ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A., constată următoarele:

Prin sentința nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și f) din Legea nr. 241/2005, formulată de inculpată.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la:

- pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

- pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni, în condițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 ani și 8 luni, respectiv 1 an și 4 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata A., fiind aplicată pentru inculpată pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 8 luni, la care s-a adăugat un spor de 5 luni și 10 zile, calculat potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsă rezultantă: 5 (cinci) ani, 1 (unu) lună și 10 (zece) zile închisoare și, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrul Comerțului la momentul rămânerii definitive.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 Codul de procedură fiscală, s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin DGRFP Iași - AJFP Neamț și a fost obligată inculpata să achite părții civile suma de cu suma de 577.996 RON, compusă din 326.939 RON TVA, 21.848 RON dobânzi și penalități de întârziere TVA, 214.434 RON impozit pe profit, 14.003 RON dobânzi și penalități de întârziere impozit pe profit, 664 RON impozit pe veniturile microîntreprinderilor, 108 RON dobânzi și penalități de întârziere impozit pe veniturile microîntreprinderilor, sumă la care se vor calcula accesoriile fiscale până la data plății întregului prejudiciu.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile inculpatei A., până la achitarea integrală a debitului și a accesoriilor fiscale.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 868 RON, va fi avansat către Baroul Neamț din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpată să achite statului suma de 5.000 RON cheltuieli judiciare (din care 2000 RON din faza de urmărire penală).

În esență, în fapt, s-a reținut că fapta inculpatei A. care, în perioada 04.12.2013-30.09.2014, în calitate de administrator statutar al S.C. "B." S.R.L. Piatra Neamț, a omis evidențierea în actele contabile și în documentele societății, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a operațiunilor comerciale și a veniturilor realizate, cu consecința producerii unui prejudiciu în dauna bugetului de stat în cuantum de 93.915,7 RON, din care 663,82 RON reprezintă impozit pe veniturile microîntreprinderilor calculat la cota de 3% impozitare, sumă aferentă livrărilor efectuate în luna decembrie 2013 și 93.251,92 RON, reprezentând impozit pe profit calculat la cota de 16% aplicată asupra veniturilor totale realizate în anul 2014, respectiv fapta inculpatei A., constând în aceea că, în calitate de administrator statutar al S.C. "B." S.R.L., în perioada 2013 (trimestrul IV)-2014, a înregistrat în contabilitatea societății achiziții care nu au la bază operațiuni reale, a înregistrat cheltuieli nereale, aferente achizițiilor fictive, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 540.873,64 RON, din care 326.769 RON reprezintă TVA și 214.104,64 RON reprezintă impozit pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. Fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. S-a constatat că cele două infracțiuni au fost comise în concurs real de infracțiuni, în condițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019, în termen legal, a formulat apel inculpata A..

Prin decizia penală nr. 646/A din 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 30/P din data de 18.03.2022 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2019.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată, doar sub aspectul laturii penale, în ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale și cu privire la cuantumul pedepsei principale și, în rejudecare:

În temeiul art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., art. 396 alin. (6) și 16 lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpata apelantă A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

S-a aplicat inculpatei beneficiul dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., și s-a redus la 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare la care a fost condamnată inculpata.

S-au înlăturat dispozițiile privind concursul de infracțiuni, pedeapsa de executat fiind 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c), alin 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Decizia penală nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată inculpatei A. la data de 13.07.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 11.07.2022, partea civilă Agenția Județeană a Finanțelor Publice Piatra Neamț la data de 12.07.2022.

Pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău termenul s-a împlinit la data de 11.08.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 27.07.2022.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către partea civilă Agenția Județeană a Finanțelor Publice Piatra Neamț la data de 01.08.2022, inculpatei A. la data de 02.08.2022, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs în casație. Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în interiorul căruia se pot depune concluzii scrise pentru partea civilă Agenția Județeană a Finanțelor Publice s-a împlinit la data de 11.08.2022, iar pentru inculpata A. s-a împlinit la data de 12.08.2022. În cauză, partea civilă Agenția Județeană a Finanțelor Publice și inculpata A. nu au depus concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 04.10.2022, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, a fost amânată pronunțarea la data de 18.10.2022.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sunt menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău (C.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 646 din 07.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), precum și semnătura titularului cererii, în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a invocat nelegalitatea deciziei atacate cu privire la soluția de încetare a procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale în baza deciziilor nr. 297/26.04.2018, respectiv nr. 358/26.05.2022 ale Curții Constituționale, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reținută în sarcina inculpatei A..

Pentru a pronunța soluția de încetare a procesului penal pentru infracțiunea menționată anterior Curtea de Apel Bacău a reținut în motivarea deciziei, că în ceea ce privește fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani.

Curtea a constatat că pentru această faptă a intervenit prescripția răspunderii penale, așa cum rezultă din interpretarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022. Prima dintre acestea a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională. Prin cea de-a doua decizie s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., sunt neconstituționale, iar în motivarea deciziei s-a arătat că decizia amintită mai sus este una simplă și că pe perioada cuprinsă între data publicării acesteia și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripție a răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Această din urmă decizie a statuat că în perioada aprilie 2018 și până la apariția O.U.G. nr. 71/30.05.2022, C. pen. român nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a pedepsei. Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecății se face, potrivit art. 5 alin. (2) din C. pen., și în cazul actelor normative declarate neconstituționale, Curtea de Apel Bacău a apreciat că art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare în această perioadă, ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă. Ca urmare, prescripția specială nu operează, iar prescripția răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripție prevăzut de art. 154 din C. pen.

S-a susținut că în cazul de față pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru care se prevede o pedeapsă maximă de 10 ani, potrivit art. 154 lit. c) din C. pen., acesta este de 8 ani. În concret, instanța de control judiciar a stabilit că termenul de prescripție s-a împlinit pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, fapta fiind săvârșită la dala de 29.11.2013.

S-a avut în vedere și perioada de două luni cuprinsă între 16.03.2020 și 14.05.2020, în care a fost declarată stare de urgență, iar termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat și s-a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 29.01.2022.

În dezacord cu motivarea Curții de Apel Bacău, parchetul a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit, în cauză, impunându-se condamnarea inculpatei și pentru infracțiunea de evaziune fiscală. prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reținută în sarcina acesteia, dovedită cu probe legale și temeinice, a cărei comitere a fost recunoscută de inculpată.

Analizând situația de fapt expusă în rechizitoriul nr. x/2014 emis la data de 06.06.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a constatat că fapta față de care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal a fost comisă în data de 29.11.2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză și comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpatei au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Astfel, în cauză inculpatei i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiată în calitate de suspect la data de 31.03.2016, i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiată în calitate de inculpat la data de 31.07.2017 . La data de 31.07.2017, i s-a adus la cunoștință că în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/2016 din data de 02.06.2016, emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț, secția Penală, s-a încuviințat obținerea datelor privind tranzacțiile financiare, privind rulajul conturilor bancare desfășurate prin conturi bancare deschise de către S.C. B. S.R.L.

Ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.

Curtea Constituțională a arătat în Decizia nr. 358/2022 că între 26.04.2018 și 30.05.2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale ".

Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este întru-totul de acord cu constatările Curții Constituționale, conținute în paragraful 74 al Deciziei nr. 358/2022:

"De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripției, s-a susținut că, în procesul penal, ca efect al principiului legalității, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum care reprezintă o regulă de generală aplicare în privința normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.

În consecință, întrucât efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, s-a apreciat că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituționale.

În acest sens, s-a invocat o decizie recentă a Curții de Apel Iași (decizia penală nr. 465/17.06.2022 pronunțată în dosarul x/2017) în care se arată faptul că actele întreruptive de prescripție îndeplinite anterior datei de 25 iunie 2018 rămân valabile și trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv. A lipsi actele de procedură penală care, conform exigențelor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018 se comunicau inculpatului, de efectul întreruptiv, ar lăsa practic fără conținut instituția întreruperii prescripției răspunderii penale dincolo de limitele temporale și dincolo de argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională.

În consecință, un act procedural valabil întocmit anterior Deciziei nr. 297/2018 care se comunică inculpatului are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală și nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, respectiv principiul retroactivității legii penale mai favorabile.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că soluția de încetare a procesului penal dispusă în prezenta cauză este nelegală impunându-se condamnarea inculpatei.

În concluzie, s-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, și în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea deciziei penale nr. 646 din 07.07.2022 a Curții de Apel Bacău și pe fond condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, reținută în sarcina acesteia prin rechizitoriu.

Prin încheierea din 18 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646 din data de 7 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A., s-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 29 noiembrie 2022 cu citarea intimatei inculpate A., a părții civile Agenția Județeană a Finanțelor Publice Piatra Neamț, precum și asigurarea apărării prin emiterea unei adrese către Baroul București.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că în această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererii de recurs pendinte, a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c și d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a exercitat calea extraordinară de atac (C.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 646 din 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac și a procurorului general.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. susținând, în esență, că soluția pronunțată de Curtea de Apel Bacău cu privire la încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26.04.2018 și nr. 358 din 26.05.2022 referitor la infracțiunea de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. f din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatei A. este nelegală și se impune condamnarea acesteia.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) și art. 437 din C. proc. pen., motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A., prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescripției răspunderii penale în baza deciziilor nr. 297/26.04.2018, respectiv nr. 358/26.05.2022 ale Curții Constituționale, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, reținută în sarcina inculpatei A..

Prioritar, Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente, în raport, cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatei A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..". Totodată, în decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău în ceea ce privește fapta inculpatei A., care în 29.11.2013, a declarat fictiv sediul social principal, cu scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005, a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecății se face, potrivit art. 5 alin. (2) din C. pen. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale, se constată că art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare în această perioadă, nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă și prin urmare prescripția specială nu operează, iar prescripția răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general de prescripție prevăzut de art. 154 din C. pen.

Astfel, infracțiunea prevăzută art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea 241/2005 este pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani și a început să curgă de la data săvârșirii faptelor 29.11.2013. Fiind avută în vedere perioada de două luni cuprinsă între 16.03.2020 și 14.05.2020, în care a fost declarată stare de urgență, în care termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat, în cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 29.01.2022.

În consecință, în privința inculpatei A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A..

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 646/A din data de 7 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A..

Cheltuielile, ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 noiembrie 2022.

GGC - MM