ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2023

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 566/RC din 09 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 451 din data de 09 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

A fost obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 680 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin Sentința penală nr. 54 din 03.02.2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Alba Iulia, în baza art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei A. sancțiunea avertismentului.

În baza art. 81 alin. (2) C. pen., i s-a atras atenția inculpatei A. asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, respectiv asupra faptului că nu va mai putea beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19, art. 20 alin. (1) și (2), și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1) C. civ. și art. 1357 C. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B..

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata la plata sumei totale de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.200 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, iar suma de 800 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare și a judecății.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. raportat la art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatei de obligare a părții civile la plata cheltuielilor judiciare.

A fost obligată inculpata A. la plata diferenței de onorariu cuvenit expertului C. în cuantum de 2.620 RON.

A fost emisă adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Alba pentru a se comunica un exemplar din prezenta hotărâre și din încheierea de ședință din data de 22.11.2021, încheiere prin care s-a validat onorariul definitiv al expertului C..

În fapt, s-a reținut că, în data de 24.11.2017, inculpata A. a pătruns pe terenul situat în Vințu de Jos, str. x C, înscris în CF x, nr. cadastral x Vințu de Jos, proprietatea persoanei vătămate B., unde a tăiat 2 nuci și alți 13 pomi fructiferi plantați anterior pe teren de către persoana vătămată B., smulgând totodată semnele de hotar care delimitau acel teren de imobilul teren înscris în CF nr. x.

În aceleași împrejurări spațio-temporale, inculpata a mai tăiat alți 2 nuci plantați de persoana vătămată B. pe terenul aferent drumului de exploatare cu nr. cad. x, distrugând totodată și stâlpii de lemn care susțineau pomii.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia și inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 451 din 09 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 54, pronunțată la 03.02.2022 în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Alba Iulia care a fost menținută.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale avansate în apel.

Hotărârea a fost pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 14 iulie 2022, a formulat cerere de recurs în casație, inculpata A. invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, recurenta-inculpată A., în esență, a susținut faptul că, în mod greșit, i-a fost respins apelul motivat de faptul că obiectul material al infracțiunii de distrugere nu este terenul, ci pomii fructiferi, având în vedere că acesta aparține persoanei vătămate. De asemenea, a mai invocat faptul că instanța de apel a reținut faptul că persoana vătămată nu avea vreun drept asupra bunurilor, astfel că nu poate fi incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 21 alin. (1) C. pen.

Recurenta a apreciat că în cauză este incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 19 alin. (2) C. pen., respectiv legitima apărare.

A mai susținut că nu a beneficiat de un proces echitabil dat fiind că i-au fost respinse toate probele solicitate.

În concluzie, a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea recursului în casație.

În susținerea cererii de recurs în casație a depus un set de înscrisuri.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 451 din data de 09 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Analizând recursul în casație formulat de recurenta-inculpată A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2022, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat.

Prealabil, s-a constatat că legiuitorul a reglementat recursul în casație ca fiind o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Concluzionând, instanța de casare a arătat că nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurenta-inculpată A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte a reținut că sintagma nu este prevăzută de legea penală, circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator. Ca atare, motivele de casare invocate de recurenta A. trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Analizând prima critică formulată, în sensul că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, fiind incidentă o cauză justificativă, respectiv legitima apărare, prevăzută de art. 19 alin. (2) C. pen., Înalta Curte a apreciat că aceasta este nefondată.

În raport de situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen., curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte a reținut că fapta inculpatei A. de a pătrunde pe terenul aparținând persoanei vătămate B., unde a tăiat 2 nuci și alți 13 pomi fructiferi plantați anterior pe teren de către partea civilă, smulgând totodată semnele de hotar care delimitau acel teren de un alt imobil și de a tăia, în aceleași împrejurări spațio-temporale, alți 2 nuci plantați de persoana vătămată, distrugând, totodată, și stâlpii de lemn care susțineau pomii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute de art. 253 alin. (1) C. pen.

Cât privește incidența în cauză a cauzei justificative a legitimei apărări, prevăzute de art. 19 alin. (2) C. pen., instanța de apel, prin decizia recurată, a făcut o analiză completă, arătând că, raportat la modalitatea de săvârșire a faptei, nu este incidentă această cauză justificativă, nefiind îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.

Mai mult, instanța de apel, raportat la susținerile inculpatei, în sensul că a tăiat acei pomi fructiferi pentru faptul că terenul său fusese ocupat abuziv de partea civilă, a analizat incidența în cauză și a cauzei justificative prevăzute de art. 21 C. pen., respectiv exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații, constatând că inculpata nu avea vreun drept asupra pomilor fructiferi aparținând părții civile, nefiind incidentă, astfel, cauza justificativă prevăzută de art. 21 C. pen.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte a reținut că în cauză obiectul material al infracțiunii de distrugere îl constituie bunurile persoanei vătămate, respectiv pomii fructiferi aparținând părții civile B.. În concluzie, Înalta Curte a constatat că fapta inculpatei nu a fost una justificată pentru a atrage incidența legitimei apărări.

Cu privire la critica vizând faptul că recurenta-inculpată nu a beneficiat de un proces echitabil, motivat de faptul că i-au fost respinse toate probele solicitate, Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondată.

Astfel cum a arătat anterior în considerentele teoretice, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului și nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpata a solicitat pe calea recursului în casație analizarea circumstanțelor comiterii faptei și reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Împotriva Deciziei nr. 566/RC din 09 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestație în anulare contestatoarea A..

Prin motivele de contestație formulate, contestatoarea a susținut că din motive de sănătate nu a putut fi prezentă la termenul când s-a judecat cererea de recurs în casație. De asemenea, a criticat decizia atacată sub aspectul neîndreptării erorilor cuprinse în decizia pronunțată în apel sub aspectul situației de fapt dovedite pe baza probelor administrate, în sensul că terenul pe care au fost plantați pomii în toamna anului 2017 de către persoana vătămată B., i-a aparținut, fără a fi întabulat în cartea funciară.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare declarate de contestatoarea A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admiterea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind: respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, indicarea unor motive din cele expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum și invocarea unor dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.

Prealabil analizării motivelor invocate de contestatoarea A., Înalta Curte va evidenția limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 426-432 din C. proc. pen., norme care statuează că, fiind o cale de atac de retractare, aceasta poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale, de către instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Așa cum s-a subliniat anterior, natura juridică a contestației în anulare, de cale extraordinară de atac, impune valorificarea principiului preeminenței dreptului și al securității raporturilor juridice, potrivit căruia soluția dată în mod definitiv de către o instanță nu poate fi repusă în discuție decât dacă o impun motive substanțiale și serioase.

Legiuitorul a prevăzut în mod explicit procedura contestației în anulare, în cadrul căreia se analizează într-o primă etapă condițiile de admisibilitate și doar în măsura în care constată incidența reală - nu doar formală - a cazului de contestație invocat, instanța trece la analiza temeiniciei cererii, în cadrul căreia verifică cererea formulată de contestator în susținerea cazului sau cazurilor de contestație invocate prin raportare la decizia instanței de recurs a cărei anulare se cere și respectiv la toate actele dosarului.

Potrivit art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Referitor la susținerea contestatoarei că din motive de sănătate nu a putut fi prezentă la termenul când s-a judecat cererea de recurs în casație, pe de o parte nu a fost dovedită o asemenea imposibilitate, iar pe de altă parte, se constată că motivul de contestație în anulare privind imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate nu vizează judecata în apel, ci judecata în calea de atac a recursului în casație.

În contextul prezentat, Înalta Curte apreciază că inexistența unei concordanțe, cel puțin formale, între motivele faptice invocate de contestatoare și cazurile de contestație în anulare, prevăzute în mod expres în art. 426 din C. proc. pen., contravine exigențelor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. și atrage inadmisibilitatea contestației.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 566/RC din 09 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 566/RC din 09 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.

GGC - NN