ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2399/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Orașul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov și Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, și intervenienta B., a solicitat, în principal, obligarea pârâților la emiterea unei decizii în sensul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, a imobilului-teren în suprafață de 1,49 ha (14.900 mp) situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, str. x (fostă Șos. București-Afumați nr. 94), rămas rest de restituit din suprafața totală de 6 ha (denumit în continuare "Imobilul"), iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâților la emiterea unei decizii cu următoarele consecințe:

(a) acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu un imobil-teren de aceeași valoare, astfel încât să se asigure calea de acces către str. x aferentă terenului imobil deja restituit prin Dispoziția Primarului nr. 408/2003 (situat în oraș Voluntari, str. x, identificat cu nr. cadastral x și intabulat în CF nr. x);

(b) acordarea de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură, dar numai după ce a fost asigurat accesul la Str. x a imobilului-teren deja restituit, identificat cu nr. cadastral x.

În toate cazurile, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013 și ale Legii nr. 10/2001.

I.2. Sentințele pronunțate de Tribunalul Ilfov:

Prin sentința civilă nr. 4590 din 17 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intervenienta B. și pârâții Orașul Voluntari, prin primar, Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 3023 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis cererea de completare hotărâre formulată în cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu intervenienta B. și pârâții Orașul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov și Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean; a dispus completarea sentinței nr. 4590 din 17 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Ilfov, cu soluția asupra cererii de intervenție principală formulată de intervenienta B., în sensul că a respins cererea de intervenție formulată de B., ca nefondată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civilă nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelurile declarate de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4590 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2016 și de către apelanta-intervenientă B. împotriva sentinței civile nr. 3023 din 29 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1880 A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 iunie 2022, sub nr. x/2016, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, în principal, anularea în tot a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare cu admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, cu următoarele consecințe:

- obligarea pârâților Orașul Voluntari, prin primar și Primarul Orașului Voluntari la emiterea unei decizii în sensul restituirii în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 1.160 mp ce constituie parte integrantă din terenul cu nr. cadastral x, identificat prin punctele 1-14 pe planul de situație din Anexa 3 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert C. (teren prin care se asigură calea de acces către str. x a imobilului format din teren și clădiri care a fost deja restituit reclamantului având nr. cadastral x și înregistrat în CF nr. x, care în prezent este teren înfundat);

- obligarea pârâților Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean la emiterea unei decizii, în sensul acordării de măsuri compensatorii sub forma de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 13.740 m (reprezentând diferența dintre totalul de 14.900 mp rămas de restituit și terenul în suprafață de 1.160 mp a cărui restituire în natură o solicită); pentru evitarea oricărui dubiu, a menționat că din terenul de 13.740 mp fac parte următoarele terenuri: (i) pe de-o parte terenul în suprafață de 7.130 mp (reprezentând fostul teren ce avea destinație de drum care a fost în proprietatea familiei Radoi și pe care în prezent se află str. x, conform raportului de expertiză judiciară întocmit de expert C. - răspuns la obiectivul nr. 2A); (ii)pe de altă parte, restul de teren în suprafață de 6.610 mp care constituie parte integrantă din imobilul cu nr. cadastral x identificat în planul de situație din Anexa 2 la raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert C. cât și în planul de situație ce face parte din Anexa nr. 1 la partea I a cărții funciare nr. x Voluntari (depusă la data de 10 iulie 2018 de expert C. în completare la raportul de expertiză - dosarul cauzei).

În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a expus următoarele critici:

- instanța de apel a refuzat să aplice normele juridice stabilite prin art. 6, art. 8, art. 14, art. 224 și art. 248 C. proc. civ., în sensul în care s-a pronunțat pentru prima oară cu privire la calitatea sau capacitatea procesuală pasivă a pârâților privând ambele părți de calea legală de atac și de garanțiile unui proces echitabil, fapt realizat de instanța de fond și perpetuat de instanța de apel ce echivalează cu o gravă încălcare a principiilor fundamentale care guvernează procesul civil (dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialității, ordinea imperativă a soluționării cererilor), neregularitate care nu poate fi sancționată decât cu nulitatea hotărârii judecătorești atacate;

- instanța de apel a refuzat să aplice normele prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, în sensul în care prevăd forme diferite de despăgubire cât timp dreptul odată stabilit nu cunoaște o formă de exercitare; a dat o hotărâre ținând cont de jurisprudența altor instanțe, cu încălcarea principiul legalității și a interpretării greșite a legilor menite să îndrepte încălcarea unui drept fundamental, respectiv dreptul la proprietate;

- instanța de apel a interpretat expertiza în sensul că nu mai trebuie acoperit prejudiciul suferit, deși expertiza nu a negat existența dreptului recurentului; situația de fapt a fost greșit calificată comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus la aplicarea unei alte legi decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății - s-a solicitat restituirea în natură, pe vechiul amplasament, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâților la emiterea unei decizii cu următoarele consecințe: acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu un imobil-teren de aceeași valoare și acordarea de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013, acestea fiind singurele soluții posibile în baza Legii nr. 165/2013 și a Legii nr. 10/2001;

- relativ la situația de fapt a precizat următoarele: au fost făcute propuneri de atribuire imobile-teren în alte zone, pe care reclamantul le-a refuzat, terenul fiind astfel înscris în Anexa nr. 38 Voluntari și ulterior a fost inventariat potrivit Legii nr. 165/2013 și dacă va fi declarat retrocedabil urmează să fie restituit; proprietarul care avea drept de restituire nu și-a pierdut dreptul; dreptul a rămas inventariat în virtutea legii și urma să fie exercitat în măsura posibilităților; s-a stabilit că dreptul există, dar a survenit imposibilitatea stabilirii cu certitudine a întinderii fizice a dreptului reclamantului în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru diferenșa de suprafață solicitată, în natură sau prin compensare (sentința civilă nr. 4590/17.12.2019); prin raportul de expertiză întocmit în primă instanță s-a stabilit cu titlu definitiv și necontestat de niciuna dintre părți faptul că se poate restitui în natură suprafața de 1160 mp ce constituie parte integrantă din imobilul cu nr. cadastral x; prima instanță a reținut greșit faptul că expertul nu a putut să identifice terenul, ci, dimpotrivă, ceea ce nu a putut expertul să facă a fost să stabilească cât din suprafața rămasă de 6.610 mp se poate restitui în natură și cât nu, terenul fiind ocupat de construcții ale căror suprafețe nu se puteau determina datorită împrejmuirilor și interdicției accesului; câtă vreme a renunțat la restituirea în natură este suficient a se stabili zona în care se află terenul; trebuia să facă aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, întrucât în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile sau prin puncte, iar în speță nu se pot acorda alte imobile în compensare din cauza lipsei de disponibilități astfel încât în temeiul legii să acorde măsuri reparatorii prin puncte, potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege;

- încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică; instanța de apel a extins ipotezele de aplicare a principiului neagravării situației părților, în sensul în care a apreciat că recurentul nu obține nici un folos practice prin criticarea omisiunii de soluționare a unor excepții procesuale invocate de părțile adverse, în condițiile în care cererea sa a fost soluționată pe fond, deși recurentul are dreptul să renunțe la această normă menită să protejeze persone de o agravare a situației, dar care nu este menită să împiedice judecarea unor aspecte importante pentru dosar, context în care recurentul a fost lipsit de principiul contradictorialității;

- încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, în sensul în care instanța de apel a invocat faptul că mărturisirea judiciară este admisibilă doar dacă nu se pierde un drept de care nu poate să dispună cu motivarea că autoritățile nu puteau să dispună de dreptul mărturisit, însă dreptul de proprietate la care se referă instanța aparține recurentului, nu a fost contestat de către nici un participat la proces și nu se putea pierde prin mărturisirea autorităților, întrucât era deja stabilit ca aparținând recurentului; mărturisirea demonstrează faptul că recurentul a fost informat de către autorități de necesitatea de a primi altă formă de despăgubire recunoscând obligația de a respecta legea astfel încât să aplice prevederile Legilor nr. 10/2001 și nr. 165/2013 privind restituirea; mărturisirea judiciară este o probă, iar nu un act de dispoziție, cum în mod eronat a reținut instanța de apel; prin decizia civilă nr. 87/25.02.1994 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă a fost reformată sentința nr. 1150/1992 a Judecătoriei fostului Sector Agricol Ilfov, prin care s-a statuat că terenul de 6 ha, situat în șos. București-Afumați cu privire la care reclamanții D. și E. solicitaseră reconstituirea dreptului de proprietate nu poate face obiectul reconstituirii, fiind situat în domeniul public;

- instanța de apel a restrâns aplicarea prevederilor Legilor nr. 10/2001 și nr. 165/2013; concluzia că cererea de restituire formulată, potrivit Legii nr. 10/2001, a fost admisă doar în parte, pentru diferența de suprafața de aproape 1,50 ha notificarea fiind implicit, dar respinsă, nu este conform principiilor generale ale dreptului; dreptul de proprietate prin obținerea unei despăgubiri al recurentului nu putea fi pierdut prin omisiunea autorității de a se pronunța asupra sa; demersurile continuate de către recurent necesare valorificării propriului drept au vizat corectarea unei omisiuni a unității aministrative care a încălcat dreptul material prezent în legislația creată de legiuitor; în baza legii și a principiilor generale ale dreptului notificarea a rămas nesoluționată pentru suprafața excedentară în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, deși potrivit principiilor care guvernează aplicarea Legii nr. 165/2013 și a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură prevalează; nu s-a ținut cont de adresa nr. x/26.01.2006, în care se menționează că suprafața inițială ce trebuia retrocedată a fost de 6 ha din care s-a restituit 4,51 ha, iar diferența neatribuită până în prezent a fost validată în baza Legii nr. 1/2000, prin hotărârea nr. 393/16.05.2003; instanța trebuia să facă aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin compensare cu alte imobile sau prin puncte; în speță, nu se pot acorda alte imobile în compensare (datorita lipsei de disponibil), se vor acorda măsuri reparatorii prin puncte potrivit procedurii prevăzute în cap. III din lege; instanța de apel a încălcat normele de drept material prin nerespectarea unor principii generale de drept.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 15 iulie 2022, prin poștă, în termen legal, intimatul-pârât Orașul Voluntari, prin primar, a depus întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea recursului în raport de dispozițiile art. 1 și art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere natura litigiului de "fond funciar", în sensul dat acestei sintagme de dispozițiile art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, determinată de obiectul cererii de chmare în judecată și părțile implicate în conflictul judiciar.

Reținând că sentința civilă nr. 4590 din 17 decembrie 2019 a Tribunalului Ilfov a fost pronunțată într-un litigiu de "fond funciar", sub imperiul Legii nr. 134/2010, această hotărâre rămâne supusă numai căii de atac a apelului, conform art. 483 din această lege.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

La data de 29 iulie 2022, prin poștă electronică, în termen legal, intimatul-pârât Județul Ilfov - Consiliul Județean Ilfov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 și art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susținând că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în litigiile de fond funciar este apelul.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la data de 14 octombrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 19 octombrie 2022, la data de 24 octombrie 2022 și, respectiv, la data de 25 octombrie 2022, iar părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 02 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul F., în contradictoriu cu cu pârâții Orașul Voluntari, prin primar, Consiliul Judetean Ilfov și Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, și intervenienta B., a solicitat, în principal, obligarea pârâților la emiterea unei decizii de restituire în natură, pe vechiul amplasament, a unui imobilul-teren în suprafață de 1,49 ha, situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, str. x (fostă Șos. București-Afumați nr. 94), rămas rest de restituit din suprafața totală de 6 ha, iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă în totalitate, obligarea pârâților la emiterea unei decizii cu privire la acordarea măsurilor reparatorii constând în compensarea cu un imobil-teren de aceeași valoare, astfel încât să se asigure calea de acces către str. x aferentă terenului imobil deja restituit prin Dispoziția Primarului nr. 408/2003 (situat în oraș Voluntari, str. x, identificat cu nr. cadastral x și intabulat în CF nr. x); acordarea de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru restul de teren ce nu poate fi restituit în natură, dar numai după ce a fost asigurat accesul la str. x a imobilului-teren deja restituit, identificat cu nr. cadastral x.

Înalta Curte observă că prin Dispoziția nr. 408 din 14 iulie 2003, ca urmare a notificării nr. x din 31 octombrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, formulate de reclamant împreună cu ceilalți moștenitori ai defuncțiilor D. și E., pentru restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 6 ha, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din construcții anexe gospodărești în suprafață de 362,9 mp și a terenului în suprafață de 45.100 mp, acțiunea formulată în cauză vizând diferența de 1,49 ha rămasă nerestituită în natură.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3), dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor].

Dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 stipulează obligația entităților învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite. Prin art. 34 s-a stabilit procedura de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform dispozițiilor art. 35 din același act normativ "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. Obligația entității învestite conform legii de soluționare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menține chiar în condițiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Rezultă, așadar, prin prisma textelor de lege evocate, că decizia civilă nr. 1880 A din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în soluționarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesuspectibilă de cenzură pe calea recursului, operand în acest caz principiul legalității căii de atac, reglementat de art. 129 din Constituția României și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia, în condițiile legii.

Astfel, pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1880 A din 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1880A din 22 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.