ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2023

HOTĂRÂRE
17.05.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 80/F din data de 08.05.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (7), art. 110 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 302/28.06.2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2019, de Judecătoria Hanau, față de persoana solicitată A., în Subiaco, Marea Britanie, de cetățenie Marea Britanie și Irlanda de Nord.

A luat act de lipsa de consimțământ a persoanei solicitate A. la predarea către autoritățile judiciare din Germania.

A dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității.

În temeiul art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a amânat predarea persoanei solicitate A. până la până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 11 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1372 din 20.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 597 din 9.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza căreia a fost emis Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 3698/25.01.2021, emis de Tribunalul București, secția I penală.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile. În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus emiterea mandatului de arestare, ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, conform art. 114 alin. (1) din aceeași lege.

A dispus anularea mandatului de arestare 2 (EAW-executare) din data de 30.01.2019, emis de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza Sentinței penale nr. 13/F din data de 30.01.2019, definitivă.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată în cauza privind executarea Mandatului european de arestare emis la data de 26.03.2018, de Amtsgerich Hanau, de la data de 16.01.2019 până la data de 30.01.2019.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin Adresa nr. x/2023 din data de 08.05.2023, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.05.2023, sub numărul x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, executarea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2019 de către autoritățile judiciare din Germania, Judecătoria Hanau, în Dosarul nr. x Gs 1156 Js 5483/18, cu privire la cetățeanul britanic A. (urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani), arestarea persoanei urmărite internațional A. pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Germania și predarea persoanei urmărite internațional către autoritățile judiciare din Germania.

În adresa parchetului, s-a reținut că persoana solicitată este încarcerată în Penitenciarul București Rahova în executarea unei pedepse de 11 ani și 2 luni închisoare în baza M.E.P.I. nr. 3698/25.01.2021, emis de Tribunalul București, motiv pentru care nu a mai fost dispusă măsura reținerii față de acesta.

S-a mai făcut mențiunea că numitul A. a beneficiat de asistență juridică din oficiu, conform delegației depusă la dosar.

Așa cum rezultă din Procesul-verbal nr. x/II-5/2023, întocmit de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 15.01.2019, s-a înregistrat sub nr. x/2019 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților din Germania, transmisă prin intermediul Biroului Sirene, conform Convenției de Aplicare a Acordului Schenghen, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.03.2018 de Parchetul din Hanau față de cetățeanul britanic A., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani.

Prin Sentința penală nr. 13/F din 30.01.2019 (Dosar nr. x/2019), Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.03.2018 de Parchetul din Hanau, predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității, și amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

La data de 05.11.2019, autoritățile germane au actualizat semnalarea prin introducerea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2019 de Judecătoria Hanau față de cetățeanul britanic A. în aplicarea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene C508/18 O.G., C 82/19 PPU PI și C 509/18 PF privind autoritatea judiciară emitentă a mandatului de arestare în conformitate cu decizia cadru 584/2002/JAI, mandat prin care se solicită predarea persoanei în vederea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani.

La data de 25.04.2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a trimis mandatul european de arestare, emis de Judecătoria Hanau la data de 17.10.2019, la Curtea de Apel București, în referire la Dosar nr. x/2019, în care a fost emisă sentința mai sus menționată, pentru a aprecia cu privire la incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., în executarea Sentinței nr. 13/F din 30.01.2019, cu privire la mandatul european în baza căruia se va realiza predarea persoanei solicitate.

La data de 25.04.2023, Curtea de Apel București a restituit mandatul european de arestare mai sus menționat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea sesizării instanței în conformitate cu disp. art. 100 din legea nr. 302/2004, republicată. Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2023 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În fapt, s-a prevăzut că în data de 24.03.2018, în Gründau, Germania, persoana solicitată a determinat-o pe numita B., în vârstă de 14 ani, să vină la adresa unde locuia, unde a săvârșit acte sexuale orale și acte de natură sexuală cu aceasta prin constrângere.

Fapta săvârșită constituie infracțiune și potrivit legislației penale române și atrag răspunderea penală a persoanei solicitate.

La data de 05.05.2023 la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost prezentat cetățeanul britanic A. de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului București Rahova unde acesta este încarcerat și execută o pedeapsă de 11 ani și 2 luni închisoare în baza M.E.P.I. nr. 3698/25.01.2021, emis de Tribunalul București.

După ce a fost identificată, persoanei urmărite internațional A. i s-a adus la cunoștință, în conformitate cu disp. art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, că autoritățile judiciare germane au dispus urmărirea sa internațională, fiind emis la data de 17.10.2019 un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani.

De asemenea, numitului A. i s-au adus la cunoștință, în conformitate cu disp. art. 101 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, art. 209 alin. (6) și 17 C. proc. pen.., art. 210 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., informarea cu privire la drepturile sale, precum și un exemplar al mandatului european tradus în limba română.

Persoana urmărită internațional A. a fost ascultată în prezența avocatului din oficiu, avocat C. din cadrul Baroului București, ocazie cu care a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania.

De asemenea, persoana urmărită internațional a arătat că are afaceri judiciare în România, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 11 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, și, totodată, a arătat că dorește să fie respectat principiul specialității.

S-a arătat că, în cauză, sunt întrunite exigențele impuse de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea și nu au fost identificate motive de refuz al predării.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a constatat că:

Din conținutul mandatului european de arestare, a rezultat că acesta a fost emis la data de 17.10.2019 de către Judecătoria Hanau, în Dosarul nr. x Gs 1156 Js 5483/18, care are același efect cu mandatul european de arestare care a fost emis la data de 26.03.2018 în Dosarul nr. x Gs 1156 Js 5483/18.

Potrivit mandatului european de arestare, numitul A. este căutat în vederea desfășurării procedurilor penale pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani.

În fapt, autoritățile judiciare emitente au reținut, în esență, că, la data de 24.03.2018, în Gründau, Germania, persoana solicitată a determinat-o pe numita B., în vârstă de 14 ani, să vină la adresa unde locuia, unde a săvârșit acte sexuale orale și acte de natură sexuală cu aceasta prin constrângere.

Potrivit mandatului european de arestare, faptele pentru care este suspectată persoana urmărită internațional A. reprezintă infracțiunea de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german, iar durata maximă a pedepsei prevăzută de legea din Germania pentru această infracțiune este de 15 ani închisoare.

În ședința publică din 08.05.2023, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din aceeași dată, s-a reținut că persoana solicitată a arătat că este de acord cu audierea sa, nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Raportându-se la dispozițiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța a constatat că în prezenta cauză nu există niciun motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile din Germania, chiar dacă persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa; totodată, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit, raportat la pedeapsa prevăzută de legea penală din Germania și din România.

Numitul A. a invocat, pentru a justifica lipsa consimțământului la predare, și că este nevinovat și nu este de acord cu acuzațiile aduse conform mandatului european de arestare, însă acest aspect s-a arătat că nu poate constitui un motiv de refuz, conform Legii nr. 302/2004, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

S-a arătat că, din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Or, după cum s-a arătat deja, în prezenta cauză nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, iar faptele descrise în mandatul european de arestare constituie infracțiuni și în legea penală română, ele putând constitui infracțiunile de viol, conform art. 218 C. pen., respectiv agresiunea sexuală, conform art. 219 C. pen.

Pentru aceste motive, constatând că nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, prima instanță a dispus soluția anterior expusă.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termenul legal, persoana solicitată A., contestația nefiind motivată.

Concluziile formulate de apărare și de reprezentantul Ministerului Public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, respectând prevederile legale, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată A..

Se reține că, față de acesta, prin Sentința penală nr. 13/F din 30.01.2019 (Dosar nr. x/2019), Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.03.2018 de Parchetul din Hanau, predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității, și amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. x/2019, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Se reține, totodată, că, la data de 05.11.2019, autoritățile germane au actualizat semnalarea prin introducerea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2019 de Judecătoria Hanau în aplicarea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene C508/18 O.G., C 82/19 PPU PI și C 509/18 PF privind autoritatea judiciară emitentă a mandatului de arestare în conformitate cu decizia cadru 584/2002/JAI, mandat prin care se solicită predarea persoanei în vederea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală/viol prev. de art. 177 alin. (1), (5) pct. 2, 6 și 1 din C. pen. german și pedepsită cu pedeapsa închisorii de 15 ani.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că faptele pentru care este solicitată persoana urmărită au corespondent în legislația română în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 C. pen., și în infracțiunea de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 C. pen., fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În continuare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel, se reține că, în cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente aceste dispoziții, care constituie un impediment la predarea imediată a persoanei solicitate, aceasta aflându-se în executarea pedepsei pe teritoriul României, prima instanță dispunând în mod corect amânarea predării până la până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 11 ani și 2 luni închisoare.

În final, Înalta Curte reține și faptul că persoana solicitată A. a arătat în fața instanței de control judiciar că își dă consimțământul pentru predarea sa către autoritățile judiciare germane.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din data de 08.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.098 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 80/F din data de 08.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-07-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2023
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 128/F din 28 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, s-a admis
ÎCCJ 2024-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2024
Ședința publică din data de 11 decembrie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Primul ciclu procesual, Prin sentința penală nr. 166/F din data de 20 noiembrie 2024 pronunțată d
ÎCCJ 2023-12-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2023
Ședința publică din data de 21 decembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293/PI din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timiș
ÎCCJ 2021-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 473/2021
Deliberând asupra contestației declarate de persoana solicitată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2022
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din data de 14.06.2022, Curtea de Apel București, secția I penală a admis sesizarea Ministerului Public - Pa
Sursă