ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 iulie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Printr-o primă contestație la executare înregistrată la Judecătoria Aiud, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat deducerea perioadei executate în arest preventiv și arest la domiciliu, respectiv a perioadei 28.05.2017-17.10.2017 cât s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud, și a perioadei 17.10.2017- noiembrie 2017, cât s-a aflat în arest la domiciliu, precum și aplicarea pentru perioada menționată a Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.

De asemenea, petentul a formulat o a doua contestație la executare, înregistrată tot la Judecătoria Aiud, sub nr. x/2020, prin care a solicitat deducerea perioadei reținerii din 28.05.2017, a perioadei executate în arest preventiv și arest la domiciliu, respectiv a perioadei 29.05.2017- 29.11.2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu din data de 23.07.2019 până în 22.09.2020, în baza sentinței penale nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu și a deciziei penale nr. 585/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestației la executare, petentul a arătat că din pedeapsa ce i-a fost aplicată, s-a dedus doar perioada cuprinsă între 28.05.2017 - 31.07.2017, perioadă în care condamnatul contestator s-a aflat în Arestul Sibiu, nu și perioada cât s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud (până în data de 12.10.2017) și perioada în care s-a aflat în arest la domiciliu (până în data de 27.11.2017). Cu privire la modalitatea de contopire, contestatorul a arătat că este nemulțumit de faptul că această perioadă i s-a scăzut, zi la zi, din pedeapsa cu suspendare, apreciind că trebuia să se deducă din pedeapsa contopită dată spre executare, iar nu din pedeapsa cu suspendare, cum a procedat Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a mai arătat că, dat fiind faptul că prima condamnare a fost cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, trebuiau deduse perioadele de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu.

Ambele contestații la executare au fost întemeiate, în drept, pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținându-se că există o cauză de micșorare sau reducere a pedepsei.

Judecătoria Aiud a dispus reunirea celor două cauze, iar prin sentința penală nr. 989/2020 pronunțată la data de 25.11.2020 în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (2) cu referire la art. 597 alin. (6) din același cod, a declinat în favoarea Tribunalului Alba soluționarea contestației la executare formulate de petent, întrucât instanța competentă să soluționeze contestația la executare este instanța de executare, iar când petentul este privat de libertate, instanța corespunzătoare în grad, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Prin sentința penală nr. 40/2021 pronunțată la data de 29.03.2021 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței materiale și în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia soluționarea contestației la executare formulate de petentul A., deținut în Penitenciarul Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 35/2018 din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar prin sentința penală nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu, pronunțată în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, fiindu-i revocată suspendarea sub supraveghere dispusă în dosarul nr. x/2017, urmând ca, în final, petentul să execute efectiv 3 ani și 11 luni închisoare cu privare de liberate.

Prin decizia penală nr. 585/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul în ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat în urma revocării suspendării și s-a dispus adăugarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare dispusă în dosarul nr. x/2019 la restul de 2 ani și 28 de zile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare (cu suspendare sub supraveghere) dispusă în dosar nr. x/2017 a Tribunalului Sibiu, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani, 4 luni și 28 de zile închisoare cu privare de liberate.

Tribunalul a apreciat că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație la executare este cea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, iar penitenciarul în care se afla încarcerat condamnatul la momentul la care a formulat prezenta contestație la executare este Penitenciarul Aiud.

Prin urmare, în raport de această împrejurare și de dispozițiile art. 598, 597 C. proc. pen., s-a apreciat că instanța competentă material să soluționeze contestația este Curtea de Apel Alba Iulia, fiind atât instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, cât și instanța în a cărei rază teritorială se afla locul de deținere a condamnatului la momentul formulării contestației la executare.

Prin decizia nr. 369 din data de 7 iunie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția de necompetență materială, și în baza art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 47 alin. (2), art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din același cod, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 36/15.05.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 585/22.09.2020 a Curții de Apel Alba Iulia, în favoarea Tribunalului Alba.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia și, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că temeiul legal al cererii condamnatului îl reprezintă prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din același cod, astfel cum a fost calificat de Tribunalul Alba, întrucât deducerea perioadei cât inculpatul a fost reținut, arestat preventiv sau în arest la domiciliu nu a fost invocată ca o nelămurire care vizează limitele în care hotărârea se execută, petentul reclamând o greșită deducere din pedeapsa aplicată prin decizia penală nr. 585/2020 a perioadelor cât a fost privat de libertate. Petentul a solicitat deducerea acestor perioade potrivit modului de calcul invocat în contestație, care i-ar fi mai favorabil și ar determina o micșorare a pedepsei, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. Urmare a modului de calcul prezentat de petentul-condamnat, operațiunea de contopire a pedepselor care i-au fost stabilite prin sentința penală nr. 35/2018 a Tribunalului Sibiu și nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu ar fi trebuit efectuată în alt mod, prin adăugarea pedepsei stabilite prin prima sentință la pedeapsa stabilită prin cea de-a doua sentință, iar ulterior să se procedeze la deducerea tuturor perioadelor cât acesta s-a aflat sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate în cele două cauze. Totodată, s-a reținut că petentul-condamnat a solicitat și aplicarea prevederile legale privind recursul compensatoriu.

Raportat la acest ultim motiv, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 136/2020 pronunțată de Tribunalul Alba la data de 21.12.2020 în dosarul nr. x/2020 a fost admisă o altă contestație la executare a condamnatului A., fiind dedusă din pedeapsa executată de condamnat în baza mandatului de executare nr. 77/22.09.2020 emis de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2019 perioada cuprinsă între 28.05.2017-31.07.2017, executată în condiții necorespunzătoare conform art. 55

1

alin. (3) lit. e) din Legea 254/2013.

Curtea a reținut că din considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa anterioară, în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, implicit, reducerea pedepsei rezultante aplicate ca urmare a săvârșirii unei noi infracțiuni, operație care intră în sfera noțiunii de cauză de micșorare a pedepsei, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (s.n.), iar cererile condamnaților trebuie analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare. De asemenea, a apreciat că este relevantă Decizia nr. 8/2019 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat referitor la competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află, că aceasta revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Constatând faptul că prezenta contestație la executare își regăsește temeiul legal în prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a apreciat că instanța competentă este Tribunalul Alba, în a cărui rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 iulie 2021, formând obiectul dosarului nr. x/2020, cu termen de judecată la data de 13 iulie 2021.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este contestația la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva executării pedepsei rezultante de 3 ani, 4 luni și 28 de zile închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 585/2020 a Curții de Apel Alba Iulia.

Contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitând deducerea perioadelor în care a fost arestat preventiv sau în arest la domiciliu, precum și contopirea pedepselor potrivit modului de calcul invocat în contestație, care i-ar fi mai favorabil și ar determina o micșorare a pedepsei. De asemenea, a solicitat și aplicarea prevederilor legale privind recursul compensatoriu.

Înalta Curte constată că petentul condamnat, prin demersul judiciar promovat, invocă, în realitate, o nelămurire ivită cu privire la pedeapsa finală dată spre executare prin decizia penală nr. 585/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, petentul condamnat solicitând deducerea suplimentară din această pedeapsă a unor perioade în care a fost arestat preventiv sau s-a aflat în arest la domiciliu, nefiind, astfel, incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. referitoare la cauze de reducere a pedepsei.

Astfel, petentul a solicitat deducerea, din pedeapsa de 3 ani, 4 luni și 28 de zile aplicată prin decizia Curții de Apel Alba Iulia, și a perioadei reținerii din 28.05.2017, a perioadei executate în arest preventiv și arest la domiciliu, 29.05.2017- 29.11.2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, iar nu doar a duratei prevenției executate în cauza nr. 2544/85/2019, în care s-a pronunțat decizia nr. 585/2020, respectiv de la data de 23.07.2019 până la data de 22.09.2020.

Mai exact, prin decizia penală nr. 585/2020 a Curții de Apel Alba Iulia, subsecvent aplicării prevederilor art. 96 alin. (4) C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 35/2018 a Tribunalului Sibiu, instanța de apel a adăugat pedepsei stabilite în cauză restul rămas neexecutat din cea din urmă sentință menționată, iar nu respectiva pedeapsă, în integralitatea ei. Totodată, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa astfel aplicată inculpatului A., de 3 ani, 4 luni și 28 de zile închisoare, durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu 23.07.2019 până la 22.09.2020, iar nu și partea executată din pedeapsa aplicată anterior prin sentința penală nr. 35/2018.

Pe calea contestației la executare de față, petentul condamnat a criticat această modalitate de stabilire a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, considerând că pedepsele ar fi trebuit contopite în integralitatea lor, iar din sancțiunea rezultantă s-ar fi impus deducerea tuturor perioadelor executate.

Fiind vorba, așadar, despre o nelămurire cu privire la perioadele ce trebuie deduse din pedeapsa ce se execută, chestiune asupra căreia s-a statuat în mod explicit prin decizia instanței de apel, se constată că temeiul contestației la executare este cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Raportat la obiectul cauzei astfel determinat și temeiul de drept al contestației la executare, Înalta Curte notează că, potrivit normelor procesual penale, competența de soluționare a contestației la executare în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), aparține instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speța de față, întrucât nelămurirea vizează decizia instanței de apel, aceasta fiind și hotărârea ce se execută, competența de soluționare a contestației la executare revine Curții de Apel Alba Iulia.

Este adevărat că petentul a solicitat și acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, ceea ce, în principiu, ar atrage incidenta cazului de contestație la executare prev. de art. 598 lit. d) C. proc. pen., însă obiectul principal al contestației la executare formulate îl constituie, așa cum s-a arătat, modalitatea în care instanța de apel a înțeles să deducă din pedeapsa finală aplicată pentru pluralitatea de infracțiuni perioadele în care petentul a fost supus măsurilor preventive. Or, corecta calificare juridică a cererii petentului și, implicit, stabilirea instanței competente să o soluționeze trebuie realizate prin raportare la cererea principală a acestuia, nicidecum în considerarea unor chestiuni subsidiare, cum este cea a zilelor compensatorii.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A. în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A. în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iulie 2021.