel că motivele de apel ale procurorului s-au apreciat a fi nefondate.
Referitor la argumentele apelantei izvorâte din jurisprudența CJUE, curtea a apreciat că, din deciziile invocate în cauzele privind infracțiuni de corupție, infracțiuni care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene (infracțiunile prevăzute în secțiunea 41 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de evaziune fiscală atunci când are ca obiect sustragerea de la plata TVA și infracțiunea de contrabandă) nu reiese că supremația dreptului Uniunii ar impune continuarea urmăririi sau a judecății în prezenta cauză cu ignorarea efectelor Deciziilor Curții Constituționale menționate anterior.
Legat de împrejurarea că acordul trebuia admis, întrucât la momentul încheierii sale erau îndeplinite toate condițiile legale, curtea a apreciat că, în situația existenței unui caz care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale conform de art. 16 din C. proc. pen., acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată. Prin urmare, atâta timp cât instanța, sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, a constatat o cauză de încetare a procesului penal pentru infracțiunile ce fac obiectul acordului, singura soluție legală posibilă este aceea de respingere a acordului conform art. 485 din C. proc. pen. întrucât propunerea de sancționare a inculpaților pentru fapte cu privire la care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale este nelegală. Raportat la faptul că instanța a fost sesizată într-o procedură specială, aceea a acordului de recunoaștere a vinovăției, conform art. 483 din C. proc. pen., este evident că nu exista posibilitatea ca instanță să dispună în cauză încetarea procesului penal conform art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., procurorul fiind cel competent să pronunțe soluția legală la finalizarea urmăririi penale.
Împotriva Deciziei penale nr. 943/A din data de 13.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 20.10.2022.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat, în esență, că soluțiile de încetare a procesului penal dispuse față de inculpații A. și B. sunt nelegale, întrucât termenele de prescripție a răspunderii penale nu sunt împlinite, cu privire la faptele pentru care au fost cercetați.
Parchetul a opinat că, în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și, ca atare, aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile.
Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție, întrucât, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).
La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avut în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.
Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură, iar valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Actul de procedură sau actul procedural a fost definit ca fiind acela prin care se efectuează actul procesual (în dinamizarea procesului penal și care se desfășoară după anumite reguli prevăzute de C. proc. pen., exprimând exercitarea unui drept, a unei facultăți sau executarea unei îndatoriri, având ca urmare amplificarea activității procesuale).
Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a C. proc. pen., de cele două decizii ale Curții Constituționale a României și de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiții actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripție.
Astfel, parchetul a susținut că, prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.
Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituțională a concluzionat că opțiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării, nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituția, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale.
Or, în opinia parchetului, față de cele expuse, deși curtea s-a ferit să expliciteze natura juridică a prescripției, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puțin o natură juridică mixtă.
Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curții Constituționale, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanțial (cursul termenului de prescripție, prescripția specială a răspunderii penale) și de norma de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speță, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanță, etc.) nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile, astfel că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.
Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
Concluzia de mai sus este întru totul în acord cu cele constatate de Curtea Constituțională: "De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".
Jurisprudența instanțelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condițiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existența actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripția.
În ceea ce-i privește pe inculpații A. și C., la data de 14.07.2020, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspecții A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 din Legea nr. 407/2006, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 407/2006, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 s-au găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, toate cu aplicarea art. 38 din C. pen., respectiv B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen., vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 din Legea nr. 407/2006, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 407/2006, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 s-au găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006, toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.
Prin ordonanța din data de 15.07.2020, s-a dispus confirmarea extinderii urmăririi penale față de suspecții A. și C., iar prin ordonanța din data de 16.12.2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpații A. și C., astfel că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că faptele au fost săvârșite la data de 22.01.2017, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția răspunderii penale.
Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 06 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 26 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practica.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
În conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.
În speță, cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale, luat în considerare de instanța de fond și de cea de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților B. și A. ca urmare a adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
Astfel, acuzațiile aduse inculpaților B. și A. au constat în aceea că, la data de 22 ianuarie 2017, împreună cu inculpații D. și E. au participat la o activitate de braconaj, având asupra sa o armă, ocazie cu care au fost împușcați doi căpriori în afara perioadei legale de vânătoare la specia de căprior, fără a poseda permis de vânătoare și poliță de asigurare, iar ulterior a transportat unul dintre exemplare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de braconaj, faptă prev. și ped. de art. 42 alin. (1) lit. a), c) și l) din Legea nr. 407/2006, cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea practicată fără poliță de asigurare, faptă prev. și ped. de art. 44 lit. h) din Legea nr. 407/2006 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 342 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
Raportat la data săvârșirii faptei, respectiv 22 ianuarie 2017, precum și la Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022, ținând cont de faptul că urmărirea penală în prezenta cauză a început la data de 06.02.2019, prima instanță a apreciat că, cu privire la inculpații A. și B. s-a împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale. Faptele reținute în sarcina inculpaților A. și B. au avut loc la data de 22.01.2017, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 22.01.2022. Judecătoria a reținut că potrivit art. 485 C. proc. pen., instanța de judecată poate pronunța doar două soluții, respectiv de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, sau de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Judecătoria Caransebeș a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare în acest interval de timp nu a reglementat nicio cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, făcând inoperantă prescripția specială, prescripția răspunderii penale fiind analizată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen., astfel că motivele de apel ale procurorului sunt nefondate.
Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv, 22 ianuarie 2017, termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale s-a împlinit la data de 09 ianuarie 2022.
Examinând critica formulată, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație vizând faptul că, raportat la perioada în care au fost săvârșite faptele, termenul de prescripție specială nu era împlinit la data 09 ianuarie 2022, așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, având în vedere că faptele reținute în sarcina celor doi inculpați au fost săvârșite în data de 10 ianuarie 2017 și au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul prescripției, nu pot fi reținute, deoarece acestea sunt nefondate.
Prioritar, Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).
De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).
În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.
În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.
Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente, în raport, cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Timișoara a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților B. și A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.
În acest context, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 22 ianuarie 2017, data săvârșirii infracțiunilor.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 22 ianuarie 2022.
În consecință, în privința inculpaților B. și A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 943/A din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în cuantum de câte 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 943/A din 13 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în cuantum de câte 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.