ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra cauzei penale, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În esență, pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 174/2022 din data de 11 februarie 2022, pronunțate de către Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o.

Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a notat că cererea de recurs în casație nu a respectat dispozițiile imperative prevăzute de art. 435 din C. proc. pen., privind termenul de declarare a recursului.

De asemenea, s-a mai constatat că inculpatul nu a înțeles să indice vreun caz de casare, însă s-a apreciat că, aspectele invocate de către inculpat s-ar circumscrie cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. Față de criticile invocate în cererea de recurs în casație, s-a reținut că acestea nu se circumscriu cazului de casare analizat.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat prezenta contestație în anulare, înregistrată pe rolul secției Penale a acestei instanțe la data de 24.09.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data 23.10.2025, termen la care a fost pusă în discuție admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac exercitate, concluziile apărătorul persoanei solicitate precum și ale parchetului, formulate în acest sens, fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare:

a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Înalta Curte reține că o cerință pentru admisibilitatea contestației în anulare, referitor la hotărârile susceptibile de a fi atacate cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, este ca acestea să fie pronunțate de instanțele de apel, aceasta rezultând din interpretarea textului de lege, deoarece prin folosirea sintagmei "judecata în apel", legiuitorul a avut în vedere doar hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial.

În consecință, celelalte hotărâri deși definitive, sunt excluse controlului jurisdicțional exercitat în procedura contestației în anulare, întrucât exercițiul acesteia are ca finalitate exclusivă remedierea erorilor de procedură ivite în ciclul ordinar al judecății.

Așadar, referitor la prima condiție de admisibilitate, respectiv cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă, Înalta Curte subliniază că, indiferent de cazul de contestație în anulare invocat, calea de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, respectiv cele prin care s-a dispus, în mod definitiv, asupra raportului juridic de conflict.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, din modalitatea în care sunt reglementate cazurile de contestație în anulare, rezultă că această cale extraordinară de atac vizează hotărârile pronunțate în urma unei proceduri în cadrul căreia instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni penale, nefiind deci aplicabilă în cazul hotărârilor pronunțate în soluționarea unei alte căi extraordinare de atac, respectiv recursul în casație.

Or, în cauză, prin încheierea nr. 186/RC din 15 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 12 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Astfel, se constată că încheierea atacată nu face parte din categoria acelor hotărâri care să permită exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, astfel că îndreptarea contestației în anulare împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac constituie o încălcare a principiului constituțional al legalității căilor de atac, statuat prin art. 129 din Constituție, care atrage sancțiunea inadmisibilității unui atare demers judiciar și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 186/RC din 15 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 186/RC din 15 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2025.