ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1029 din data de 17.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2019, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2), (10) din C. proc. pen., art. 375 din C. proc. pen., art. 14 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prev. de art. 48 raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 79 din C. pen., la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2), (10) din C. proc. pen., art. 375 din C. proc. pen., art. 14 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 79 din C. pen., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

S-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat și i s-a aplicat o pedeapsă principală rezultantă de 13 ani 4 luni și 259 zile închisoare prin sentința penală nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 783/25.06.2019 a Curții de Apel Cluj, modificată ulterior prin sentința penală nr. 820/06.09.2019 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin necontestare la 17.09.2019.

În temeiul art. 40 din C. pen., a fost modificată sentința penală nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul înlăturării restului rămas neexecutat de 259 zile închisoare și al descontopirii pedepsei rezultante în pedepsele sale componente rezultând: 4 ani închisoare, 1 an și 8 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 1 luna închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 7 luni închisoare, 2 ani și 4 luni închisoare, 2 ani și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 40 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză, de 6 luni închisoare și de 1 an închisoare, cu pedepsele de 4 ani închisoare, 1 an și 8 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 1 luna închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 4 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 7 luni închisoare, 2 ani și 4 luni închisoare, 2 ani și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, aplicate inițial, respectiv contopite prin sentința penală nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost reținută pedeapsa închisorii cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime reprezentând 9 ani și 4 luni (sau 112 luni), din totalul celorlalte pedepse stabilite, reprezentând 22 ani și 72 luni (sau 336 luni), rezultând o pedeapsă de 13 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 13 ani și 10 luni închisoare restul rămas neexecutat de 259 zile închisoare, iar în final s-a aplicat pedeapsa de 13 ani, 10 luni și 259 zile închisoare cu executare în regim de detenție.

În temeiul art. 72, art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a scăzut din pedeapsa principală rezultantă aplicată durata reținerii din 06-07.02.2015, durata arestării preventive din 07.02.2015 până în 10.07.2015, perioadele executate din 14.11.2015 până în 27.11.2015, din 21.12.2015 până la zi, precum și un număr de 120 de zile compensatorii, deduse anterior prin sentința penală nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca și sentința penală nr. 820/06.09.2019 a Judecătoriei Gherla.

Au fost menținute celelalte dispoziții din cuprinsul sentinței penale nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 783/25.06.2019 a Curții de Apel Cluj, nemodificate prin hotărârea pronunțată în cauză.

În temeiul art. 555 și art. 585 din C. proc. pen., a fost anulat mandatul de executare al pedepsei principale rezultante emis anterior în baza sentinței penale nr. 622/15.02.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 783/25.06.2019 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei principale rezultante aplicate prin această hotărâre.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., combinat cu art. 1357 și următoarele din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și au fost obligați inculpații A., C. și D. la plata către aceasta a câte unei sume de 1.000 RON fiecare, cu titlu de daune materiale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și inculpatul A..

Prin decizia nr. 861/A din data de 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 1029/17.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desființată în parte cu privire la latura penală a cauzei și, pronunțându-se o nouă hotărâre în aceste limite:

În temeiul art. 45 alin. (1), (2), (3) și 4 din C. pen., au fost contopite și aplicate inculpatului A., alături de pedeapsa rezultantă de 13 ani, 10 luni și 259 zile închisoare și următoarele pedepsele complementare: interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), a celor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) și n) din C. pen. (dreptul de a comunica cu partea civilă sau cu membri de familie a acesteia, precum și cu numiții E., F. și numita C.) pe o durată de 2 ani, a celui prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. (dreptul de a conduce vehicule) pe o durată de 1 an.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii cu același conținut și s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), a celor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) și n) din C. pen. (dreptul de a comunica cu partea civilă sau cu membri de familie ai acesteia, precum și cu numiții E., F. și numita C.) și a celui prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. (dreptul de a conduce vehicule), care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1029/17.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

La data de 28 iunie 2021, împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, nr. 861 din 17 iunie 2021, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea nr. 422/RC din data de 12 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 861/A din data de 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

La data de 22.07.2022, inculpatul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei din apel, nr. 861 din 17 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, prin care inculpatul A. a solicitat desființarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, în conformitate cu dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., raportat la Decizia nr. 297/2018 și Decizia nr. 358/2022 ale CCR.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la data de 25.07.2022, sub nr. x/2022.

Prin încheierea nr. 41/2022 din ședința din camera de consiliu din 11 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A., încarcerat în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 861 din 17 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, fiind stabilit termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare.

Prin decizia penală nr. 1113/2022 din data de 13 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 C. proc. pen. cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă contestația în anulare promovată de apelantul-inculpat A., deținut în altă cauză, împotriva deciziei penale nr. 861/A/17.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, care a fost desființată în parte, cu privire la acest inculpat, în latura penală, în ceea ce privește soluțiile privind infracțiunile de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prev. de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și rejudecând apelul în aceste limite:

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prev. de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost anulat mandatul de executare emis de Judecătoria Cluj-Napoca în baza sentinței penale nr. 1029/17 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca definitivă prin decizia penale nr. 861/A/17.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019.

S-a menținut restul dispozițiilor deciziei contestate.

*****

Împotriva deciziei nr. 1113/2022 din data de 13 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2022, la data de 22.09.0222, a formulat recurs în casație Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin procuror, a solicitat casarea deciziei penale nr. 1113/A/2022 a Curții de Apel Cluj și înlăturarea greșitei aplicări a legii, respectiv a soluției prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în forma complicității, prev. de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu consecința menținerii dispozițiilor deciziei penale nr. 861/A/2022 a Curții de Apel Cluj pronunțată la data de 17 iunie 2021 în dosarul nr. x/2019 privind pe inculpatul A..

În esență, în motivarea cererii, s-a arătat că infracțiunile de lovire sau alte violențe și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, reținute în sarcina inculpatului A., cu privire la care la care s-a dispus încetarea procesului penal, au fost săvârșite în data de 30 octombrie 2015 și sunt pedepsite conform art. 193 alin. (2) C. pen., cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda, iar conform art. 335 alin. (1) C. pen., cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Raportat la limitele maxime speciale ale pedepsei închisorii, termenul de prescripție generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. iar termenul de prescripție specială pentru aceste infracțiuni este de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.

A menționat procurorul că, ținând cont de data săvârșirii infracțiunii, 30.10.2015, acest termen de prescripție specială nu era împlinit la data de 17.06.2021, când a fost pronunțată decizia penală nr. 861/A/2021.

În acest sens s-a susținut că, potrivit doctrinei relevante (V. Dongoroz): "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)" .

La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

S-a arătat că în cauza de față au fost evident îndeplinite astfel de acte de procedură, indicându-se în acest sens faptul că prin Ordonanța din data de 01 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau violențe și amenințare; prin ordonanța din data de 09 martie 2017 a aceluiași parchet s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar prin ordonanța din 28 septembrie 2018 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina suspectului și, totodată punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat; la data de 21 ianuarie 2019 a fost emis rechizitoriul, fiind sesizată instanța de judecată. In cursul urmăririi penale inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale, astfel cum rezultă din procese-verbale încheiate la datele de 25 octombrie 2018 și 27 noiembrie 2018.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiții aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție.

S-a menționat că prin Decizia nr 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Prin urmare, s-a susținut că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior efectuării în continuare a urmăririi penale și audierii ca suspect din data de 01.02.2016, cât și ulterior extinderii urmăririi penale din data de 09.03.2017 a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care în mod evident nu a fost împlinit la 17.06.2021, data soluționării definitive a cauzei.

În cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

În opinia Ministerului Public, întrucât întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 și mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este întru-totul în acord cu constatările Curții Constituționale: "De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Per a contrario, s-a menționat că interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze. producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziției constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

S-a mai precizat că art. 5 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficiență dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

Caracterul întreruperii prescripției ca instituție de drept procesual penal rezultă și din faptul că spre deosebire de prescripția răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripție este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripție și își produc efectele de îndată. Odată prescripția întreruptă, procesul penal va continua, fiind greu de motivat și de justificat, după întocmirea de acte procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluții în cauză, că de fapt, cauzele de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei și că acestea nu și-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri și principiului securității raporturilor juridice și implicit drepturilor părții adverse.

În cauză, s-a susținut că termenul de prescripție generală a fost întrerupt în mod repetat, atât prin acte de procedură efectuate anterior datei de 25.06.2018, cât și prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date, astfel cum s-a precizat anterior.

A susținut parchetul că actele de procedură îndeplinite în intervalul 25.06.2022 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și 30.05.2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) și-au produs efectele întreruptive de prescripție în condițiile stabilite de Decizia nr. 297/2018 a CCR

În situația în care, însă, cursul prescripției răspunderii penale ar fi fost întrerupt prin acte procedurale îndeplinite în intervalul cuprins între cele două decizii ale CCR anterior menționate, la momentul respectivelor acte procedurale era necunoscut caracterul de decizie simplă (extremă) al deciziei CCR nr. 297/2018, în majoritatea cazurilor, instanțele de judecată apreciind că era vorba despre o decizie interpretativă, astfel încât, intervenția legiuitorului nu era imperativ necesară. Doar prin decizia CCR nr. 358 din 2022 a fost stabilit cu certitudine, de către jurisdicția de constituționalitate, caracterul de decizie simplă (extremă) a celei din anul 2018.

În această perioadă, efectul întreruptiv s-a raportat exclusiv la acte care se comunică suspectului sau inculpatului. Prin intervenția O.U.G. nr. 71/2022, legiuitorul a ieșit, între timp, din pasivitatea pe care i-a reproșat-o Curtea Constituțională, edictând o normă de drept calificată deja ca fiind constituțională de către CCR prin decizia amintită, din anul 2018, situație față de care actele respective pot fi validate de instanțe.

S-a susținut că efectul Deciziei CCR nr. 358/2022 se produce pentru viitor, iar legiuitorul a remediat (a pus în conformitate) textul declarat neconstituțional prin O.U.G. nr. 71/2022.

Astfel, s-a precizat că, întrucât înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, legiuitorul delegat a intervenit și a corectat dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul celor reținute în Decizia nr. 297/2018, lipsind de efecte dispozitivul Deciziei nr. 358/2022 prin intervenția legislativă, nu se poate avea în vedere un efect independent și retroactiv al considerentelor aceleiași decizii.

În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a considerat că în aceste condiții se impune casarea în întregime a deciziei penale nr. 1113/A/2022 din 13.09.2022 a Curții de Apel Cluj și respingerea ca nefondată a contestației în anulare, cu consecința menținerii deciziei penale nr. 861/A/17 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 19.10.2022, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.11.2022, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.11.2022, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a prezentei cereri de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 31.01.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte constată că parchetul a susținut că în cauză în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., constatându-se împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale, sub acest aspect, instanța de apel întemeindu-și concluzia inexistenței unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale pe considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României.

În opinia recurentului, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Astfel, s-a arătat că în mod evident în cauză au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, indicându-se în acest sens: Ordonanța din data de 01 februarie 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A.; ordonanța din data de 09 martie 2017 a aceluiași parchet prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale; ordonanța din 28 septembrie 2018 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina suspectului și, totodată punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat; la data de 21 ianuarie 2019 a fost emis rechizitoriul, fiind sesizată instanța de judecată; în cursul urmăririi penale inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale, astfel cum rezultă din procese-verbale încheiate la datele de 25 octombrie 2018 și 27 noiembrie 2018.

Astfel, parchetul a concluzionat că, în prezenta cauză, termenul de prescripție generală a fost întrerupt în mod repetat, atât prin acte de procedură efectuate anterior datei de 25.06.2018, cât și prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date. Mai exact, s-a arătat că în speță, ulterior efectuării în continuare a urmăririi penale și audierii ca suspect din data de 01.02.2016, cât și ulterior extinderii urmăririi penale din data de 09.03.2017 a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care în mod evident nu a fost împlinit la 17.06.2021, data soluționării definitive a cauzei.

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În cauză, în acord cu decizia recurată, Înalta Curte constată că pentru faptele reținute în sarcina inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia atacată faptul că inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința instanței de fond, nr. 1029/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia nr. 861/A din 17.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prevăzută de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen.

În speță, instanțele de fond și apel au stabilit că fapta inculpatului A. care, la data de 30.10.2015, în jurul orei 15:30, după o înțelegere prealabilă cu inculpatele minore C. și D., sub pretextul unei invitații în oraș, a transportat-o pe persoana vătămată B. cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, de la adresa de domiciliu a persoanei vătămate, situată în mun. Cluj-Napoca, str. x până în zona situată în spatele supermarketului G., locație unde inculpatele C. și F. au scos-o cu forța pe persoana vătămată din mașină și i-au aplicat, succesiv, mai multe lovituri cu pumnii, palmele și picioarele la nivelul capului și al corpului cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, inculpatul A. susținând moral întreaga activitate desfășurată de către cele două inculpate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prevăzută de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen.

De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în data de 30.10.2015, în jurul orei 15:30, a transportat-o pe persoana vătămată B. cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, conducând autoturismul de la adresa de domiciliu a persoanei vătămate, situată în mun. Cluj-Napoca, str. x până în zona situată în spatele supermarketului G., deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste fapte reținute în sarcina intimatului inculpat A. sunt: de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amenda - în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. și de la 1 la 5 ani închisoare - pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina intimatului inculpat A., anterior menționate, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptelor, respectiv 30.10.2015, în mod corect reținându-se prin decizia atacată că acesta s-a împlinit la data de 29.12.2020 (după adăugarea perioadei de 2 luni în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior pronunțării deciziei penale nr. 861/A/17.06.2021 a Curții de Apel Cluj.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunțată în temeiul art. 432 C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj dispunând, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, în varianta complicității, prev. de art. 48 rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) și d) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen., (fapte din 30.10.2015), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1113/2022 din 13 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat A. va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1113/2022 din 13 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

GGC - MM