ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 101/F din data de 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune București, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., și a obligat pe inculpată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2), (3) și 4 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credință, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de instanță, nu-și îndeplinește integral obligațiile civile, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 și art. 1381 din C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligată inculpata A. la plata sumei totale de 132.276,81 RON, din care TVA în sumă de 95.266,64 RON și impozit pe profit în sumă de 37.010,17 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate (conform legislației fiscale) de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpată a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe penale, au declarat apel în termen legal, inculpata A. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia penală nr. 29/A din 14.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, au fost admise apelurile declarate de inculpata A. și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr. 101/F din 18 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată, și, în rejudecare, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) -dreptul de a exercita profesia de notar public- din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) -dreptul de a exercita profesia de notar public-, din C. pen. pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A. pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit în sarcina inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul B. sau în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 123.554,15 RON, din care suma de 45.054,14 RON reprezintă impozit pe venit, iar suma de 78.500,01 reprezintă TVA- și a obligațiilor fiscale accesorii, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la concurența sumei de 123.554,15 RON și a obligațiilor fiscale accesorii.

Au fost menținute dispozițiile privind cheltuielile judiciare din cuprinsul sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 868 RON, a rămas în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2018, inculpata A. a declarat recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esență, că, raportat la materialul probator administrat la dosar, lipsește tipicitatea subiectivă pentru comiterea infracțiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, iar, pe fond, achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată și soluționarea laturii civile.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, inculpata A., în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014, în calitate de notar public, a omis înregistrarea în evidențele contabile ale Biroului Notarial Public "A." a sumei de 477.313,54 RON reprezentând venituri nete obținute cu titlu de onorarii notariale (31 acte materiale) și, totodată, a omis înregistrarea în evidențele contabile și nu a declarat TVA colectată, în cuantum de 43.304,41 RON (11 acte materiale), fapt ce a cauzat un prejudiciu bugetului de stat consolidat în cuantum total de 132.276,81 RON (echivalentul sumei de 29.792 euro), reprezentând impozit pe profit datorat în sumă de 37.010,17 RON și TVA de plată în sumă de 95.266,64 RON.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatei A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

Plecând de la această situație de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, recurenta inculpată A. a susținut că activitatea imputată nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, întrucât, deși primele două condiții ale tipicității sunt îndeplinite, condiția constând în existența unei concordanțe între elementele obiective și subiective ale faptei concrete și modelul legal nu este îndeplinită; aceasta, întrucât există o neconcordanță în privința laturii subiective între forma de vinovăție cu care a săvârșit fapta concretă - intenția indirectă și forma de vinovăție din modelul legal - intenția directă calificată prin scop.

Astfel, recurenta inculpată a arătat că a prevăzut rezultatul faptei sale, deși nu a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei, ci a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, așa încât forma sa de vinovăție este intenția indirectă.

În acest sens, recurenta inculpată a arătat că declararea impozitului pe venit aferent a două treimi din perioada 2012 - 2014, respectiv din anii 2012 și 2013, precum și înscrierea olografă și personal de către ea, în registrele profesionale, a sumelor stabilite și încasate cu titlu de onorarii, precum și după caz TVA, la fiecare act notarial și procedură notarială, împreună cu secretarul biroului notarial și fratele său, C., registre aflate la dosarul cauzei în original, nu sunt elemente sau aspecte ale unei atitudini caracteristice intenției directe, ci reliefează lipsa urmăririi rezultatului faptei, doar acceptarea acestuia, care sunt elemente definitorii ale intenției indirecte.

Examinând motivele recurentei inculpate, Înalta Curte constată că acestea au la bază negarea stării de fapt care a condus la reținerea vinovăției sale și tind la reevaluarea materialului probator sub acest aspect. Prin critica referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără intenție directă, ceea ce ar atrage, ca urmare, absența laturii subiective a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, recurenta inculpată A. aduce în discuție, în mod esențial, absența elementului subiectiv propriu infracțiunii analizate.

Or, această critică antamează împrejurări cu un pronunțat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatei față de faptă și urmările sale și care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia.

Tipicitatea subiectivă a infracțiunii implică examinarea unor circumstanțe de fapt și, dat fiind scopul recursului în casație, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpată și nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că vinovăția, ca element subiectiv al unei infracțiuni și, implicit, elementele factuale care au stat la baza reținerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casație în baza cazului de casare invocat în speță ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esențiale pentru legalitatea hotărârii definitive și le-a reglementat ca atare, expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se și cerințele de tipicitate subiectivă ale infracțiunii.

În concluzie, având în vedere baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.

GGC - ED