ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.11.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin sentința penală nr. 26 din 12 august 2024, Curtea de apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, l-a condamnat pe inculpatul A., în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. raportat la art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor la data de 9.12.2023 în dauna persoanei vătămate B..

Instanța de fond a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri prevăzută de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen., instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. raportat la art. 205 alin. (1), (3) lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate la data de 9.12.2023 în dauna persoanei vătămate B..

Instanța de fond a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri prevăzută de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen., instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri.

În temeiul art. 38 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni și 3 (trei) ani închisoare aplicate în prezenta cauză și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa care nu se mai execută, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., instanța a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, prevăzută de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cu același conținut.

În temeiul art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada privării de libertate de la 10.12.2023-zi.

În temeiul art. 399 C. proc. pen., a menținut măsurii arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În temeiul art. 112 lit. b) C. pen. raportat la art. 197 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului cu mâner de lemn cu un model reprezentând cap de taur cu o lamă de 20 cm ambalat în plicul nr. 4 și sigilat cu autocolantul cu inscripția POLIȚIA ROMÂNĂ, acesta urmând a fi conservat și păstrat la dosarul cauzei, fiind un corp delict.

În temeiul art. 112 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpatul A. suma de 30.000 euro, reprezentând contravaloarea autoturismului marca C. cu numărul de șasiu x folosit la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

A dispus restituirea autoturismului marca C. cu numărul de șasiu x către numitul A. la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 250

2

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1628,35 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 628,35 RON aferentă urmăririi penale și suma de 1000 RON aferentă procedurii de cameră preliminară și judecății (în care sunt incluse și cheltuielile aferente procedurilor din dosarele asociate).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2023 din data de 28.03.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 205 alin. (1), (3) lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 09.12.2023, în jurul orei 19:40 inculpatul A. a comis acte de agresiune asupra persoanei vătămate B., prin lovire repetată cu un cuțit cu lama cu lungimea de aproximativ 20 cm și prin determinarea căderii acesteia, fapte în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în pericol. S-a considerat că fapta întrunește elementele de tipicitate ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Totodată, prin actul de sesizare s-a reținut și că, la data de 09.12.2023 inculpatul A., a lipsi de libertate persoana vătămată B., după agresiunea comisă asupra acesteia, persoana vătămată fiind împinsă de inculpatul înarmat cu un cuțit și un cutter în interiorul autoturismului marca C. cu nr. de înmatriculare x și fiind transportată cu acesta, timp de 2-3 ore, pe drumuri de pe raza județelor Mureș și Alba, până la ora 22:40, fapta fiind de natură a pune în pericol viața persoanei vătămate, care a nu a avut posibilitatea de a beneficia în acest timp de îngrijiri medicale pentru leziunile corporale grave suferite ca urmare a faptelor anterioare ale inculpatului. S-a considerat că fapta întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) și c) C. pen.

În susținerea situației de fapt prezentată anterior au fost indicate următoarele mijloace de probă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș: procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 10.12.2023 de IPJ Alba - Poliția Municipiului Blaj, însoțit de planșa fotografică; procesul-verbal de vizualizare imagini întocmit la data de 10.12.2023 de IPJ Alba - Poliția Municipiului Blaj, însoțit de suport optic (DVD)]; înregistrările audio-video efectuate cu dispozitivul "Bodycam", aflate pe suportul optic (DVD) purtând nr. 248420, însoțit de procesul-verbal întocmit la data de 10.12.2023 de IPJ Mureș - Serviciul de Investigații Criminale; înregistrările audio-video efectuate cu dispozitivul "Bodycam", aflate pe suportul optic (DVD) purtând nr. 275979, însoțit de procesul-verbal întocmit la data de 10.12.2023 de IPJ Mureș - Serviciul de Investigații Criminale; procesul-verbal întocmit la data de 10.12.2023 de IPJ Mureș - Serviciul de Investigații Criminale, privind discuția cu persoana vătămată B., însoțit de suport optic (CD); declarațiile persoanei vătămate B.; declarațiile inculpatului A.; declarația martorului D.; declarația martorului E.; declarația martorului F.; raportul de expertiză medico-legală nr. x/13.12.2023 întocmit de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș privind pe inculpatul A.; raportul de expertiză medico-legală nr. x/13.12.2023 întocmit de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș privind pe persoana vătămată B.; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 400/07.02.2024 întocmit de Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș privind pe inculpatul A.; fișa de constatări preliminare nr. 114/10.12.2023 privind pe persoana vătămată B., întocmită de IML Târgu Mureș; fișa de constatări preliminare nr. 113/10.12.2023 privind pe inculpatul A., întocmită de IML Târgu Mureș.

Prin rezoluția judecătorului de cameră preliminară, în baza art. 344 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea către inculpat a unei copii de pe rechizitoriul întocmit în cauză și i-a adus la cunoștință dreptul de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței și a efectuării urmăririi penale (dovada de comunicare - dosar). S-a emis adresă către părțile civile B. (dovada de comunicare - dosar) și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (dovada de comunicare dosar) prin care li s-a adus la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării oricăror acte de organele de urmărire penală. La împlinirea termenului de 20 de zile acordat în cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost invocate cereri și excepții privind legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și nici nu se impun a fi invocate din oficiu.

Prin încheierea penală nr. 15/CP/17.05.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2024, definitivă prin necontestare, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în ce privește dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în care s-a emis Rechizitoriul din data de 28.03.2024 privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., fapte comise la data de 09.12.2023 asupra persoanei vătămate B.. S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul A.

Pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 13.06.2024, ulterior citirii actului se sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului art. 374 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind judecata în procedura simplificată, respectiv soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri. La același termen, inculpatul A. a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc în formula abreviată a recunoașterii vinovăției. Constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, în baza art. 375 alin. (1) raportat la art. 349 alin. (2) C. proc. pen., instanța a admis cererea, astfel că judecarea prezentei cauze a avut loc în procedura specială a recunoașterii vinovăției. Judecarea dosar a avut loc în ședință publică, iar în cauză, cu excepția înscrisurilor depuse în circumstanțiere și a referatului de evaluare, nu au mai fost administrate probe noi și nici readministrate probele din cursul urmăririi penale. La termenul din data de 9.08.2024, socotindu-se lămurită în legătură cu chestiunile de fapt și de drept, instanța a reținut cauza în pronunțare, fiind stabilit termen pentru deliberare, redactare și pronunțarea hotărârii la data de 12.08.2024, punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului urmând a avea loc prin mijlocirea grefei instanței.

La același termen s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei, formându-se dosarul asociat x/2024

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, ansamblului probator administrat, instanța a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul A. și persoana vătămată B. s-au cunoscut pe rețeaua de socializare G. în luna februarie 2023 și au avut o relație amoroasă, locuind însă separat. Inculpatul locuia în localitatea Iernut, jud. Mureș, iar persoana vătămată în Blaj, jud. Alba. Această relație a durat până în luna septembrie 2023, când cei doi nu s-au mai întâlnit.

În data de 09.12.2023, prin intermediul aplicație H., inculpatul a contactat-o pe persoana vătămată, încercând să reia relația, solicitându-i totodată să se întâlnească "5 minute" în parc, pentru a-i da o "amintire" (a se vedea capturile de ecran după conversațiile purtate în data de 9.12.2023, depuse la dosar de depuse la dosarul cauzei, în data de 27.12.2023, de martorul D.-fratele persoanei vătămate, conform procesului-verbal întocmit cu acea ocazie (fila nr. x).

După cum rezultă din planșele fotografice în care sunt redate imagini provenind de la sistemul de supraveghere video a spațiilor publice aparținând localității Blaj, persoana vătămată, conducând autoturismul marca I. având numărul de înmatriculare x, parchează pe locurile special amenajate din parcarea din parcul de lângă primărie, la ora 16:05. Inculpatul A. pleacă din Târgu Mureș cu autoturismul marca C., având numărul de înmatriculare x și ajunge în același loc la ora 16:07. Persoana vătămată s-a dat jos din autoturismul său și a urcat pe autoturismul inculpatului pe scaunul din dreapta față. La solicitarea inculpatului, persoana vătămată l-a însoțit până la o benzinărie J. unde a alimentat cu benzină, timp în care B. a rămas în mașină.

Conform declarației persoanei vătămate luată la data de 10.12.2023 la secția ATI din cadrul Spitalului Județean Mureș (declarație dată în condițiile art. 60 C. proc. pen., consemnată în procesul-verbal de la filele x d.u.p. și filmată - CD-ul aflându-se la fila x d.u.p.) întrucât inculpatul dorea să "povestească" cu persoana vătămată, s-au plimbat cu mașina până în Micăsașa. Apoi persoana vătămată l-a rugat să o ducă până în Alba Iulia pentru că trebuie să își cumpere o pereche de încălțăminte pentru lucru ("După aceea (inculpatul) a zis "Haide să ne plimbăm un pic." Ne-am plimbat până la Micăsașa. Și am zis "Hai, te rog, dacă tot vrei să ne plimbăm să mergem până în Alba, că trebuie să îmi cumpăr o pereche de papuci pentru serviciu" - înregistrare minutele 02:51-03:07). Inculpatul a condus autoturismul la ieșirea din localitatea Blaj, până în Cenade, unde a oprit la o parcare situată pe partea opusă a sensului de mers. Acest refugiu/parcare a fost identificat de organele de poliție ca fiind situat în vecinătatea drumului național 14B, la km 32 + 600 m, pe raza comunei Valea Lungă, sat Valea Lungă, jud. Alba. (proces-verbal de cercetare la fața locului filele x d.u.p.) Aici inculpatul și persoana vătămată au stat o perioadă de aproximativ două ore.

Conform aceleiași depoziții luată pe patul de spital, discuția dintre cei doi a avut loc într-un mod liniștit și civilizat. (La întrebarea organului de poliție dacă discuția a avut loc într-un mod pașnic, persoana vătămată susține că "Da. Niciodată nu a zbierat la mine, Niciodată nu m-a jignit. Tot timpul vorbea cu mulțumesc frumos sau își cerea scuze de fiecare dată. Mi-a spus că are o perioadă mai grea că are mult de studiu. (…) minutul 04:39-05:06 din înregistrare). Persoana vătămată l-a rugat pe inculpat să o ducă la o farmacie să cumpere medicamente pentru tatăl ei:

"Vorbeam cu el, l-am rugat că se închide la farmacie să mergem să-i cumpăr medicamente lui taică-meu și pur și simplu nu conștientiza ce-i spun eu." (înregistrarea de la fila x d.u.p. - minutul 05:45-05:52)

La un moment dat, inculpatul a coborât din mașină și a mers la portbagaj pentru a căuta ceva. Conform propriilor susțineri, persoana vătămată s-a dat jos din mașină cu intenția de a merge spre Blaj, întrucât nu era departe iar la orele 20:00 se închidea farmacia din supermarket-ul K.. Inculpatul a mers după ea și a convins-o să urce din nou în mașină că o va duce el. În mașină, A. a scos cuțitul din geacă din buzunarul de la piept și a lovit-o cu cuțitul pe B. (minutul 08:12 din înregistrare). Inculpatul i-a spus că o omoară și apoi se va sinucide. ("Te omor!" "De ce?" "Prima dată tre’ sa te omor pe tine ca apoi să mă omor pe mine" - minutul 08:40-08:50) Persoana vătămată a parat cu mâna stângă prima lovitură și a reușit să iasă din mașină. A urmat o luptă în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul. B. a reușit să iasă din mașină și să strige la mașinile care treceau pe drum, însă nu a fost observată. Inculpatul i-a pus piedică persoanei vătămate care a căzut și a aplicat și o lovitură în spate. Persoana vătămată și-a pierdut conștiența, iar inculpatul a urcat-o în autoturism.

Conform raportului de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 5363/A/437 din 13.12.2023 întocmit de IML Târgu-Mureș, în urma agresiunii comise asupra sa de inculpatul A., persoana vătămată B. a suferit următoarele leziuni traumatice: plăgi înjunghiate - tăiate multiple (8) de gambă dreaptă, toracal anterior și posterior respectiv abdominal, unele penetrante în cavitatea toracică cu pneumotorace bilateral, altele în cavitatea abdominală cu leziune transfixiantă de cec, ileon, mezocolon sigmoid și penetrantă în mezorect, care s-au putut produce la data de 09.12.2023 prin mecanismul de loviri directe repetate cu corp tăietor - înțepător (posibil cuțit) în cadrul unei heteroagresiuni; plăgi multiple degete II, III, IV și V mâna stângă cu leziuni nervoase (nerv digital deget II, III și V), leziune parțială TFP deget III și V, respectiv leziune parțială bandeletă extensoare deget III, care s-au putut produce la data de 09.12.2023 prin mecanismul de lovire de corp tăietor - înțepător (posibil cuțit) prin autoapărare în cadrul unei heteroagresiuni; echimoză genunchi drept care s-a putut produce la data de 09.12.2023 prin mecanismul de lovire de suprafață dură, posibil în condițiile unei căderi de la același nivel.

Conform instanței de fond, concluziile medico-legale și leziunile constatate confirmă susținerile persoanei vătămate cu privire la modul de comitere a agresiunii de către inculpat, zonele vizate de acesta, obiectul folosit, căderea persoanei vătămate și încercările acesteia de a se apăra prinzând lama cuțitului. Actul medico-legal a arătat că leziunile traumatice au pus în primejdie direct și imediat viața persoanei vătămate și au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

După ce a agresat și a urcat persoana vătămată în autovehicul, inculpatul a condus timp de peste două ore autoturismul pe drumurile publice, inițial pe raza județului Alba, trecând și prin Blaj, iar ulterior pe raza județului Mureș, prin Târnăveni și înspre zona Luduș - Iernut, județul Mureș, având-o pe scaunul din dreapta față pe persoana vătămată, care, grav rănită și sângerând, a solicitat inculpatului să o ducă la un spital. Pe parcurs, inculpatul a oprit în unele locuri din zona Iernut - Luduș, județul Mureș, coborând din mașină lângă un tomberon metalic, respectiv lângă un pod peste râul Mureș, după care a urcat din nou la volan și și-a continuat deplasarea pe drumurile publice, ignorând permanent solicitările persoanei vătămate de a face ceva pentru a-i salva viața.

Ulterior orei 22:00, inculpatul a oprit autovehiculul între localitățile Cuci și Iernut, jud. Mureș, pe un drum lateral drumului european E60, în apropiere de calea ferată. În jurul orei 22:40, un echipaj de poliție din cadrul secției nr. 12 Poliție Rurală Luduș, format din agenții E. și F., care trecea pe drumul european, a observat autoturismul în care se aflau inculpatul și persoana vătămată, oprit pe drumul lateral. Lucrătorilor de poliție li s-a părut suspectă prezența vehiculului în acel loc, întrucât era vorba despre un drum cu destinație agricolă, unde nu staționează mașini, și au oprit pentru a-1 verifica. Conform depoziției martorului F., în momentul în care organele de poliție au oprit mașina, autoturismul C. a încercat să dea cu spatele pe o distanță foarte scurtă, motiv pentru care polițiștii au pornit girofarul și au oprit mașina în spatele C.. Organele de poliție au coborât din mașină, moment în care persoana de sex feminin de pe scaunul din dreapta a deschis portiera și a început să strige "Ajutor, vrea să mă omoare." Martorul F. a observat pe mașină la nivelul stâlpului și al portierei din dreapta urme de culoare brun-roșcată. Martorul a trecut pe partea stângă a autovehiculului C. și a somat inculpatul, fără a scoate arma din toc. Inculpatul s-a supus somării și încătușării. Declarația martorului F. se coroborează, cu privire la aceste aspecte, cu depoziția martorului E., celălalt polițist prezent la fața locului și cu înregistrările surprinse de Body-cam respectiv procesul-verbal întocmit cu această ocazie . Organele de poliție au apelat numărul de urgență 112, iar persoana vătămată a fost dusă la spital și supusă intervenției chirurgicale.

În ceea ce privește modul de derulare a evenimentelor, instanța de fond a considerat că depoziția persoanei vătămate B. din 10.12.2023 (dată pe patul de spital de la secția ATI și înregistrată conform CD-ul aflat la fila x d.u.p.) - declarație luată în condițiile art. 60 C. proc. pen. întrucât nu se cunoștea dacă aceasta va supraviețui după operație), redă cel mai fidel faptele. În cadrul acestei depoziții, persoana vătămată B. redă starea de tulburare în care se afla inculpatul și intențiile sale suicidale:

"Vorbeam cu el, l-am rugat că se închide la farmacie să mergem să-i cumpăr medicamente lui taică-meu și pur și simplu nu conștientiza ce-i spun eu." (înregistrarea de la fila x d.u.p. - minutul 05:45-05:52) La întrebarea expresă a organului de poliție dacă în ziua incidentului l-a simțit pe inculpat diferit de întâlnirile anterioare, ca și comportament, persoana vătămată a relatat "Da. Vorbeam cu el și nu mă asculta. Adică tot timpul întreba "Mă iubești?"" (minutele 20:14-20:20). B. precizează că, după ce a înjunghiat-o cu cuțitul, inculpatul i-ar fi spus "prima dată tre’ să te omor pe tine ca după aia să mă omor pe mine" (minutul 08:47). În cursul perindărilor pe drum persoana vătămată îl ruga să o ducă la spital, iar inculpatul i-a spus:

"Te duc, dar prima dată trebuie să mor eu. Și a scos un cutter. A vrut să-și taie venele." (minutul 13:34-13:40) Persoana vătămată menționează că l-a întrebat pe inculpat, după ce a fost înjunghiată:

"Totuși, de ce ai făcut chestia asta?", iar inculpatul i-a replicat "Am probleme. Eu sunt un gunoi.. nu mai reprezint nimic.. și la serviciu și de sănătate…" (minutele 13:46-14:00). Cu privire la oprirea din zona benzinăriei J., din localitatea Iernut, persoana vătămată l-a întrebat pe inculpat ce are de gând să facă, iar acesta i-a spus că "Te tai și te arunc" (minutul 11:54). În intervalul de două ore cât s-au plimbat pe străzi, inculpatul a fost sunat de mama lui, care l-a întrebat de ce este agitat. Persoana vătămată a menționat "Atunci mi s-a făcut frică. Inițial am crezut că pornește mașina și se bagă în ceva și murim" (minutul 21.23-21:40). În ceea ce privește intențiile inculpatului la oprirea în parcarea din zona căii ferate, unde au fost identificați de organele de poliție, conform persoanei vătămate, inculpatul i-ar fi spus:

"Eu o să mă arunc la tren și după aceea te duc la spital." la care persoana vătămată i-a replicat:

"Cum să mă duci la spital dacă te arunci la tren?" (minutul 15:38-15:46).

Persoana vătămată a fost întrebată în mod expres dacă au mai fost episoade violente ale inculpatului față de aceasta, iar B. a replicat "Fizic niciodată. Dacă de regulă ridicam tonul, pentru că eu de regulă sunt un pic așa mai rea de gură, adică ridic tonul mai tare, zicea:

"Te rog frumos B., cere-ți scuze. Ești o doamnă, nu-ți permiți să vorbești așa. Eu nu sunt angajații tăi. Vorbește frumos și încet."" (minutul 19:03-19:30)

La întrebarea organului de poliție cu privire la motivul pentru care inculpatul a recurs la acest gest, persoana vătămată a replicat:

"Nu știu. Chiar are probleme de sănătate. (…)" (minutul 19:47). Inculpatul i-ar fi povestit la modul general că "Nu mai poate dormi nopțile. Are spasme." (minutul 19:55-20:05).

Conform instanței de fond, ulterior, în prezența apărătorului ales, persoana vătămată și-a schimbat depoziția la data de 12.03.2024, prezentând o altă versiune a evenimentelor, care contrazice pe de o parte depoziția anterioară și pe de altă parte, pare puțin probabilă, având în vedere împrejurările obiective în sensul că, după agresiunea din vecinătatea drumului național 14B, la km 32 + 600 m, pe raza comunei Valea Lungă, sat Valea Lungă, jud. Alba inculpatul nu a mai prezentat nici un comportament violent față de persoana vătămată, deși a fost sub controlul lui timp de mai bine de două ore, iar persoana vătămată era rănită și vulnerabilă. De asemenea, un aspect care nu trebuie neglijat este că portierele autoturismului marca C. erau descuiate, astfel încât persoana vătămată a fost prima care a deschis portiera când s-au apropiat organele de poliție. Instanța de fond notează și conduita inculpatului la momentul opririi de către organele de poliție (vizibilă pe înregistrările body-cam) de supunere și recunoaștere imediată a faptei.

Instanța de fond a reținut și că în depoziția din data de 12.03.2024 persoana vătămată susține că, după oprirea la J., în loc să pornească spre Blaj, de unde plecase, inculpatul a virat brusc în sens opus și au plecat în direcția Sibiu, Micăsașa. L-a rugat să îi spună unde merg, întrucât Blajul este în direcția opusă, iar inculpatul i-a spus că "mergem să ne plimbăm și să povestim". Conform persoanei vătămate "Inculpatul conducea cu viteză mare, se tot uita în oglinda retrovizoare și mi-a spus: Sunt frumos? Vreau să fiu frumos pentru tine." Persoana vătămată i-ar fi spus să se uite la drum și să lase oglinda. În momentul în care a înjunghiat-o aceasta susține că inculpatul i-ar fi spus "o să mori ca un câine" A mai precizat că în momentul în care se lupta cu inculpatul în afara mașinii și a scăpat lama cuțitului din mână, inculpatul s-a lovit și el cu cuțitul în zona gâtului de vreo două ori, spunându-i să nu se mai plângă atâta, că și el este rănit din cauza ei că și pe el în doare.

În timpul plimbării cu mașina, în aceeași declarație din 12.03.2024, persoana vătămată notează că "Inculpatul îmi spunea "Încerci să mă derutezi, taci din gură, de ce nu mori o dată, trebuie să scap de tine cu orice preț." Inculpatul ar mai fi spus "pe mine nu mă poate prinde poliția, sunt mai inteligent decât ei." B. a mai susținut în aceeași declarație că inculpatul o întreba unde este cheia de la mașina ei personală și i-a cerut să o dea, însă ea i-a spus că nu este la ea întrebându-l ce vrea să facă cu cheia. Inculpatul i-ar fi replicat "nu e treaba ta, trebuie să mori odată". A băgat mâna inclusiv în buzunarul stâng al paltonului ei căutând cheia. În continuarea declarației din 12.03.2024 persoana vătămată insistă că inculpatul i-ar fi spus "chiar nu ai de gând să mori odată?", "trebuie să scap de tine cu orice preț", "eu nu pot fi prins". Cu privire la întâmplările de la parcarea din apropiere de calea ferată, unde au fost găsiți de organele de poliție, B. arată că inculpatul i-ar fi răspuns la întrebarea ce vor face acolo cu "o să vezi imediat, mai sunt 15 minute și vine trenul" "trebuie să scap de tine, eu nu pot fi prins, eu nu pot face pușcărie, sunt mai inteligent ca ei". Se juca cu un cutter. Persoana vătămară susține că l-a întrebat ce vrea să facă, iar inculpatul i-ar fi răspuns "o să te arunc la tren, o să mă arunc la tren, după care o să te duc la spital."

Instanța de fond a constatat că depoziția persoanei vătămate din data de 12.03.2024, dată în prezența apărătorului ales, contrazice depoziția dată a doua zi după incident și abundă de detalii care nu au fost menționate anterior sau sunt complet diferite de cele din depoziția anterioară deși privesc același aspect al derulării evenimentelor, motiv pentru care nu se va ține seama de ea la pronunțarea hotărârii.

Situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanța de fond, se bazează pe coroborarea aspectelor din declarația persoanei vătămate din data de 10.12.2023 cu documentele medico-legale, procesele-verbale de cercetare la fața locului, înregistrările video aflate la dosarul cauzei și depozițiile martorilor F. și E..

Conform instanței de fond, depoziția inculpatului A. se axează pe problemele sale medicale de natură psihică și pe faptul că nu era conștient de ce se întâmplă "parcă trăiam un vis în acel moment". Cu privire la derularea evenimentelor, versiunea acestuia concordă cu depoziția persoanei vătămate din data de 10.12.2023. Inculpatul a subliniat intenția sa de a se sinucide în cursul derulării evenimentelor, fie prin aruncarea de pe pod, fie în fața trenului.

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. în data de 09.12.2023, în jurul orei 19:40 a comis acte de agresiune asupra persoanei vătămate B., prin lovire repetată cu un cuțit cu lama cu lungimea de aproximativ 20 cm și prin determinarea căderii acesteia, fapte în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în pericol întrunește elementele de tipicitate ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Totodată, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A. care, în data de 09.12.2023, a lipsit-o de libertate pe persoana vătămată B., după agresiunea comisă asupra acesteia, persoana vătămată fiind împinsă de inculpatul înarmat cu un cuțit și un cutter în interiorul autoturismului marca C. cu nr. de înmatriculare x și fiind transportată cu acesta, timp de 2-3 ore, pe drumuri de pe raza județelor Mureș și Alba, până la ora 22:40, fapta fiind de natură a pune în pericol viața persoanei vătămate, care a nu a avut posibilitatea de a beneficia în acest timp de îngrijiri medicale pentru leziunile corporale grave suferite ca urmare a faptelor anterioare ale inculpatului întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) și c) C. pen.

Conform considerentelor instanței de fond, starea de fapt reținută de instanța de judecată corespunde cu cea din actul de sesizare, menționată la rubrica în drept și recunoscută de inculpat. Instanța de fond arată că rechizitoriul nu este o probă în sensul art. 97 C. proc. pen., ci este actul de sesizare al instanței. Aprecierile procurorului din cuprinsul actului de sesizare sunt supuse controlului instanței pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești. În consecință, rechizitoriul, prin sine însuși, nu poate fundamenta o soluție de angajare a răspunderii penale.

În ceea ce privește limitele recunoașterii învinuirii, instanța a reamintit că acestea sunt legate de aspectele de fapt cu relevanță din punct de vedere a tipicității faptei (inclusiv circumstanțele agravante/atenuante) sau a formei de vinovăție de săvârșire a acesteia. Cu alte cuvinte, nu orice consemnare sau apreciere a organului de urmărire penală din cuprinsul rechizitoriului și sau orice citare din cuprinsul depozițiilor persoanelor audiate este supusă recunoașterii sau are relevanță sub aspectul admiterii solicitării de judecare conform procedurii simplificate. Mai clar, dacă procurorul citează în cuprinsul rechizitoriului depoziții de martori sau părți din dosar iar aspectele nu sunt reținute ca și elemente ale tipicității faptei sau circumstanțe atenuante/agravante, aceste elemente pot fi cenzurate de către instanța de judecată chiar în condițiile judecării conform procedurii simplificate, în baza propriei interpretări a materialului probator.

La termenul din data de 24.07.2024 persoana vătămată B., prin apărător ales, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a), h) C. pen.

S-a susținut faptul că inculpatul a urmărit să curme viața victimei, pregătind scenarii pentru care și-a pregătit atât cuțitul, cât și antigelul, dar și programul după care circulau trenurile în locurile alese de acesta și care nu erau adresate lui pentru a se sinucide, atât timp cât niciodată nu a recurs la așa ceva.

Apărătorul ales al persoanei vătămate a mai învederat că, în realizarea hotărârii infracționale, aceea de a-i curma viața persoanei vătămate, inculpatul a lăsat-o fără asistență medicală timp de 3 ore, privind-o satisfăcut și sperând să moară și doar faptul că au fost găsiți de cei doi agenți a făcut ca finalitatea dorită de inculpat să nu se întâmple. S-a subliniat și numărul și intensitatea loviturilor, care constituie, în opinia apărătorului, acte de cruzime.

Instanța de fond a constatat că o cerere similară de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate și în cursul urmăririi penale, fiind respinsă de procuror prin Ordonanța nr. 714/P/2023 din data de 28.12.2023

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prin eliminarea agravantei prevăzute la art. 205 alin. (3) lit. c) C. pen., anume punând în pericol sănătatea sau viața victimei. Procurorul a considerat că forma de vinovăție cu care se săvârșește fapta în forma agravantă menționată este intenția depășită, iar inculpatul a dorit să suprime viața victimei, motiv pentru care s-a reținut infracțiunea de omor. S-a menționat că infracțiunea de omor și lipsirea de libertate prin punerea în pericol a sănătății sau viața victimei sunt incompatibile.

Analizând solicitările de schimbare a încadrării juridice a faptei prin prisma materialului probator administrat, instanța de fond a constatat că acestea sunt neîntemeiate și au fost respinse, cu consecința menținerii încadrării juridice din actul de sesizare.

- cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. în tentativa la infracțiunea de la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a), h) C. pen.

Din actele dosarului nu rezultă existența unor acte de pregătire efectuate de inculpat în vederea săvârșirii infracțiunii, care a avut un caracter spontan. De asemenea, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 400/A1/Psihiatrie 13 din 7.02.2023 întocmit de IML Târgu Mureș, inculpatul prezintă "personalitate cu trăsături accentuate de tip Cluster B. Tulburare anxios depresivă pe fond situațional." Instanța de fond menționează că persoanele având trăsături accentuate de tip Cluster B sunt caracterizate printr-un mod de gândire și acțiune dominat de dramă, hipersensibilitate și instabilitate. Totodată, instanța de fond reține că din modul în care s-a conturat situația de fapt prin coroborarea probelor rezultă că inculpatul a reacționat impulsiv pe fondul discuției avute cu persoana vătămată în mașină. De altfel, arată instanța de fond, cuțitul este un obiect casnic comun, iar prezența lui într-un autoturism nu este una neobișnuită. Inculpatul susține că deținea acel obiect tăietor-înțepător întrucât avea intenții suicidale, ceea ce corespunde cu constatările comisiei medico-legale de specialitate psihiatrie și cu depoziția persoanei vătămate din data de 10.12.2023 conform căreia chiar și în cursul derulării evenimentelor inculpatul a încercat să își taie venele cu un cutter. (minutul 13:34-13:40)

În ceea ce privește săvârșirea faptei prin cruzimi, instanța de fond a reținut că aceasta presupune săvârșirea faptei printr-o manieră de natură a produce victimei suferințe suplimentare față de cele inerente săvârșirii infracțiunii de omor. Or, în cazul de față, arată instanța de fond, la aprecierea incidenței acestui element agravant trebuie să se țină seama de modul de derulare al evenimentelor. Plăgile constatate pe corpul persoanei vătămate, deși în număr mare, au fost produse în cadrul unei altercații. Conform Raportului de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei nr. 5362/A1/436/13.12.2023 întocmit de IML Târgu Mureș, inculpatul A. prezintă la rândul său plăgi înțepate și plagă tăiată interocervicală dreaptă care s-au putut produce la data de 09.12.2023 prin mecanismul de acționare directă cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) posibil în cadrul unei autoagresiuni, precum și plagă tăiată și excoriații la nivelul degetului V și IV mâna dreaptă care s-au putut produce la data de 09.12.2023 prin mecanismul de lovire de corp tăietor-înțepător. Prin urmare, conform instanței de fond, există un dubiu că inculpatul ar fi intenționat să producă victimei suferințe suplimentare, față de cele inerente intenției de a suprima viața acesteia. În ceea ce privește aspectele învederate de avocatul persoanei vătămate, că aceasta a fost plimbată pe străzi deși era rănită, ele au fost valorificate prin reținerea formei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate - art. 205 alin. (1) alin. (3) lit. a), c) C. pen.

În ceea ce privește reținerea infracțiunii de lipsire de libertate în varianta agravantă - prevăzută de art. 205 alin. (1),(3) lit. a), c) C. pen. în concurs cu tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., criticată de reprezentantul Ministerului Public, instanța a constatat următoarele:

Sub aspect temporal, infracțiunea de lipsire de libertate s-a săvârșit după consumarea tentativei la infracțiunea de omor. După aplicarea loviturilor din parcarea aflată pe raza comunei Valea Lungă, sat Valea Lungă, jud. Alba, inculpatul nu a mai agresat persoana vătămată, însă nu a dus-o la spital și nici nu a lăsat-o să părăsească autoturismul, pe care l-a condus pe străzile din județele Mureș și Alba. În declarația sa din data de 10.12.2023, persoana vătămată a relatat despre starea psihică confuză a inculpatului și despre afirmațiile sale, că dorește să comită un suicid. Aceleași aspecte sunt relatate și de inculpat în cadrul declarațiilor sale. Prin urmare, plimbându-se cu mașina în care se afla și victima pe bancheta din dreapta față, inculpatul nu a intenționat, după consumarea tentativei de omor, să suprime viața victimei - deci să continue săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prin omisiune, însă, procedând în acest mod, a pus în pericol viața victimei, aspecte care determină reținerea variantei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate.

Instanța de fond a reținut dovedită vinovăția inculpatului pentru infracțiunile care au format obiectul acuzării. Totodată instanța de fond a reținut și că, funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei atât gravității faptei cât și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Exemplaritatea produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care acesta este supus, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor lor comportări viitoare și a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli și criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptei determinat de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit. La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere toate elementele ce caracterizează persoana inculpatului, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța de fond a reținut că infracțiunea incriminată de art. 32 C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. Aplicând prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin diminuarea cu o treime a limitelor de pedeapsă, limitele speciale în care poate fi individualizată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de tentativă de omor sunt cuprinse între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni.

În ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. (1), (3) lit. a), c) C. pen., instanța de fond a reținut că se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Aplicând prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin diminuarea cu o treime a limitelor de pedeapsă, limitele speciale în care poate fi individualizată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru această infracțiune sunt cuprinse între 2 ani și 6 ani și 8 luni.

Tentativa la infracțiunea de omor, prin modul și circumstanțele de săvârșire, prezintă o gravitate orientată spre mediu, aspect pe care instanța de fond îl reflectă în cuantumul pedepsei stabilite. Instanța a luat în considerare deopotrivă modul de comitere a infracțiunii cât și problemele de sănătate mintală preexistente ale inculpatului, exacerbate de evenimentele premergătoare săvârșirii faptei.

Instanța de fond a ținut seama de aspectele consemnate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune, cu privire la conduita anterioară a inculpatului, fosta soție precizând că "în cei 11 ani de relație inculpatul nu a manifestat niciodată un comportament violent, nici măcar când era nervos, fiind mai degrabă pasiv și indiferent". Instanța de fond a luat în considerare și precizările făcute de persoana vătămată în cadrul declarației înregistrate audio-video din 10.12.2023, când persoana vătămată a fost întrebată dacă au mai fost episoade violente ale inculpatului față de aceasta, iar B. a replicat "Fizic niciodată. Dacă de regulă ridicam tonul, pentru că eu de regulă sunt un pic așa mai rea de gură adică ridic tonul mai tare zicea:

"Te rog frumos B., cere-ți scuze. Ești o doamnă, nu-ți permiți să vorbești așa. Eu nu sunt angajații tăi. Vorbește frumos și încet."" (minutul 19:03-19:30).

Instanța de fond a apreciat ca relevante caracterizările depuse la dosarul cauzei aflate în volumul de "date confidențiale", ca și faptul că din fișa de cazier judiciar a inculpatului A. rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale . Luând în considerare cele ce preced, instanța de fond a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor și o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.

Pe lângă fiecare dintre pedepsele principale a aplicat pedepse complementare și accesorii. Săvârșirea unei infracțiuni de o atare gravitate, îndreptată contra vieții și contra libertății persoanei atrage nedemnitatea de a fi ales în autoritățile publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Totodată, ținând seama de modul de săvârșire a infracțiunii, s-a interzis inculpatului să dețină, să poarte sau să folosească orice categorie de arme, precum și să comunice cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori să se apropie de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri. Pentru aceste motive, i-a aplicat inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri.

În temeiul art. 38 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni și 3 (trei) ani aplicate în cauză și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa care nu se mai execută, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de a deține, a purta sau a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri prevăzută de art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 66 lit. a), b), h), n) C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie cu același conținut.

Măsurile preventive

Prin ordonanța din data 10.12.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș în cauză s-a dispus reținerea inculpatului A. pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10.12.2023, ora 09:15, până la data de 11.12.2023, ora 09:15 . Prin încheierea nr. 32/10.12.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2023, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 08.01.2024 inclusiv. Prin încheierea penală nr. 35/DL/29.12.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2023, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului A. pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 07.02.2024, inclusiv. Prin încheierea penală nr. 4/DL/31.01.2024, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2024, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului A. pe o perioadă de 30 de zile, până la data de 08.03.2024, inclusiv. Prin încheierea penală nr. 10/CC din data de 05.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Tg. Mureș, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.03.2024 până la data de 7.04.2024. Măsura preventivă a fost menținută în cursul procedurii de cameră preliminară prin încheierile din data de 1.04.2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.
ÎCCJ 2025-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală
nța penală nr. 26 din data de 12 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2024, astfel cum a fost modificată și a rămas definitivă prin decizia penală nr.
ÎCCJ 2025-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțate de C
ÎCCJ 2025-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 22.01.2025 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen
ÎCCJ 2025-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 07 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1087 din data de 24 iulie 2023 pronunțată de Curte
Sursă