ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 105 C. pen., s-a anulat liberarea condiționată dispusă prin s.p. nr. 1592/18.08.2016 a Judecătoriei Găesti.

În baza art. 43 alin. (1), art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare restul rămas de executat de la data de 01.08.2016 (cu luarea în considerare a 270 zile câștig ca măsură compensatorie), de 346 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 346 de zile, precum și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cp+3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b C. pen. 1969 (conform s.p. nr. 201/2013 a Tribunalului București, secția a-II-a Penală, def. prin d.p. nr. 2821/2013 a ICCJ).

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei rezultante.

În temeiul art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală să se execută în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la data de 04.10.2016 la 09.11.2017, precum și perioada executata între 01.08.2016-24.08.2016 (data liberării condiționate).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-a dispus:

În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 346 zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 3 ani, 10 luni și 346 zile de închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) și b) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 685/A din data de 03.06.2022, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 16.06.2022, data poștei, completat prin cererea din data de 22.06.2022, data poștei, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea cererii de recurs în casație, în esență, inculpatul A. a arătat că: a fost condamnat de Curtea de Apel București cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fără o motivare concludentă și temeinică, bazată pe probe pertinente; instanța de apel nu i-a permis inculpatului administrarea de probe pe întreg parcursul procesului penal pentru a putea să își dovedească nevinovăția; la termenul când nu s-a putut prezenta, fiind imobilizat la pat, a fost audiată martora C., în lipsa sa, iar asistența sa juridică nu a fost efectivă și eficientă din partea apărătorului din oficiu; instanța a reluat conținutul actului de sesizare fără a se stabili data săvârșirii infracțiunii.

De asemenea, în cuprinsul motivării, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că instanța de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege în condițiile în care trebuia să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu jumătate, față de adresa DIICOT depusă la dosar în original.

Pe cale de consecință, inculpatul a solicitat reducerea limitelor de pedeapsă și aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de adresa DIICOT aflată la dosar.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 30.08.2022, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.10.2022, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Pentru a dispuse astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de recurentul inculpat A. prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., vizând criticile acestuia în sensul că instanța de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pot fi analizate prin prisma cazului de casare invocat, cu excepția însă a celorlalte critici invocate prin recursul în casație referitoare la probatoriul cauzei, starea de fapt ori nevinovăția inculpatului, acestea fiind chestiuni care excedează cazurilor de recurs în casație prevăzute de lege.

În consecință, în limitele precizate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte a constatat că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) și de art. 437 din C. proc. pen. rap. la art. 438 C. proc. pen., cauza putând fi analizată prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., doar relativ la criticile inculpatului în sensul că instanța de apel i-a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29.11.2022, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării. La termenul acordat, recurentul inculpat a solicit amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere admisă de instanță, fiind de asemenea admisă și solicitarea recurentului privind acordarea unui termen de grefă. Astfel, în cauză s-a stabilit termen pe fond la data de 31.01.2023 și termen de grefă la data de 15.12.2022, ora 10:00, Arhiva secției penale, cu citarea recurentului inculpat A., la locul de detenție. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 29.11.2022, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 31.01.2023, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin sentința penală nr. 804/2020 pronunțată de Tribunalul București – secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia recurată, inculpatul A. a fost condamnat la următoarele pedepse principale: de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) C. pen. și de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, în temeiul art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani și 10 luni închisoare.

De asemenea, reținându-se săvârșirea faptelor în stare de recidivă, în temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., instanța de apel a adăugat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 346 de zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 10 luni și 346 zile de închisoare.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciindu-se astfel că, fără a se reține incidența art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul formulării unui denunț, recurentului inculpat i-au fost aplicate pedepse în alte limite prevăzute de lege. În susținerea acestor afirmații, recurentul inculpat a arătat că la dosarul cauzei se regăsesc adresele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în original, precum și trimise prin mail de inculpat, din care rezultă îndeplinirea condițiilor pentru reținerea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl privește, însă nu au fost luate în considerare de către instanțe.

Așadar, se constată că recurentul inculpat A. critică prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereținerii de către instanța de apel a unei cauze de reducere a pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului inculpat A. referitoare la neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, numai acestea fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.

În cazul unor manifestări de voință ale inculpaților intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, conținutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar și a practicii judiciare, critica recurentului inculpat în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru care în opina recurentului sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

Astfel de susțineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curți legalitatea pedepsei aplicate în speță prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Înalta Curte menționează că, dacă în cauză, instanța de apel ar fi reținut incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă ca urmare a acestor prevederi, atunci s-ar fi putut considera că s-ar fi aplicat o pedeapsă nelegală, în accepțiunea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Or, această situație nu se regăsește în contextul cauzei, întrucât instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor mai sus invocate de către recurent.

Așa cum rezultă din decizia atacată în cauză, instanța de apel a menționat că "nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în cazul inculpatului A., întrucât din adresele înaintate în mod oficial instanței de control judiciar, urmare a solicitărilor efectuate, nu a rezultat valorificarea denunțurilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de aceste prevederi legale".

Prin urmare, aplicarea acestor dispoziții legale pe calea recursului în casație, ar excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Totodată, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite inculpatului A. prin decizia penală atacată, pentru fiecare dintre fapte, dar și pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, de altfel recurentul inculpat necriticând acest aspect, ci doar împrejurarea că instanța de apel nu a procedat la valorificarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Concluzionând, cum în concret toate argumentele formulate pe calea recursului în casație de față vizează individualizarea pedepselor aplicate ca urmare a nereținerii unei cauze de reducere a pedepsei, rezultă că recursul în casație formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

GGC - MM