ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 549 din 16.12.2021 pronunțată de Judecătoria Reșița, în baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. (fapta din 09.05.2017).

B. Prin decizia penală nr. 317/A din 29 martie 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția Penală a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 549/16.12.2021 pronunțate de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. x/2020, a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

A condamnat pe inculpatul A. , la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituții comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Reșița sau Primăriei Municipiului Caransebeș.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 96 din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea supravegherii și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

C. Prin încheierea din 22 iunie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția penală, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și a fixat termen de judecată, la data de 05 octombrie 2022. De asemenea, a respins cererea de suspendare a executării pedepsei formulate de recurentul inculpat A..

S-a reținut că instanța evaluează prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., din punct de vedere al laturii obiective, cu referire la incidența deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație, a invocat incidența Deciziei nr. 732/2014 a Curții Constituționale, apreciind că instanța de apel a dispus condamnarea pentru o alcoolemie stabilită la momentul prelevării probelor biologice și prin aceasta l-a condamnat pentru o faptă care nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, ca urmare a dezincriminării.

A precizat că infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., este una de pericol deoarece acțiunea săvârșită pune în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice. Infracțiunea de pericol se consumă la momentul săvârșirii, iar odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol prevăzută de legea penală. Astfel, a considerat că prin condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu raportare la o altă valoare a alcoolemiei, determinată ulterior opririi în trafic (la mai bine de două ore după momentul comiterii pretinsei fapte), nu răspunde cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate ale normei de referință și, mai apoi, nu reliefează nivelul alcoolemiei la momentul opririi în trafic (aproximativ ora 02:00- 02.15), când reprezentații parchetului susțin că s-a consumat infracțiunea.

Astfel, a apreciat că fapta în materialitatea ei, astfel cum a fost reținută, nu este prevăzută de legea penală întrucât nu verifică tipicitatea obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., element al laturii obiective a infracțiunii. Între fapta reținută de instanța de apel și norma de incriminare a infracțiunii pentru care recurentul a fost condamnat nu există identitate, fapta nefiind prevăzută de legea penală, respectiv nu se verifică latura obiectivă a art. 336 alin. (1) din C. pen., din punct de vedere al stabilirii valorii alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului.

În egală măsură, inculpatul a arătat că există o îndoială atât cu privire la consumul de alcool înainte de intervalul orar 02:00-02:15, cât și la cantitatea de alcool consumată, iar intervalul de timp nejustificat de mare între momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice (orele 02:00-02:15) și momentul testării inculpatului cu alcool-testul (ora 04:10), precum și între momentul prelevării probei de sânge (ora 04:18), în condițiile în care organele de poliție au ajuns la fața locului la ora 02:15, iar Spitalul Județean de Urgență Reșița este la o distanță de 5 minute cu mașina.

A apreciat că există probe din care rezultă că a consumat alcool după momentul conducerii autoturismului, în condițiile în care la fața locului nu a fost testat cu alcool-testul și nici nu i-au pus în vedere că urmează să fie dus la spital pentru prelevarea de probe de sânge, nu i s-a prelevat a doua probă de sânge, deși s-a prezentat la spital și nu a refuzat prelevarea primei probe, iar procesul-verbal întocmit cu acea ocazie nu poartă semnătura sa. A arătat că din cauza lipsei prelevării celei de a doua probe de sânge a fost imposibilă estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Din aceste motive, deși din buletinul de analiză toxicologică nr. x întocmit de SJML Caraș-Severin rezultă că la ora 04:18, inculpatul avea o alcoolemie de 1,40%, a considerat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că ar fi avut o alcoolemie de peste 0,8%, în intervalul orar 02:00-02:15, element esențial pentru dovedirea săvârșirii infracțiunii.

Astfel, a apreciat că starea de fapt relevată în cuprinsul deciziei instanței de apel nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, întrucât lipsește tipicitatea infracțiunii sub aspectul obiectului juridic și al elementului material al laturii obiective, al cerințelor esențiale și al urmării raportului de cauzalitate.

Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări de o anumită gravitate, corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametri în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere baza factuală reținută, în sensul că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având îmbibația alcoolică peste limita legală, concentrație stabilită printr-un buletin de analiză toxicologică, acesta refuzând recoltarea celei de a doua probe biologice, reprezintă o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. și prin raportare la decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, care a fost avută în vedere în motivarea soluției de către Curtea de Apel Timișoara.

Înalta Curte amintește că forța probantă și evaluarea materialului probator administrat în fazele judecății în fond și apel nu pot face obiectul evaluării instanței de recurs.

În privința evaluărilor în drept, se constată că prin Decizia nr. 732 din data de 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. Această împrejurare nu are însă drept consecință dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen., ci determină ori impune ca relevantă concentrația de la momentul conducerii, respectiv opririi în trafic.

Efectul deciziei instanței de control constituțional este, așa cum a arătat jurisprudența, în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală și determină necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În prezenta cauză, instanța de apel, pe baza probelor administrate, a stabilit că la momentul depistării conducând autoturismul, recurentul inculpat A., avea în sânge o alcoolemie peste limita legală. Înalta Curte constată că baza factuală, în modalitatea în care a fost reținută de către Curtea de Apel Timișoara, se suprapune riguros și eficient peste elementele de tipicitate (obiectivă și subiectivă) ale infracțiunii prevăzute în art. 336 alin. (1) din C. pen.

Mai mult, se constată că instanța de apel în mod judicios a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului reținând că La orele 04:18 când i-au fost prelevate mostre biologice, inculpatul avea o alcoolemie de 1,41 g la mie, astfel că teoretic la orele 02:00 când a condus era imposibil să aibă o alcoolemie mai mică de 0,8 la mie. Curtea observă că inculpatul a refuzat prelevarea celei de a doua probe, deși i s-a atras atenția că în acest caz nu se va putea face calculul retroactiv al alcoolemiei.

În ceea ce privește perioada de timp dintre momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice și momentul prelevării probelor biologice de sânge se constată că aceasta a fost evaluată de instanța de apel reținând în mod judicios că într-adevăr, deși inculpatul a fost surprins de polițiștii locali conducând autoturismul la orele 02:00, probele de sânge s-au recoltat doar la ora 04:18. Cu toate acestea, Curtea observă că prezentarea inculpatului la spital după două ore, a fost cauzată de atitudinea acestuia care s-a folosit de funcția de conducere din cadrul poliției județene, refuzând inițial să fie testat pe motiv că nu ar fi condus autoturismul. Așa cum am arătat mai sus, polițiștii locali l-au văzut pe inculpat conducând autoturismul și bănuind că se află sub influența alcoolului au chemat polițiștii rutieri, iar când aceștia au sosit la fața locului, inculpatul a susținut că de fapt nu el a condus autoturismul ci o altă persoană, martorul B., pe care l-au așteptat. Polițiștii rutieri s-au simțit timorați de calitatea inculpatului de șef în cadrul unui departament al poliției județene, și au cerut ajutorul șefului lor C., care după ce a ajuns la fața locului și a ascultat persoanele de față, a hotărât ca inculpatul să fie testat în vederea stabilirii alcoolemiei. Martorul C. a declarat că inculpatul a refuzat să sufle în alcool-test la fața locului, astfel că a dispus să fie dus la spital pentru prelevare de probe biologice.

În egală măsură, se constată că prin refuzul prelevării celei de a doua probe, inculpatul a achiesat la faptul că nu se mai poate efectua calculul retroactiv al alcoolemiei. În acest sens, se constată că recurentul nu poate invoca propria turpitudine pentru a putea obține o soluție favorabilă.

De asemenea, cu privire la rezultatul expertizei grafoscopice conform căruia semnătura din cuprinsul procesului-verbal de refuz de prelevare a celei de-a doua probe de sânge nu îi aparținea recurentului, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect: chiar dacă prin raportul de expertiză grafică s-a concluzionat că semnătura de pe procesul-verbal de refuz de prelevare probe biologice nu a fost executată de inculpat, Curtea va analiza concluziile acestei expertize în contextul celorlalte probe administrate. În primul rând Curtea observă că în cele mai multe cazuri expertiza grafică nu poate stabili doar pe baza unei semnături ilizibile dacă aparține unei anumite persoane, și în cazul de față expertiza a exprimat o opinie cu titlu de probabilitate. În al doilea rând, nu există nicio altă probă care să pună sub semnul îndoielii faptul că organele de poliție ar fi ticluit probe în acest dosar, iar procesul-verbal contestat poartă pe lângă semnătura agentului de poliție D. și semnătura medicului de gardă E.. Prin urmare, Curtea nu are motive să pună la îndoială împrejurarea că procesul-verbal de refuz de prelevare a celei de-a doua probe poartă semnătura inculpatului. Astfel, din probele administrate rezultă fără îndoială că inculpatul a săvârșit fapta de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului, cu intenție, fiind nejustificată și imputabilă, astfel că se impunea condamnarea acestuia, iar soluția primei instanțe de achitare este neîntemeiată.

Așadar, având în vedere baza factuală stabilită de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina recurentului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. și decelate inclusiv prin raportare la decizia instanței de control constituțional nr. 732/2014.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din data de 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 317/A din data de 29 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2022.

GGC - MM