ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 3 mai 2023
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 19.02.2020, sub dosarul nr. x/2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E. și F. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de tranzacție încheiat între pârâți și autentificat sub nr. x/08.08.2018 de către Societatea Profesională Notarială G. și să se dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1665, art. 1235-1238, art. 1250, art. 2273, art. 2267 C. civ.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au depus precizări privind temeiul de drept al acțiunii, sens în care arată că au indicat, în motivarea acțiunii, art. 1236 pct. 1 și 2 C. civ. și au precizat lipsa cauzei, respectiv cauză ilicită, care potrivit art. 1238 alin. (2) C. civ. atrage nulitatea absolută a contractului, în anumite condiții. Totodată, susțin că au indicat art. 1237 C. civ., frauda la lege, cauza fiind ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.
De asemenea, au făcut referire la lipsa obiectului, invocând at. 1225 alin. (2) și art. 1226 alin. (2), dar și art. 2273, art. 1250, art. 1247, art. 2268 teza a II a C. civ.
Sentința pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr. 498/14.06.2021, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de către pârâți, a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual active în referire la cererea care are ca obiect anularea contractului pentru lipsa cauzei și a respins excepția lipsei calității procesual active în referire la cererea care are ca obiect anularea contractului pentru fraudă la lege. De asemenea, instanța a admis excepția lipsei calității procesual active în referire la cererea care are ca obiect anularea contractului ca urmare a prețului fictiv.
Totodată, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F..
Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați
Prin decizia nr. 218/A din 13 decembrie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 498/14.06.2021 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă și a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, către intimați.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 218/A/13.12.2021 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a menționat faptul că obiectul tranzactiei a cărei anulare a solicitat-o nu există "nici valoric, nici fizic", cel puțin la nivelul sumelor înscrise în tranzacția în discuție și că suma menționată a fost stabilită doar pentru determinarea cuantumului valoric al titlului executoriu ce urma a fi folosit de "vânzători", fără a fi avută în vedere valoarea reală a îmbunătățirilor.
Pe cale de consecință, chiar dacă, inițial, nu au indicat și temeiul de drept al solicitărilor din cererea de chemare în judecată, instanța de fond și instanța de apel aveau posibilitatea legală de a analiza, din oficiu, incidența art. 1255 alin. (2) și art. 1266 alin. (2) C. civ., față de situația de fapt descrisă de către reclamanți.
În raport de aceste considerente, instanțele de fond au reținut eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., sens în care invocă practica judiciară a ÎCCJ- Secția civilă și de proprietate intelectuală (respectiv, Decizia nr. 64/12.01.2011).
Contrar analizei instanței de apel, recurentul arată că nu a invocat simulația, ca instituție a dreptului civil (art. 1289-1294 C. civ.), ci a arătat doar că tranzacția a cărei anulare a fost solicitată echivalează, în ceea ce privește efectele acesteia, cu un contract de vânzare-cumparare a proprietăților deținute de pârâtul C., prin procedura executării silite, pentru a evita înscrierile din CF Braila, privind existența celor 2 litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată, litigii care ar fi generat asumarea riscului cumpărării de către cei în cauză.
În acest context, recurentul arată că este evidentă intenția părților de preconstituire a unui act juridic (tranzacție) care să le permită evitarea riscului anulării unui eventual act de vânzare-cumparare, în ipoteza soluționării dosarului nr. x/2018 si dosarului nr. x/2018, în favoarea reclamantului. Această intenție a părților este dovedită prin probele administrate în cauză, precum și de împrejurarea că pârâtul C. nu a solicitat sumele la care ar fi fost îndreptățit (în calitate de coproprietar al moștenirii familiei autorului H., precum și valoarea îmbunătățirilor pe care le-a efectuat la imobilul situat în Brăila, Calea x sau suma de 75.000 RON din dosarul nr. x/2020), însă și-a exprimat acordul cu privire la clauza penală de 200.000 RON.
În concluzie, față de motivele de casare invocate, solicită admiterea recursului.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimații-pârâți D., E. și F. au invocat excepția netimbrării, respectiv a insuficientei timbrări a cererii de recurs arătând că solicită anularea cererii în ipoteza în care recurentul nu face dovada achitării taxei de timbru în acord cu prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 și motivele de recurs indicate în cerere. Totodată, intimații-pârâți au invocat excepția nulității recursului întrucât argumentele din cuprinsul memoriului de recurs nu s-ar încadra în motivele de casare indicate și nu pot fi identificate critici de nelegalitate ale hotărârii atacate. De asemenea, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că instanțele au analizat susținerile reclamanților astfel cum au fost deduse judecății prin cererea de chemare în judecată și au aplicat în mod corect sancțiunea reglementată de art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. cu privire la precizările reclamanților din 3.09.2020, respectiv susținerile din primul motiv de apel. Totodată, intimații arată că argumentele privind prețul fictiv sau derizoriu au intrat în puterea lucrului judecat, dezlegarea instanței de fond nefiind atacată cu apel, iar motivele privind îmbunătățirile aduse imobilului situat în Brăila, str. x și nr. 37, privind lipsa cauzei și, respectiv, frauda la lege prevăzută de art. 1237 C. civ. au fost analizate judicios de către instanța de apel.
Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii părții sau a reprezentantului recurentului întrucât semnătura aplicată pe cererea de recurs nu corespunde semnăturii olografe ce se regăsește pe cererea de chemare în judecată. De asemenea, intimatul-pârât invocă excepția nulității recursului întrucât argumentele din cuprinsul cererii nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sens în care menționează că prin recursul promovat nu se formulează critici cu privire la hotărârea recurată, ci se reiau, partial, motivele expuse în cererea de apel. Pe fond, solicită respingerea căii de atac. În esență, intimatul arată că prin raportul de expertiză întocmit în cauză au fost identificate îmbunătățiri ce au făcut obiectul tranzacției contestate, fapt ce dovedește existența obiectului convenției. Totodată, intimatul susține că intenția de a frauda nu a fost dovedită în cauză, iar apărările privind valorificarea fie în natură, fie valoric sunt de natură a induce în eroare instanța, în contextul în care reclamantul a solicitat doar valorificarea în natură, iar cererile ce fac obiectul dosarului nr. x/2018 și y/2018 au fost respinse ca nefondate de Judecătoria Giurgiu.
La data de 2 mai 2023, intimata-reclamantă I. a transmis la dosar cererea intitulată "recurs" prin care indică motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 și solicită admiterea recursului reclamantului, cerere asupra căreia instanța de recurs a dispus la termenul de dezbatere a recursului, apreciind că nu poate legal învesti instanța față de circumstanțele în care aceasta a fost formulată.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În privința recursului declarat de reclamantul A., Înalta Curte reține că prin întâmpinările intimaților pârâți s-a solicitat aplicarea sancțiunii nulității în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și de împrejurarea că acesta, deși întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu dezvoltă critici care să se circumscrie motivelor legale de recurs indicate ci, prin conținutul său, readucerea în discuție împrejurări de fapt ale cauzei ori aspecte rezultate din probatorii, ceea ce relevă o contestare asupra temeiniciei soluției instanței de apel care este necenzurabilă în recurs în această privință.
Înalta Curte reține că apărările intimaților pârâți sunt parțial îndreptățite dat fiind că deși indică drept temei al recursului dispoziția din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. – care se referă la ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" – recursul nu dezvoltă critici care să ilustreze acest caz de casare în legătură cu hotărârea atacată.
Deși cu prilejul dezbaterii recursului, recurentul, prin apărătorul său, a invocat argumente de nelegalitate a hotărârii atacate care se circumscriu acestui caz de casare – prin afirmația ce a pretins că decizia din apel nu ar conține considerente proprii, ci doar le-ar fi preluat pe cele ale hotărârii de primă instanță – Înalta Curte reține că o complinire a motivelor de recurs, dincolo de momentul epuizării termenului de declarare a recursului, nu e posibilă date fiind limitele sub acest aspect impuse prin dispozițiile corelate ale art. 486 alin. (1) lit. d), 485 și 487 din C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul se va motiva prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care însă trebuie formulat/depus într-un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În egală măsură, așa cum se va detalia cu prilejul examinării recursului, acesta nu critică un caz de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material – cu trimitere la acele norme ce au dat temeiul juridic al cererii deduse judecății și care au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea cauzei pe fond – pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat ca cel de-al doilea motiv de casare a hotărârii atacate.
Cu toate acestea, sancțiunea nulității nu va fi reținută cât timp principalul motiv al recursului a criticat refuzul instanțelor de a cerceta motivul de nulitate a tranzacției constând în inexistența (fizică și valorică) a obiectului acesteia justificat de incidența dispozițiilor art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motiv ce permite o evaluare a legalității hotărârii instanței de apel în raport de motivul legal prevăzut prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Astfel fiind, cât timp criticile susținute prin memoriul de recurs permit o reîncadrare în unul din cazurile limitativ prevăzute în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în speță cel de la pct. 5 al articolului indicat, sancțiunea nulității pentru nemotivarea recursului nu va putea fi reținută.
Examinând pe fond recursul formulat, în limitele și cu precizările mai sus arătate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia.
Astfel, principala critică a recursului a susținut că, deși prin cererea introductivă de instanță reclamanții au afirmat că obiectul tranzacției a cărei anulare au solicitat-o nu există valoric și nici fizic, cel puțin la nivelul sumelor înscrise în tranzacție, fără să dea o calificare juridică adecvată cererii (pornind de la această afirmație) cu trimitere la prevederile art. 1225 alin. (2) și 1226 alin. (2) C. civ., instanțele de fond ar fi refuzat să cerceteze pricina (și) sub motivul de nulitate vizând lipsa obiectului convenției.
Pornind de la acest aspect, recurenții au criticat o greșită justificare a refuzului instanțelor cu trimitere la dispozițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Critica de nelegalitate nu poate fi primită în condițiile în care se reține că reclamanții au dedus judecății o cerere în constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție autentificat sub nr. x/08.08.2018 încheiat între pârâți, pentru preț fictiv (art. 1665 pct. 1 C. civ.), lipsa cauzei (art. 1236 pct. 1 și 2 C. civ.) și fraudă la lege (art. 1237), evaluarea în fond a motivelor de nulitate de către instanțe fiind realizată doar în privința ultimelor două cauze de nulitate absolută, în timp ce, în legătură cu fictivitatea prețului, ce implică o sancțiune a nulității relative în acord cu prevederile art. 1665 alin. (1) C. civ., cererea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților.
Este real că cererea introductivă de instanță conținea susținerea reclamanților prin care aceștia invocau faptul că, la momentul anului 2018, obiectul înscris în tranzacția a cărei anulare se solicită nu mai exista (fie valoric, fie fizic), numai că această afirmație susținea argumentarea lor privitoare la caracterul fictiv al prețului, la frauda la lege și cauza ilicită a tranzacției, ca act juridic încheiat nu pentru a asigura un transfer al dreptului de proprietate asupra cumpărătorului în schimbul prețului ce urma a fi plătit de acesta, ci - potrivit reclamanților - pentru a obține un titlu executoriu notarial necesar executării silite a cumpărătorului cu privire la imobilele proprietatea sa, cu scopul vădit al eludării interdicției de înstrăinare instituită în cartea funciară a imobilelor.
Fiind vorba despre o afirmație susceptibilă de mai multe interpretări/calificări juridice, dar care, în același timp, era deplin integrată cauzelor de nulitate a actului juridic indicate de reclamanți inclusiv cu trimitere la dispozițiile legale corelative (preț fictiv, fraudă la lege, cauză ilicită), a căror justificare aceasta o oferea, nu se poate reține că în prezența sa, instanțele era ținute de a-i da din oficiu și o altă încadrare juridică în raport de dispozițiile art. 1225 alin. (2) și 1226 alin. (2) C. civ., pentru a cerceta, în plus, o altă cauză de nevalabilitate a actului juridic contestat în afara celor indicate expres de reclamanți, constând în lipsa/inexistența obiectului tranzacției, așa cum fără temei se pretinde prin recurs.
Potrivit legii (art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.), judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății atunci când părțile le-au dat o altă denumire, de principiu una greșită prin raportare la contextul cauzei ori la normele de drept incidente; cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic atunci când părțile au stabilit expres calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile deoarece, în conformitate cu art. 9 din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Totodată, afirmația la care trimit recurenții, regăsită în motivarea în fapt a cererii introductive de instanță și de natură să fundamenteze cauzele de nulitate a tranzacției autentificate sub nr. x/8.08.2018 (preț fictiv, fraudă la lege, cauză ilicită) nu îndreptățește calificarea cererii depusă de aceștia la dosarul de primă instanță la data de 3.09.2020 (prin care au invocat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1225 alin. (2) și art. 1226 alin. (2) C. civ.) ca fiind o simplă explicitare a cererii inițiale, fiind corectă aprecierea instanței de apel că aceasta constituie o veritabilă cerere adițională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., prin care s-au invocat motive noi, distincte de cele inițiale, de nulitate a tranzacției pârâților pentru lipsa obiectului valoric sau fizic al acesteia.
Fiind vorba de cauze de nulitate noi (pentru lipsa obiectului convenției) neinvocate prin cererea introductivă, arătate însă printr-o cerere administrată în cauză la cel de-al patrulea termen de judecată, s-a reținut corect aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul decăderii reclamanților din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, având în vedere opoziția manifestată de pârâți.
Nu se poate, așadar, reține existenta unui refuz nejustificat al instanțelor de fond de a cerceta cauza și sub aspectul lipsei obiectului actului juridic atacat, după cum nefondat se critică prin recurs, nefiind dat în speță cazul de casare sancționat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Separat de caracterul său nefondat, lipsa de consistență a criticii este relevată și de împrejurarea că, deși nu s-au considerat învestite cu cercetarea motivului de nulitate a tranzacției constând în lipsa obiectului său (valoric și fizic), instanțele de fond au stabilit, cu prilejul evaluării celorlalte motive de nulitate a actului juridic atacat, că îmbunătățirile au existat la data încheierii contractului de tranzacție, fiind identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară care a stabilit valoarea acestora, fără uzură la suma de 324.7852 RON, iar cu uzură, la suma 215.572 RON, inclusiv expertul parte desemnat de reclamanți cuantificând valoarea acestor îmbunătățiri la o sumă de 160.091 RON.
Conștienți de modul în care această situație de fapt a litigiului influențează motivul de nulitate constând în lipsa obiectului tranzacției, recurenții afirmă însă că soluția instanței de apel ar fi nelegală indiferent dacă analiza solicitării lor ar conduce sau nu la o soluție diferită asupra litigiului, ceea ce denotă și caracterul pur formal al criticii acestora.
Susținerea recurenților potrivit căreia, deși nu au invocat simulația ca instituție de drept civil, totuși au fost judecați și pe acest temei, este fără legătură cu realitatea cauzei, instanța de apel reținând contrariul, anume că, deși prin cererea de apel reclamanții și-ar fi explicat construcția juridică inclusiv cu trimitere la caracterul simulat al tranzacției care ar ascunde un act secret de vânzare-cumpărare, cercetarea simulației nu s-a realizat deoarece nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată.
Celelalte susțineri ale memoriului de recurs, care sunt formulate în legătură cu soluția dată pe fondul raporturilor juridice litigioase, nu face decât – de o manieră improprie căii de atac formulate - să combată cu împrejurări de fapt concluzia instanței de apel asupra cauzei, dedusă în urma administrării și evaluării probatoriilor. Este cazul, spre exemplu, al invocării de către recurent a "evidentei intenții a părților de preconstituire a unui act juridic (tranzacție) care să le permită evitarea riscului anulării unui eventual act de vânzare-cumpărare", intenție dovedită – potrivit acestuia – cu toate actele și probele aflate la dosar (inclusiv prezumțiile deduse din împrejurările de fapt evocate prin recurs, respectiv îmbunătățirile proprii realizate la imobilul din str. x și pe care C. ar fi uitat să le deducă, acceptând, în schimb clauza penală de 200.000 de RON). Aceste afirmații sunt menite, în realitate, să infirme concluzia instanței de apel care a fundamentat soluția de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată, respectiv nedovedirea unei înțelegeri frauduloase a pârâților pentru eludarea dispozițiilor legale, și, întrucât readuc în atenție aspecte de fond ale cauzei, se reține că evaluarea lor nu poate avea loc în calea de atac a recursului care, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile.
Având în vedere toate aceste aspecte, pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat recursul declarat și îl va respinge în consecință, urmând ca, în baza prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la solicitarea intimaților-pârți, să-l oblige pe recurentul-reclamant, ca parte căzută în pretenții, să plătească acestora cheltuilile de judecată aferente recursului, respectiv suma de 4.760 RON către intimatul C. (onorariu de avocat achitat cu înscrisurile depuse la filele x) și suma de 4.420,77 RON către intimații D., E. și F. (onorariu de avocat și chletuieli de transport, achitate cu înscrisurile depuse la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 218/A din 13 decembrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON, către intimatul C. și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.420,77 RON către intimații D., E. și F..
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.