ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 138 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 77/19.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul x/2022
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, la data de 24 noiembrie 2022, s-a înregistrat pe rolul acesteia, sub nr. x/2022, contestația în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 77/19.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul x/2022
În motivarea contestației, s-a arătat că instanța care a soluționat cererea de recunoaștere a hotărârii străine nu a avut în vedere că la momentul pronunțării hotărârii de condamnare fusese împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației penale române, sens în care s-au invocat Deciziile pronunțate de Curtea Constituțională nr. 297/2018 și nr. 358/2022.
În drept, a fost indicat motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.: "când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 77/19.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul x/2022, s-a dispus:
"În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004 respinge cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 16.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, Italia și de predare a numitului A., cerere formulată de autoritățile italiene.
În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței din 18.06.2009 (RGN 1971/07-RGNRN 14785/05) emisă de Tribunalul Torino, definitivă la 17.01.2017, prin care persoana solicitată A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea, în perioada 2004 - iulie 2005, a infracțiunilor de vătămare corporală și lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 din C. pen. (art. 583 și 605 din C. pen. italian).
Dispune executarea acestei pedepse în România și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării prezentei sentințe conform art. 99 alin. (3) din Legea 302/2004.
Deduce perioada în care acesta a fost reținut și arestat provizoriu în România - de la 09.08.2022 la zi și durata arestării preventive din Italia de 1 lună și 19 zile.
În temeiul art. 28 alin. (3) din Legea 141/2010 dispune informarea de îndată a Biroului SIRENE România cu privire la refuzul predării.
În temeiul art. 275, alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
"Prin sesizarea înregistrată cu nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 a trimis instanței semnalarea Biroului Sirene - Interpol privind mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, privind pe persoana solicitată A..
Anterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat acest act, tradus în limba română și prin Ordonanța nr. 6130/II/5/2022 a dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 09.08.2022, ora 09:15.
Prin actul de sesizare s-a solicitat arestarea cetățeanului român A., în vederea predării în baza mandatului european de arestare din data de 16.11.2021 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, Italia, cu nr. de referință: 490/2021 SIEP-FASCICOLO 145/2021, din care rezultă că numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare prin sentința din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul din Torino, modificată parțial prin Sentința nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referință x pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, și lipsire de libertate prevăzute de art. 605, art. 81, art. 582, art. 583 din C. pen. italian, constând în aceea că numitul începând cu anul 2004 până în luna iulie 2005, A. a ținut-o pe persoana vătămată B. închisă într-o baracă, limitându-i libertatea de mișcare și contactul cu alte persoane, în același timp exercitând violențe fizice și amenințând-o cu moartea. Mandatul european de arestare nu a fost înaintat.
Față de împrejurarea că la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul european de arestare și traducerea acestuia, Curtea a acordat un termen de judecată în acest sens, potrivit art. 102 alin. (7) din Legea 302/2004 și s-a dispus arestarea provizorie. Totodată s-a solicitat o copie certificată a sentinței de condamnare a acesteia de la autoritățile italiene, în vederea recunoașterii și executării pedepsei în România.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene și traducerea acestuia, iar autoritățile italiene au înaintat și sentința din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul din Torino, modificată parțial prin Sentința nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referință x.
Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea 302/2004 Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: …când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;
Conform art. 98 alin. (3) din același act normativ În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.
În cazul de față, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen. pentru a se putea refuza executarea mandatului european de arestare - acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul emitent.
Conform hotărârii înaintate de autoritățile italiene, cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare prin sentința din data de 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul din Torino, modificată parțial prin Sentința nr. 6124/2016 emisă de Curtea de Apel din Torino, în cauza cu număr de referință x pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și lipsire de libertate prevăzute de art. 605, art. 81, art. 582, art. 583 din C. pen. italian, constând în aceea că începând cu anul 2004 până în luna iulie 2005, A. a ținut-o pe persoana vătămată B. închisă într-o baracă, limitându-i libertatea de mișcare și contactul cu alte persoane, în același timp exercitând violențe fizice ce au dus la crearea unui prejudiciu estetic și amenințând-o cu moartea.
Analizând această sentință și celelalte înscrisuri existente la dosar, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 142 alin. (1) pentru a o putea recunoaște și a dispune executarea acesteia în România: sentința este definitivă, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa constituie infracțiuni conform legii penale române, respectiv infracțiunile vătămare corporală și lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) și art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., condamnatul este de acord cu executarea acesteia în România, executare ce este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia.
În același timp, Curtea constată că nu este incident nici unul din motivele de nerecunoaștere și executare prev. la art. 142 alin. (2) din Legea 302/2004, respectiv:
- recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;
- hotărârea judecătorească se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun;
- pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;
- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;
- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;
- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;
- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;
- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;
- persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;
- persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;
- există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentele, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale.
Totodată pentru această faptă persoana solicitată nu este cercetată în România și nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea. Se constată că, potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei.
Ca urmare, Curtea, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004 va respinge cererea de executare a mandatului european de arestare și de predare a numitului A., cerere formulată de autoritățile italiene și, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, va dispune recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale din 18.06.2009 (RGN 1971/07-RGNRN 14785/05) emisă de Tribunalul Torino, definitivă la 17.01.2017, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea, în perioada 2004 - iulie 2005, a infracțiunilor de vătămare corporală și lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 205 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 din C. pen. (art. 583 și 605 din C. pen. italian)."
Curtea de apel a reținut că motivul contestației în anulare formulată de persoana condamnată A. vizează faptul că a fost condamnată deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă în principiu, contestația în anulare trebuie să fie introdusă în termen, motivul pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., iar în sprijinul contestației să se depună ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.
Curtea a reținut că hotărârea vizată nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu a rezolvat acțiunea penală pornită față de contestator.
Hotărârea de condamnare față de care a fost dispusă recunoașterea a fost pronunțată de o instanță de judecată din Italia, pe baza legislației penale din această țară, inclusiv în ceea ce privește regulile de aplicare a prescripției răspunderii penale.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), care enumeră motivele de nerecunoaștere și neexecutare, doar intervenirea prescripția executării pedepsei potrivit legii penale române, constituie un motiv de nerecunoaștere, nu și o eventuală prescripție a răspunderii penale, potrivit legii penale române.
Deși a fost indicat unul dintre cazurile de contestație în anulare, în condițiile în care prin hotărârea contestată nu a fost soluționat fondul cauzei, a rezultat că dovezile existente la dosar nu vin în sprijinul contestației, dimpotrivă, contrazic susținerile contestatorului.
Împotriva Sentinței penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel contestatorul condamnat A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 11 ianuarie 2023, sub nr. x/2022.
Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de contestatorul condamnat A. împotriva unei sentințe pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestație în anulare, precum și a dispozițiilor art. 432 din C. proc. pen., care stabilesc procedura de judecare, rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva hotărârilor penale definitive prin care, în ciclul ordinar, s-a soluționat fondul cauzei (acțiunea penală/civilă), respectiv cele pronunțate în apel sau, după caz, și în funcție de distincțiile de la art. 426 din C. proc. pen., rămase definitive în primă instanță, în condițiile prevăzute de art. 551 din C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de contestație în anulare formulată de persoana condamnată A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., întrucât nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
Hotărârea ce face obiectul contestației în anulare vizează recunoașterea unor hotărâri străine de condamnare a numitului A. pentru infracțiunile de vătămare corporală și lipsire de libertate de către autoritățile italiene, fiind admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și dispunându-se executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Or, hotărârea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine de condamnare nu face parte din cele care conțin o rezolvare a fondului cauzei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare potrivit art. 426 și urm. din C. proc. pen.
Totodată, se impune precizarea că hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestație în anulare în fața instanțelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și adaptând dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.
Deopotrivă, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susținând că existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Înalta Curte reține că acest caz de contestație în anulare este incident în situația în care, deși existau probe la dosar sau date din care să rezulte incidența situațiilor impeditive prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j din C. proc. pen., prima instanță sau instanța de apel, comițând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu sau ca urmare a apărărilor părților existența și efectele acestor impedimente, dispunând o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Or, raportat la motivele invocate de către persoana condamnată A. în susținerea cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se constată că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât criticile formulate reprezintă nemulțumirile acestuia privind modalitatea în care instanțele române au analizat condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor de condamnare pronunțate de instanțele din Italia, însă în raport de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, printre condițiile de nerecunoaștere a unei hotărâri penale străine se află cea referitoare la intervenirea prescripției executării pedepsei potrivit legii penale române, nu și intervenirea prescripției răspunderii penale, cum a solicitat persoana condamnată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală și temeinică sentința penală atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 1098 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 138 din data de 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.