ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 152/2021 din data de 13 septembrie 2021 a Tribunalului Bihor, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ. cu aplicarea art. 173 - 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală, a fost obligat inculpatul A. la plata către ANAF a sumei de 353.265,84 RON, cu titlu de obligație fiscală principală, la care se vor adăuga accesoriile fiscale de la data scadenței și până la data plății efective.

În temeiul art. 398 raportat la art. 275 pct. 1 lit. c) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța din data de 27.06.2016 emisă în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, doar cu privire la inculpatul A., pentru întreg prejudiciul de 353.265 RON.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Prin Decizia penală nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva Sentinței penale nr. 152/2021, pronunțată la data de 13 septembrie 2021 de Tribunalul Bihor.

S-a desființat în parte sentința apelată, în ce privește latura penală care îl vizează pe inculpatul A. și rejudecând cauza:

S-a înlăturat dispoziția de achitare a inculpatului A. dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Conform art. 396 alin. (8) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) și art. 18 din C. proc. pen., văzând și Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., având în vedere că s-a împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, au rămas în sarcina statului.

În esență, s-a reținut că, inculpații A. și B., în calitate de administratori ai SC C. SRL Ștei, precum și inculpata SC C. SRL Ștei, în mod repetat, și, în baza aceleași rezoluții infracționale, au înregistrat în perioada decembrie 2010 - iulie 2012 în evidențele contabile livrări intracomunitare de mărfuri, respectiv materiale de construcții sanitare (țeavă cupru, radiatoare, cazane ATMOS, robineți) către D. - Ungaria (decembrie 2010 - 4 facturi în valoare totală 203.692 RON), E. - Slovacia (august 2011 - 5 facturi în valoare totală de 239.355 RON; februarie 2012 - 6 facturi în valoare totală de 314.099 RON), F. - Slovacia (mai 2011 - 5 facturi în valoare totală de 243.146 RON) și G. - Slovacia (iulie 2012 - 2 facturi în valoare totală de 229.012 RON) care nu au la bază operațiuni comerciale reale în scopul de a diminua obligațiile fiscale de plată constând în TVA colectat, fiind prejudiciat astfel bugetul consolidat al statului cu sumă de 353.265 RON.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, întrucât, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În motivarea recursului în casație, Ministerul Public a făcut o prezentare teoretică a instituției prescripției răspunderii penale prin raportare la Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, solicitând a se constata următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (activitatea infracțională desfășurându-se în perioada decembrie 2010 - iulie 2012).

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (fie forma în vigoare la data săvârșirii/epuizării infracțiunii, fie forma în vigoare în prezent) prevede pentru această infracțiune pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani, astfel că termenul general de prescripție al răspunderii penale este de 8 ani (atât potrivit vechiul C. pen. - art. 122 alin. (1) lit. c), cât) și conform noului C. pen. - art. 154 alin. (1) lit. c).

În privința termenului special de prescripție a răspunderii penale, s-a arătat că acesta este același, (indiferent de legea penală aplicabilă), respectiv 16 ani (la data faptei era în vigoare art. 124 din C. pen., modificat prin Legea nr. 63/17.04.2012, iar, în prezent, este în vigoare art. 155 alin. (4) din C. pen. cu același conținut - respectiv termenul general de prescripție depășit cu încă o dată, oricâte întreruperi ale termenului ar interveni).

Raportat la aceste considerente, Ministerul Public a apreciat că, în cauză, termenul de prescripție specială nu s-a împlinit, având în vedere forma continuată și epuizarea infracțiunii, respectiv în luna iulie 2012, urmând a se împlini în luna iulie 2028, precum și actele întreruptive de prescripție existente în cauză.

De asemenea, a susținut că, de la data săvârșirii/epuizării faptei reținute în sarcina inculpatului A. și până în prezent, au intervenit mai multe legi penale, respectiv fapta a fost săvârșită și s-a epuizat sub imperiul C. pen. din 1968, inculpatul fiind trimis în judecată după intrarea în vigoare a noului C. pen., cu reținerea prevederilor acestui C. pen., respectiv forma continuată a infracțiunii, conform disp. art. 35 alin. (1) din noul C. pen., iar atât instanța de fond (care l-a achitat pe inculpat), cât și cea de apel (care a dispus încetarea procesului penal) au reținut ca fiind mai favorabil inculpatului, noul C. pen.

Mai mult, a precizat că, prin motivele scrise de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel cum au fost susținute și în fața instanței de apel, fiind criticată soluția de achitare în primă instanță a inculpatului, s-a solicitat în cauză a se reține ca lege penală mai favorabilă față de acesta dispozițiile vechiul C. pen. (din 1968), respectiv a se reține dispozițiile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. privind forma continuată a infracțiunii, și în plus, raportat la antecedentele penale ale inculpatului, s-a solicitat și anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare care i-a fost aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 175/2015 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penală nr. 207/A/2016 a Curții de Apel Oradea, iar, în baza art. 33 lit. a) din vechiul C. pen., s-a solicitat contopirea pedepselor componente cu pedeapsa solicitată a fi aplicată în cauza pendinte și să se dispună executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante (în aceste condiții, în mod concret și global, prin prisma tratamentului sancționator, dispozițiile legii penale vechi - C. pen. din 1968 fiind legea penală mai favorabilă în cauză).

Prin urmare, s-a apreciat că și incidența prescripției, precum și întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pot fi analizate numai în condițiile prev. de art. 121 din C. pen. - art. 124 din C. pen. din 1968 și nu ale disp. art. 155 alin. (1) din noul C. pen. (cu referire la Deciziile Curții Constituționale - nr. 297/2018 și nr. 358/2022), cum, în mod greșit, s-a reținut prin decizia recurată.

Astfel, în cauză, există acte de procedură întreruptive de prescripție, în condițiile legii, care au întrerupt cursul general al prescripției, determinând curgerea unui nou termen de prescripție, urmând a se avea în vedere în ceea ce-l privește pe inculpat, termenul de prescripție specială de 16 ani (termen care nu s-a împlinit în cauză) și nu termenul general de prescripție a răspunderii penale - de 8 ani, și, prin urmare, soluția de încetare a procesului penal este nelegală.

În consecință, a susținut că, pe tot cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală (în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor), cât și în faza de cameră preliminară și de judecată (în Dosarul penal nr. x/2017) au fost efectuate de către organele judiciare acte procedurale care au avut ca efect întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale (atât înainte de data de 25.06.2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, cât și în perioada 2018 - 2022, precum și după data de 30.05.2022).

În acest sens, s-au exemplificat următoarele:

- prin ordonanța din data de 27.06.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. (f.28 - 30 dos. urm. pen., urmărirea penală in rem fiind începută la data de 31.03.2014, în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- prin ordonanța din data de 21.09.2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.;

Actele procesuale susmenționate au fost și comunicate suspectului/inculpatului pe parcursul urmăririi penale, conform proceselor-verbale de aducere la cunoștința suspectului/inculpatului A. a calității/învinuirii/drepturilor/obligațiilor din data de 29.06.2016 și din data de 10.10.2016 .

Ulterior, în cursul urmăririi penale, la data de 11.08.2016, numitul A. a fost audiat în calitate de suspect, iar la data de 10.10.2016 numitul A. a fost audiat în calitate de inculpat .

La data de 25.01.2017 a fost emis rechizitoriul în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care, între alții, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În faza de cameră preliminară, la data de 01.02.2017, s-a dispus comunicarea către inculpatul A. a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar la data de 13.03.2017 - inculpatul A. - prin apărător ales, a formulat în procedura de cameră preliminară, cereri și excepții, conform disp. art. 344 din C. proc. pen. .

Prin Încheierea penală nr. 157/Î/CP/2017 din data de 10.10.2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpatul A. și s-a dispus începerea judecății în Dosarul penal nr. x/2017, finalizată prin Sentința penală nr. 152/P/13.09.2021 a Tribunalului Bihor, prin care, în primă instanță, s-a dispus achitarea inculpatului A..

În apel, la Curtea de Apel Oradea, la termenul de judecată din data de 18.05.2022 s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 15.06.2022 (după adoptarea O.U.G. nr. 71/2022) pentru când inculpatul intimat A. a avut termen în cunoștință, acesta fiind prezent la data de 15.06.2022 la ședința de judecată din apel, când s-a dezbătut fondul apelului declarat în cauză de parchet.

Așadar, Ministerul Public a apreciat că, actele procedurale efectuate de organele judiciare și guvernate de principiul tempus regit actum, atât pe parcursul urmăririi penale, al fazei de cameră preliminară, precum și în cursul judecății (prima instanță/apel) în Dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Bihor/Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul A. și-au produs efectul întreruptiv de prescripție, ulterior îndeplinirii fiecărui act de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție, iar termenul special de prescripție nu s-a împlinit în cauză în ceea ce privește răspunderea penală a inculpatului.

În consecință, s-a susținut că, în soluționarea apelului declarat de parchet și solicitarea de continuare a procesului penal formulată de inculpatul A. se impunea o soluție de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina sa și nu de încetare a procesului penal, cum în mod greșit s-a dispus prin decizia recurată, întrucât față de ansamblul argumentelor expuse nu se poate reține incidența prescripției ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, la data de 16 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 17 ianuarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și apărătorului ales al intimatului inculpat A., acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs în casație formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., greșita încetare a procesului penal, dispusă de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022, față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse au constat în aceea că, inculpații A. și B., în calitate de administratori ai SC C. SRL Ștei, precum și inculpata SC C. SRL Ștei, în mod repetat, și, în baza aceleași rezoluții infracționale, au înregistrat în perioada decembrie 2010 - iulie 2012 în evidențele contabile livrări intracomunitare de mărfuri, respectiv materiale de construcții sanitare (țeavă cupru, radiatoare, cazane ATMOS, robineți) către D. - Ungaria (decembrie 2010 - 4 facturi în valoare totală 203.692 RON), E. - Slovacia (august 2011 - 5 facturi în valoare totală de 239.355 RON; februarie 2012 - 6 facturi în valoare totală de 314.099 RON), F. - Slovacia (mai 2011 - 5 facturi în valoare totală de 243.146 RON) și G. - Slovacia (iulie 2012 - 2 facturi în valoare totală de 229.012 RON) care nu au la bază operațiuni comerciale reale în scopul de a diminua obligațiile fiscale de plată constând în TVA colectat, fiind prejudiciat astfel bugetul consolidat al statului cu sumă de 353.265 RON.

Curtea de Apel Oradea a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Prin urmare, având în vedere data comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., și anume din luna iulie 2012, moment de la care începe a curge termenul de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, acesta s-a împlinit în cursul lunii iulie 2020, termen care nu a fost întrerupt și nici suspendat.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată.

Prin Decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Evaluând aceste considerente, se constată că, în faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani și a început să curgă din luna iulie 2012, data consumării infracțiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripției nu a fost suspendat, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgență pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în cursul lunii iulie 2020.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 497/A din data de 19 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - OB