ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 462/21.07.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. de la 1864, art. 6 din Legea 287/2009 și art. 5 din Legea 71/2011 cu aplicarea Deciziei nr. 17/2015 a Î.C.C.J., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și, au fost obligați în solidar inculpații A. și B. la plata sumei de 53.280 euro (195.767 RON) și 1980 RON la care se adăugă obligațiile fiscale accesorii, în condițiile Codului de procedură fiscală, aferente sumei de 53.280 euro (195.767 RON) și 1980 RON, de la data nașterii obligațiilor fiscale accesorii și până la data achitării efective a debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 250 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilelor situate în: Timișoara, identificator electronic x; Dumbrăvița, identificator electronic x și Jimbolia, identificator electronic x prin ordonanța procurorului din data de 11.07.2014 întrucât nu aparțin inculpaților ci altor persoane.

S-a respins solicitarea apărătorilor inculpaților A. și B. de ridicare a măsurilor asigurătorii dispus asupra sumei de 6825(șase mii opt sute două zeci și cinci) de euro instituit prin ordonanța procurorului din data de 23.07.2014 și asupra imobilelor situate în Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara; Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara, instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.07.2014.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. art. 330 C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale asupra sumei de 6825 (șase mii opt sute două zeci și cinci) de euro instituit prin ordonanța procurorului din data de 23.07.2014 și asupra imobilelor situate în Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara, și Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara, instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.07.2014, în vederea achitării prejudiciului precum și în vederea achitării cheltuielilor judiciare.

În drept, s-a reținut că:

- fapta inculpatului A., care în perioada 2008 - 2014, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, au ascuns sursa impozabilă constând în: venituri sub formă de dobânzi, în cuantum de 871.916 RON, obținute din 4 contracte de împrumut cu garanție imobiliară cu nr. x/08.10.2007, nr. x/15.04.2008, nr. x/15.04.2008 și nr. x/16.06.2008, cu consecința producerii unui prejudiciu de 195.767 RON, echivalentul a 53.280 euro (4 acte materiale) - fapta descrisă la pct. I; venituri din cedarea folosinței bunurilor (chiria în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș), în cuantum total de 16.500 RON, cu consecința producerii unui prejudiciu de 1980 RON (1 act material) - fapta descrisă la pct. II, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen.

- fapta inculpatei B., care în perioada 2008 - 2014, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, au ascuns sursa impozabilă constând în: venituri sub formă de dobânzi, în cuantum de 871.916 RON, obținute din 4 contracte de împrumut cu garanție imobiliară cu nr. x/08.10.2007, nr. x/15.04.2008, nr. x/15.04.2008 și nr. x/16.06.2008, cu consecința producerii unui prejudiciu de 195.767 RON, echivalentul a 53.280 euro (4 acte materiale) - fapta descrisă la pct. I; venituri din cedarea folosinței bunurilor (chiria în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș), în cuantum total de 16.500 RON, cu consecința producerii unui prejudiciu de 1980 RON (1 act mterial) - fapta descrisă la pct. II, s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) și cu aplic. art. 5 C. pen.

Împotriva sus menționatei hotărâri au declarat apel inculpații A. și B., solicitând admiterea apelurilor, desființarea sentinței și, în rejudecare, cu privire la latura penală, în principal, pronunțarea unor soluții de achitare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a), b), teza I sau c) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal, în baza art. 421 pct. 2, lit. a) rap. la art. 396 alin. (6), rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cu privire latura civilă, s-a solicitat respingerea, respectiv, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, în funcție de temeiul de achitare ce se va reține.

Prin decizia penală nr. 1211/A din data de 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admis apelurile declarate de către inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 462/21.07.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, și rejudecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (pentru 4 acte materiale constând în ascunderea veniturilor din dobânzi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale).

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (pentru 4 acte materiale constând în ascunderea veniturilor din dobânzi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor-chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale).

A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor -chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale).

Au fost menținute pedepsele complementare și cele accesorii, aplicate inculpaților A. și B., de prima instanță.

S-a dispus suspendarea executării pedepselor de câte 2 ani închisoare, aplicate inculpaților A. și B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Au fost menținute obligațiile și măsurile de supraveghere stabilite de prima instanță pe durata termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și obligă în solidar inculpații A. și B., să plătească suma de 1980 RON (reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor-chirii) la care se adăugă obligațiile fiscale accesorii, în condițiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă a părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, cu privire la sumele de bani pretinse de partea civilă cu titlu de impozit pe venit aferente contractelor de împrumut nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008 și nr. 823/2008, în privința cărora s-a dispus achitarea inculpaților.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse asupra sumei de 6825 (șase mii opt sute două zeci și cinci) de euro instituite prin ordonanța procurorului din data de 23.07.2014 și asupra imobilelor situate în Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara; Timișoara, str. x, jud. Timiș, identificat în CF sub nr. x Timișoara, instituit prin ordonanța procurorului din data de 11.07.2014, aceste măsuri asigurătorii urmând a înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 9 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, la data de 16 decembrie 2021 inculpații A. și B., prin apărător ales, avocat C., au declarat recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii, inculpații, prin apărător au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii sursei impozabile, arătă apărarea, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, întrucât, pe de-o parte, sumele de bani care fac obiectul acuzației au fost calificate în mod eronat ca fiind venituri provenite din cedarea folosinței imobilului (chirii), ele neputând fi considerate o " sursă impozabilă ", după cum cere norma de incriminare a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar pe de altă parte, nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii, ce constă în existența unui raport de natură fiscală care dă naștere unei obligații a contribuabilului de declarare a sursei impozabile.

Inculpații susțin că, prin hotărârea recurată li s-a imputat faptul de a fi ascuns veniturile din cedarea folosinței bunurilor, constând în chiria încasată în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, în cuantum total de 16.500 RON, cu consecința producerii unui prejudiciu de 1980 RON.

Cu toate acestea, se apreciază că sumele de bani imputate au fost calificate în mod eronat de către acuzare și de către instanță ca fiind venituri provenite din cedarea folosinței bunurilor/chirii, deoarece între subsemnați și fostele locatare ale imobilului nu s-a încheiat un contract de închiriere.

Apărarea a arătat că, neexistând un contract de închiriere, rezultă că sumele virate de doamna D. nu pot fi calificate, din punct de vedere fiscal, ca fiind chirii, adică venituri obținute din cedarea folosinței imobilului. Pe cale de consecință, aceste sume nu pot fi circumscrise noțiunii de "sursă impozabilă", astfel cum cere norma de incriminare a art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fapta nefiind tipică sub acest aspect.

Un alt element de tipicitate care nu este întrunit în cauză este legat de situația premisă a infracțiunii. Situația premisă a infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta de la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, presupune existența unui raport juridic de natură fiscală, în baza căruia se naște obligația contribuabilului de a declara la organul fiscal sursa impozabilă sau taxabilă.

După cum s-a apreciat în doctrină, " cadrul juridic în care se delimitează conținutul acestei infracțiuni este dat de ansamblul raporturilor juridice de drept material și de drept procesual fiscal privind obligația de relevare a sursei impozabile .

Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la acea dată), impozitul pe veniturile generate din cedarea folosinței bunurilor se putea declara și plăti într-o singură situație, și anume, în condițiile în care exista un contract de închiriere:

"Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în RON al veniturilor în natură și se stabilește pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. [...] ".

Astfel, pentru a fi corect din punct de vedere fiscal, trebuia încheiat un contract de închiriere în fiecare an și înregistrat la administrația financiară. Dacă nu exista un astfel de contract, nu se putea face nici declarație. Mai mult, pentru a se putea realiza formalitățile de declarare la organul fiscal a veniturilor obținute din chirii, se impunea și întocmirea unui înscris, care trebuia să fie anexat declarației.

Din moment ce nu s-a încheiat un contract de închiriere, sumele de bani virate de doamna D. nu pot da naștere obligației subsemnaților de a le declara. Apreciem că oricâți bani ar intra într-un cont, nu poate exista o obligație de a fi declarați la organul fiscal, câtă vreme acei bani nu provin dintr-o operațiune fiscală.

Prin urmare, s-a arătat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu corespunde tiparului normei de incriminare. În lipsa contractului de închiriere, nu se putea încasa în mod valabil o chirie, adică un venit din cedarea folosinței bunului imobil, care să poată fi încadrat ca sursă impozabilă. Ca o consecință logică, nu s-a dat naștere unui raport juridic de natură fiscală, astfel că B. nu avea obligația legală să facă o declarație la administrația fiscală, iar A., nefigurând în acte ca proprietar al imobilului și nici ca titular al contului în care au intrat "chiriile" imputate, nici nu se poate pune problema de a fi fost obligat să facă o asemenea declarație.

Raportat la temeiul de achitare care stă la baza motivului de casare invocat, apreciem că se impune lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, astfel cum prevede art. 25 alin. (5) C. proc. pen. .

S-a solicitat admiterea recursul în casație, casarea hotărârîrii și, în rejudecare:

- pe latura penală, achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în temeiul la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

- pe latura civilă, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, în temeiul art. 448 alin. (2) rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 09 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 8 în compunere de 3 judecători și s-a fixeat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părților.

Dezbaterile asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A. și B. au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2022, concluziile părților fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

De asemenea, cazul de casare menționat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casație de față, inculpații A. și B. solicită achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, susținând în esență că nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii pentru care au fost condamnați, ce presupune existența unui raport de natură fiscală care dă naștere unei obligații a contribuabilului de declarare a sursei impozabile, având în vedere imposibilitatea de declarare a inculpaților a unui astfel de venit, în condițiile în care nu a existat un contract de închiriere încheiat între părți.

Inculpatul A. a mai susținut că el nu figurează în acte ca proprietar al imobilului și nici ca titular al contului în care au intrat "chiriile" imputate, motiv pentru care nu îndeplinește niciuna din condițiile impuse de Codul fiscal pentru a putea fi subiect impozabil. Or, nefiind subiect impozabil, apreciază nu putea avea nici calitatea de subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală.

Contrar susținerilor inculpatului A., analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că, data de 16.09.2009 inculpata B. a devenit proprietara imobilului respectiv prin adjudecare și, întrucât imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei cu inculpatul A., acesta are regimul unui bun comun conform art. 30 din Codul familiei (în vigoare la data adjudecării), care instituia prezumția legală că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune precum și prezumția că acestea au fost dobândite în cote egale de contribuție.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în ascunderea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor - chirii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, s-a reținut că inculpații au ascuns veniturile din cedarea folosinței bunurilor, constând în chiria încasată în perioada 2009 - 2014 pentru imobilul situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, în cuantum total de 16.500 RON, cu consecința producerii unui prejudiciu de 1.980 RON.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea 241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

Potrivit adresei nr. x/05.04.2018, emisă de către DGRFP Timișoara - Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, prin ascunderea și nedeclararea veniturilor obținute din cedarea folosinței bunurilor, inculpații s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 1980 de RON. (dosar up).

Din actele dosarului rezultă că, după adjudecarea imobilului, martorii D., E., F. și G. au continuat să locuiască în imobilulul situat în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș și au plătit chirie în contul inculpatei B. deschis la H..

Este real că raportul juridic de locațiune existent între inculpați și persoanele mai sus menționate nu a îmbrăcat forma unui contract de închiriere, însă acesta este probat de împrejurarea că inculpata B. a încasat suma de 16.500 RON cu titlu de chirie aferentă imobilului respectiv, lucru ce reiese din înregistrările ambientale efectuate și din chitanțele privind plata chiriei efectuate în contul inculpatei B., deschis la H.,.

Înalta Curte constată că neperfectarea unui contract de închiriere în formă scrisă a constituit chiar modalitatea de ascundere a sursei impozabile și a creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitului datorat pe veniturile obținute din chirii.

Inculpații nu au menționat că ar fi existat vreun motiv care să fi determinat imposibilitatea încheierii, în formă scrisă, a contractului de închiriere.

În consecință, Înalta Curte constată că fapta pentru care au fost condamnați inculpații prin decizia recurată întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 1211/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2022.