ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22 martie 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâții C.N.A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând suspendarea executării deciziei din data de 8 martie 2012 emisă de C.N.A.

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii având ca obiect anularea deciziei de sancționare; în principal, prin care societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 150.000 RON ca urmare a unei presupuse încălcări a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și ale dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1) și ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizualului și exonerarea societății de la plata amenzii de 150.000 RON; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu somația publică a societății de a intra în legalitate sau reducerea cuantumului amenzii spre minimul special; în cazul în care instanța va respinge prezenta cerere de chemare în judecată și va menține în sarcina societății obligația de plată a amenzii în sumă de 150.000 RON sau în ipoteza în care va admite în parte cerere de chemare în judecată (prin stabilirea unei amenzi mai mici) să se constate că urmare a compensării sumelor de bani pe care Societatea le are de recuperat de la Ministerul de Finanțe Publice pentru anularea unor amenzi contravenționale stabilite tot de C.N.A., obligația de plată a societății rezultând din decizia de sancționare este redusă corespunzător cu suma a cărei compensare se solicită.

S-a precizat că la data formulării prezentei cereri, suma de compensat este de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată. S-a arătat că urmare a discutării rapoartelor de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” difuzate de postul de televiziune A. în zilele de 6 februarie 2012, 7 februarie 2012, 8 februarie 2012 și 22 februarie 2012, astfel cum rezultă și din extrasul procesului-verbal al ședinței C.N.A. din data de 28 februarie 2012, membrii C.N.A. au propus mai multe sancțiuni ce urmau a fi aplicate societății. Urmare a neadoptării niciunei sancțiuni în ședința din data de 28 februarie 2012, pe ordinea de zi a ședinței C.N.A. din data de 1 martie 2012 a figurat la punctul 3 discutarea rapoartelor de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” ce fuseseră discutate la ședința din data de 28 februarie 2012, fiind însă adăugat pe ordinea de zi un nou raport de monitorizare, respectiv cel referitor la emisiunea „S.Z.” din data de 5 februarie 2012. În cadrul ședinței C.N.A.

din data de 1 martie 2012 discutarea acestui punct de pe ordinea de zi a fost amânată pentru ședința din data de 6 martie 2012, astfel cum rezultă din extrasul procesului-verbal publicat pe site-ul C.N.A. Pe ordinea de zi a ședinței C.N.A. din data de 6 martie 2012 la pct. 2 a figurat discutarea rapoartelor de monitorizare ce au fost incluse și pe ordinea de zi a ședinței C.N.A. din data de 1 martie 2012, fiind însă adăugate pentru această ședință rapoartele de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” difuzată în data de 20 februarie 2012, „L.O.Z.” difuzate în datele de 20 februarie 2012 și 29 februarie 2012 și „I.G.P.” difuzate în datele de 23 februarie 2012 și 28 februarie 2012. Astfel cum rezultă din cuprinsul extrasului din procesul-verbal al ședinței C.N.A.

din data de 6 martie 2012, propunerile de sancționare a societății pentru presupusele încălcări ale Legii nr. 504/2002 în cadrul emisiunilor menționate în cadrul rapoartelor de monitorizare, nu au întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobate, motiv pentru care aplicarea unei sancțiuni societății, a fost amânată pentru a treia oară consecutiv, pentru ședința din data de 8 martie 2012. În cadrul ședinței din data de 8 martie 2012 C.N.A. a supus dezbaterii membrilor săi, pentru a treia oară consecutiv, sancțiunea ce urma a fi aplicată societății pentru presupusele încălcări ale dispozițiilor Legii nr. 504/2002 cu ocazia difuzării emisiunilor menționate în ordinea de zi a ședinței C.N.A.

din aceeași dată. În urma deliberării, cu un număr de 6 voturi pentru din 9, a fost adoptată decizia de sancționare prin care s-a decis sancționarea societății cu amendă în cuantum de 150.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, precum și a dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1) și ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011. S-a arătat că decizia de sancționare este netemeinică și nelegală, prin difuzarea și realizarea emisiunilor „S.Z.” difuzată în datele de 5 februarie 2012, 6 februarie 2012, 7 februarie 2012, 8 februarie 2012, 20 februarie 2012 și 22 februarie 2012, „L.O.Z.” difuzate în datele de 20 februarie 2012 și 29 februarie 2012 și „I.G.P.” difuzate în datele de 23 februarie 2012 și 28 februarie 2012 nefiind încălcate niciuna din dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 sau în Decizia nr. 220/2011.

Referitor la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, reclamanta a susținut că în cadrul acesteia s-a discutat problema bolnavilor de cancer din România, în condițiile iminenței retragerii de pe piață a singurului importator de morfină, aceasta fiind o chestiune de vădit interes public, discuțiile având o foarte importantă încărcătură emoțională, iar criticile moderatorului la adresa domnului L.D., președinte al C.N.A.S., au fost făcut pentru sancționarea unei lipse de sensibilitate a unei atitudini pe care acesta a arătat-o, și ca reacție la acuzele de minciună aduse moderatorului. A fost invocată jurisprudența C.E.D.O. referitoare la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform căruia limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obișnuiți.

(Lingens vs. Austria, Oberschlick vs. Austria). De asemenea, s-a precizat că libertatea de exprimare acoperă și informațiile și ideile care ofensează, șochează sau deranjează, aceasta include apelul la un grad ridicat de exagerare și chiar provocare. Invocandu-se dispozițiile art. 32 și art. 33 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.A., potrivit cărora, orice problemă care este supusă discutării și cu privire la care nu se adoptă nicio decizie ca urmare a neîntrunirii numărului de 6 voturi în cadrul unei ședințe, mai poate fi supusă din nou votului doar o singură data și numai în cadrul ședinței următoare, s-a arătat că raportul de monitorizare al emisiunii „S.Z.” din data de 22 februarie 2012 a fost supus votului și dezbaterii în cadrul a două ședințe C.N.A.

(ședințele din data de 28 februarie 2012 și din data de 6 martie 2012), fără să fie adoptată vreo măsură cu privire la această presupusă încălcare a dispozițiilor Legii nr. 504/2002 și a Deciziei 220/2011, nemaiputând fi analizat în ședința din data de 8 mmartie 2012. Cu privire la emisiunea „S.Z.” din data de 5 februarie 2012, s-a arătat că aceasta a dezbătut un subiect de interes public, iar persoana în discuție, respectiv domnul V. și-a putut exprima dreptul la replică și și-a putut prezenta punctul de vedere cu privire la problema supusă dezbaterii. S-a mai arătată că faptele prezentate au avut suport real și s-au bazat pe acte oficiale, respectiv extrase din dosarul D.I.I.C.O.T., O.U.G.

nr. 54/2009, declarații ale unor persoane direct implicate (dl. T.B., dl. I.I.), iar unele din aspectele prezentate nu au fost contestate de către dl. V., respectiv existența dosarului aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., existența unor datorii înregistrate de compania d-lui I.N. față de stat, calitatea de coasociați a d-lui V. și d-lui I.N. la E.I. De asemenea, reclamanta a invocat aspecte relevante din practica C.E.D.O. în cauza De Haes și Gijsels vs. Belgia. Cu privire la emisiunea „L.O.Z.” din data de 20 februarie 2012 s-a susținut că limbajul utilizat („E curată ca un pampers folosit”, „e un pampers second-hand”) de invitatul emisiunii nu este unul jignitor, ci este unul metaforic, folosit pentru a atrage atenția, a evidenția discrepanța dintre realitate și ceea ce se spune despre autoritățile statului cu privire la faptele petrecute la data de 15 septembrie 2010 cu ocazia ședinței Camerei Deputaților.

Referitor la emisiunea „S.Z.” din 8 februarie 201, s-a arătat că expresiile folosite de jurnalist sunt justificate pentru a atrage atenția asupra acestui tip de comportament, tinând în mod evident, de interesul public, vizând comportamentul unui politician în legătură cu activitatea politică a acestuia și nu cu viața privată. Cu privire la emisiunea „E.S.” din 6 februarie 2012 s-a arătat că deputatul M.G. a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere în cadrul emisiunii, iar referirile la minorități nu conțin nicio trimitere directă sau indirectă injurioasă sau cu caracter de discriminare.

În cadrul emisiunii „S.Z.” din 20 februarie 2012, avându-l ca invitat telefonic pe dl. B.C., s-a susținut că afirmația „nu știu cum se spune în ungurește (...)” nu este defăimătoare și nici nu creează o discriminare la adresa invitatului sau a etniei din care acesta face parte, iar afirmația „dumneavoastră aveți foarte mult tupeu” și întrebarea „Nu vă e rușine?” sunt reacții la atitudinea acestuia, la provocarea adresată de politician moderatorului. Reclamanta a precizat că argumentele prezentate cu privire la emisiunea în care a fost invitat telefonic dl. L.D. sunt aplicabile și în privința emisiunilor „I.G.P.” din 23 februarie 2012 și 28 februarie 2012, în care moderatorul a reluat afirmația făcută despre invitat, explicând sensul avut în vedere de moderator, conform DEX, subliniind contextul în care afirmația a fost făcută și arătându-și indignarea și opoziția cu privire la o posibilă sancționare a postului Antena 3 pentru acest motiv.

Critica adusă atitudinii C.N.A. de către jurnalist vizează un subiect de interes public, iar sintagma „pretextul este imbecil” nu este de natură să jignească o anumită persoană. Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind prezentate motivele de nelegalitate a deciziei, iar condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât la stabilirea următoarelor sancțiuni ce vor fi aplicate de C.N.A., prezenta decizie are un rol determinant, prin executarea acesteia se va ajunge în situația în care C.N.A. va suspenda licența postului de televiziune A. Sub aspectul cererii de compensare a arătat că, urmare a emiterii de către C.N.A.

a decizie de sancționare din data de 3 martie 2009, a achitat către Ministerul de Finanțe Publice în contul Trezoreriei, suma de 10.000 RON, decizia fiind anulată irevocabil de către instanțele de judecată. Pârâtul C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la fondul cauzei a susținut că reclamanta nu contestă, în esență, fapta reținută în decizie, ci formulează o serie de comentarii subiective prin care încearcă să justifice comportamentul moderatorilor/realizatorilor sau invitaților emisiunii. Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind compensarea, în raport de dispozițiile art. 116 alin. (6) din O.G.

nr. 92/2003 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a susținut că cererea de înlocuire a amenzii cu somație publică sau de reducere a cuantumului amenzii este lipsită de temei legal, instanța de contencios administrativ având posibilitatea de a anula în tot sau în parte actul administrativ, fără a avea competența de a modifica actul respectiv. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, invocând dispozițiile art. 223 din Legea nr. 287/2011, art. 25 din Decretul 31/1954, art. 2 alin. (1) lit. b) și lit. c), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și susținând că în materia contenciosului administrativ Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată decât în condițiile prevăzute de acte normative speciale și prin autoritățile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă Statul Român în acele litigii.

De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, având în vedere că în speță, raporturile juridice nu s-au creat între reclamant și acest pârât care nu a emis vreun act a cărui anulare să se solicite, iar contravaloarea amenzii plătite de reclamantă nu a fost încasată de această autoritate a administrației publice centrale. A mai fost invocată inadmisibilitatea capătului de cerere prin care se solicită constatarea compensării, față de dispozițiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 din care rezultă că aceasta se constată numai de către organul fiscal competent ori la cererea debitorului, ori din oficiu.

Reclamanta a depus la dosar cerere completatoare prin care a majorat câtimea capătului de cerere prevăzut la lit. d) al acțiunii, în sensul că suma pentru care se solicită compensarea și, implicit, reducerea obligației de plată născută în sarcina societății, în măsura în care instanța va menține sancțiunea amenzii este de 20.000 RON, în loc de 10.000 RON, având în vedere că de la data introducerii acțiunii și până la 26 iunie 2012, în Dosarul nr. 11097/2/2010 a fost anulată decizia C.N.A. din 28 octombrie 2010 prin care societatea a fost obligată la plata amenzii de 10.000 RON, achitată prin OP din 1 noiembrie 2010. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 4551 din data de 10 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității capătului 4 al acțiunii, astfel cum a fost completat și, în consecință, s-a respins ca inadmisibil acest capăt al acțiunii formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Au rost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete ale acțiunii formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A. S-a reținut că prin decizia din 8 martie 2012 emisă de C.N.A., radiodifuzorul SC A. SA a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutul audiovizual.

Instanța de fond a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității capătului 4 al acțiunii, astfel cum a fost completat, prin care se solicită să se constate că urmare a compensării sumelor de bani pe care societatea le are de recuperat de la Ministerul Finanțelor Publice pentru anularea unor amenzi contravenționale stabilite de C.N.A., obligația de plată rezultând din decizie este redusă corespunzător cu suma a cărei compensare se solicită, în cuantum de 20.000 RON, raportat la dispozițiile art. 116 alin. (1), alin. (6) și alin. (7) din O.G. nr. 92/2003. S-a reținut că revine organului fiscal competența de a constata compensarea între creanțele la care se referă art. 116 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, soluțiile pe care le poate pronunța instanța învestită cu o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 fiind cele prevăzute de art. 18 alin. (1)-alin. (3) din această lege. Față de această soluție s-a apreciat că nu s-a mai impus analizarea celorlalte două excepții invocate de acest pârât. Cu privire la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, Curtea de apel a constatat că, raportat la art. 31 și art. 32 din Regulament, invocate de către reclamantă, în condițiile în care C.N.A. nu adoptase o decizie cu privire la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012 al cărei raport de monitorizare a fost discutat în două ședințe, este neîntemeiată susținerea că raportul nu mai putea fi analizat a treia oară, în condițiile în care art. 31 din Regulament nu limitează numărul ședințelor în care poate fi reluat votul pentru a se întruni numărul de voturi necesar pentru adoptarea deciziei C.N.A.

Judecătorul fondului a reținut că în această emisiune, moderatorul nu a exprimat o opinie referitoare la activitatea profesională desfășurată de dl. L.D. în funcția pe care o ocupa, ci a adresat cuvinte injurioase, ofensatoare (dobitoc, nesimțit, mitocan) pe care reclamanta le justifică prin invocarea interesului public pe care îl prezenta subiectul de discuție, situația bolnavilor de cancer în condițiile lipsei morfinei de pe piață și a provocării la care a fost supus moderatorul acuzat că apără firmele de medicamente împotriva taxărilor. Instanța a avut în vedere că C.E.D.O.

admite că presei îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale, informații și idei asupra unor chestiuni politice, precum și asupra altora subiecte de interes general, dar a apreciat, în același timp, că presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând în special de protecția reputației și a drepturilor persoanelor, dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nefiind unul absolut.

S-a arătat în considerentele hotărârii că este recunoscut dreptul de a exprima opinii critice, în termeni duri, referitoare la activitatea desfășurată de oameni politici sau de demnitari ce ocupă diferite funcții publice, dar nu este permisă utilizarea în cadrul unui program audiovizual a unui limbaj injurios, depreciativ la adresa acestor persoane, cum este cel folosit în emisiunea din data de 22 februarie 2012, sancțiunea fiind aplicată pentru acest limbaj, utilizarea cuvintelor, deși folosite în conformitate cu definiția existentă în DEX, fiind de natură să afecteze imaginea și demnitatea persoanelor. Referitor la emisiunea „S.Z.” din 5 februarie 2012, Curtea reține că în privința emisiunii respective, C.N.A.

nu a constatat nerespectarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului care prevede că în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unor persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars, astfel că este irelevant în soluționarea cauzei faptul că dl. V. a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere referitor la problema supusă discuției.

S-a reținut că sancțiunea a fost aplicată prin prisma încălcării dispozițiilor art. 40 alin. (3) din același cod, reținându-se că a fost utilizat un astfel de limbaj prin folosirea cuvântului „măgar” la adresa unei persoane care dorea să intervină telefonic pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la susținerile din emisiune care o vizau. În ceea ce privește discuțiile din cadrul emisiunii „L.O.Z.” din 20 februarie 2012 Curtea de apel a apreciat că afirmațiile pe care invitatul permanent al emisiunii le-a făcut cu privire la această persoana vizată și anume că „este curată ca un pampers folosit” „e un pampers second-hand” se înscriu în aceeași categorie a limbajului ofensator, jignitor, utilizat și în celelalte două emisiuni anterior menționate, nefiind un limbaj metaforic cum se invocă.

Cu privire la emisiunea „S.Z.” din 8 februarie 2012, s-a reținut că nu se poate considera că prin catalogarea politicianului ca persoană cu probleme psihice s-a exprimat, de fapt, o critică la adresa așa-numitului „traseism politic” manifestat de acesta. Referitor la emisiunea „E.S.” din 6 februarie 2012, instanța de fond a reținut că sancțiunea nu a fost aplicată nu pentru criticile exprimate la adresa atitudinii deputatului, ci pentru că moderatorul a permis invitaților să aibă o atitudine jignitoare la adresa acestuia, încălcându-și obligația de a asigura echilibrul și imparțialitatea dezbaterilor. De asemenea, și referitor la emisiunea „S.Z.” din 20 februarie 2012, s-a reținut că C.N.A.

nu a aplicat sancțiunea pentru încălcarea dispozițiilor legale care interzic discriminarea de orice fel în cadrul programelor audiovizuale, ci s-a raportat la atitudinea agresivă și limbajul injurios, folosit de moderator care a afirmat „aveți foarte mult tupeu”, i-a adresat întrebarea „Nu vă e rușine?” și i-a întrerupt legătura telefonică, astfel încât persoana nu a mai avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere referitor la tema discuției, prin această atitudine moderatorul nedând dovadă de imparțialitate. Curtea a apreciat că nici în privința emisiunilor „I.G.P.” din datele de 23 februarie 2012 și 28 februarie 2012 nu pot fi reținute argumentele invocate de reclamantă, referitoare la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, pentru considerentele ce au fost expuse cu ocazia analizării de către instanță a emisiunii despre care reclamanta afirmă că a avut cel mai important rol, dacă nu chiar determinant, la stabilirea sancțiunii.

În concluzie, Curtea de apel a constatat că decizia contestată este un act administrativ legal, emis cu respectarea prevederilor legale incidente în domeniul audiovizual, reținute în cuprinsul deciziei, reclamanta încălcând dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului și prevederile art. 30 din Codul audiovizualului care reglementează obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine, art. 34 alin. (1) care consacră dreptul oricărei persoane la propria imagine, dar și art. 40 alin. (3) conform căruia moderatorii programelor au obligația să nu folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

Caracterul neîntemeiat al cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu somație publică de a intra în legalitate sau de reducere a cuantumului amenzii a fost reținut în raport de dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an și în raport de dispozițiile art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului. S-a arătat că s-a avut în vedere la individualizarea sancțiunii criteriile stabilite prin lege, cât și numărul de 18 sancțiuni primite de reclamanta pe o perioadă de un an, anterior emiterii prezentei decizii.

S-a apreciat că prin sancțiunea aplicată a fost păstrat un just echilibru între, pe de o parte, protecția libertății de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenție și, pe de altă parte, dreptul la propria imagine și demnitate al persoanelor în cauză, care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Convenție ca element al vieții private. A fost apreciată neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume, cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, motivat, reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 504/2002 și a dispozițiilor Deciziei nr. 220/2011 în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii astfel cum a fost formulată, având ca obiect cererea de anulare și respectiv de suspendare, până la soluționarea irevocabilă a deciziei din 8 martie 2012 emisă de intimatul-pârât. Prin decizia din 8 martie 2012 intimatul a sancționat recurenta cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, precum și a dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1) și ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizual. Prin acțiune reclamanta-recurentă a solicitat, în principal anularea deciziei de sancționare și exonerarea de plata amenzii și în solidar reducerea cuantumului amenzii sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „somație publică de a intra în legalitate”.

Sentința recurată, prin care acțiunea reclamantei-recurente astfel cum a fost formulată a fost apreciată în parte ca neîntemeiată și în parte capătul de acțiune nr. 4 ca inadmisibilă este criticată ca neegală și netemeinică în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se următoarele aspecte de nelegalitate. Primul aspect de nelegalitate privește emisiunea „S.Z.” din data de 22 februarie 2012. Cu privire la acea emisiune se arată că în raport de dispozițiile art. 31 1 și art. 32 2 din Regulamentul C.N.A. emisiunea nu mai putea face obiectul unei noi analize de către C.N.A. și soluționată în condițiile în care raportul de monitorizare din 22 februarie 2012 a fost supus aprobată în cadrul a două ședințe C.N.A.

din 28 februarie 2012 și din 6 martie 2012 fără a se lua vreo măsură și în consecință din punct de vedere formal și legal nu se putea dispune o măsură de sancționare în a treia ședință, care nu a întrunit numărul de voturi. Pe fondul celor reținute în decizia de sancționare se invocă practica C.E.D.O. arătându-se faptul că nu se poate vorbi despre o depășire a limitelor libertății de exprimare, cum în mod greșit s-a reținut de instanța de fond. Aceeași susținere este menționată în cererea de recurs și cu privire la emisiunile „S.Z.” din data de 5 februarie 2012 și din 8 februarie 2012 arătându-se că în cadrul emisiunilor au fost puse în discuție subiecte de interes public, persoanele vizate erau politicieni, iar limbajul folosit trebuie privit în raport de jurisprudența C.E.D.O.

care a acceptat și folosirea unor „termeni violenți” atunci când scopul ziaristului este discutarea unor chestiuni de interes public, iar având în vedere scopul și impactul urmărit, limbajul folosit nu poate fi considerat excesiv. Cu privire la emisiunile „L.O.Z.” din data de 20 februarie 2012, „E.S.” din data de 6 februarie 2012 și emisiunile „I.G.P.” din data de 23 februarie 2012 și din 28 februarie 2012 se arată că limbajul folosit nu constituie jigniri, ci se încadrează în „libertatea de exprimare, garantată de art. 10 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se apreciază de către recurentă în sensul că folosirea unor cuvinte care deranjează sau șochează de către moderatoare se încadrează în limitele unui limbaj decent, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor persoanelor vizate având în vedere calitatea acestora și subiectele de interes public dezbătute.

În ceea ce privește capătul de acțiune subsidiar având ca obiect individualizarea sancțiunii aplicate se arată că amenda aplicată, prin cuantum este nejustificată și excesivă având în vedere că toate faptele reținute se circumscriu unui comportament aflat în limitele dreptului și libertății de exprimare relativ la interesul public ocrotit și exprimat. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în raport de cele menționate în cuprinsul căii de atac. La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. aplicarea greșită a legii. Situația de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță. Astfel prin decizia din 8 martie 2012, ce face obiectul prezentei cauze, recurentă-reclamantă a fost sancționată cu amendă de 150.000 RON, întrucât realizatorii/moderatorii mai multor emisiuni difuzate de postul A. în perioada 5-28 februarie 2012, dar în mod deosebit domnul M.G., realizatorul emisiunii „S.Z.”, au avut un comportament agresiv față de unii dintre interlocutorii cu care se aflau în legătură telefonică pentru a-și exprima punctul de vedere în legătură cu acuzațiile care erau formulate la adresa lor în cadrul respectivelor emisiuni, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 30, art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea audiovizualului, dar și cu obligațiile asumate prin licența audiovizuală obținută, radiodifuzorii au dreptul de a informa publicul, dar acestui drept i se subsumează obligația corelativă ca informarea să se facă în așa fel încât să fie respectate drepturi fundamentale ale omului, precum imaginea, reputația și onoarea. Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă solicită, în principal, anularea deciziei din 8 martie 2012 emise de C.N.A., iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu somație publică de intrare în legalitate ori reducerea amenzii spre minimul special.

Motivul de recurs reținut și aspectele de nelegalitate în cuprinsul acestuia nu sunt fondate în cauză, prima instanță a verificat în concret rapoartele de modernizare pentru fiecare din emisiunile postului față de care recurenta a fost sancționată și a concluzionat că în cauză decizia de sancționare contestată este legal emisă în raport de dispozițiile speciale din legislația menționată și de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Art. 10 din Convenție prevede că orice persoană are dreptul de libertate de exprimare, libertate care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora (...). În mod corect instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește C.E.D.O., aceasta „nu stabilește că libertatea de exprimare este un drept absolut și nici jurisprudența C.E.D.O. nu consacră faptul că această libertate are un caracter absolut și că politicienii sau alte persoane publice sunt excluse de la protecția acordată tuturor persoanelor sub aspectul imaginii și demnității lor, de prevederile legale interne și europene”.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă încearcă să obțină anularea actului administrativ contestat prin susținerea ideii potrivit căreia libertatea de exprimare ar fi un drept absolut, acreditând, totodată, teoria potrivit căreia C.E.D.O. ar fi exclus oamenii politici de la protecția acordată de art. 10 din Convenție. În sprijinul acestui argument, aceasta a menționat și două hotărâri pronunțate de C.E.D.O, între care și Lingens vs. Austria. Or, în această speță, C.E.D.O. a statuat, la pct. 42, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni, care trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt și faptă, atât din partea jurnaliștilor, cât și a marelui public, dar, aceeași Curte a stabilit că, cităm, „indubitabil art. 10 parag.

2 din Convenție conferă reputației altora, cu alte cuvinte, tuturor persoanelor, dreptul de a fi protejate, iar această protecție include și politicienii, chiar și atunci când aceștia nu acționează în nume propriu". Așadar, C.E.D.O. nu a stabilit nici că libertatea de exprimare ar fi un drept absolut și nici că politicienii ar fi excluși de la protecția acordată de art. 10 din Convenție, ba dimpotrivă, a subliniat că în cadrul limitelor acceptabile criticile sunt mai largi în ceea ce îi privește pe politicieni, nuanță care din punctul nostru de vedere este esențială și total diferită de susținerea recurentei-reclamante care consideră în mod eronat sau deliberat greșit că limitele criticii ar fi mai acceptabile cu privire la politicieni.

În acest fel, recurenta-reclamantă încearcă să excludă politicianul de la protecția pe care atât normele legale interne, cât și cele europene Ie-o acordă în egală măsură tuturor persoanelor în ceea ce privește imaginea și demnitatea acestora, făcând confuzie între opinia unui moderator/realizator cu privire la activitatea desfășurată de un om politic sau un demnitar cu funcții administrative, activitate pe care poate să o critice, chiar în termeni duri, ofensatori sau care pot să șocheze, și limbajul injurios, ofensator, pe care același moderator/realizator îl folosește la adresa respectivei persoane. Astfel cum s-a probat prin materialul probator administrat în cauză, domnul-K M.G.

nu l-a criticat pe domnul L.D., președintele C.N.A.S., și nu și-a exprimat o opinie în legătură cu activitatea profesională prestată de acesta în funcția pe care o ocupa, ci a utilizat un limbaj injurios, ofensator și agresiv, care a degenerat în insulte personale, i-a adresat direct injurii de natură a-i prejudicia imaginea. În consecință, recurenta-reclamantă nu face o distincție clară între dreptul de a-și exprima opiniile critice, chiar dure, dar în termeni rezonabili în legătură cu activitatea unui demnitar ori a unui politician, și interdicția de a utiliza, în cadrul unui program audiovizual, injurii și limbaj depreciativ la adresa persoanelor care fac parte din categoriile menționate.

Sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a reținut că: „în plus, așa cum s-a arătat, moderatorul nu și-a exprimat opinia în legătură cu activitatea profesională a președintelui C.N.A.S., iar sancțiunea nu a fost aplicată pentru critici aduse acestei persoane publice sau pentru gradul ridicat de exagerare sau de provocare pe care îl presupune libertatea de exprimare, ci pentru un limbaj injurios. În ceea ce privește posibilitatea autorității recurente de a aplica sancțiunea pentru emisiunea „S.Z.” din data de 22 februarie 2012, Curtea apreciază că această măsură putea fi luată în ședința din 8 martie 2012 fiind rezultatul deliberării și exprimării unui vot neputându-se reține teza că măsura nu mai fi dispusă pe motiv că în ședințele din data de 28 februarie 2012 respectiv 6 martie 2012 nu a fost adoptată vreo măsură privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002 și a Deciziei nr. 220/2011.

În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar având ca obiect înlocuirea sancțiunii aplicate fie prin aplicarea unei somații publice de intrare în legalitate fie prin reducerea cuantumului amenzii spre minimul special, Curtea apreciază că în mod corect și legal prima instanță a respins motivat această cerere în cauză fiind aplicate corect dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 și criteriile de individualizare a sancțiunii de către intimat având în vedere atât gravitatea faptei, efectele acestuia cât și sancțiunile anterioare primite de recurentă pe o perioadă de un an anterior emiterii deciziei contestate în prezenta cauză.

Curtea apreciază că măsura de sancționare a recurentei nu este abuzivă sau excesivă și este justificată în raport de scopul urmărit și de gravitatea faptelor, realizându-se prin sancțiunea aplicată un echivalent just între protecția libertății de exprimare consacrată de art. 10 din Convenție și pe de altă parte, dreptul la profesia imagine și demnitate al persoanelor în cauză protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 4551 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014.