ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursului în casație formulat de recurentul-inculpat A., în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 572 din data de 12.07.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 29.12.2023 și 17.01.2024), în regim de detenție.

În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii începând cu data de 17.01.2024, ora 22:30, până la data de 18.01.2024, ora 22:30.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București din data de 18.01.2024.

În temeiul art. 399 alin. (4) din C. proc. pen., hotărârea pronunțată este executorie cu privire la menținerea măsurii preventive a controlului judiciar.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1), (2) și (5), art. 23 și art. 25 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de către partea civilă B. și a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2.500 de RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. cu ref. la art. 22 din C. proc. pen., a luat act că partea civilă C. a renunțat la constituirea de parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 2.960 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.360 de RON pentru faza de urmărire penală și 1.600 de RON pentru fazele de cameră preliminară și judecată).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 9/A din data de 10.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 572 din data de 12.07.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București din data de 18.01.2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la pata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 17 februarie 2025 inculpatul A., prin avocat (care potrivit adresei din 22 aprilie 2025 a reziliat contractul de asistență juridică a inculpatului), prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

A solicitat, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și de prima instanță și înlăturarea greșitei aplicări a legii în ceea ce privește pedeapsa principală, în sensul de a înlătura starea de recidivă postexecutorie, urmând ca instanța de recurs în casație să procedeze la reindividualizarea pedepsei, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei penale atacate și rejudecarea cauzei de către curtea de apel, întrucât pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, a susținut că, în mod greșit s-a reținut în privința recurentului A. incidența dispozițiilor art. 43 alin. (5) din C. pen., referitoare la tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, cu consecința majorării cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, de vreme ce pentru fapta pentru care fusese anterior condamnat intervenise reabilitarea de drept.

A mai susținut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită după împlinirea termenului de reabilitate pentru condamnarea suferită anterior. Pentru stabilirea momentului intervenirii reabilitării de drept, s-a susținut că se impunea a se ține seama de disp. art. 86

6

din C. pen. din 1969.

În ceea ce privește condamnarea anterioară, față de care s-a reținut starea de recidivă postexecutorie, aceasta este reprezentată de sentința penală nr. 171/09.03.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin neapelare la data de 04.04.2017. Prin această sentință, recurentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., aflate în concurs real, constând în aceea că în noaptea de 07/08.10.2013, folosindu-se de forța sa fizică, a sustras prin demontare geamul oglinzii laterale stânga a autoturismului, respectiv geamurile oglinzilor laterale de la autoturismul, parcate pe str. din sectorul 2, București.

Cu titlu prealabil, s-a arătat că având în vedere că de la data săvârșirii infracțiunilor (noaptea de 07/08.10.2013), când a luat naștere raportul juridic penal de conflict și până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., instanța de apel ar fi trebuit să determine care este legea penală mai favorabilă cu privire la instituția reabilitării.

Instituția reabilitării este o instituție de drept material (substanțial), supusă exigențelor art. 15 alin. (2) din Constituția României privind legea penală mai favorabilă, în cazul situațiilor tranzitorii, luându-se în calcul succesiunea de legi începând cu data săvârșirii infracțiunii și până la înlăturarea tuturor consecințelor condamnării.

În sensul celor expuse anterior, a solicitat să se aibă în vedere și Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în M. Of. nr. 234 din 08.09.1997, prin care Curtea Constituțională a statuat că "situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, daca de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă."

Deopotrivă, a arătat că aplicarea legii penale mai favorabile, în raport cu instituțiile care funcționează autonom, a fost discutată în doctrină și practică încă din anul 1936. Vintilă Dongoroz, în C. pen. adnotat din 1936, arăta că:

"aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este de asemenea îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obține un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex tertia), ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită și pedeapsa fixată, conform uneia din legi, se poate recurge la instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului."

Faptul că Judecătoria Sectorului 2 București, învestită cu soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2016, a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile C. pen. în vigoare, prin prisma art. 5 din C. pen., nu înseamnă că pentru instituția reabilitării sunt incidente aceleași dispoziții legale. Stabilirea legii penale mai favorabile se va face strict cu privire la reabilitare, care reprezintă o instituție autonomă față de pedeapsă.

A aplica dispozițiile vechiul C. pen. în privința reabilitării, în condițiile în care instanța ce a soluționat cauza din dosarul nr. x/2016 a aplicat C. pen. în vigoare, ca lege penală mai favorabilă, nu înseamnă că se creează o lex tertia, aspect de natură să contravină dispozițiilor constituționale. În cauza de față, nu se combină dispoziții din legile penale succesive, ci fiecare lege aplicabilă se stabilește în momente diferite, raportat la situații juridice distincte. În cadrul dosarului nr. x/2016 s-a apreciat asupra dispozițiilor mai favorabile sub aspectul incriminării faptei, condițiilor răspunderii penale, pedepsei, modalității de executare a acesteia - analizate global, iar cu ocazia constatării intervenirii reabilitării de drept, se vor analiza strict condițiile în care aceasta este incidență.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituții autonome nu contravine principiului legalității, nu este creată o lex tertia. Aceasta apare atunci când sunt preluate condițiile de existență ale unei instituții dintr-o lege, iar efectele aceleiași instituții sunt preluate dintr-o altă lege. Lex tertia presupune combinarea dispozițiilor în cadrul aceleiași instituții juridice din legi diferite. Prin lex tertia se au în vedere acele situații prin care condițiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiași fapt juridic, nu și aplicarea unor legi diferite cu privire la instituții juridice.

În opinia apărării, dispozițiile art. 86

6

din C. pen. din 1969 aparțin instituției reabilitării, reprezentând un caz special de reabilitare de drept.

Astfel, s-a apreciat că, atât instanța de apel, cât și prima instanță, în mod greșit, au reținut starea de recidivă postexecutorie. Procedând în această modalitate, acestea i-au încălcat recurentului un drept recunoscut de lege și au pronunțat două hotărâri nelegale.

Așadar, nefiind aplicabile dispozițiile privind recidiva postexecutorie, limitele de pedeapsă n-ar fi trebuit să fie majorate cu jumătate, ci se impunea a fi stabilită o sancțiune în limitele legale prevăzute de norma de incriminare, diminuate ca urmare a aplicării procedurii recunoașterii învinuirii.

Prin încheierea din 18 iunie 2025 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2025, recurentul-inculpat A. a declarat oral că dorește să își retragă recursul în casație declarat.

Examinând recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, precum și în raport cu declarația orală a acestuia în sensul retragerii căii de atac formulate, Înalta Curte urmează să ia act de manifestarea unilaterală de voință a acestuia, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, este un act de dispoziție de natură a produce consecințe asupra procedurii în care intervine.

Analizând dispozițiile art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat.

Potrivit aceluiași text de lege retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face, fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

În cauză, recurentul-inculpat A. și-a manifestat voința de a-și retrage calea de atac oral la data de 15 octombrie 2025, cu ocazia dezbaterilor în ședința publică.

Înalta Curte, văzând, pe de o parte, declarația recurentului-inculpat A., în sensul retragerii căii de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 9/A din data de 10 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.