ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 225 din 04.12.2020 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2017, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 și 5.08.2014), la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (comisă la 01.04.2015), la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

- fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014) la pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare;

- fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., pentru completarea procesului-verbal de constatare a contravenției din data de 01.04.2015, la pedeapsa de 1 an închisoare;

- uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, legat de predarea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor din 10.07.2014 și 5.08.2014) la pedeapsa amenzi penale în cuantum de 3000 RON (200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 15 RON);

- uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. pentru predarea procesului-verbal de constatare a contravenției din data de 01.04.2015) la pedeapsa amenzi penale în cuantum de 2.700 RON (180 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 RON).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. e) raportat la lit. b) și c) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt concurente, au fost contopite pedepsele stabilite pentru acestea și s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 8 luni închisoare, la care a fost adăugată o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 1 an și 7 luni închisoare (1/3 din 57 luni), la care s-a adăugat pedeapsa cea mai grea a amenzi de 3.000 RON, căreia i s-a adunat 1/3 din pedeapsa amenzi penale de 2.700 RON, respectiv de 900 RON, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni, în regim de detenție, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 3.900 RON.

În baza art. 63 din din C. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii penale în cuantum de 3.900 RON, instanța va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 260 de zile.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., ca urmare a concursului de infracțiuni, s-a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa până la executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale potrivit art. 45 alin. (5) din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 892/A din 24.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 225/04.12.2020 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul A., invocând, în esență, omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cauzei de încetare a procesului penal constând în intervenirea prescripției răspunderii penale, raportat la considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă, în principiu și în fond contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 892/A din 24.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2017, a fost desființată, în parte, în latură penală, hotărârea atacată în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) (2 acte materiale comise la data de 10.07.2014 și 5 august 2014); fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. comisă la 01.04.2015; uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5 august 2014); uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. comise la data de 01.04.2015 și, rejudecând în această limite:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru infracțiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1); fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale și au fost înlăturate consecințele condamnărilor pentru aceste fapte respectiv: pedepsele principale de 1 an 1 lună închisoare; 1 an închisoare, amenda penală de 3.000 RON și amenda penală de 2.700 RON.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare și pedeapsa amenzii de 3.900 RON în pedeapsa rezultantă parțială de 2 ani 8 luni închisoare pentru abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. și 2 ani 8 luni închisoare pentru abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară și accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

S-a constatat că actele materiale de abuz în serviciu din 10.07.2014, 20.07.2014 și 05.08.2014 sunt concurente cu infracțiunea de abuz în serviciu din 01.04.2015.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele 2 ani 8 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu pedeapsa de 2 ani 8 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de abuz în serviciu prin Sentința penală nr. 225 din 04.12.2020 a Judecătoriei Năsăud, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani 8 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani 6 luni și 20 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., i-au fost aplicate inculpatului pedepsele complementare și accesorii rezultante a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. pe o durată de 2 ani și respectiv pe durata executării pedepsei principale stabilite prin decizia contestată.

S-a dedus din pedeapsa finală, perioada executată între 24.06.2021, la zi.

S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 261/2021 emis de Judecătoria Năsăud și emiterea unui nou mandat în baza dispozițiilor prezentei.

Pentru a hotărî în acest sens Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a reținut următoarele:

Procedând la analiza pe fond a cauzei de încetare a procesului penal invocată de către contestatorul condamnat A., Curtea a reținut că data de început a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals intelectual (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014) fals intelectual, din data de 01.04.2015, uz de fals (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5.08.2014) și uz de fals din data de 01.04.2015) este dictată de data săvârșirii fiecărei fapte, disputa participanților procesuali purtând asupra valabilității actelor presupus întreruptive de prescripție îndeplinite anterior publicării Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022. S-a menționat că acestea s-au analizat prin prisma dispozițiilor noului C. pen., ca lege considerată aplicabilă situației juridice a condamnatului.

Sub acest aspect, s-a reținut, cu titlu preliminar, că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022, Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. De la data publicării sale, această decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanțe atât în privința dispozitivului cât și a considerentelor pe care se sprijină.

Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituțională a tranșat în mod explicit natura juridică a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând și consecințele asociate pronunțării Deciziei anterior amintite, în absența intervenției active a legiuitorului: absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).

Curtea a constatat că, în cauză, nu se contestă natura instituției prescripției răspunderii penale de instituție de drept penal substanțial (chestiune tranșată, de altfel, prin Decizia CCR nr. 1092/2012), natura și durata termenelor de prescripție, cauzele de întrerupere sau de suspendare a cursului acestui termen (deopotrivă asupra existenței și a conținutului) subsumându-se instituției prescripției răspunderii penale ca instituție de drept substanțial, fiind supusă regulilor de aplicare în timp a legii penale mai favorabile.

Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile, s-a constatat că în speță C. pen., în forma aflată în vigoare începând cu 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și până la data de de 30.05.2022 (data intrării în vigoare as O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispozițiilor art. 155 din C. pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât aceasta nu prevede cauze de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale, făcând astfel aplicabil termenul general de prescripție prevăzut de lege raportat la limitele de pedeapsă.

În ceea ce privește valabilitatea și efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate contestatorului A. în calitate de inculpat, anterior pronunțării Deciziei CCR nr. 358/2022 Curtea a reținut că acestea nu pot fi valorificate în cauză.

În acest sens, Curtea a subliniat că prin Decizia CCR nr. 297/26.04.2018 a fost sancționată (prin declararea ca neconstituțională) unica soluție normativă prevăzută de legislația penală privind instituția întreruperii termenului de prescripție.

Ca și o consecință a publicării acestei prime decizii CCR (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, în pofida evocării orientative a soluției legislative din C. pen. din 1969 în cuprinsul considerentelor acesteia, la nivelul dreptului substanțial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a noului C. pen. și până la data împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripție.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 358/2022 (par. 68) Curtea Constituțională a arătat în mod explicit că "nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional."

În continuare a reținut Curtea Constituțională că (aceasta) "a statuat constant, în jurisprudența sa, că prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", iar competența de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigențele Legii fundamentale (Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 309/9.05.2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevăd și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie."

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea considerării ca valabile a actelor "întreruptive de prescripție" efectuate sub imperiul legii vechi (din C. pen. în varianta anterioară datei de 25.06.2018 ca dată a publicării Deciziei CCR nr. 297/2018), acestea tot nu ar putea fi valorificate în cauză întrucât s-ar obține rezultatul combinării dispozițiilor legilor penale succesive (lex tertia), expres interzis prin Decizia CCR nr. 265/2014 (prin care a fost consacrat modul de determinare a legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale).

Față de aceste considerente, a conchis că durata termenului de prescripție a răspunderii penale față de contestatorul-condamnat A. se impune a fi calculat prin raportare la durata termenului general de prescripție prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., acela de 5 ani, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 și 5.08.2014).

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, dar pentru că în speță fapta are caracter continuat, s-a menționat că termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii,respectiv din data de 01.04.2015 și acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5.08.2014), potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, dar pentru că în speță fapta are caracter continuat, termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv din data de 01.04.2015 și acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

În ceea ce privește durata termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 și 5.08.2014) și abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (comisă la 01.04.2015), reținute în sarcina contestatorului-condamnat A., Curtea a stabilit că, aplicând algoritmul de calcul descris mai sus, acesta nu era împlinit la data pronunțării Deciziei penale nr. 892/A/2021 a Curții de Apel Cluj și prin raportare la dispozițiile art. 132 din Legea 78/2000 care prevede că "În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".

Împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19.10.2022, când s-a stabilit termen la data de 15 decembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A..

Prin urmare, s-a solicitat să se dispună înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a soluției prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori și s-a acordat termen pentru data de 02 februarie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în casație ce a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că instanța de apel a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A..

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "Soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut că: " 72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, soluționând contestația în anulare declarată de contestatorul -condamnat A. în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. a decis că încetează procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracțiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1; fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale și au fost înlăturate consecințele condamnărilor pentru aceste fapte, respectiv: pedepsele principale de 1 an 1 lună închisoare; 1 an închisoare, amenda penală de 3.000 RON și amenda penală de 2.700 RON.

În acest sens, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a constat, pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., comisă la data de 01.04.2015, că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv din data de 01.04.2015 și acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 și 5.08.2014), potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, dar pentru că în speță fapta are caracter continuat, termenul de prescripție curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323, teza I din C. pen. comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv din data de 01.04.2015 și acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020, anterior pronunțării Deciziei Curții, în anul 2021.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul - condamnat A..

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-condamnat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-condamnat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-condamnat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 februarie 2023.

GGC - NN