ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
23.05.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din data de 21.12.2022 pronunțată Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a admis excepția ridicată din oficiu de către instanță privind lipsa competenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de petentul A. în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că sentința penală nr. 634/17.11.2022 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr. x/2022 a rămas definitivă la data de 07.12.2022 prin neapelare, ca atare s-a pus în executare mandatul de arestare în vederea predării nr. 2/2022 din data de 10.01.2022 emis în dosarul nr. x/2021, iar la data de 12.12.2022 A. a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba.

S-a apreciat că relevant din perspectiva stabilirii instanței competente material sunt prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și că în speță nu este incident cazul vizat de art. 598 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen. care reglementează situația potrivit căreia instanța competentă este cea care a pronunțat hotărârea ce se execută, ținând cont de motivul invocat de condamnatul - contestator - intervenirea prescripției răspunderii penale a faptelor ce fac obiectul hotărârii pronunțată de Judecătoria din Gniezno din data de 13.12.2017, număr de referință II K 518/16.

Totodată, s-a avut în vedere că sentința penală nr. 1/10.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2022 a avut ca temei prevederile Legii nr. 302/2004, curtea de apel dispunând punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.11.2021 de autoritățile judiciare din Polonia, ceea ce conduce la concluzia că nu este instanță de executare în sensul dispozițiilor art. 553 și art. 598 alin. (2) din C. proc. pen.

Pe de altă parte, s-a observat faptul că instanța nu a judecat fondul cauzei odată cu pronunțarea sentinței penale nr. 1/10.01.2022, ci a procedat la admiterea unui mandat european, competența de soluționare fiind una specială instituită de art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Prin sentința penală nr. 198 din data de 15.05.2023 pronunțată Judecătoria Alba Iulia, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, invocată din oficiu.

S-a dispus înaintarea prezentului dosar către Curtea de Apel Alba Iulia.

În temeiul art. 51 alin. (1) din C. proc. pen. s-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus trimiterea prezentului dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens, analizând cererea formulată, prin apărător ales, de către contestatorul A., dar și raportat la cele învederate instanței la termenul de judecată din data de 15.05.2023, s-a reținut că acesta dorește predarea în România în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat de autoritățile poloneze. Astfel, instanța a reținut că ceea ce ar trebui să judece este o veritabilă cerere de recunoaștere a unei hotărâri străine pe cale principală, în baza Legii nr. 302/2004, reglementată de dispozițiile art. 165-170 din legea anterior menționată. Potrivit art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 acest tip de cereri sunt de competența curților de apel, iar nu de competența judecătoriilor, astfel încât a constatat că Judecătoria Alba Iulia nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, competența aparținând Curții de Apel Alba Iulia.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Alba Iulia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.

Potrivit art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.

Prioritar, Înalta Curte menționează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă cererea formulată de petentul A. prin care acesta a solicitat să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Polonia într-un centru de detenție din România.

În cauză, se constată că prin sentința penală nr. 1/10.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2022 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art. 97 alin. (2), art. 104 alin. (5), art. 109 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29.11.2021 de autoritățile judiciare din Polonia - Tribunalul Regional din Poznan în dosar nr. x Kop 115/21, în baza hotărârii pronunțată de Judecătoria din Gniezno din data de 13.12.2017, număr de referință II K 518/16, pe numele persoanei solicitate A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la beneficiul conferit de regula specialității, conform dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 58 alin. (1)-(5) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. x/2020 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia - iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenție a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată coroborat cu art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, urmând ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării conform art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Prin sentința penală nr. 634/17.11.2022 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr. x/2022 în temeiul art. 335 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art. 323 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 1 lună închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv de 2 luni închisoare, iar în final s-a dispus condamnarea inculpatului A., cu datele de mai sus, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Fiind pronunțată o soluție de condamnare cu suspendarea executării pedepsei și nemaiexistând niciun impediment în executarea mandatului de arestare emis în baza sentinței penale nr. 1/10.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reține că persoana condamnată a fost încarcerată în vederea predării către autoritățile statului emitent și în prezent aceasta se află încarcerată într-un penitenciar din Polonia.

Se observă că cererea petentului A., ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, a fost calificată drept contestație la executare, cu toate că acesta a solicitat să nu fie transferat în Polonia în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat prin hotărârea pronunțată de autoritățile poloneze și să execute acea pedeapsă într-u centru de detenție din România.

Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de petent, respectiv aceea de recunoaștere a unei hotărâri străine pe cale principală, procedură reglementată de dispozițiile art. 165-170 din Legea nr. 302/2004 și văzând prevederile art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, reține că potrivit acestora competența de a soluționa o astfel de cerere aparține în primă instanță curții de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, competentă în a soluționa cererea petentului A. prin acesta solicită să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Polonia într-un centru de detenție din România, aparține în primă instanță Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă