ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. și art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 5.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 25 RON).

S-au pus în vedere inculpatului A. prevederile art. 63 și art. 64 din C. pen.

În baza art. 19, art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a echivalentului în RON a sumei de 750 euro daune morale și 163 RON daune materiale.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea părții civile de obligare în solidar cu inculpatul a SC C. și SC D. SRL la plata despăgubirilor civile, în calitate de părți responsabile civilmente.

În baza art. 19 din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare efectuate de către partea civilă - onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând întregul material probator, instanța de fond a reținut că, în fapt, la data de 14.10.2017, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere de către persoana vătămată B. cu privire la faptul că, în jurul orelor 01:00 ale dimineții de 08.10.2016, a fost lovit cu pumnul în zona feței, de o persoană necunoscută - șofer de taximetru, după ce a urcat la intersecția străzilor x și a fost transportat pe traseul străzilor x, agresiune în urma căreia a fost internat la Clinica Chirurgie Orală și Maxilo-Facială Cluj și supus unei intervenții chirurgicale, urmare a fracturii mandibulei stângi.

În urma administrării probelor, în vederea identificării autorului și stabilirii stării de fapt, au rezultat următoarele:

În jurul orelor 01:00 ale dimineții zilei de 08.10.2016, persoana vătămată B. împreună cu martora G. au părăsit localul H. și s-au deplasat la intersecția străzilor x pentru a găsi un taximetru și a se deplasa la locuință. Au observat autovehiculul cu numărul de înmatriculare x inscripționat cu însemne specifice serviciului de taximetrie, fără ca la volanul acestuia să se afle conducătorul auto. După apariția inculpatului A. la autoturism, între cei trei a avut loc un dialog și pentru că inculpatul urma să efectueze un comision în cartierul Gheorgheni - loc unde se afla și locuința persoanei vătămate B., inculpatul și-a manifestat acordul de a-i transporta și astfel persoana vătămată B. și martora G. au ocupat loc pe bancheta din spate a autovehiculului condus de inculpatul A. (autovehicul cu numărul de înmatriculare x este proprietatea D. SRL, fiind dispecerizat de SC C. SRL și echipat cu însemne specifice acestei societăți comerciale). Inculpatul A. a condus pe străzile ... până la intersecția acestei străzi cu strada x, unde a oprit și a coborât martora G.

Ulterior, inculpatul A. și-a continuat deplasarea având pasager în autovehicul persoana vătămată B., pe străzile x. Potrivit susținerii inculpatului A., la un moment dat pe traseul parcurs, respectiv pe strada x, persoana vătămată B. i-a solicitat să închidă geamul portierei și pentru că nu a răspuns solicitării persoanei vătămate B., acesta i-a adresat injurii. Cu toate că în cele din urmă a răspuns solicitării persoanei vătămate, acesta a adoptat aceeași atitudine, motiv pentru care în Piața Lucian Blaga, la semafor, a solicitat persoanei vătămate B. să coboare, dar aceasta a refuzat, solicitându-i să-l transporte la destinație. Ajuns pe strada x, inculpatul A. a precizat că persoana vătămată B. i-a solicitat să revină la intersecția străzilor x, fapt confirmat de altfel și de persoana vătămată, împrejurare în care între cei doi s-a declanșat o discuție contradictorie în cadrul căreia persoana vătămată i-a adresat injurii, timp în care a ajuns la intersecția străzii I. cu Calea x că semaforul din intersecție indica culoarea roșie, inculpatul a precizat că a solicitat persoanei vătămate să coboare, dar pentru că a refuzat, a coborât de la volan, a deschis portiera stânga-spate, a prins de braț persoana vătămată și l-a tras afară din autovehicul. Imediat inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței persoanei vătămate B., determinând căderea acestuia pe spațiul verde din zona intersecției. Ulterior, inculpatul s-a urcat la volan, continuându-și deplasarea, persoana vătămată B. rămânând așezat în șezut în zona intersecției.

Din cauza durerilor resimțite la nivelul feței, în cursul aceleiași zile, persoana vătămată B. s-a deplasat la Clinica Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, unde a fost diagnosticat cu fractură de unghi mandibular stâng, motiv pentru care s-a intervenit chirurgical. Potrivit certificatului medico-legal nr. x din 14.10.2016 al Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, persoana vătămată B. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile traumatice necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, și pot data din 08.10.2016.

În drept, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen. - poziția sinceră a inculpatului din cursul urmăririi penale, lipsa antecedenței penale relevante, gradul mediu-redus de pericol social al infracțiunii, care rezultă din numărul mediu de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor victimei și - în special - din contextul comiterii faptei.

Sub aspectul contextului comiterii faptei, s-au reținut următoarele: în noaptea de 7/8.10.2016 persoana vătămată B., aflat în stare de ebrietate și martora G. au apelat la serviciile inculpatului A., pentru ca acesta, în calitatea sa de taximetrist, să îi transporte pe traseul str. x (intersecție cu str. x) - str. x - cartierul Gheorgheni, la locuința victimei. Inculpatul a fost de acord și a explicat celor doi că are de efectuat un comision în cartierul Gheorgheni și, întrucât destinația comisionului și a persoanei vătămate se află în același cartier, este în măsură să onoreze comanda. După ce martora G. a fost lăsată la adresa de domiciliu, între persoana vătămată B., aflat în stare de ebrietate și inculpat a avut avut loc o ceartă (cauzată, potrivit declarației victimei, de refuzul inculpatului de a schimba intempestiv ruta potrivit dorinței clientului de a se întoarce la punctul de plecare - cartier Hașdeu, pentru a-l lua și pe prietenul său J.).

Instanța de fond a reținut că este important de observat că inculpatul nu era în măsură să se întoarcă la punctul de plecare, întrucât, astfel cum le-a comunicat încă de la început victimei și martorei, avea de efectuat un comision (colet cu mâncare) în cartierul Gheorgheni, angajat anterior cursei. Prin urmare, solicitarea persoanei vătămate a fost nu doar nerezonabilă, dar și imposibil de satisfăcut. În plus, solicitarea a fost formulată într-un limbaj inadmisibil și injurios. Persoana vătămată a continuat să-l înjure pe taximetrist în mod direct, iar acesta din urmă, în timp ce taximetrul a ajuns la semaforul de pe str. x intersecție cu Calea x, i-a cerut de 2-3 ori victimei să coboare. Victima, în mod nerațional (dorea să se întoarcă în Hașdeu - ceea ce nu se putea realiza cu acest taximetru), a refuzat să coboare. Inculpatul l-a tras afară pe B. și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, l-a așezat în afara carosabilului, după care și-a continuat deplasarea.

Acest context a condus la reținerea a două circumstanțe atenuante: cea prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului) și cea prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei).

Referitor la circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., instanța de fond a reținut că simpla descriere a contextului faptei impune reținerea acesteia: comportamentul nerezonabil și abuziv al numitului B. - aflat în stare de ebrietate este în relație de cauzalitate directă (sine qua non) cu săvârșirea infracțiunii.

În privința circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., prima instanță a subliniat că proferarea de către persoana vătămată de injurii la adresa inculpatului (și într-un context provocat de comportamentul irațional al victimei), până la nivelul implicării într-un mod obscen a mamei acestuia a produs în mod clar o atingere gravă a demnității inculpatului, care a produs acestuia o puternică tulburare sau emoție negativă ce a condus la săvârșirea infracțiunii, determinată evident și de provocarea din partea persoanei vătămate, prin proferarea de înjurii. Însăși persoana vătămată, aflată în stare de ebrietate, nu a fost în măsură să nege faptul că l-a înjurat pe inculpat.

Împotriva Sentinței penale nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca a formulat apel partea civilă B. solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună, în latura penală, înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (scuza provocării) și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului) și condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.. În latura civilă, s-a solicitat admiterea în tot a acțiunii civile și obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente SC D. SRL și SC C. SRL, la plată sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale.

Pe parcursul cercetării judecătorești în apel, Curtea de Apel Cluj a dispus audierea martorului K., care a confirmat că, imediat după incident, partea civilă a avut parte de suferințe și disconfort fizic, aspect de necontestat având în vedere natura leziunilor.

Prin prisma efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, la ultimul termen de judecată, Curtea de Apel Cluj a pus în discuție, din oficiu, o eventuală incidență a prescripției răspunderii penale, câtă vreme apelul declarat a vizat și latura penală a cauzei, chiar în lipsa apelului inculpatului - hotărârea nefiind definitivă pe latură penală.

Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

În primul rând, instanța de apel a observat că inculpatul nu s-a prezentat la judecata cauzei nici la prima instanță, nici în apel, însă raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale și în primă instanță Curtea de Apel Cluj a apreciat că s-a dovedit vinovăția acestuia în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, chiar dacă s-au reținut în favoarea sa, întemeiat, circumstanțe atenuante.

Cu toate acestea, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, în condițiile în care inculpatul nu s-a prezentat pentru a solicita continuarea procesului penal, iar sentința apelată nu a rămas definitivă pe latură penală, având în vedere motivele de apel formulate în cauză, instanța de control judiciar a examinat din oficiu inclusiv aspectele de legalitate a hotărârii apelate, prin prisma deciziei Curții Constituționale anterior menționate.

Astfel, la data de 25.06.2018, a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională ."

La data de 09.06.2022 (înainte de pronunțarea deciziei din apel), a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea a constatat că dispozițiile menționate anterior sunt neconstituționalitate și a interpretat decizia instanței de contencios constituțional nr. 297/2018.

În motivarea Deciziei nr. 358/2022, instanța de contencios constituțional a reținut că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (n. r. 25.06.2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Totodată, s-a reținut că prin Decizia nr. 1092/2012, Curtea Constituțională a României a subliniat că prescripția răspunderii penale este normă de drept penal material.

În urma deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, legiuitorul a intervenit prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 30.05.2022, prin care Guvernul României a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. după cum urmează: Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Având în vedere deciziile Curții Constituționale anterior menționate și luând în considerare dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, rezultă art. 155 alin. (1) din C. pen. trebuie interpretat prin prisma dezlegărilor instanței de contencios constituțional și trebuie apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă, conform art. 5 din C. pen., care retroactivează în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut că de la data săvârșirii presupusei fapte reținute în sarcina inculpatului, respectiv 08.10.2016, a curs termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale, prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., care s-a împlinit cel mai târziu la data de 08.10.2021.

Curtea de Apel Cluj a constatat că în această perioadă nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripției generale pentru a opera prescripția specială, fiind golite de conținut prevederile art. 155 din C. pen., deoarece legiuitorul nu a intervenit conform art. 147 alin. (1) din Constituție în termenul legal de 45 de zile pentru a pune în acord cu legislația penală dispozițiile obligatorii ale instanței de contencios constituțional.

Fiind o instituție de drept penal substanțial, aplicarea mecanismului legii penale mai favorabile trebuie să țină seama de decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014) prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

În acest context, s-a menționat că nu numai în Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ci și în Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prescripția răspunderii penale este apreciată ca fiind o instituție care aparține dreptului penal material și este supusă principiilor legii penale mai favorabile, diferența plasându-se în aprecierea diferită a modului de aplicare a legii penale mai favorabile.

Prin Decizia nr. 297/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a constatat ca soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "31. (...) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale".

Prin Decizia nr. 358/2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor.

Curtea Constituțională a statuat că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta:

"Întrucât toate considerentele unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea Constituțională constată că autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei" (decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017).

Având în vedere explicațiile anterioare și ținând seama de considerentele Deciziei nr. 358/2022, Curtea a opinat ca decizia instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme.

Considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 nu permit posibilitatea calificării Deciziei nr. 297/2018 ca decizie aditivă, deoarece instanța de contencios constituțional nu a sancționat vreo omisiune legislativă, ci o soluție legislativă existentă la nivelul dreptului pozitiv.

Curtea a observat însă că indicarea soluției legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ și în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conținută de C. pen. din 1969. Astfel, Curtea a subliniat că, deși a sancționat soluția legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripției prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezența acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se aplică numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Așa fiind, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de partea civilă împotriva Sentinței penale nr. 222/2022 din 17.02.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o în parte, sub aspectul laturii penale a cauzei și, rejudecând în aceste limite, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel Cluj a apreciat că despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale și morale au fost corect cuantificate de către prima instanță, având în vedere toate circumstanțele în care a avut loc incidentul. Partea civilă nu își poate invoca propria culpă, solicitând despăgubiri nejustificat de mari, în condițiile în care s-a dovedit fără echivoc că ea a fost cea care a provocat incidentul, adresând injurii nejustificate inculpatului și cereri absurde.

Procedând, așadar, la soluționarea laturii civile pe partea de daune morale, văzând și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 586/2016, instanța de apel a apreciat că suma de 750 euro (echivalentul a peste 3.700 de RON) este în măsură să compenseze daunele fizice și psihice resimțite de către partea civilă, care de altfel a fost cea care a generat producerea incidentului prin comportamentul său nepotrivit.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de partea civilă L. împotriva Sentinței penale nr. 222/2022 din 17.02.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca privind pe inculpatul A., care a fost desființată în parte, sub aspectul laturii penale a cauzei.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Prin încheierea din data de 13 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul dispozițiilor art. 278 din C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii din data de 16 iunie 2022 și a Deciziei penale nr. 912/A/2022 din data de 30 iunie 2022 ale Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind apelul formulat de către partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 222 din data de 17 februarie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul că în practicaua încheierii, respectiv în practicaua și în dispozitivul deciziei penale indicate, se menționează numele corect al părții civile - B., în loc de "L.", dar și denumirea corectă a instanței a cărei hotărâre s-a atacat - în speță, Judecătoria Cluj Napoca, în loc de "Tribunalul Cluj".

Împotriva Deciziei penale nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea în parte a deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a soluției prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și s-a dispus încetarea procesului penal.

Sub acest aspect, s-a arătat că infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal a fost săvârșită la data de 08 octombrie 2016, astfel încât termenul de prescripție specială (de 10 ani, prevăzut de art. 155 alin. (4) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.) nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunțată decizia recurată. În acest sens, s-a susținut că actul întreruptiv de precripție este esențialmente un act de procedură, iar valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

S-a învederat că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale. Astfel, inculpatului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 și 22 mai 2018. Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, trebuie să se examineze în ce condiții aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat că prin Decizia nr. 473/2018, instanța de contencios constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii. Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, în opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum, iar ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție. Drept urmare, în cauză, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, la momentul soluționării definitive a cauzei.

S-a mai arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituțională a reținut că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Întrucât întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada 2018-2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casație, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost admisă în principiu.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, instanța a constatat că hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 912/A/2012 din 30 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele procurorului care a exercitat recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte, indicarea cazului de recurs în casație pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.) și motivarea acestuia și semnătura persoanei care a exercitat recursul în casație.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că în mod greșit instanța de apel a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât, în raport cu data săvârșirii infracțiunii, 08 octombrie 2016, termenul de prescripție specială nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunțată decizia recurată.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale, arătând, în acest sens, că inculpatului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 și 22 mai 2018. Așadar, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care nu era împlinit la data soluționării definitive a cauzei (30 iunie 2022).

Făcând referire la deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a opinat în sensul că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripției în perioada 2018-2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, nefiind aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Astfel cum s-a stabilit de instanța supremă în decizii de speță, fiecare dintre căile extraordinare de atac are o reglementare proprie, impunând la parcurgerea unor etape obligatorii și doar în cazuri strict și limitativ prevăzute de lege. Recursul în casație, fiind o cale extraordinară de atac, se exercită în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, scopul fiind acela de verificare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile provocând, așadar, o reexaminare doar a chestiunilor de drept (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 10/2017, Dosar nr. x/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017).

Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Instanța a constatat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., putând face obiectul cenzurii instanței de casație.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. (pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.), în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., instanța a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Fapta pentru care s-au formulat acuzații în cauza de față a fost comisă după intrarea în vigoare a actualului C. pen., astfel că dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale sunt cele analizate de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

În cauză, prin Sentința penală nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. și art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 5.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 25 RON).

Ulterior, prin Decizia penală nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în urma admiterii apelului declarat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 222 din 17.02.2022 a Tribunalului Cluj și desființării în parte, a sentinței apelate, sub aspectul laturii penale a cauzei, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că infracțiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal a fost săvârșită la data de 08 octombrie 2016, astfel încât termenul de prescripție specială (de 10 ani, prevăzut de art. 155 alin. (4) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.) nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunțată decizia recurată.

Deopotrivă, s-a învederat că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale, arătându-se, în acest sens, că inculpatului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 și 22 mai 2018. Așadar, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care nu era împlinit la data soluționării definitive a cauzei (30 iunie 2022).

Făcând referire la deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a opinat în sensul că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale în perioada 2018-2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, nefiind aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se analizează corectitudinea reținerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen." (Decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța de apel.

În continuare, Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului ."

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, instanța de apel a constatat că de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului, respectiv 08.10.2016, a curs termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale, prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., care s-a împlinit cel mai târziu la data de 08.10.2021.

Înalta Curte constată că infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; (...)". Alineatul 2 al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (...).".

Drept urmare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv de la 08.10.2016 și s-a împlinit la 07.10.2021.

Relativ la cele ce precedă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Referitor la susținerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale în perioada 2018-2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Sub acest aspect, instanța are în vedere cele reținute prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia ."

Speța de față nu presupune stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere data săvârșirii infracțiunii. Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere susținut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 și 2022 este separată prin deciziile Curții Constituționale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce privește prescripția (anterior și respectiv ulterior deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), după ce instanța de apel stabilește legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituțională, instanța care soluționează un recurs în casație nu are competența legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., și nu poate interveni asupra acestei soluții. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curții Constituționale a României, din deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dosarul de față interpretarea Curții Constituționale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluția cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2022.

GGC - ED