ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 262/2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 35 din 24 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la Sentința penală nr. 136/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 136/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosar nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare emis de Procuratura Județeană Silistra din Republica Bulgaria, la data de 15.04.2019. Prin aceeași sentință penală s-a dispus, în temeiul art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea, pe cale incidentală, a Sentinței nr. 30/2018 din 14.12.2018 pronunțate de Tribunalul Județean Silistra din Republica Bulgaria, rămasă definitivă la data de 01.01.2019, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare și, pe cale de consecință, s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Curtea a notat că, deși inițial numitul A. a formulat contestație în anulare cu privire la sentința penală a Curții de Apel București, în temeiul art. 431 și art. 426 lit. b) C. proc. pen., la termenul de judecată din data de 24.02.2023, acesta, asistat de apărător ales, a solicitat modificarea temeiului de drept al cererii arătând că solicită revizuirea Sentinței penale nr. 136/2019.

S-a mai arătat că, la același termen de judecată, procurorul a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române, arătând că prezenta cauză nu este de competența instanțelor române, judecarea căii extraordinare de atac aparține numai instanțelor din statul de condamnare.

Curtea a arătat că, potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., "hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă".

Astfel, art. 453 C. proc. pen., prevede că revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând admisibilitatea, în principiu, a cererii formulate de revizuent, Curtea a reținut că, în conformitate cu art. 453 C. proc. pen., fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, revizuirea poate fi îndreptată numai împotriva unor hotărâri judecătorești penale definitive, date în soluționarea fondului cauzei, hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă, pentru acestea din urmă, s-a examinat fondul cauzei.

Sub acest aspect, prima instanță a constatat că, prin Decizia nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 05 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară. Potrivit art. 455 din C. proc. pen., titularii acestei căi extraordinare de atac de retractare sunt:

"părțile din proces, în limitele calității lor procesuale", "un membru de familie al condamnatului, chiar și după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului" și procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii. În ceea ce privește obiectul căii de atac, revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen. - numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece, așa cum s-a arătat în doctrină, finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

În același sens, au fost reținute și cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 17/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, soluție ce își păstrează valabilitatea sub imperiul noului C. proc. pen., conform art. 474

1

C. proc. pen., în sensul că, este inadmisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. 1969 (art. 341 alin. (6) lit. a) și b) C. proc. pen.). În cuprinsul deciziei menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal [...]. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii [...] o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Pe cale de consecință, apreciind că, referitor la latura penală, sunt supuse revizuirii numai hotărârile prin care se soluționează conflictul de drept substanțial, coroborat cu cele expuse anterior, prima instanță a considerat că, cererea de revizuire formulată de către revizuent împotriva unei sentințe penale prin care s-au recunoscut efectele unei hotărâri penale străine este inadmisibilă, aceasta neputând fi calificată ca o hotărâre prin care instanța română s-a pronunțat cu privire la fondul acțiunii penale. Prin urmare, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de către procuror, având în vedere că, în esență, s-a contestat admisibilitatea căii de atac extraordinare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, revizuentul A.

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul revizuent a susținut că faptele pentru care a fost condamnat prin hotărârea penală străină, recunoscută de autoritățile judiciare române erau prescrise, iar instanța de fond a ignorat decizia Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 155 din C. pen., privind prescripția răspunderii penale.

Examinând contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 24 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Înalta Curte precizează, cu titlu preliminar, că judecarea prezentei contestații se realizează corespunzător particularităților procedurii în care a fost pronunțată sentința atacată, respectiv în faza examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

În cauză, astfel cum a precizat în primă instanță prin apărător ales, contestatorul revizuent A. a formulat o cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 136/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă cererea de punere în executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare bulgare și, în temeiul art. 167 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, Sentința nr. 30/2018 din data de 14.12.2018 pronunțată de Tribunalul Județean Silistra din Republica Bulgaria, rămasă definitivă la data de 01.01.2019, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, dispunându-se executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Astfel cum s-a consemnat în solicitarea de recalificare a cererii ce formează obiectul dosarului, depusă de apărătorul ales la judecata în primă instanță, cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. e) și f) C. proc. pen. În motivarea acesteia, revizuentul a susținut că, prima instanță, atunci când a fost sesizată cu recunoașterea pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 30/2018 a Tribunalului Județean Silistra din Bulgaria, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (comisă în perioada 14.07.2008 -12.12.2008 în Bulgaria), trebuia să aplice dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) și art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, întrucât fapta de evaziune fiscală, din perioada anterior menționată, era prescrisă la data de 12.12.2016.

Înalta Curte precizează că, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Astfel, din conținutul prevederilor legale menționate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanța de judecată se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, respectiv, rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Natura hotărârilor ce pot fi supuse revizuirii rezultă neechivoc din normele procesual penale care reglementează competența și procedura de judecare a cererii de revizuire. În acest sens, sunt avute în vedere, spre exemplu, dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că, rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cereri de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, precum și dispozițiile art. 462 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivi dispozițiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător. Noua hotărâre la care se referă art. 462 C. proc. pen., este acea hotărâre prin care instanța rezolvă acțiunea penală, în sensul prevăzut de art. 396 alin. (1) C. proc. pen., și anume hotărârea prin care "instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal".

În speță, prin hotărârea împotriva căreia contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, a fost recunoscută și pusă în executare, pe cale incidentală, o hotărâre penală pronunțată de o instanță străină, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Conform dispozițiilor art. 166 alin. (3) din această lege specială, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Prin urmare, se constată că Sentința nr. 136 din 18.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019, pronunțată de ÎCCJ), împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire nu se încadrează în categoria hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei, fiind pronunțată, astfel cum s-a arătat, într-o procedură reglementată de dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (procedura de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor judecătorești străine).

Așadar, în cauză, inadmisibilitatea cererii de revizuire, este grefată pe neîndeplinirea unei cerințe esențiale, respectiv aceea a categoriei de hotărâri ce pot face obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, în care nu se încadrează Sentința nr. 136 din 18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru considerentele expuse, constatând legală soluția de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pronunțată de prima instanță, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din data de 24 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din data de 24 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2023.

GGC - ED