ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11.04.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - judecătorul de filtru, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 și art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., formulată de inculpații A. și B..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - judecătorul de filtru a constatat că, la data de 21 noiembrie 2022, inculpații A. și B. au formulat recurs în casație împotriva Deciziei penale nr. 575/A din 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

În susținerea celui de al doilea motiv de casare, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din același cod.

Astfel, s-a arătat că pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal reprezintă singurul remediu procesual efectiv pentru garantarea dreptului la un proces echitabil în componenta dreptului la apărare, având în vedere că, în fața instanței de fond a existat un conflict de interese, prin asistarea unor părți cu interese contrare, a cărei sancțiune este nulitatea absolută.

Prin urmare, s-a considerat că este necesar să se reglementeze și situația opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv cazul în care "în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului", această situație nefiind acoperită de contestația în anulare prevăzută de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În consecință, s-a arătat că situația opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a rămas fără un suport legislativ și creează o vădită inechitate prin împiedicarea accesului liber la justiție.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. s-a arătat că, între cazurile de încetare a procesului penal nu este inclusă și ipoteza contrarietății de interese care creează o vătămare procesuală absolută și iremediabilă, iar lipsa reglementării acestui caz de încetare creează imposibilitatea accesului la un remediu efectiv.

S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspecte expuse pe larg în scris.

Analizând solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - judecătorul de filtru a constatat, în esență, că cererea întrunește doar primele trei condiții instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea acesteia.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a reținut că aceasta nu este îndeplinită, întrucât sesizarea instanței de control constituțional nu ar prefigura niciun efect asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

În acest sens, s-a arătat că, deși autorii excepției au susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 21 din Constituția României, în realitate, prin criticile formulate se tinde la introducerea unui nou caz de casare și a unui nou caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale. Însă, aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Or, completarea C. proc. pen. prin introducerea unor noi cazuri de casare și a unor noi cazuri în care este împiedicată exercitarea acțiunii penale reprezintă o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

S-a concluzionat că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformă legislativă, motiv pentru care aspectele invocate de recurenți nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența instanței de contencios constituțional.

Împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, au declarat recurs, în termen legal, inculpații B. și A., fără a depune motive scrise la dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021/a17.1, fiind repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6, pentru termenul din data de 05 octombrie 2023.

Cu ocazia dezbaterilor, recurenții au învederat prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, în esență, că, excepția invocată îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv condiția privind legătura cu soluționarea cauzei deduse judecății.

Examinând recursul declarat de inculpații B. și A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 21.11.2022, recurenții-inculpați B. și A., prin avocat ales C., au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) pct. 8 din același cod.

În susținerea cererii, s-a arătat, în esență, că excepția îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv vizează dispoziții din legi care au legătură cu soluționarea cauzei (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.) și nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale, respectiv a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești.

S-a mai arătat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv art. 16 alin. (1) din același cod, ar determina o soluționare diferită a cauzei, întrucât, hotărârea ce se impune a fi pronunțată este aceea a admiterii recursului în casație și a încetării procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 6 CEDO, întrucât același avocat a asistat părți cu interese contrare, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al inculpaților și implicit dreptul la un proces echitabil.

Făcând trimitere la considerentele Deciziilor nr. 224/2017 și 208/2022 pronunțate de Curtea Constituțională, apărarea a arătat că este necesar să se reglementeze și situația opozabilă prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv cazul în care " în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal", această situație nefiind acoperită de contestația în anulare prevăzută de art. 429 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 453/2020 exclude de la aplicare cazul de casare menționat anterior.

În consecință, s-a arătat că, situația prevăzută de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. a rămas fără un suport legislativ și creează o vădită inechitate prin împiedicarea accesului liber la justiție.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., s-a menționat că, între cazurile de încetare a procesului penal nu este inclusă și ipoteza contrarietății de interese care creează o vătămare procesuală absolută și iremediabilă, iar, lipsa reglementării acestui caz de încetare a procesului penal creează imposibilitatea accesului la un remediu efectiv.

Astfel, s-a apreciat că dispozițiile legale anterior menționate sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 din Constituția României, respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în speță, recurenții B. și A. au invocat în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.

Totodată, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior prin declararea ca neconstituționale a prevederilor legale invocate de recurenți.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În realitatea, cei doi inculpați nu invocă contradicția dintre o dispoziție din C. proc. pen. și o prevedere constituțională, aceștia dorind în fapt să adauge sau să modifice normele procesual penale care reglementează cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prin introducerea unei noi ipoteze, respectiv aceea a existenței contrarietății de interese.

Or, adăugarea la lege nu intră în atribuțiile Curții Constituționale, care așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fiind contrar principiului separației puterilor în stat să fie transformată în legislator pozitiv.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte constată că, în mod corect judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) C. proc. pen., formulată de recurenții - inculpați B. și A..

Referitor la lipsa de conformitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. cu legea fundamentală, Înalta Curte constată că excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către persoane care au promovat recursul în casație (inculpații B. și A.), vizează dispoziții din legi aflate în vigoare (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.), iar instanța de contencios constituțional, deși a fost sesizată cu cereri similare, nu s-a pronunțat în sensul admiterii acesteia.

Totodată, contrar raționamentului judecătorului de filtru, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită și cerința referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casație soluția instanței prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.

Așadar, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluționării etapei admisibilității în principiu a recursului în casație și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, motiv pentru care, va admite recursul declarat de inculpații B. și A. împotriva încheierii atacate, pe care o va desființa și, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziții nu respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată de recurenții inculpați fiind întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive prin care este soluționat fondul cauzei și are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.

O asemenea eroare gravă de drept o constituie greșita apreciere a instanței cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanța de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deși aceasta ar fi fost soluția legală, în prezența unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunțarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezența unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.

Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalității, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestației în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziția inculpatului este asimetric și discriminatoriu, prin comparație cu remediul pus la dispoziția procurorului și a părții civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestației în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanța de apel nu a analizat ea însăși existența acestei cauze de încetare, pe când procurorul și partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casație, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanța de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunțat asupra lor sau le-a respins.

În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanța care soluționează contestația în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a examinat ea însăși incidența cazului de încetare.

Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părții civile și inculpatului sunt asimetrice și discriminatorii, în ceea ce privește restabilirea legalității, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., cu consecința directă a încălcării egalității de arme - garanție a dreptului la un proces echitabil, precum și a încălcării liberului acces la justiție, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanța de apel a apreciat greșit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, pe care o va desființa, în parte, și rejudecând, va admite cererea recurenților și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenți vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva încheierii din 11 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Desființează, în parte, încheierea recurată și, în rejudecare:

Admite cererea recurenților și dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2023.

GGC - NN