ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023
Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62/2023 din 15 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2022, printre altele, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale - pct. 2-6 din rechizitoriu), la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. si art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen., anterior modificării operate prin Legea 45/01.03.2023, (2 acte materiale pct. 6 și 7 din rechizitoriu), la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunile deduse judecații au fost săvârșită în concurs real.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni inchisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de:
- 7 ani 4 luni închisoare, ce se va executa in regim de detenție;
- interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autoritarii de stat, cu titlu de pedeapsa complementara, pe o perioada de 4 ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate;
- interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsa accesorie, ce se va executa conform dispozițiilor art. 65 alin. (3) și art. 45 alin. (4) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata măsurii reținerii din data de 25.11.2021 precum și durata măsurii reținerii și arestului preventiv din data de 02.07.2022 până la zi.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul B. la pedeapsa principală rezultantă de 4 ani, 4 luni închisoare.
În baza art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B. și a inculpatului A. măsuri dispuse prin încheierea penală nr. 28/DL/2022 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 112 lit. (e) C. pen. raportat la art. 16 alin. (2) din Legea 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumei totale de 9550 Euro - rămași la inculpații B. și A. ca urmare a vânzărilor făcute de inculpați la 18.05.2022,02.06.2022 și 21.06.2022, respectiv suma de 4775 euro de la fiecare inculpat.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112
1
C. pen., s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpatul A. a sumelor obținute din infracțiunea de trafic de droguri de risc si mare risc, respectiv a sumelor de 31.965 RON, 410 lire sterline și 131.385 Euro, ridicate de la inculpat conform procesului-verbal de efectuare a percheziției domiciliare din data de 24.11.2021, întocmit cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în dosarul penal nr. x/2021 al Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităților de drog rămase în urma constatărilor tehnico-stiintifice, după cum urmează:
- cantitatea de 87,35 grame cocaina (proba) și 2,04 grame cocaină (contraproba), depuse la Camera de Corpuri Delicte cu dovada IGPR - DCJSEO nr. DCJSEO București - x din 24 august 2022.
- cantitatea de 9,35 grame substanță cristalină car conține 3 MMC (contraproba 2); 286,07 grame substanță cristalină care conține 3 MMC (proba 2); 6,45 grame substanța pulverulenta care conține Cocaină (contraproba 1); 75, 63 grame substanță pulverulenta care conține Cocaină (proba nr. 1) depusă la Camera de Corpuri Delicte-dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 9,28 grame substanță pulverulenta care conține 3 MMC și Cocaina; depusă la Camera de Corpuri Delicte -dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 27,69 grame substanța pulverulenta care conține Cocaină; depusă la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 0,78 gram substanță pulverulenta care contine Cocaina; depusă la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 23,14 grame substanță pulverulentă care contine Cocaină (proba litigiu) și 5,15 grame substanță pulverulentă care contine Cocaină (contraproba); depusă la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 18,39 grame substanța pulverulentă care conțin 3 MMC; depusă la Camera de Corpuri Delicte -dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 3446,97 grame substanță cristalină care conține 3MMC (proba 1a); 5,46 grame substanță cristalină care conține 3MMC (contraproba 1a); 457,00 grame substanță cristalină care conține Metamfetamine (proba 1b); 5,69 grame substanță cristalină care conține Metamfetamine (contraproba 1 b); 1016,15 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (proba 2); 6,72 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (contraproba 2); 2458,40 grame pulverulentă care conține Amftamină (proba 3); 9,27 grame substanță pulverulntă care conține Amfetamina (contraproba 3); 22,85 grame substanță pulverulentă care contine Mefedrona (proba 4); 429 comprimate care conțin Amfetamina și Cafeina (proba 7c); 10 comprimate care conțin Amfetamina și Cafeina (contraproba 7c); 4,16 grame substanța pulverulentă care conțin Amftamina și Cafeina (proba 7c); 7,38 grame substanța pulverulentă care conține Amfetamina și Cafeina (proba 7d); 8850 grame Cannabis (proba 8); 48,5 gram Cannabis (contraproba 8); 5,77 grame Cannabis (proba 9); 22,55 grame substanță pulverulentă care contine Cocaina (proba12); 4,61 grame substanță pulverulentă care conține Cocaina (proba 13); 1,88 grame substanță pulverulentă care conține Cocaina (proba 14a), 2,76 grame substanță cristalina care conține 3MMC (proba 14b); 4,43 grame substanță pulverulentă care conține cocaina (proba 15); 4,40 grame substanța cristalină care conține 3MMC (proba 16); 3,30 grame substană pulverulentă care conține Cocaina (proba 17); 5,33 grame substana pulverulentă care contine Mefedrona (contraproba4); 9600 grame substanță pulverulentă care contine Mefedrona (proba 5); 48,66 grme substana pulverulenta care contine Mefedrona (contraproba 5); 1070 comprimate care conțin Amfetamina și MDMA (proba 6a); 10 comprimate care conțin Amfetamina și MDMA (contraproba 6a); 7,14 grame substanță pulverulentă care conține Amfetamina și MDMA (proba 6 a); 244,42 grame fragmente comprimate care conțin Amfetamina și MDMA (proba 6 b); 5,84 grame fragmente comprimate care conțin Amfetamina și MDMA (contraproba 6b); 498 comprimate care conțin Amftamina și Cafeina (proba 7a); 10 comprimate care conțin Amfetamina și cafeina (contraproba 7a); 3,68 grame substanță pulverulentă care conține Amfetamină și cofeina (proba 7a); 462 comprimate care conțin Amfetamina și cafeina (proba 7b); 10 comprimate care conțin Amfetamină și cofeina (contraproba 7b); 3,92 grame substanță pulverulenta care contine Amfetamina și cofeina (proba 7b); 6,84 grame substanță pulverulentă care conține Cocaina (proba 18); 6,28 grame substanță pulverulentă care conține Levamisol și cocaina (proba 19); 2 comprimate MDMA (proba 20); 0,95 grame substanță pulverulentă care conține MDMA (proba 20); 0,70 grame substanță pulverulentă care conține MDMA (proba 21); 45,91 grame substanța pulverulentă care conține Levamisol și cocaina (proba 22); 5,21 grame substanță pulverulentă care conține Levamisol și cocaină (contraproba 22); 4,84 grame substanță pulverulentă care conține Levamisol și cocaină (proba 23); 0,18 grame substanță pulverulentă car conține cocaina (proba 25); depuse la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 17,15 grame Cannabis (contraproba 1); 628,32 grame Cannabis (proba 1); 280,56 grame substanța cristalină pe care s-a pus în evidență 3 MMC (proba 2); 6,23 grame substanța cristalină pe care s-a pus în evidență 3MMC (contraproba 2); 1276,72 grame substanță cristalina pe care s-a pus în evidență 3MMC (proba 3); 234,03 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (proba 4); 15,74 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (contraproba 4); 116,73 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (contraproba 5); 7,08 grame substanță pulverulentă care conține Cocaină (contraproba 5); 192,57 grame substanță cristalină pe care s-a pus în evidență 3MMC (proba 6); 6,74 grame substanță cristalină pe care s-a pus în evidență 3 MMC (contraproba 6); 20 de comprimate MDMA (contraproba 7); 549 comprimate MDMA (proba 7); 11,13 grame substanța pulverulentă care conține MDMA (proba 7); depusă la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x din 06 septembrie 2022.
- cantitatea de 4,76 grame fragmente de comprimate care conține MDMA (proba 8); 15,78 grame cannabis (contraproba 9); 970,63 grame cannabis (proba 9), depus la Camera de Corpuri Delicte- dovada IPJ TIMIȘ - SCJSEO nr. x.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod procedură penală, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus anterior prin ordonanța din 05.07.2022 asupra sumelor de 5650 Euro și 47600 RON ridicate în urma percheziției domiciliare, aparținând inculpatului A., precum și prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Bihor în data de 07.11.2022 în dosar nr. x/2022.2, asupra sumelor de 31.965 RON, 410 lire sterline și 131.385 Euro.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații B. și A., conform dispozițiilor acestui act normativ în vederea introducerii profilului genetic al acestora în SNDGJ.
În baza art. 5 alin. (5) din Legea 76/2008, s-a dispus informarea inculpaților cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de câte 15.000 RON fiecare, din care suma de 26.000 RON reprezentă cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală pentru cei doi inculpați- fiecare inculpat 13.000 RON (suma de 12.560 reprezentând doar costul constatărilor tehnnico stiintifice), iar diferenta de 2000 RON reprezintă cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura de cameră preliminară și faza de judecată pentru fiecare inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - SERVICIUL TERITORIAL ORADEA, precum și inculpații B. și A..
Prin decizia penală nr. 537/A/2023 din data de 12 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpații B. și A. fără antecedente penale, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 62 din 15 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 62 din 15 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2022.
A fost desființată, în parte, sentința atacată și rejudecând, printre altele, cu privire la inculpatul A.:
A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele individuale de 7 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală și pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni susceptibile a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. și înlătură sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la 7 ani închisoare la 8 ani închisoare.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni susceptibile a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la un an închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu de 8 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin deciziei din apel.
În baza art. 422 C. proc. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii din 25.11.2021 și durata rețierii și arestării preventive din 02.07.2022 la zi, respectiv 12 iulie 2023.
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel.
*******
Împotriva deciziei din apel, nr. 537/A/2023 din 12.07.2023 a Curții de Apel Oradea, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat C., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și pct. 12 C. proc. pen.. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).
În motivare, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea recurentului inculpat A. a arătat în esență următoarele:
Cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (2 acte materiale), a arătat apărarea inculpatului că activitatea infracțională a inculpatului A. a constat în aceea ca în cursul lunilor mai - iunie 2022, (...) inculpatul a săvârșit fapta de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, acesta procurând, depozitând în imobilul din x și la locuința proprie la 01.07.2022 în vederea vânzării cantitatea de 3,46 kg 3 MMC (substanță psihoactivă), 1,778 kg de 3-MMC. De asemenea tot la 01.07.2022 a săvârșit un act material al acestei infracțiuni vânzând prin intermediul lui B. cantitatea de 295,87 g de 3-MMC.
A arătat inculpatul că deși a optat pentru procedura simplificată, pentru această infracțiune instanța este obligată a verifica dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni, respectiv dacă substanța era reglementată la data faptelor și dacă se observă că această substanță nu era reglementată legal, se va impune o soluție de achitare - raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (2 acte materiale).
În esență, apărarea inculpatului A. a susținut că nu se pot reține elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni, față de următoarele aspecte:
Cadrul legal este prevăzut de Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011, republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
Articolul 16 alin. (1) prevede că: Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
Având în vedere cele statuate prin Decizia CCR nr. 202 din 25 martie 2021 și având în vedere cadrul juridic aplicabil substanțelor la care se face referire sub aspectul acuzației, s-a arătat că 3 MMC a fost reglementată prin Directiva Delegată (UE) 2022/1326 a Comisiei din 18 martie 2022 de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce privește includerea unor substanțe psihoactive noi în definiția termenului "drog" - publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 200/148 din 29.7.2022 - de modificare a anexei la Decizia-cadru 2004/757/JAI a Consiliului în ceea ce privește includerea unor substanțe psihoactive noi în definiția termenului "drog": Articolul 1: Modificarea Deciziei-cadru 2004/757/JAI în anexa la Decizia-cadru 2004/757/JAI, se adaugă următoarele puncte: 20 și 21: 20.2 - 3-MMC; 21.1. - 3-CMC.
Astfel, s-a arătat că această substanță nu era reglementată pe lista anexă la Legea nr. 143/2000, cu modificări, până la data săvârșirii faptelor, mai- iunie 2022, și ca atare nu poate fi reținută ca bază de incriminare penală și nici ca bază de condamnare penală.
Totodată, cu privire la infracțiunea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. și ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., făcându-se referire la Decizia nr. 10/2018 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, apărarea inculpatului a susținut că ÎCCJ a stabilit faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ, în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse.
De asemenea, procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ. A se vedea și Decizia CCR nr. 202 din 25 martie 2021.
Așadar, a susținut apărarea recurentului inculpat că, consecința unei astfel de reconfigurări a textului de lege poate fi considerată, în funcție de cauza concret analizată și de circumstanțele fiecărei spețe, drept o lege penală mai favorabilă.
În ceea ce privește al doilea caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod procedură penală, apărarea inculpatului A. a arătat că, acesta se va avea în vedere referitor la individualizarea legală a pedepsei ca urmare a eliminării pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011.
În acest context, apărarea inculpatului a solicitat reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare - art. 2 din Legea nr. 143/2000 - forma în vigoare la data faptelor - cu aplicarea prevederilor art. 374 C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (care prevăd că limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime).
În concluzie, pentru motivele arătate în cererea formulată, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casație.
Conform art. 439 alin. (2) Cod procedură penală, instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, la data de 15.09.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 31.10.2023, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.
Prin încheierea din data de 31 octombrie 2023, pronunțată în cauză, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 537/A/2023 din data de 12 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, dispunând trimiterea cauzei Completului C5 în vederea judecării recursului în casație, pentru termenul de judecată din data de 12.12.2023, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării.
Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 12.12.2023, s-au luat concluziile apărării recurentului și ale parchetului pe fondul recursului în casație, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.
Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Dispozițiile art. 433 Cod de procedură penală reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
În speță, recurentul inculpat A. a fost condamnat astfel:
- pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare;
- pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni susceptibile a avea efecte psihoactive în formă continuată, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu, de 8 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunându-se ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare.
Faptele deduse judecății au fost recunoscute în totalitate de către cei doi inculpați ce au făcut obiectul cercetărilor în cauză - inculpații B. și A. - care au uzat de procedura abreviată prevăzută de art. 375 C. proc. pen., în cauză fiind reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
În esență, sub aspectul situației de fapt, așa cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, se reține că inculpatul A. a deținut în imobilul din x, jud. Arad, în vederea vânzării, în greutate netă: 463,51 g Metamfetamină (drog de mare risc); 1.140,82 g cocaină (drog de mare risc); 2.476,82 g și 1.449 comprimate Amfetamină (drog de mare risc); 9.689,45 g Mefedronă (drog de mare risc); 1.104 comprimate și 252,62 g MDMA amestec cu Amfetamină (droguri de mare risc); 8,98 kg cannabis (drog de risc) precum și 3,46 kg 3-MMC (substanță psihoactivă).
Au stabilit instanțele, pe baza probatoriului administrat în cauză, precum și a declarațiilor de recunoaștere a învinuirii, că inculpatul A. a deținut aceste cantități de droguri de risc și de mare risc, precum și de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, pe care le-a depozitat, în principal, camera închiriată situată în imobilul din localitatea x, jud. Arad, pe care le vindea direct, prin intermediul inculpatului B., acesta fiind cel care lua legătura cu cumpărătorii și în transmitea inculpatului A. care erau cantitățile solicitate. Clienții erau chemați în diferite locații din apropierea localității Macea, unde îi remiteau banii inculpatului B., acesta lua banii și se deplasa în locul indicat de inculpatul A., căruia îi preda banii și prelua de la acesta drogurile sau substanțele psihoactive, după care se întorcea la cumpărători, cărora le remitea drogurile sau substanțele psihoactive.
În concluzie, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt așa cum a fost reținută în cauză și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanța de apel a statuat că probatoriul cauzei relevă că fapta inculpatului A. care, în cursul lunilor mai- iulie 2022, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procurat droguri de mare risc și a vândut prin intermediul lui B. droguri de mare risc (28,46 g cocaină în data de 18.05.2022; 93 g cocaină în data de 02.06.2022 și 30 g cocaină în data de 21.06.2022, 82,34 g cocaină în data de 01.07.2022), iar în data de 01.07.2022 a deținut în vederea vânzării în camera închiriată din imobilul situat în localitatea x, jud. Arad cantitatea de 463,51 g Metamfetamină (drog de mare risc); 1140,82 g cocaină (drog de mare risc); 2476,82 g și 1449 comprimate Amfetamină (drog de mare risc); 9689,45 g Mefedronă (drog de mare risc); 1104 comprimate și 252,62 g MDMA amestec cu Amfetamină (droguri de mare risc); 8,98 kg cannabis (drog de risc) respectiv 374,82 g cocaină; 584 comprimate și 5,62 g MDMA; 1641,45 g cannabis, este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpatului A. de procura și vinde către diverși consumatori, prin intermediul inculpatului B., droguri de mare risc (cocaină) și de a deține în vederea vânzării droguri de mare risc și de risc, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică și a consumatorilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
De asemenea, în cauză, instanțele au stabilit că fapta inculpatului A. de a procura și depozita în imobilul din localitatea x și la locuința proprie, în data de 01.07.2022 în vederea vânzării cantitatea de 3,46 kg 3-MMC (substanță psihoactivă), 1,778 kg de 3-MMC și de a vinde, tot în data de 01.07.2022, prin intermediul inculpatului B., cantitatea de 295,87 g de 3-MMC, este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
Elementul material al laturii obiective constă în procurarea și vânzarea de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv de deținere a unor astfel de substanțe în vederea vânzării, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei (ex re).
În speță, recurentul inculpat A., prin apărător, a formulat recurs în casație împotriva deciziei de condamnare din apel, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 Cod procedură penală, pentru motivele anterior redate.
În temeiul primului caz de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se reține că apărarea recurentului a formulat critici doar în ceea ce privește infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, nefiind formulate critici cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 reținută în cauză în sarcina acestuia.
Astfel, în concret, în temeiul acestui caz de casare, apărarea recurentului inculpat A. a susținut că, în mod greșit, recurentul a fost condamnat și pentru prevederile art. 16 din Legea nr. 194/2011, prin raportare la acele substanțe care nu erau reglementate la data la care a fost desfășurată activitatea infracțională, respectiv condamnarea acestuia. Astfel, a solicitat apărarea să se aibă în vedere faptul că, în ceea ce privește cele două substanțe pentru care s-a pronunțat condamnarea în cauză, abia prin Directiva delegată (UE) 2022/1326 din data de 18.03.2022 substanțele 3-CMC și 3-MMC au fost reglementate și ulterior dispozițiile directivei au fost preluate și în legislația internă în luna martie 2023. În aceste condiții, raportat la activitate infracțională ce a avut loc în perioada mai- iunie 2022, s-a susținut că substanțele psihoactive nu erau reglementate de lege și prin urmare în opinia apărării se impunea o soluție de achitare pentru această faptă.
Corelativ acestei solicitări, de achitare pentru fapta anterior menționată, apărarea recurentului inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nefiind contestate de fapt pedepsele aplicate în cauză, ci urmare a eliminării pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 16 din Legea nr. 194/2011, s-a solicitat reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de norma de incriminare - art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs în casație așa cum au fost formulate de inculpatul A., constată că aceste sunt neîntemeiate, în cauză instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă recursul în casație de față este nefondat și respins ca atare.
Instanța supremă constată că aceleași critici formulate de apărarea recurentului inculpat relativ la infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 au fost invocate și în fața instanței de apel, iar prin decizia recurată în mod judicios Curtea de Apel Oradea a examinat în detaliu motivele apărării inculpatului și a concluzionat întemeiat că acestea sunt nefondate.
Astfel, sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a constatat că este nefondată critica formulată prin apelul inculpatului A. vizând neincriminarea faptelor inculpatului de a procura și depozita în imobilul din localitatea x și la locuința proprie, în data de 01.07.2022 în vederea vânzării cantitatea de 3,46 kg 3-MMC (substanță psihoactivă), 1,778 kg de 3-MMC și de a vinde, tot în data de 01.07.2022, prin intermediul inculpatului B., cantitatea de 295,87 g de 3-MMC, prin decizia recurată instanța detaliind că există în mod evident o continuitate în incriminarea acțiunilor de procurare, deținere și comercializare acestei substanțe psihoactive, menționând că prin Legea nr. 77/2023 nu a fost realizată o incriminare pentru prima data (ex novo) a acestor acțiuni în legătură cu cele două substanțe psihoactive, ci numai o agravare a răspunderii penale pentru aceste acte.
A subliniat instanța de apel că prin Legea nr. 77/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 04 aprilie 2023) au fost completate Tabelele-anexă nr. 1 și II la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
În tabelul nr. 1, după substanța "N,N-dietil-2-[[4-(1-metiletox) fenil]metil]-5-nitro-1H-benzimidazol-l-etanamină isotonitazen)" s-au introdus următoarele substanțe: "2-(metilamino)-1-(3-metilfenil) propan-1-onă (3-MMC); 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC); 1-(1,3-Benzodioxol-5-y1)-2-(ethylamino)butan-1-one (Eutylone);
În tabelul nr. II, după substanța "Amineptine (7-[(10,1l-dihydro-5H-dibenzo[a,d]-cyclohepten-5-yl)amino]heptanoic acid)" se introduc următoarele substanțe: "1-{1-[1-(4-bromophenyl)ethyl]-piperidin-4-yl}-1,3-dihydro-2H-benzimidazol-2-one (Brorphine), N,N-diethyl-2-(2-(4-methoxybenzyl)-5-nitro-1 H-benzo [d]imidazol-1-yl)ethan-1-amine (Metonitazene).
Ca atare, în acord cu cele reținute prin decizia recurată, anterior intrării în vigoare a acestei legii, procurarea, deținerea sau vânzarea 3-MMC și 3-CMC constituia infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care inculpatul A. a fost condamnat în cauză.
Prin înscrierea celor două substanțe [2-(metilamino)-1-(3-metilfenil) propan-1-onă (3-MMC), respectiv 1-(3-clorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onă (3-CMC)] în Tabelul anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, rezultă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2023, procurarea, deținerea sau vânzarea unor astfel de substanțe va constitui infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, așadar, dispozițiile ulterioare intrate în vigoare constituind, așa cum s-a arătat, o agravare a răspunderii penale pentru aceste fapte.
Totodată, instanța de apel a reținut că substanțele deținute de inculpatul A. în vederea vânzării, respectiv vândute prin intermediul inculpatului B., au conținut 3-MMC, fiind susceptibile să prezinte efecte psihoactive și s-a menționat că în raportul anual al EMCDDA/Europol 2012 privind implementarea Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE prezintă în Anexa 1, substanța 3-MMC este calificată ca substanță psihoactivă și se încadrează în prevederile acestei legi, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 194/2011.
Prin urmare, se constată că în mod judicios instanța de apel a apreciat nefondate criticile apărării inculpatului formulate sub acest aspect, în condițiile în care în mod evident a existat o continuitate în incriminarea infracțiunii de procurare, deținere și comercializare a acestor substanțe psihoactive și pentru care inculpatul a fost condamnat în cauză, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prin decizia recurată instanța a evidențiat corespondența între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, contestată prin recursul în casație de față, în cauză, instanța de casație reținând că toate statuările instanțelor de fond și de apel din prezenta cauză au relevat că faptele inculpatului A., astfel cum au fost detaliate în sentința de condamnare, definitivă prin decizia recurată, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte conchide așadar că, în speță, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat A. subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt apreciate neîntemeiate.
Deopotrivă, se constată că nu au fost formulate critici care să se subsumeze cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod procedură penală, care să vizeze existența unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, în esență, așa cum s-a menționat, acest caz de casare fiind invocat doar în considerarea argumentului apărării în sensul că se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și în aceste condiții, prin eliminarea pedepsei stabilite pentru această faptă, s-a solicitat o reindividualizarea a pedepsei aplicate în cauză inculpatului A. pentru cealaltă faptă reținută, aspecte care însă nu se circumscriu cazului de casare invocat și nu pot face obiectul cenzurii în actuala procedură.
În concluzie, în cauză nu au fost identificate aspecte care să conducă la aplicarea dispozițiilor legale ce vizează neprevederea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul A. ori critici care să se refere la o eventuală nelegalitate a pedepsei aplicate de instanțele inferioare, motiv pentru care, se constată că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 Cod procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 537/A din data de 12.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 537/A din data de 12.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2023.