ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursurilor în casație formulate inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 653 din data de 07 decembrie 2021 pronunțată de către Judecătoria Beiuș, s-au dispus următoarele:
În baza art. 218 alin. (1) și 3 lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 46 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, lit. h) - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. și cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinții D. și E., cu soțul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, și de a se apropia de aceștia la mai puțin de 100 m.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) și n) conform mențiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 205 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, lit. h) - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. și cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinții D. și E., cu soțul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, și de a se apropia de aceștia la mai puțin de 100 m.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) și n) conform mențiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 C. pen. alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale, complementare și accesorii stabilite în sarcina inculpatului A. și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (1 an închisoare), urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa principală rezultantă de 9 (nouă) ani și 4 (patru) luni închisoare în regim de detenție, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, lit. h) - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. și cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinții D. și E., cu soțul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, și de a se apropia de aceștia la mai puțin de 100 m., și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, lit. h) - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. și cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinții D. și E., cu soțul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, și de a se apropia de aceștia la mai puțin de 100 m.
În baza art. 72 din C. pen., durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. s-a dedus perioada reținerii de 24 ore începând cu data de 30.12.2020, ora 10:20, durata arestării preventive din data de 31.12.2020 și până în data de 20.09.2021, durata arestului la domiciliu din data de 20.09.2020 și până la data de 22.11.2021 și durata arestării preventive din data de 22.11.2021 până la zi.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul A.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 218 alin. (1) și 3 lit. f) din C. pen., cu aplic. art. 46 alin. (2) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) din C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, lit. h) - dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și lit. n) - dreptul de a comunica cu victima C. și cu membrii familiei acesteia, respectiv cu părinții D. și E., cu soțul F., cu fiica G., direct sau indirect, pe orice cale, și de a se apropia de aceștia la mai puțin de 100 m.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) din C. pen. lit. a), b), h) și n) conform mențiunilor de la aliniatul de mai sus, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 72 din C. pen., a fost scăzută din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului B. perioada reținerii de 24 ore începând cu data de 30.12.2020 ora 11:20, durata arestării preventive din data de 30.12.2020 și până în data de 29.06.2021, și durata arestului la domiciliu din data de 29.06.2021 și până la data de 14.10.2021.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul B.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 19 și art. 20 din C. proc. pen. și art. 1349, art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și, în consecință, au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, să-i plătească acesteia suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.
În baza art. 272 din C. proc. pen., suma de 470 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea părții civile C., av. H., justificat cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. x/10.09.2021, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor.
În baza art. 274 din C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de câte 1.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond au declarat apel inculpații A. și B.
Prin Decizia penală nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 653/2021 din data de 07.12.2021 pronunțată de Judecătoria Beiuș
Conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiași sentințe penale.
S-a desființat, în parte, sentința apelată în ceea ce privește latura penală cu privire la inculpatul B. și rejudecând:
S-a reținut în favoarea inculpatului B. circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) din C. pen., s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) din C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. și art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 9 ani 4 luni, aplicată inculpatului A., durata reținerii, arestului la domiciliu și arestului preventiv de la 30.12.2020, la zi.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. și art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului B. perioada reținerii, arestului la domiciliu și arestul preventiv, începând cu data de 30.12.2020, până la data de 14.10.2021.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de inculpatul B. au rămas în sarcina statului.
Conform art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În esență, s-a reținut că, inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, în perioada de timp în care persoana vătămată C. s-a aflat în locuința lui, a constrâns-o pe persoana vătămată C., prin acte de violență fizică și psihică (persoanei vătămate i s-au adresat injurii și a fost lovită cu palmele la nivelul feței), prin amenințare (persoana vătămată a fost amenințată că va fi aruncată de la balcon), și totodată a profitat de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, să întrețină un raport sexual oral.
De asemenea, același inculpat, după finalizarea actelor sexuale orale, a ținut-o în continuare în apartamentul lui pe persoana vătămată C., împotriva voinței sale.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B., s-a reținut că, în data de 23.11.2020, în timp ce persoana vătămată C. s-a aflat în locuința inculpatului A., a întreținut un act sexual oral cu persoana vătămată, profitând de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, și de violențele fizice, psihice și amenințările exercitate asupra ei de către inculpatul A.
Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A. și B., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpații A. și B., prin avocat, au solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, și, în urma rejudecării, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I și a II-a din C. proc. pen., achitarea pentru faptele reținute în sarcina acestora, iar în subsidiar, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.
În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., făcând o prezentare teoretică a cazului de casare invocat, inculpații, prin avocat, au susținut că fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea, așa cum s-a reținut de către instanța de apel, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de viol, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, lipsind atât cerința esențială ca fapta să se realizeze prin constrângere și profitând de starea de imposibilitate a victimei de a-și exprima voința, cât și forma de vinovăție a intenției.
Mai exact, s-a arătat că inculpații nu au cunoscut poziția de opunere și lipsa consimțământului persoanei vătămate (care, de altfel, nu a fost exprimat pentru ca inculpații să conștientizeze opoziția acesteia), sens în care nu se poate susține că au profitat de starea victimei ori că i-au înfrânt voința, de vreme ce reprezentarea subiectivă a inculpaților a fost aceea că persoana vătămată consimte actul sexual.
De altfel, condiția premisă ca inculpatul B. să fi profitat de starea victimei este ca, în prealabil, aceasta să fi fost pusă într-o situație vulnerabilă de către inculpatul A., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Cu atât mai mult, inculpatul B. nu a profitat de condiția persoanei vătămate.
Pentru aceste considerente, apărarea a susținut că fapta a fost comisă din eroare, respectiv fără forma de vinovăție a intenției, fiind vorba despre o eroare culpabilă, întrucât inculpații nu au prevăzut și cu atât mai puțin urmărit vreo conduită infracțională.
În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în prealabil, apărarea a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 și art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.
În susținerea cazului de casare invocat, s-a apreciat că este incidentă calea de atac a recursului în casație pentru considerentul că instanța de fond și cea de apel au procedat în mod greșit și nu au constatat incidența motivului de încetare a procesului penal, față de considerentele instanței de contencios constituțional.
Mai mult, a susținut că pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal reprezintă singurul remediu procesual efectiv pentru garantarea dreptului la un proces echitabil în componenta dreptului la apărare, având în vedere că, în fața instanței de fond, a existat un conflict de interese, prin asistarea unor părți cu interese contrare, a cărei sancțiune este nulitatea absolută.
În acest sens, a arătat că, așa cum se reține în Decizia penală nr. 575/2022, "avocatul I. după ce l-a asistat pe inculpatul A., care se afla în custodia organelor judiciare, la o parte a fazei de urmărire penală, în fața instanței de fond s-a prezentat la o parte din termenele de judecată în substituirea avocatului desemnat din oficiu (J.) pentru persoana vătămată C.."
Cu privire la problema intereselor contrare, în jurisprudență (ICCJ, Decizia nr. 2638/2004) s-a reținut că "în cazul în care unul dintre inculpați neagă săvârșirea faptei, iar altul o recunoaște, implicându-l pe cel dintâi, apărarea lor nu poate fi asigurată de același avocat, din cauza contrarietății de interese procesuale. Pentru deplina exercitare a drepturilor procesuale ale inculpaților într-un atare caz, dacă aceștia nu angajează, în urma atenționării lor de către instanță, un al doilea avocat, se impune desemnarea unui avocat din oficiu pentru unul dintre inculpați care să asigure asistența juridică."
Totodată, s-a reținut că "în cazul în care, deși interesele inculpaților erau contradictorii, aceștia au fost asistați de același avocat, intervine nulitatea absolută a hotărârii."
În doctrină, a fost analizată situația unor inculpați care recunosc acuzația, iar alții dimpotrivă, fapt ce creează o contrarietate de interese. Așadar, cu atât mai mult, și este, de altfel, evident că inculpatul și partea civilă se află pe poziții procesuale opozabile au interese total distincte.
Un aspect particular al cerinței apărării efective este valorificat în art. 88 alin. (4) din C. proc. pen. care interzice asistarea părților sau subiecților procesuali cu interese contrarii de către același avocat care se sancționează cu nulitatea absolută, având în vedere lipsa apărării inculpaților B. și A. din faza de urmărire penală și de judecată.
În concluzie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen., raportat la decizia Curții Constituționale nr. 453/2020, apărarea inculpaților a solicitat admiterea recursului în casație, întrucât, în mod greșit, nu s-a constatat încetarea procesului, deși existau probe în sensul asistării și reprezentării părților cu interese contrare, desființarea hotărârii de condamnare atacate, iar rejudecând, să se dispună achitarea inculpaților, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și a II-a din C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului, ca urmare a contrarietății de interese care a produs o vătămare procesuală iremediabilă.
De asemenea, inculpații, prin apărător ales, au solicitat suspendarea executării hotărârii contestate, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., având în vedere că sunt încarcerați în vederea executării pedepselor privative de libertate.
Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2022 și depusă la dosarul cauzei, recurenții inculpați A. și B., prin avocat, au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 și art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.
Astfel, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 ce are ca obiect soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de recurenții inculpați A. și B., cu termen de judecată la data de 14.03.2023. După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 ianuarie 2023, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 martie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.
Prin încheierea din 14 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 11 aprilie 2023, cu citarea inculpaților A. și B. și a persoanei vătămate C., precum și cu asigurarea apărării. S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurenții inculpați A. și B.
Procedând la verificarea îndeplinirii, în cazul cererilor de recurs pendinte, a condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constată următoarele că decizia recurată - Decizia nr. 575/A din data de 21 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen. Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că aspectele vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului se circumscriu, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurenții inculpați A. și B., Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat că este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. Din interpretarea dispozițiilor legale supra citate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepție, pusă la dispoziția judecătorului de filtru sau instanței de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casație, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 și urm. din C. proc. pen.
În speță, recurenții inculpați A. și B. au motivat cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, situație în care, procedând la evaluarea acesteia exclusiv prin raportare la aspectele invocate în cererea de recurs în casație și datele particulare ale cauzei, Înalta Curte, judecătorul de filtru a constatat că, în contextul admiterii în principiu a cererii de recurs în casație și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, în cauză nu se decelează aspecte apte să releve necesitatea dispunerii unei măsuri excepționale ca cea prev. de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând recursurile în casație formulate inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege", cum de altfel solicită și inculpații A. și B. prin cererile de recurs în casație formulate.
În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpații A. și B. ce au susținut, în esență, că starea de fapt a fost reținută diferențiat de instanțele de judecată, susținând, în esență, că nu a fost corect reținută starea de fapt, în sensul că nu a existat acțiunea de constrângere, ci partea vătămată a consimțit actul sexual.
În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații A. și B. au susținut că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de viol, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, prin raportare la probatoriul administrat, starea de fapt reținută, făcând referire la probele administrate în cauză din care rezultă consimțământul părții vătămate.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanța de fond și menținută de cea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f din C. pen., pentru care au fost condamnați inculpații A. și B. corespund faptei reținute în concret în sarcina acestora, respectiv că inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, în perioada de timp în care persoana vătămată C. s-a afla în locuința lui, a constrâns-o pe aceasta prin acte de violență fizică și psihică, persoanei vătămate i s-au adresat injurii și a fost lovită cu palmele la nivelul feței, prin amenințare, respectiv persoana vătămată a fost amenințată că va fi aruncată de la balcon, și totodată a profitat de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, să întrețină un raport sexual oral, iar în cazul inculpatului B. care, în data de 23.11.2020, în timp ce persoana vătămată C. s-a aflat în locuința inculpatului A., a întreținut un act sexual oral cu persoana vătămată, profitând de starea victimei aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, stare dată de tabloul psihopatologic al persoanei vătămate, și de violențele fizice, psihice și amenințările exercitate asupra ei de către inculpatul A., precum și că inculpatul A., în data de 23.11.2020, în intervalul orar 14:30 - 15:50, după finalizarea actelor sexuale orale, a ținut-o în continuare în apartamentul acestuia pe persoana vătămată C., împotriva voinței sale.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de viol, reținută în sarcina inculpaților A. și B. constă în realizarea unui act sexual cu persoana vătămată C., iar în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate elementul material este reprezentat de acțiunile inculpatului A. prin care persoana vătămată C. a fost lipsită de posibilitatea de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință.
În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație de recurenții inculpați A. și B. pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției acestora, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Cu privire la criticile ce vizează latura subiectivă, Înalta Curtea reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen." (Decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).
Totodată, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.
Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".
Înalta Curte reține că motivele invocate de inculpații A. și B. în cererile de recurs în casație au fost susținute cu titlu de apărări de fond și în fața instanței de apel, care le-a analizat, în raport, cu probele administrate în cauză și le-a apreciat, ca netemeinice.
În consecință, Înalta Curte constată că faptele de viol și lipsire de libertate în cazul inculpatului A. pentru care au fost condamnați recurenții întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestora privesc chestiunile invocate exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. În acest context, se reține că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului, (declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor) dovedesc că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) din C. pen., astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenților inculpați sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, invocat de recurenți, Înalta Curte constată că deși a fost indicat, motivele menționate nu se circumscriu nici măcar formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. Astfel, aspectele de fapt invocate în susținere, nu se circumscriu, însă, motivului de casare invocat, acesta vizând doar situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", soluție care nu a fost pronunțată în speță, instanța de apel dispunând condamnarea inculpaților.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A/2022 din data de 21 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții-inculpați, în sumă de câte 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2023.