ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1030 din data de 15.09.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, printre alții, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă pe durata termenului de supraveghere de 7 ani, stabilit prin sentința penală nr. 118/28.08.2012 a Tribunalului Teleorman, pronunțată în dosarul nr. x/2012, modificată în apel prin decizia penală nr. 270/11.10.2012 a Curții de Apel București, secția I penală și definitivă prin decizia penală nr. 1632/14.05.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în baza art. 16 alin. (1) din Legea 187/2012 coroborat cu art. 864 C. pen. 1969 raportat la art. 83 C. pen. 1969, a fost revocată suspendarea sub supraveghere cu privire la inculpatul A. și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei aplicate, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa stabilită, de 2 ani închisoare, în final, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada petrecută în arest preventiv de către inculpatul A. în cauza ce a făcut obiectul dosarului x/2012, respectiv de la data de 11.07.2012 la data de 28.08.2012.

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (2) din Legea 143/2000, coroborat cu art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A., a sumei de bani obținute în data de 05.08.2018, respectiv 10 RON, sumă care reprezintă diferența dintre prețul de comercializare a unui gram de cannabis practicat de către inc. B. (50 de RON) și suma de 60 RON încasată de către inculpatul A. de la C..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 13.10.2021, sub nr. x/2019.

Prin decizia penală nr. 155/A din 21.02 .2022, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1030/15.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, pe care a desființat-o, în parte, și, rejudecând:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu apl. art. 41 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

A menținut pedepsele complementară și accesorie aplicate de tribunal.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 864 alin. (1) C. pen. 1969 a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 118/28.08.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 1632/14.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa stabilită prin prezenta decizie.

S-a hotărât că inculpatul A. va executa pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestului preventiv, aferentă dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Teleorman, de la data de 11.07.2012 la data de 28.08.2012.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a hotărât că inculpatul va executa, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, interdicția de exercitare a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casație inculpatul A., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 155/A din data de 21.02.2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, precum și desființarea, în parte, a sentinței penale nr. 1030/15.09.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, cu privire la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, și, pe cale de consecință, pronunțarea unei soluții de achitare și anularea mandatului de executare a pedepsei

Prin motivele de recurs în casație, subsumate cazului de casare invocat, recurentul a susținut că acțiunile reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise de instanța de apel, respectiv prezența la garajul aparținând inculpatului B., nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii, respectiv acte întreprinse pentru vânzarea unui gram de cannabis.

Având în vedere aspectele reținute de instanța de apel, recurentul A. a arătat că nu contestă că a dorit să înființeze un atelier pentru recondiționare jante auto și că mergea aproape zilnic la garajul deținut de inculpatul B.. A considerat că starea de fapt reținută de instanța de apel este în vădită contradicție cu soluția dispusă, și anume condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000.

A precizat că, în cauză, din toate aspectele reținute de către instanța de apel, se poate concluziona că nu este o persoană străină de contactul cu substanțele psihoactive, cannabis, însă starea de fapt reținută și probele administrate nu sunt apte să conducă la stabilirea vinovăției sale, astfel încât fapta sa de a se afla la garajul aparținând inculpatului B., la data de 05.08.2018, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

Recurentul a mai susținut că, deși fapta există în materialitatea ei, în sensul în care martorul interesat C. a cumpărat droguri de risc de la inculpatul B. ori de la alte persoane, cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. .1 lit. b) teza I-a C. proc. pen.., pe care își întemeiază recursul în casație, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este aplicabil în speță, întrucât acoperă cel mai veridic situația în care fapta concret comisă nu este prevăzută de legea penală - respectiv în cazul în care fapta există în materialitatea ei, însă lipsește trăsătura esențială a infracțiunii ca aceasta să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea obiectivă sau subiectivă), desprinsă din împrejurarea prezentată anterior.

S-a mai arătat că presupusa autorizare de către inculpatul B. a tranzacțiilor de droguri nu este suficientă ca să fundamenteze concluzia că recurentul a contribuit la comiterea faptei și, astfel, este răspunzător pentru o faptă prevăzută de legea penală, comisă de o altă persoană în calitate de autor.

Prin urmare, recurentul a opinat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., întrucât faptele, astfel cum au fost reținute prin decizie, nu corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Concluzionând, a susținut, pe de o parte, că nu poate fi condamnat pentru o faptă comisă de o alta persoană, iar, pe de altă parte, fapta de a se afla, la data de 05.08.2018, la garajul aparținând inculpatului B. nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală.

Recurentul a mai făcut trimitere la declarația martorului D., la raportul de expertiză criminalistică pentru detecția comportamentului simulat nr. 96/21.06.2021, la declarația martorului C., precum și la sentința nr. 8/2021 din 06.01.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între inculpatul C. și PICCJ-DIICOT, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte, secția Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 21.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, constatându-se, în esență, că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

S-a constatat că recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., indicat de acesta, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, sub aspectul chestiunilor de drept invocate referitoare la aspectul că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu corespunde tiparului obiectiv de incriminare a infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut sub aspectul situație de fapt, că la data de 05.08.2018, în jurul orelor 18:30 - 19:30, inculpatul A. a desfășurat activități de comercializare, fără drept, de droguri de risc, respectiv cannabis, în cantitate de 1 gram, în schimbul sumei de 60 RON, din care a păstrat pentru sine suma de 10 RON, către C., drogurile de risc fiindu-i distribuite în vederea comercializării de B., faptă care întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit Tabelului nr. III din Legea nr. 143/2000, cannabisul reprezintă un drog de risc.

Recurentul inculpat A. a susținut în apărarea sa că, nu poate fi condamnat pentru fapta săvârșită de o altă persoană (tranzacții de droguri săvârșite de numitul B.), iar împrejurarea că s-a aflat în data de 05.08.2018 la garajul aparținând inculpatului B. nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală. Deopotrivă, a precizat că a dovedit faptul că, în intervalul orar din data de 05.08.2018 indicat în rechizitoriu, nu se afla la garajul auto.

Înalta Curte constată că recurentul, prin aspectele prezentate, indică o stare de fapt diferită de cea stabilită prin decizia recurată, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Așa cum rezultă din starea de fapt, reținută cu titlul definitiv de către instanța de apel, recurentul nu a fost condamnat pentru prezența sa la garajul auto, ci pentru vânzarea cantității de 1 gr. cannabis, în data de 05.08.2018, comercializare care, într-adevăr, a avut loc la garajul auto din str. x, Sector 4 București ce aparținea numitului B., persoană care i-a distribuit recurentului cantitatea de droguri în vederea vânzării către numitul C.. Instanța de apel a reținut ca subiect activ al infracțiunii pe recurentul inculpat A., iar orice chestiune ce ține de încadrarea juridică a faptei, dată de forma de participație penală, excede cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Aspectele relevate de recurent privind intervalul orar în care s-a derulat activitatea infracțională nu caracterizează elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, iar verificarea acestei critici ar presupune o reevaluare a probatoriului, atribut ce aparține instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel).

Prin apărările formulate, recurentul A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2022.

GGC - MM