ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 704/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 8 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., formulate de recurenții inculpați A. și B..

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că La data de 12 aprilie 2023, au fost înaintate instanței supreme cererile de recurs în casație ale inculpaților A. și B. (formulate împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 1 februarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020), în cuprinsul cărora fiecare recurent inculpat a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Referitor la fondul cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, recurenții inculpați au susținut că dispozițiile a căror neconstituționalitate o invocă sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) (În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie), art. 16, art. 21 alin. (1) și (2) (privind accesul liber la justiție), art. 53, art. 124 și art. 129 din Constituția României, atât timp cât, în forma actuală, textul de lege aduce atingere dreptului la un proces echitabil, nu respectă principiul egalității armelor și, mai mult, plasează procurorul într-o poziție de avantaj față de persoana condamnată, calea de atac fiind doar teoretică, nicidecum în măsură să apere drepturi concrete și efective.

Recurenții inculpați A. și B. au invocat în susținere Decizia nr. 453/2020 a Curții Constituționale a României, prin care Curtea a reținut că reglementarea art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. este deficitară și poate face obiectul unei viitoare analize de neconstituționalitate raportat la lipsa reglementării printre cazurile de recurs în casație a situației în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal și au precizat că, prin invocarea prezentei excepții, se tinde la declararea ca neconstituțională a textului art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în măsura în care se interpretează ca restrângând în mod nelegal dreptul condamnatului de a obține un remediu judiciar, atunci când în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal.

Au mai arătat că, în alte cazuri de recurs în casație similare este prevăzută și situația inversă, fiind astfel posibilă pronunțarea unei soluții atât în favoarea, cât și în defavoarea recurentului, în așa fel încât să nu aducă atingere dreptului la un proces echitabil.

Analizând condițiile referitoare la admisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a reținut că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume: a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

S-a reținut că instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, dar care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale.

Verificând realizarea în cauză a condițiilor enumerate anterior, s-a constatat că excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, de către părțile din proces, respectiv recurenții inculpați A. și B. și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte a apreciat că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Mai mult, fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte a constatat că, în speță, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, așa cum rezultă din motivele scrise, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor legale, ci se critică modalitatea de legiferare, urmărind ca finalitate, în principal, modificarea textului de lege invocat și obținerea unei modificări legislative de esență a căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Mai exact, s-a apreciat că, pe fondul nemulțumirii în legătură cu soluția pronunțată în apel - de desființare în integralitate a sentinței penale apelate, de constatare a nulității absolute a actului de sesizare a instanței și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara -, precum și a lipsei unei căi de atac împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel (în speță, fondul acțiunii penale nefiind rezolvat în mod definitiv), recurenții inculpați A. și B. tind exclusiv la legiferarea unei căi de atac împotriva unei astfel de hotărâri, aspect ce este contrar prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva acestei încheieri penale, recurentul A. a formulat recurs, apreciind că sunt îndeplinite condițiile sesizării instanței de control constituțional.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, de asemenea, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Se constată că prin decizia recurată, instanța de apel a dispus desființarea în integralitate a sentinței penale apelate, a constatat nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Înalta Curte constată că recurentul a formulat recurs în casație invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În raport de soluția dispusă de instanța de apel, față de acesta nefiind dispusă o soluția de condamnare sau de încetare a procesului penal, se constată că excepția de constituționalitate formulată nu este susceptibilă să influențeze soluția ce poate fi pronunțată în cauză.

Conchizând, Înalta Curte constată că dispozițiile legale criticate nu au legătura cu soluționarea cauzei, nefiind susceptibile de a avea un efect real asupra soluției în cauză în condițiile în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii penale.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2023.

GGC - NN