ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2654 din 14.12.2021, Judecătoria Medgidia, în baza art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (faptă din 02.05.2021).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 543/P din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr. 2654/14.12.2021 pronunțată de Judecătoria Medgidia, a desființat în parte hotărârea atacată și, în rejudecare, a majorat pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de la 1 an la 2 ani, precum și termenul de supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii de la 2 ani la 3 ani, conform art. 92 din C. pen.

A menținut celelalte dispoziții care nu contraveneau.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în drept, faptele inculpatului A. care, la data de data de 02.05.2021, în jurul orelor 17:53, a condus pe drumurile publice din localitatea Răzoarele, comuna Oltina, județul Constanța, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut, în esență, că nu poate fi primită solicitarea apelantului inculpat de a beneficia de o soluție de amânare a aplicării pedepsei raportat la nivelul extrem de ridicat al alcoolemiei, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu a făcut dovada unor împrejurări care să convingă instanța că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară și că reeducarea autorului este posibilă prin simpla supraveghere pe o perioadă de timp determinată.

S-a mai arătat că amânarea aplicării pedepsei nu poate fi dispusă prin simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (1) din C. pen., deoarece și în procesul de individualizare a executării pedepsei criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. trebuie valorificate nu doar în favoarea celui vinovat de comiterea faptei, ci și în scopul obținerii efectului de exemplaritate a pedepsei, care se adresează infractorului și terților destinatari ai legii penale.

Astfel, instanța a menținut modalitatea de executare dispusă, apreciind că numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în condițiile art. 91 și următoarele din C. pen., funcțiile pedepsei vor putea fi atinse, în scop de prevenție și de exemplaritate specială și generală.

Notând dispozițiile art. 74 din C. pen. privind individualizarea pedepselor, curtea de apel a subliniat că infracțiunile la regimul circulației rutiere sunt din ce în ce mai numeroase și că ele prezintă un real pericol pentru societate, cu atât mai mult cu cât în România numărul accidentelor rutiere cunoaște o recrudescență fără precedent, motiv pentru care numai printr-o atitudine fermă a organelor statului față de persoanele care comit astfel de infracțiuni se poate realiza o disciplinare a participanților la trafic și se poate asigura efectul preventiv al legii penale.

Deopotrivă, s-a reținut și nivelul intoxicației etilice, precum și faptul că depistarea autoturismului în trafic a avut loc în perioada sărbătorilor Pascale, când prezența pietonilor pe drumurile publice din zonele rurale este mai mare, datorită frecventelor vizite și activităților recreative pe care locuitorii le fac pe tot parcursul zilei. În acest context, datorită vigilenței scăzute, riscul producerii unor accidente este relativ mare, întrucât retragerea locuitorilor la odihnă nu intervine atât de devreme, iar în trafic sunt prezente chiar atelaje sau autoturisme cu care acești locuitori își asigură deplasarea până la ore înaintate.

Or, nivelul ridicat al alcoolemiei amplifică, așadar, riscul unor evenimente rutiere, iar dacă acest nivel este unul extrem de ridicat, este de natură să altereze cu atât mai mult atenția, puterea de concentrare a conducătorului auto, capacitatea de a anticipa stări de pericol, timpul de reacție și acuitatea vederii în timpul activității de conducere a vehiculului pe drumurile publice.

Tocmai de aceea, conduita sinceră a infractorului pe parcursul procesului penale și atitudinea de regret față de faptă nu pot prevala în fața unor circumstanțe reale, context în care, față de împrejurările particulare concrete evidențiate prin probe, curtea de apel a apreciat că se impune admiterea apelului declarat de către procuror.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, curtea a considerat că aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, astfel cum s-a solicitat în apelul procurorului, este insuficientă scopului propus, astfel că în pofida lipsei antecedentelor penale ale inculpatului și datelor cu caracter personal ilustrate prin înscrisuri, va majora pedeapsa aplicată inculpatului la 2 ani închisoare, precum și termenul de supraveghere a executării pedepsei de la 2 la 3 ani.

De asemenea, contrar solicitării inculpatului, curtea de apel a menținut și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., întrucât instituirea acestei interdicții concură la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și la îndeplinirea funcției preventive și de exemplaritate a pedepsei principale, fără a se aduce atingere dreptului la muncă și educație recunoscut inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr. 543/P din 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, la data de 10 iulie 2022, prin e-mail, a declarat recurs în casație inculpatul A.. Cererea de recurs în casație a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 11 iulie 2022.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, că pedeapsa de 2 ani închisoare, precum și termenul de supraveghere de 3 ani, aplicate de instanța de apel, sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A mai arătat că a recunoscut în totalitate fapta săvârșită și în calea de atac promovată nu s-a solicitat un termen de supraveghere mai mare.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 27.07.2022, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 11 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație constatând că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., s-a reținut că instanța supremă, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., analizează doar legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor, fără a putea proceda la reindividualizarea acestora.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Înalta Curte reține că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică și cauzele sau stările de agravare și atenuare reținute prin hotărârea definitivă.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat, în apel, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar în ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, se reține că s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 din C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

Potrivit art. 336 alin. (1) din C. pen., "(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.".

Legiuitorul a prevăzut în art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. următoarele: "Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (11) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. (…)."

Se observă, astfel, că, în cauza de față, limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 sunt de 8 luni și, respectiv, 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. fiind legală.

În ceea ce privește termenul de supraveghere, se reține că potrivit art. 92 alin. (1) din C. pen., "(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.".

Înalta Curte constată că termenul de supraveghere de 3 ani este legal aplicat, durata acestuia fiind în limitele prevăzute de lege, de vreme ce sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții reglementate de legiuitor, respectiv durata termenului de supraveghere este cuprinsă între 2 și 4 ani și nu este mai mică decât durata pedepsei aplicate recurentului A..

În ceea ce privește critica vizând împrejurarea că în calea de atac a apelului nu s-a solicitat stabilirea unui termen de supraveghere mai mare, Înalta Curte reține că aceasta antamează limitele efectului devolutiv al apelului declarat de procuror, chestiune ce ar putea avea implicații asupra legalității pedepsei în situația în care apelul declarat ar fi fost în favoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul.

Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a cerut majorarea pedepsei aplicate inculpatului A., context în care majorarea duratei termenului de supraveghere constituie o chestiune de apreciere a criteriilor de individualizare, atribut exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Așadar, în raport de particularitățile cauzei de față, majorarea termenului de supraveghere nu era necesar a fi solicitată punctual de către parchet în calea ordinară de atac a apelului astfel cum a fost promovată.

Se reține, că, în concret, toate aspectele criticate vizează, în esență, necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac de față, a unei reindividualizări judiciare a pedepsei, în raport de datele concrete ale cauzei și de cele vizând persoana inculpatului.

Or, prin intermediul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancționator legal.

Individualizarea judiciară a pedepselor constituie un proces complex de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu poate fi cenzurată, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepselor.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 543/P din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Urmare a acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 543/P din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2022.

GGC - MM