ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2380/2022

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., Consiliul Reprezentativ al Părinților din cadrul A., B. și C. au solicitat, "în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministrul Educației Naționale și Liceul Teologic Romano-Catolic "II" D.":

- anularea în parte a Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4045/29.06.2018 privind desemnarea unor unități tutelare în vederea parcurgerii procedurii de autorizare prevăzută de art. 30 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, respectiv a dispozițiilor art. 1, și - în parte - ale art. 3-5 în ceea ce privește desemnarea ca unitate tutelară a Liceului Teoretic "E." din Tîrgu Mureș și a îndeplinirii de către aceasta a obligațiilor în vederea autorizării provizorii a Liceului Teologic Romano-Catolic "II. D.".

- anularea Ordinului MEN nr. 4123/11.07.2018 emis în vederea modificării Ordinului nr. 4045/29.06.2018 privind desemnarea unor unități tutelare în vederea parcurgerii procedurii de autorizare prevăzute de art. 30 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației;

- anularea Ordinului MEN nr. 4320/09.08.2018 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." din municipiul Târgu Mureș;

- anularea Ordinului MEN nr. 4821/30.08.2018 privind funcționarea Liceului Teologic Romano-Catolic "II D." din municipiul Târgu-Mureș, înființat de Ministerul Educației Naționale în condițiile art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației (aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare);

- anularea adresei nr. x/23.10.2018 a Ministerului Educației Naționale.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârile instanței de fond

Prin încheierea din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, printre altele, ca măsură administrativă, trimiterea cererii formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții și întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, la Serv. Registratură, în vederea repartizării aleatorii unui complet de judecată.

Prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Educației.

Prin sentința nr. 119 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Reprezentativ al Părinților din cadrul A. și a respins acțiunea formulată de acest reclamant, pentru lipsa interesului și a calității sale procesuale active.

Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Ministrul Educației Naționale și Liceul Teologic Romano-Catolic "II D." și a anulat în parte Ordinul nr. 4045/29.06.2018, în ceea ce privește dispozițiile art. 1 și, în parte, în ceea ce privește art. 3-5 în legătură cu desemnarea ca unitate tutelară a Liceului Teoretic "E." din Tg. -Mureș și a îndeplinirii de către acesta a obligațiilor în vederea autorizării provizorii a Liceului Teologic Romano-Catolic "II D., a anulat Ordinul nr. 4123/11.07.2018 de modificare a Ordinului nr. 4045/29.06.2018, a anulat Ordinul nr. 4320/09.08.2018 pentru acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ Liceul Teologic Romano Catolic "II D." din Municipiul Tg. -Mureș, a anulat Ordinul nr. 4821/30.08.2018 privind funcționarea Liceului Teologic Romano-Catolic "II D." în Municipiul Tg. Mureș și a respins cererea de anulare a adresei nr. x/23.10.2018 a Ministrului Educației Naționale.

I.3. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei sentințe și încheierii din 15 octombrie 2019, a promovat recurs pârâtul Ministerul Educației, invocând formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a subsumat primului motiv de recurs invocat împrejurarea că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit existența interesului privat a intimaților reclamanți A., B. și C. în promovarea acțiunii.

A criticat recurentul încheierea de ședință din 15.10.2019, prin care s-a respins în mod netemeinic și nelegal excepția lipsei calității procesual pasive a ministrului educației si cercetării, deși emitentul actelor administrative este autoritatea publică, potrivit de art. 2 lin (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A criticat, de asemenea, recurentul și soluția pe fondul acțiunii pronunțată prin sentința recurată, arătând că în mod eronat s-a reținut că "Ministerul (...) nu poate dispune înființarea unei instituții publice.", fiind încălcate astfel normele de drept material incidente, care conferă ministerului dreptul de a emite actele administrative supuse cenzurii instanței, în ipoteza art. 29^l din O.U.G. nr. 75/2005.

În acest context, a reiterat argumentația potrivit căreia nu era asigurată în mod corespunzător exercitarea dreptului fundamental la învățătură (motiv pentru care s-au formulat cererile care fac parte din documentația ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate).

De asemenea, doar autoritatea locală avea calitatea de a contesta eventuala încălcare a competenței sale, dar nu a promovat acțiune în anulare, iar viziunea diferită cu privire la organizarea rețelei școlare a partenerilor educaționali nu poate constitui un motiv întemeiat pentru anularea unor acte administrative.

De altfel, instanța de fond nu argumentează în niciun fel respingerea justificărilor ministerului pârât, care a prezentat pe larg cadrul legal aplicabil pentru emiterea ordinelor, respectiv: art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 24 alin. (3) lit. e)^l, art. 29^l alin. (1), (3), (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 75/2005, H.G. nr. 22/2007, H.G. nr. 21/2007.

A reținut instanța doar prevederile art. 29 ^l din O.U.G. nr. 75/2005, pe care le-a interpretat însă eronat.

Împotriva sentinței instanței de fond și încheierii din 18 iunie 2019, a declarat recurs pârâtul Liceul Teologic Romano Catolic "II D.", invocând, în esență, următoarele:

- art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ. - judecătorul fondului nu a observat că sunt două cereri de chemare în judecată și a comunicat-o doar pe prima, însă ulterior alege să o judece pe a doua (necomunicată);

- art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. - instanța de fond a tratat în hotărâre doar chestiuni de oportunitate a actelor administrative atacate, deși aceasta ține de marja puterii discreționare de care dispune autoritatea administrației publice, aspecte care exced controlului de legalitate efectuat de instanțele de contencios administrativ;

- art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - instanța a constatat abia la termenul din 18 iunie 2019 că la dosar există două cereri de chemare în judecată distincte, a trimis la repartizare aleatorie prima din dosar și a reținut-o spre soluționare pe cea de-a doua, care însă nu a fost niciodată comunicată recurentului pârât Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." și nici nu s-a regăsit scanată în cadrul dosarului electronic al Curții de Apel Târgu Mureș (a precizat recurentul că a primit cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar doar cu ocazia redactării motivelor de recurs în cauză). Cum recurentul nu a fost reprezentat de avocat în fața primei instanțe, rezultă că nu s-a respectat principiul contradictorialității, fiind încălcate dispozițiile art. 14 alin. (2), (5) și 6 și art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.

- art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - hotărârea este nemotivată, instanța neexplicând de ce în cauză ar fi vorba de un aspect de legalitate și nu unul de oportunitate, pentru a fi permis controlul instanței de contencios administrativ. De asemenea, nu analizează toate textele legale incidente și nu realizează o construcție logică care să poată fi supusă controlului în casație;

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - încălcarea dispozițiilor art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005 (introdus prin O.U.G. nr. 48/2018).

II. Procedura în fața instanței de recurs

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Recurentul pârât Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." și intimații reclamanți A., B. și C. au depus la dosar concluzii scrise.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenți, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivelor comune de recurs, care vor fi analizate grupat, astfel:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenți, se constată că nu este incident în cauză.

Atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a instanței supreme s-a arătat că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și de legile organice.

Prin urmare, o astfel de depășire a atribuțiilor are loc atunci când instanța de judecată săvârșește acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte puteri a statului de drept, ceea ce nu este cazul în speță.

Înalta Curte constată că susținerea recurentului Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." în sensul că instanța de fond și-a întemeiat soluția exclusiv pe o analiză a oportunității emiterii actelor administrative contestate, care excede competenței generale a instanțelor de judecată, este nereală, din examinarea considerentelor sentinței reieșind fără echivoc că acestea au vizat împrejurări concrete de nelegalitate și netemeinicie în procedura de emitere a acestora, ceea ce nu se subsumează motivului de casare mai sus menționat.

Cât privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. de către recurentul pârât Ministerul Educației, se reține că această parte se află într-o evidentă eroare, de vreme ce, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, a formulat doar critici referitoare la aplicarea greșită și încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 prin pronunțarea soluției de respingere a excepției lipsei de interes a reclamanților invocată de minister prin întâmpinarea de la fond, care se circumscriu pct. 8 (prin raportare la art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ), iar nu pct. 4 al art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat, de asemenea, de ambii recurenți, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește pretins greșita soluționare a unor excepții, precum și la dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 24 alin. (3) lit. e)^l, art. 29^l alin. (1), (3), (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 75/2005, ale H.G. nr. 22/2007 și ale H.G. nr. 21/2007, în ceea ce privește soluția dată fondului litigiului.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Contrar susținerilor recurenților, în ceea ce privește interesul intimatului reclamant A. în promovarea acțiunii în anulare, instanța a reținut în mod judicios că acesta rezultă din afectarea directă a activității sale prin obligația de a împărți spații comune cu noua unitate de învățământ, prin pierderea unui număr semnificativ de elevi și de cadre didactice, aptă să conducă la pierderea calității sale de unitate de învățământ multiculturală etc.

Înalta Curte nu împărtășește, însă, considerentele instanței de fond în ceea ce privește soluția de respingere dată excepției lipsei de interes a reclamanților B. și C. în promovarea acțiunii în anulare.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. (...).", iar în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (...)."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea contenciosului administrativ prin "interes legitim privat" se înțelege "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

Pe de altă parte, art. 8 alin. (1)

1

din Legea 554/2004 stipulează expres că "Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat."

De asemenea, prin Decizia nr. 8/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și obligatorie pentru toate instanțele, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-a statuat, cu privire la acest din urmă articol, că: "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului."

Or, în mod evident, obiectul prezentului litigiu nu se circumscrie obiectului de activitate și, respectiv, scopului direct al intimatei reclamante B., înscrise în actul constitutiv/statutul acesteia, depus în dosarul de fond.

Tot astfel, din aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (9) și art. 2 alin. (1) lit. a) și p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu prevederile art. 1 și art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 reiese că partidele politice sunt persoane juridice de drept public, asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, prin activitatea lor, promovând valorile și interesele naționale, pluralismul politic etc, aspecte înscrise, de altfel, și în actul constitutiv la C..

Așa fiind, contrar celor reținute de prima instanță, chiar dacă se apreciază că persoanele juridice menționate (organizația non-profit și partidul politic) ar justifica interesul public subsidiar, nu justifică și un interes legitim personal, privat, în sensul legii (și - implicit - nici calitatea) de a promova acțiune în anularea actelor administrative unilaterale cu caracter individual contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, deși a făcut referire expresă la prevederile relevante din legea contenciosului administrativ și, respectiv, legea partidelor politice, instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestora.

Cum potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", în speță se impunea admiterea excepției lipsei de interes a celor doi reclamanți (B. și C.) și respingerea acțiunii în anulare promovată de aceștia pe cale de excepție, pentru lipsa interesului legitim propriu, iar nu pe fond, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată, însă, că prima instanță a făcut în rest o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune menținerea sentinței (inclusiv a încheierii de dezbateri) în ceea ce privește fondul acțiunii formulate de reclamantul A., precum și a încheierii din 18 iunie 2019 .

Astfel, critica învederată prin ambele cereri de recurs care vizează pretinsul mod greșit de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005, cu ignorarea celorlalte dispoziții legale pe care recurenții le consideră incidente, nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispozițiile art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005 trebuie interpretate și aplicate coroborat cu celelalte prevederi ale contextului legal incident în cauză.

Or, așa cum corect a arătat și judecătorul fondului, art. 61 alin. (2) teza I din Legea nr. 1/2011 stipulează regula că reorganizarea/constituirea unităților de învățământ se face de către autoritățile administrației publice locale, în aplicarea principiilor descentralizării autorităților publice și autonomiei administrațiilor locale, consacrate de art. 120 alin. (1) din Constituția României, preluate și de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 195/2006;

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 118/19.03.2018 a Curții Constituționale, care a statuat - anterior emiterii actelor administrative contestate - că Parlamentul României, prin adoptarea unei legi de înființare a unității de învățământ, a încălcat principiile menționate mai sus.

Chiar dacă ulterior, prin art. III pct. 9 din O.U.G. nr. 48/2018, a fost introdus art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005, care reglementează o procedură nouă pentru înființarea unor unități de învățământ preuniversitar, această împrejurare nu este de natură să valideze actele administrative contestate în cauză, întrucât este vorba de norme speciale în raport cu prevederile de drept comun ale Legii nr. 1/2011.

Așa fiind, trebuie observat că prevederile art. 29

1

din O.U.G. nr. 75/2005 instituie în mod expres un caracter subsidiar înființării unor noi unități de învățământ preuniversitar de stat de către autoritatea publică centrală (MEN), care capătă o astfel de îndrituire doar în situațiile de excepție în care învestite cu cereri în acest sens, în mod nejustifcat nu au procedat la soluționarea lor favorabilă și nici nu au asigurat exercitarea dreptului fundamental la învățătură al potențialilor beneficiari ai unei astfel de soluții.

Or, în speță, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada depunerii cererii de înființare a noii unități de învățământ preuniversitar la autoritatea administrației publice locale competente, solicitarea fiind adresată direct autorității publice centrale (Ministerul Educației), cu nerespectarea dispozițiilor art. 29

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2005.

De asemenea, recurentul reclamant a probat cu actele depuse la dosar că autoritățile publice locale au asigurat dreptul la învățătură, prin unitățile de învățământ de la care elevii au fost sau urmau să fie transferați la noua unitate, astfel că nici sub acest aspect nu se justifica încălcarea de către intimații Ministrul Educației și Ministerul Educației a dispozițiilor legale menționate.

În continuare, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D.".

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă unele dintre acestea sunt similare cu susținerile părții adverse sau îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

De altfel, recurentul nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esențială a sa pe care instanța nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței și care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluție în cauză.

În acest context, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsușirea de către instanța de judecată a argumentelor unei părți nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Examinând și criticile aduse de pârâtul Liceul Teologic Romano-Catolic "II D." prin recursul împotriva încheierii din 18 iunie 2019 și circumscrise de acesta motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu sunt fondate.

Astfel, pe de o parte, a existat o repartizare aleatorie a întregului dosar la completul care a pronunțat sentința recurată, astfel cum rezultă din ștampila Serviciului Registratură și a referatului atașat la dosar, iar, pe de altă parte, Înalta Curte reamintește prevederile art. 465 din C. proc. civ., în conformitate cu care "Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac".

Prin urmare, măsura administrativă a detașării uneia dintre cererile de chemare în judecată din dosar și trimiterii ei la Serviciul Registratură nu este supusă controlului judiciar al instanței de recurs.

De altfel, nu numai că măsura administrativă criticată nu se circumscrie motivului de casare invocat sau oricărui alt motiv de recurs, dar recurentul nu a arătat, oricum, care este vătămarea pe care ar fi suferit-o direct și exclusiv din cauza măsurii dispuse de completul de judecată.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că, deși recurentul Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." a invocat circumscris acestui motiv faptul că au fost încălcate principiul contradictorialității și dreptul său la apărare, nefiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința recurată, din actele dosarului reiese fără echivoc că reprezentantul legal instituției de învățământ a formulat cerere de consultare a dosarului la data de 25.04.2019 și a fost prezent, de asemenea, la termenul de judecată din 18.06.2019 .

Recurentul a avut deci posibilitatea efectivă să ia cunoștință de conținutul cererii, neinvocând și nedovedind vreo vătămare și și punând concluzii la acel moment în legătură cu detașarea uneia dintre cereri ceea ce confirmă faptul că avea cunoștință de conținutul ambelor cereri de chemare în judecată existente la dosar.

Prin urmare, se reține că nici acest motiv de recurs nu are incidență în cauză.

Cât privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației împotriva încheierii din 15 octombrie 2019, Înalta Curte reține că se critică soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ministrul educației.

Criticile sunt nefondate. Din economia prevederilor Legii nr. 554/2004 și în respectarea art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 36 din C. proc. civ., reies calitățile procesuale (activă și pasivă) în acțiunea în anulare a unui act administrativ, pe care le justifică subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, respectiv, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea actului administrativ contestat și emitentul actului.

În speță, au fost contestate ordine emise de ministrul educației, astfel că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat calitatea procesuală de pârât a acestuia.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Educației și Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 și sentinței nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte încheierea din 15 octombrie 2019 și sentința nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, rejudecând, va admite excepția lipsei de interes a reclamanților B. și C., invocate de pârâți și, în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamanții B. și C., ca fiind lipsită de interes.

Va menține în rest sentința și încheierea din 15 octombrie 2019, precum și integral încheierea din 18 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Educației și Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 și sentinței nr. 119 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte încheierea din 15 octombrie 2019 și sentința nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția lipsei de interes a reclamanților B. și C..

Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. și C., ca fiind lipsită de interes.

Menține în rest sentința și încheierea din 15 octombrie 2019, precum și, integral, încheierea din 18 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.