ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2023

Ședința publică din data de 07 martie 2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "invocate în cererea de recurs în casație" din cuprinsul prevederilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 175 din data de 26 mai 2021, Tribunalul Arad a dispus achitarea recurentul inculpat A. pentru infracțiunile pentru care a fost trimis in judecată în dosarul penal nr. x/2019 de către DIICOT - Biroul Teritorial Arad.

DIICOT - Biroul Teritorial Arad a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 175/2021, solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia penală nr. 620/A/15.06.2022, Curtea de Apel Timișoara a desființat, în parte, sentința penală nr. 175/2021 a Tribunalului Arad și a dispus condamnarea recurentului inculpat A. la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În încheierea atacată s-a reținut că inculpatul a precizat că a formulat recurs în casație, invocând în mod expres cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 și 12 C. proc. pen., arătând și că, din eroare de redactare, a omis să facă trimitere în mod expres și la motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., însă, din dezvoltarea motivelor de recurs în casație se poate constata că acest recurs se circumscrie și acestui motiv.

Inculpatul a evidențiat că, întrucât sintagma "invocate de cererea de recurs în casație" din cuprinsul prevederilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen. poate conduce la neanalizarea cererii de recurs și din prisma prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., existând astfel riscul menținerii unei hotărâri nelegale. Acesta a făcut trimitere la prevederile art. 443 alin. (1) C. proc. pen. care permit instanței, investită cu o cerere de recurs în casație, să examineze cauza și cu privire la părțile care nu au declarat recurs în casație, putând hotărî și în privința lor, limitele examinării nefiind limitate doar la unele din motivele de recurs în casație, în timp ce recursul în casație declarat de o parte, poate fi analizat doar prin raportare la motivele invocate în cererea de recurs. S-a considerat că astfel se încalcă principiul egalității în fața legii, o parte care nu a declarat recurs în casație bucurându-se de drepturi mai mari decât părțile care l-au declarat.

Recurentul a susținut că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, respectiv excepția a fost ridicată în fața unei instanțe de judecată - Înalta Curte de Casație și Justiție, are ca obiect o prevedere dintr-o lege, art. 442 alin. (2) C. proc. pen., este ridicată de o persoană care are calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prevederea legală nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curții Constituționale.

Verificând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că prin încheierea din data de 12 octombrie 2022 s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., C. și A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosar nr. x/2020, reținând că cererile de recurs în casație formulate de inculpați se circumscriu cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - inculpatul A..

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a reținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză, condiție care, în speța de față nu este îndeplinită.

Înalta Curte a arătat că, astfel cum rezultă din motivele scrise în raport de care s-au reținut cazurile de casare prin încheierea de admitere în principiu din data de 12 octombrie 2022, recurentul inculpat A. a invocat insuficiența materialului probator pentru a se dispune condamnarea pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată ori pentru reținerea formei agravate în raport de activitatea sa infracțională, cu consecințe asupra limitelor de pedeapsă. De asemenea, s-a invocat că, în raport de același material probator, instanța de apel ar fi trebuit să rețină ca fiind întrunite elementele constitutive ale unei alte infracțiuni decât cea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și pentru care se prevăd limite de pedeapsă mai reduse.

În consecință, la pronunțarea încheierii de admitere în principiu a recursului în casație s-a reținut incident doar cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 și în raport de aspectele de fapt ce rezultau din considerentele cererii de recurs.

S-a apreciat că susținerea recurentului inculpat, potrivit cu care nu s-ar fi reținut și cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât nu s-ar fi indicat expres, este greșită.

Față de aspectele reliefate, este fără echivoc împrejurarea că decizia Curții Constituționale nu va produce niciun efect în prezenta cauză, întrucât acest motiv de casare nu a fost susținut nici faptic și nici juridic.

Împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs inculpatul A..

În dezbateri, recurentul A., beneficiind de asistența juridică a unui avocat ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, pentru ca părțile să beneficieze de posibilitatea ca instanța de casație să examineze cauza cu privire la toate motivele de recurs în casație, nu doar cele invocate în cererea de recurs în casație.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, se constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 442 alin. (2) C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a avut ca obiect recursul în casație formulat de A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 621/RC/29.11.2022 rezultă că recursul în casație formulat de inculpatul A. a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 și 12 C. proc. pen., invocate în cererea scrisă aflată la dosarul cauzei.

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosar nr. x/2020, reținând că se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 621/RC/29.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A..

Potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casație.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, în acord cu susținerile instanței care a pronunțat încheierea recurată, constată că prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală [art. 442 alin. (2) C. proc. pen..] nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, având în vedere că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu a fost susținut în fapt și în drept de către recurent.

În aceste circumstanțe, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. nu mai îndeplinește condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, declararea neconstituționalității textului nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.

Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curții Constituționale nici nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, mai degrabă, urmărește, în mod esențial, ca în urma unei eventuale pronunțări de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției astfel invocate, să se abroge textul legal criticat, astfel încât instanța de casație să examineze un recurs în casație prin prisma tuturor cazurilor prevăzute de lege.

Or, sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2023.