ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 6 din data de 14 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Roman, în Dosarul nr. x/2019:
I. În baza prev. art. 290 din vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, în condițiile art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.
A fost aplicată pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului pe durata și în condițiile prev. de art. 71 din vechiul C. pen. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. teza a II-a și lit. b) din vechiul C. pen.
În baza art. 86
1
alin. (1), (2) din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În temeiul art. 86
3
alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urma a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Conform art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.
S-a atras atenția inculpatului asupra existenței cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prevăzute de art. 86
4
din vechiul C. pen.
II. În baza prev. art. 290 din vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), a fost condamnată inculpata B. SRL, prin lichidator judiciar C. cu sediul în mun. Iași, str. x, bl. 7 noiembrie, apt. 11, jud. Iași, la pedeapsa amenzii în sumă de 7.500 RON în condițiile art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.
S-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 497 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la obligația de plată integrală a amenzii în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită potrivit procedurii de executare silită a creanțelor fiscale.
În condițiile art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 20 din C. proc. pen. și art. 1357 ș.u. din C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC D. SRL.
În condițiile art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. și art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., cu referire la art. 256 din C. proc. pen. au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv:
- contract de cesiune a dreptului de rambursare TVA înregistrat la AFP Roman sub nr. x/25.02.2013 în original la fila nr. x d.u.p. și
- contract de cesiune a dreptului de rambursare TVA înregistrat la AFP Roman sub nr. x/12.06.2013 în original la fila nr. x d.u.p.
În temeiul prev. art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și B. SRL să plătească persoanei vătămate SC D. SRL, suma de 3.000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. SRL la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel inculpații A. și SC B. SRL prin lichidator Judiciar C. și partea civilă SC D. SRL.
Prin Decizia penală nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 a Curții de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de apelanții inculpați A. și SC B. SRL împotriva Sentinței penale nr. 6/14.01.2022, pronunțată de Judecătoria Roman în Dosarul nr. x/2019, cu privire la modul de soluționare a laturii penale și dispozițiile de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat și către persoana vătămată.
S-a desființat sentința apelată sub aceste aspecte, s-a reținut cauza spre rejudecare și pe fond:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților A. și SC B. SRL (prin lichidator judiciar C.), pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) și (2) din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
S-a înlăturat obligația inculpaților A. și SC B. SRL de a plăti cheltuieli judiciare persoanei vătămate SC D. SRL, în cuantum de câte 3.000 RON.
S-a înlăturat obligația inculpaților A. și SC B. SRL de a plăti cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 1000 RON.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în primă instanță și în apel, rămân în sarcina statului.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii, anume soluționarea acțiunii civile.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă SC D. SRL împotriva Sentinței penale nr. 6/14.01.2022, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe apelanta-parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate în apel, în cuantum de 200 RON.
În esență, s-a reținut că, inculpatul A. la data faptelor avea calitatea de administrator al inculpatei B. SRL, societate care avea ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al băuturilor alcoolice. În prezent societatea se află în faliment fiind sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
De asemenea, în anul 2011, inculpatul A. și numitul E. au înființat societatea D. SRL, cei doi fiind asociați cu o participație de 50% fiecare. În timpul activității societății numitul E. avea calitatea de administrator unic iar inculpatul A. nu avea nicio calitate legală însă conform înțelegerii dintre cei doi, inculpatul se ocupa de componenta financiar contabilă a societății, inclusiv de relația cu societatea ce asigura contabilitatea societății, respectiv SC F. SRL prin reprezentant martora G.. În exercitarea acestor atribuții, inculpatul A. avea în posesie o ștampilă a societății D. SRL
La data de 25.02.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligațiilor fiscale ale acestei societăți din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/25.02.2013. Acesta a atașat la cererea sa și notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar și contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 25.02.2013 între D. SRL și B. SRL prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 33.678 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societății, respectiv E..
Procedând în aceeași manieră, la data de 12.06.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligațiilor fiscale ale acestei societăți din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/12.06.2013. Acesta a atașat la cererea sa și notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar și contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 12.06.2013 între D. SRL și B. SRL prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 8.851 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societății, respectiv E..
De asemenea, inculpatul A. a prezentat cele 2 contracte martorei G. care le-a înregistrat în contabilitatea D. SRL
Ulterior, relațiile dintre inculpat și numitul E. s-au tensionat iar la data de 29.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune nr. x/29.07.2013 prin care inculpatul A. îi ceda numitului E. părțile sociale deținute la societatea D. SRL. Ulterior acestui moment numitul E. a luat legătură cu martora G. și a descoperit încheierea celor 2 contracte de cesiune a dreptului de rambursare TVA, constatând că între societatea administrată de acesta și cea inculpată nu existau relații comerciale și că acestea nu au acoperire și sunt întocmite în fals.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 a Curții de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019, întrucât, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A. și SC B. SRL, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În motivarea recursului în casație, Ministerul Public a apreciat, contrar instanței de apel, că termenele de prescripție a răspunderii penale nu sunt împlinite, în cauză impunându-se condamnarea inculpaților A. și SC B. SRL pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 din C. pen., reținută în sarcina acestora, dovedită cu probe legale și temeinice.
Analizând situația de fapt expusă în rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 08.11.2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, a solicitat să se constate că faptele față de care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal au fost comise în dala de 25.02.2013, respectiv 12.06.2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză și comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpaților au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatului A. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiat în calitate de suspect la data de 21.11.2016 . De asemenea, a fost audiat în calitate de suspect la data de 27.09.2017 .
Inculpatei SC B. SRL i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale ca suspect și a fost audiat reprezentantul acesteia la data de 27.09.2017 .
La data de 08.09.2017, conform procesului-verbal aflat la filele x din voi. I al dosarului de urmărire penală, i s-au adus la cunoștință suspectului A. aspectele consemnate în cuprinsul ordonanței procurorului din data de 26.07.2017, prin care s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice.
La data de 14.05.2018, suspectul A. a comunicat telefonic organelor de cercetare penală că împreună cu apărătorul ales a studiat raportul de expertiză contabilă nr. 227 din 30.04.2018 și că nu formulează obiecțiuni .
La dala de 14.05.2018, numitul A., în calitate de reprezentant al suspectei SC B. SRL, a primit un exemplar al raportului de expertiză contabilă nr. 227 din 30.04.2018 în vederea luării la cunoștință, ocazie cu care nu a formulat obiecțiuni .
Ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție.
Mai departe, Ministerul Public a făcut trimitere la Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale care a arătat că, între data de 26.04.2018 și 30.05.2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale ".
Or, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între anul 2018 și anul 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
În acest sens, la paragraful 74 al Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituțională a arătat că, "De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".
Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripției, se constată că, în procesul penal, ca efect al principiului legalității, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum care reprezintă o regulă de generală aplicare în privința normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.
În consecință, întrucât efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, se apreciază că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituționale.
În acest sens, Ministerul Public a făcut trimitere la o decizie recentă a Curții de Apel Iași (Decizia penală nr. 465/17.06.2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2017) în care se arată faptul că actele întreruptive de prescripție îndeplinite anterior dalei de 25 iunie 2018 rămân valabile și trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv.
A lipsi actele de procedură penală care, conform exigentelor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, se comunicau inculpatului, de efectul întreruptiv, ar lăsa practic fără conținut instituția întreruperii prescripției răspunderii penale dincolo de limitele temporale și dincolo de argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională.
Așadar, un act procedural valabil întocmit anterior Deciziei nr. 297/2018 care se comunică inculpatului are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală și nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, respectiv principiul retroactivității legii penale mai favorabile.
Față de aceste aspecte, Ministerul Public a apreciat că soluțiile de încetare a procesului penal dispuse în prezenta cauză sunt nelegale, în cauză impunându-se condamnarea inculpaților, sens în care a solicitat admiterea recursului în casație formulat.
Prin concluziile scrise, intimatul inculpat A. a solicitat respingerea recursului în casație formulat, apreciind că, instanța de apel a pronunțat în mod temeinic și legal o soluție de încetare a procesului penal, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Astfel, a solicitat să se constate că, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022, în special paragrafele 72 - 73, demonstrează în afara oricărui dubiu că, între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. (respectiv data de 30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, fiind așadar aplicabile termenele generale de prescripție prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen.
Or, această formă a C. pen., existentă între data de 25.06.2018 și 30.05.2022, reprezintă "legea penala mai favorabilă" care se va aplica în cadrul proceselor penale aflate în curs.
Cu privire la aplicarea legilor penale succesive, s-a arătat că dispozițiile obligatorii ale art. 5 alin. (1) din C. pen. sunt destul de clare:
"(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
Ca atare, legiuitorul nu permite a fi aplicate toate legile penale care s-au succedat în perioada cuprinsă între săvârșirea infracțiunii și judecarea definitivă a cauzei, ci obligă organele judiciare să aplice "legea mai favorabilă".
Imposibilitatea aplicării tuturor legilor succesive și obligația alegerii doar a uneia dintre acestea, respectiv cea mai favorabilă, rezultă și din anumite dispoziții ale Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen. actual.
Mai exact, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stabilesc următoarele: "(1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă".
Apoi, normele art. 15 alin. (2) din Constituția României arată că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Aceasta înseamnă că legea penală mai favorabilă retroactivează și se aplică inclusiv faptelor săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare. În egală măsură, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (1) din C. pen., legea penală mai favorabilă va ultraactiva atunci când procesul continuă după ieșirea sa din vigoare.
Această extraactivitate a legii mai favorabile (principiul mitior lex) a fost consacrată în toate legislațiile moderne, astfel că în cazul situațiilor tranzitorii determinate de succesiunea mai multor legi penale, se aplică doar legea mai favorabilă. Prin urmare, în cazul situațiilor tranzitorii, dacă legea mai favorabilă este legea veche, ea ultraactivează, aplicându-se chiar și după ieșirea sa din vigoare, dimpotrivă, dacă legea mai favorabilă este legea nouă, ea retroactivează.
În concret, în speța de față, infracțiunea se presupune a fi fost săvârșită anterior datei de 25.06.2018, când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, situație în care forma C. pen. dintre data de 25.06.2018 și data de 30.05.2022 constituie "legea penală intermediară mai favorabilă" pe de-o parte, aceasta retroactivează dat fiind că se aplică faptei săvârșite anterior datei de 25.06.2018; pe de altă parte, aceasta ultraactivează, dat fiind că nu mai este în vigoare începând cu data de 30.05.2022, când a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen.
În concluzie, dacă fapta a fost săvârșită anterior publicării O.U.G. nr. 71/2022 în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, iar procesul penal nu s-a finalizat încă printr-o hotărâre definitivă, este lipsit de importanță că a intervenit o nouă lege penală (o nouă formă a C. pen.) la data de 30.05.2022, dat fiind că forma C. pen. dintre data de 25.06.2018 și data de 30.05.2022 a fost în vigoare, reprezintă "legea penală mai favorabilă" în majoritatea dosarelor și trebuie aplicată de organele judiciare în acord cu dispozițiile art. 5 din C. pen.
În continuare, s-a arătat referitor la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel cum se observă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 (parag. 73), pe perioada cuprinsă între publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (data de 25.06.2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale (respectiv data de 30.05.2022, când a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Altfel spus, forma C. pen. existentă între perioada de 25.06.2018 și 30.05.2022 ("legea penală mai favorabilă") nu a conținut vreun caz care să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale și să determine astfel curgerea unui nou termen, ceea ce înseamnă că vor fi aplicabile termenele generale de prescripție reglementate de art. 154 alin. (1) din C. pen.. Mai simplu spus, termenele generale de prescripție reglementate de art. 154 alin. (1) din C. pen., odată ce au început să curgă, nu se mai întrerup.
Pentru toate considerentele ce preced, reținând că în cauza de față infracțiunea este presupus a fi fost săvârșită înainte de modificarea C. pen. din data de 30.05.2022, iar termenul general de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) din Codul penai este împlinit, devine incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea recursul în casație, în raport cu soluția de încetare a procesului penal.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, la data de 07 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 17 ianuarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.
Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În speță, se constată că, prin cererea de recurs în casație formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., greșita încetare a procesului penal, dispusă de Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 747 din data de 16 septembrie 2022, față de inculpații A. și SC B. SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.
În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.
În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse au constat în aceea că, inculpatul A. la data faptelor avea calitatea de administrator al inculpatei B. SRL, societate care avea ca obiect principal de activitate comerț cu amănuntul al băuturilor alcoolice. În prezent societatea se află în faliment fiind sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
De asemenea, în anul 2011, inculpatul A. și numitul E. au înființat societatea D. SRL, cei doi fiind asociați cu o participație de 50% fiecare. În timpul activității societății numitul E. avea calitatea de administrator unic iar inculpatul A. nu avea nicio calitate legală însă conform înțelegerii dintre cei doi, inculpatul se ocupa de componenta financiar contabilă a societății, inclusiv de relația cu societatea ce asigura contabilitatea societății, respectiv SC F. SRL prin reprezentant martora G.. În exercitarea acestor atribuții, inculpatul A. avea în posesie o ștampilă a societății D. SRL
La data de 25.02.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligațiilor fiscale ale acestei societăți din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/25.02.2013. Acesta a atașat la cererea sa și notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar și contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 25.02.2013 între D. SRL și B. SRL. prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 33.678 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societății, respectiv E..
Procedând în aceeași manieră, la data de 12.06.2013, inculpatul A. în calitate de administrator al inculpatei B. SRL a depus la AFP Roman cererea de compensare a obligațiilor fiscale ale acestei societăți din TVA de rambursat cesionată de D. SRL, cerere înregistrată sub numărul x/12.06.2013. Acesta a atașat la cererea sa și notificarea privind cesionarea dreptului de restituire dar și contractul de cesiune a dreptului de rambursare TVA încheiat la data de 12.06.2013 între D. SRL și B. SRL. prin care persoana vătămată ceda către inculpată dreptul de rambursare TVA în valoare de 8.851 RON. Acest contract a fost întocmit în fals întrucât la rubrica "CEDENT" inculpatul A. a executat o semnătură indescifrabilă în locul administratorului societății, respectiv E..
De asemenea, inculpatul A. a prezentat cele 2 contracte martorei G. care le-a înregistrat în contabilitatea D. SRL
Ulterior, relațiile dintre inculpat și numitul E. s-au tensionat iar la data de 29.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune nr. x/29.07.2013 prin care inculpatul A. îi ceda numitului E. părțile sociale deținute la societatea D. SRL. Ulterior acestui moment numitul E. a luat legătură cu martora G. și a descoperit încheierea celor 2 contracte de cesiune a dreptului de rambursare TVA, constatând că între societatea administrată de acesta și cea inculpată nu existau relații comerciale și că acestea nu au acoperire și sunt întocmite în fals.
Curtea de Apel Bacău a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Prin urmare, având în vedere momentul consumativ al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) din C. pen., și anume data de 12.06.2013, moment de la care începe a curge termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, acesta s-a împlinit în 11.06.2018, termen care nu a fost întrerupt și nici suspendat.
Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată.
Prin Decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.
Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.
Evaluând aceste considerente, se constată că, în faza judecării apelului, Curtea de Apel Bacău a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților A. și SC B., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.
În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 12 iunie 2013, data consumării infracțiunilor.
De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripției nu a fost suspendat, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 11 iunie 2018.
În consecință, în privința inculpaților A. și SC B. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 747 din data de 16 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.