ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 478 din 13.07.2021 a Judecătoriei Buftea, între altele, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la "furt calificat", ca urmare a încheierii acordului de mediere cu partea civilă B. (fapta din 29/30.01.2020).

În baza art. 46 raportat la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale săvârșite în dauna SC C. SRL) și art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată, sub forma coautoratului (2 acte materiale săvârșite în dauna SC C. SRL)

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din data de 07.04.2020 la 08.04.2020 și a arestului la domiciliu din data de 08.04.2020 la 31.10.2020.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 1452/29.10.2020 în Dosarul nr. x/2020.9, fiind constatată legalitatea și temeinicia acesteia.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei conform acestei sentințe, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 19 și 397 C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă D. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.700.000 RON.

(...)

Prin Decizia penală nr. 427/A din 08.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 478 din 13.07.2021 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia, a arătat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât, în raport de probatoriul administrat la dosar, activitatea infracțională imputată nu poate fi circumscrisă niciunei fapte de natură penală.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului ." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www. x. ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat A. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Se reține, astfel, că susținerile recurentului inculpat nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susținerea că, deși din probele administrate reiese fără dubiu că inculpatul, ulterior datei de 11.12.2019, a achiziționat bunuri sau s-a interesat de achiziționarea unor bunuri, instanțele de fond și apel au interpretat această situație în sensul că inculpatul a dobândit bunuri cu banii obținuți din furtul în dauna SC "C." SRL, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpatului.

Deși recursul în casație este întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurentului inculpat, soluția de condamnare fiind urmarea aprecierii incorecte a acestora; în concret, nemulțumirea inculpatului este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că, inculpatul A., la data de 11.12.2019, în jurul orelor 21:40, beneficiind de ajutorul informativ oferit de alte persoane (constând date referitoare la modalitatea de asigurare a pazei, schița imobilului, dotarea societății comerciale cu sistem de supraveghere video în interior și poziționarea seifurilor în care se aflau depozitate sumele de bani ce reprezentau încasările zilnice și sumele de bani aparținând administratorului SC C. SRL), în urma dotării cu instrumente esențiale comiterii infracțiunii (cagule, mănuși, baros/rangă pentru dislocarea seifurilor ce puteau fi încastrate în perete/podea), s-a deplasat la sediul SC C. SRL, situat în comuna Tunari, jud. Ilfov, împreună cu alte trei persoane, cu un autoturism marca x seria x, de culoare gri, pătrunzând în incinta societății comerciale prin forțarea unei ferestre de tip p. v. c ., de unde au sustras de la parter un seif ce conținea suma de 150.000 RON reprezentând încasările societății comerciale, părăsind imediat societatea comercială, iar la data de 12.12.2019, în jurul orelor 00:40, acesta împreună cu alte trei persoane, cu același autoturism, au revenit, pătrunzând în incinta aceleiași societăți comerciale prin escaladarea ferestrei forțată anterior, sustrăgând de această dată de la etajul imobilului un alt seif metalic ce conținea suma de 19.400 dolari americani, suma de 1.382.000 RON, o cheie auto marca x, cheile de rezervă a trei apartamente, bilet la ordin în alb (seif etaj) și suma de 200.000 RON de pe raftul biroului de la etaj, producând un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 1.700.000 RON.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" în formă continuată, sub forma coautoratului, prevăzută de art. 46 raportat la art. 228 alin. (1) -229 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Respingând recursul în casație, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.

GGC - ED