ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 547 din 08.11.2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Judecătoria Sânnicolau Mare, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) alin. (4) și alin. (10) din C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 31.07.2021).

În baza art. 323 din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1), alin. (4) și alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (faptă din data de 31.07.2021).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând a fi stabilită în final pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 85 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se vor comunica Serviciului de Probațiune Călărași.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Mun. Oltenița, Județul Călărași, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. și ale art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din C. pen., în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârșește o nouă infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat ca fiind fals și s-a dispus desființarea totală a înscrisului reprezentat de permisul de conducere belgian cu nr. x completat cu datele de identificare ale inculpatului A. și având aplicată fotografia sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Prin Decizia penală nr. 51/A din data de 02.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare împotriva Sentinței penale nr. 547 din 08.11.2022 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunțată în Dosarul nr. x/2022.

S-a desființat, în parte, sentința apelată, și rejudecând, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 323 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 83 și art. 85 din C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 51/A din data de 02.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 02.03.2023.

Prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În motivarea recursului, în esență, inculpatul a susținut că instanța de apel a schimbat modalitatea de individualizare a executării pedepsei din pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni, a cărei aplicare a fost amânată, în pedeapsa de 1 an și 2 luni în regim de detenție, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus, iar această eroare se circumscrie prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

A susținut că principiul anterior menționat se aplică și căilor de atac declarate de parchet in melius, adică în favoarea inculpatului, considerându-se că efectul devolutiv, de principiu integral, este astfel limitat. Principiul adus în discuție are o forță superioară chiar și celui al legalității, dat fiind că, într-un apel formulat în favoarea inculpatului, fie și în situația identificării unei nelegalități a hotărârii instanței fondului, instanța ce judecă o cale de atac nu o poate remedia in pejus. Or, instanța de apel a încălcat limitele principiului non reformatio in pejus, interpretând eronat că este suficient ca apelul să fie declarat de procuror ca să poată judeca in pejus întreaga cauză, sub toate aspectele.

Motivele de apel formulate de parchet au vizat două aspecte: inexistența în cuprinsul sentinței a două entități din comunitate unde urmează a se executa de către inculpat obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și faptul că prima instanță a omis să indice în dispozitiv prevederile art. 83 alin. (1) din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, respectiv, stabilirea potrivit art. 84 alin. (1) din C. pen., a termenului de supraveghere.

Instanța de apel a considerat în mod eronat că a fost învestită cu o cerere de apel care să-i permită să analizeze cauza sub toate aspectele, aplicând prevederile art. 417 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

În opinia inculpatului, reevaluarea modalității de stabilire a modului de executare a pedepsei aplicate ar fi putut fi efectuată exclusiv în cazul în care parchetul ar fi exercitat calea de atac a apelului asupra modului de individualizare a pedepsei. Însă, apelul declarat de procuror nu poate fi privit sub nicio formă ca fiind împotriva inculpatului, ci ca o modalitate de a remedia omisiunile sentinței din dispozitivul căreia lipsesc două mențiuni pentru ca aceasta să poată fi pusă în executare în mod legal, respectiv instituțiile din comunitate unde va fi executată munca neremunerată și termenul de supraveghere al inculpatului.

Instanța de apel a considerat că în mod greșit instanța de fond nu a observat condamnările din străinătate și că se impune luarea în considerare și a acestora, pentru a observa că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea dispune amânarea aplicării pedepsei. Instanța de apel a făcut referire la art. 3 din Decizia-Cadru nr. 2008/675/JAI din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal, fără a face o analiză detaliată a situației juridice a inculpatului și a neîndeplinirii de către acesta a condiției negative prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) din C. pen. Raportându-se la fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța de apel a constatat că inculpatul a suferit multiple condamnări în străinătate, printre care se regăsește și o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, respectiv 2 ani și 3 luni închisoare. În expunerea deciziei, a considerat ca fiind inutilă o eventuală analiză a situației juridice a inculpatului și cu toate acestea, pentru a putea lua în considerație condamnările din străinătate al inculpatului, instanța de apel ar fi fost obligată să verifice dacă acestea au fost sau nu reabilitate sau considerate ca executate de legislația penală germană. Or, prin acest mod de a soluționa cauza, instanța a încălcat prevederile art. 2 pct. 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală prevăzut în Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin încheierea din 06 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 51/A din data de 02.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 19 septembrie 2023, cu citarea inculpatului A., precum și asigurarea apărării pentru inculpat (apărător ales/din oficiu).

Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpatul A.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a reținut, în esență, că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege în sensul că instanța de apel a apreciat că se impune luarea în considerare și a condamnărilor din străinătate, fără a face o analiză detaliată a situației juridice a inculpatului, se circumscriu cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii formulată în raport de dispozițiile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., s-a apreciat că nu există motive care să atragă suspendarea executării hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", se constată că acest caz de casare este incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, inclusiv cel referitor la non reformatio in pejus.

Astfel, pornind de la scopul recursului în casație reglementat de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se analizează legalitatea pedepsei sub aspectul felului și limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor prevăzute de lege sau stabilite în condițiile legii.

În atare condiții, se constată că instanța de apel, admițând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare împotriva Sentinței penale nr. 547/08.11.2022 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, a desființat, în parte, sentința apelată, și rejudecând, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar în baza art. 323 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 83 și 85 din C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și făcând aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea unui spor de 2 luni închisoare, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare în regim de detenție.

În procesul de individualizare a pedepselor, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul A. a suferit multiple condamnări în străinătate, printre care se regăsește și o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, respectiv 2 ani și 3 luni închisoare, respectiv prin sentința penală din 12.06.2018, pronunțată de Tribunalul Amtsgericht Detmold din Germania în Dosarul nr. x, definitivă la 05.09.2018, condamnare care nu a fost recunoscută în România, însă autoritățile judiciare române au obligația de a asigura executarea obligațiilor ce revin statului român în temeiul Deciziei-cadru 2008/675/JAI, din care rezultă obligația statului român de a lua în considerare o hotărâre de condamnare pronunțată anterior într-un alt stat membru UE, fără să fie condiționat acest demers de punerea în aplicare a unei proceduri naționale de recunoaștere pe cale principală sau accesorie, în limita în care un astfel de demers nu intră în contradicție evidentă cu o normă juridică națională.

În acest context, chiar dacă acea condamnare a inculpatului din Germania nu a fost recunoscută în România, instanța de apel a apreciat că trebuie avută în vedere la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată acestuia în prezenta cauză, context în care a reținut că inculpatul nu poate beneficia în prezenta cauză de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.

Recurentul inculpat A. a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și a susținut faptul că a fost încălcat principiul non reformation in peius, întrucât în apel i-a fost creată o situație mai grea prin aplicarea unei pedepse nelegale, instanța înlăturând dispoziția privind amânarea aplicării pedepsei, deși acest aspect nu a fost invocat de procuror și nici nu a constituit motiv de apel al acuzării.

Așadar, se susține încălcarea limitelor legale ale pedepsei prin agravarea situației într-o cale de atac declarată de către Ministerul Public în favoarea inculpatului.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că procurorul, în apelul formulat, a criticat sentința apelată pentru aspecte de nelegalitate întrucât prima instanță nu a indicat două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, conform art. 404 alin. (3) C. proc. pen., și a omis să indice în dispozitiv prevederile art. 83 alin. (1) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei și să stabilească, potrivit art. 84 alin. (1) C. pen., termenul de supraveghere.

Se constată, așadar, că modalitatea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea recurată este rezultatul încălcării principiilor de drept care guvernează judecata în calea de atac, apelul parchetului vizând nelegalitatea sentinței penale de condamnare referitoare doar la două situații concrete omise de către instanța de fond, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (3) C. proc. pen. (menționarea a două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității) și ale art. 83 alin. (1) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei și stabilirea potrivit art. 84 alin. (1) C. pen., a termenului de supraveghere.

Astfel, în motivele formulate în scris de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, s-a solicitat instanței de control judiciar să stabilească două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în condițiile art. 404 alin. (3) C. proc. pen. și să rețină aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei precum și stabilirea potrivit art. 84 alin. (1) C. pen., a termenului de supraveghere, rezultând, astfel, că față de inculpat s-a invocat numai o chestiune de nelegalitate a sentinței penale atacate în favoarea sa.

Înalta Curte apreciază că nici la momentul dezbaterilor parchetul nu a extins motivele de apel și nu a adus critici în defavoarea inculpatului A. (încheierea din 16 ianuarie 2023, dosar apel), chiar dacă la interpelarea instanței dacă condamnările din străinătate ale inculpatului, nerecunoscute de instanțele din România, produc consecințe juridice, altele decât recidiva, procurorul a susținut că acestea produc consecințe juridice, întrucât aceste concluzii formulate de către reprezentantul Ministerului Public nu echivalează cu o critică privind modalitatea de individualizare a executării pedepsei și nici cu o extindere a motivelor de apel.

De altfel, se constată că problematica privind condamnările inculpatului din străinătate a fost pusă în discuția părților pentru prima dată de către instanța de apel, din oficiu, nefăcând obiectul analizei instanței de fond, aspect care determină o depășire a limitelor învestirii instanței de control judiciar ordinal în calea de atac a apelului.

Instanța de apel, stabilind vinovăția inculpatului A. cu privire la fapte penale pentru care a fost trimis în judecată, în procesul de individualizare a pedepsei, a reținut că soluția primei instanțe, care a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an și 2 luni închisoare este greșită, față de împrejurarea că inculpatul A. a suferit multiple condamnări în străinătate, printre care se regăsește și o condamnare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, respectiv 2 ani și 3 luni închisoare - s.p. din 12.06.2018, pronunțată de Tribunalul Amtsgericht Detmold din Germania în Dosarul nr. x/18, definitivă la 05.09.2018, iar, câtă vreme inculpatul are condamnări într-un alt stat membru UE, care produc consecințe juridice și în România, chiar fără a fi recunoscute, el nu poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen., dar nici cerințele prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin raportare la multiplele condamnări suferite de inculpat în străinătate (două condamnări în Italia, două condamnări în Marea Britanie, o condamnare în Germania), motiv pentru care a decis reformarea sentinței penale apelate, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei și stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare în regim de detenție.

Astfel cum s-a reținut supra, Înalta Curte reiterează, pe de o parte, că din motivele scrise ale parchetului și din motivele consemnate cu ocazia dezbaterilor în încheierea de amânare a pronunțării nu rezultă vreo critică a procurorului privind modalitatea de individualizare a executării pedepsei, iar pe de altă parte, în aplicarea tratamentului sancționator, instanța de apel a depășit limitele învestirii sale prin reținerea unor condamnări ale inculpatului pe teritoriul altor state, care nu era posibilă, încălcând, astfel, regulile care guvernează apelul, prevăzute de art. 417 și art. 420 C. proc. pen., inclusiv principiul non reformatio in peius.

Prin urmare, având în vedere că în apel s-a schimbat modalitatea de individualizare a executării pedepsei din amânarea aplicării pedepsei în privare de libertate și s-a stabilit un tratament sancționator mai sever în defavoarea inculpatului, instanța de recurs în casație poate evalua, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., incidența principiilor ce au influență asupra tratamentului sancționator (cum este non reformatio in pejus) cu repercusiuni asupra pedepsei sau modalității de executare. Nesocotirea acestui principiu care a condus la aplicarea unui tratament sancționator mai sever se subsumează conceptului de pedeapsă nelegală.

Potrivit art. 418 alin. (2) C. proc. pen., în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia. Hotărârea atacată, dacă este cazul, poate fi reformată numai în favoarea (in melius) și nicidecum în defavoarea (in peius) acelei părți. Astfel, soluția adoptată de instanța de control judiciar de înlăturare a dispozițiilor art. 83 și art. 85 din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție, nu era permisă, întrucât este contrară principiului non reformatio in peius, consacrat prin dispozițiile art. 418 alin. (2) C. proc. pen., cu influență asupra limitelor legale ale pedepsei.

Modalitatea de individualizare a executării pedepsei poate fi ea însăși consecința încălcării legii și deci a depășirii limitelor prevăzute de lege pentru a accede la un anumit mod de individualizare. Conceptul de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege poate să includă și situația în care sunt încălcate condițiile în care se poate accede la o anumită modalitate de individualizare (ca de exemplu în cauza de față cu încălcarea art. 418 alin. (2) C. proc. pen.). În mod similar, pedeapsa depășește limitele prevăzute de lege atunci când aceste limite sunt determinate de un anumit cadru procesual, de exemplu, limitele de pedeapsă stabilite ca urmare a incidenței procedurii recunoașterii învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. sau, ca în cauza de față, limitele individualizării stabilite de instanța de fond, conform art. 418 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin stabilirea unui regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe.

În acest context, Înalta Curte constată că se impune restabilirea caracterului legal al tratamentului sancționator cu privire la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, însă fiind aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea implică chestiuni de evaluare și apreciere în concret a criteriilor de individualizare a tratamentului sancționator, proces care intră în atributul exclusiv al instanței de apel, astfel că se va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a fi stabilite pedepse legale, limita rejudecării vizând latura penală cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare împotriva Sentinței penale nr. 547/08.11.2022, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare, referitor la inculpatul A., cu respectarea regulilor prevăzute de art. 418 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 51/A din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Va casa decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii din 02.02.2023 emis pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 547 din 08.11.2022 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 51/A din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpat rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 51/A din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii din 02.02.2023 emis pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 547 din 08.11.2022 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 51/A din data de 02 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de inculpat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2023.

GGC - ED