ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din data de 19.05.2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în baza art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor (persoană vătămată B.).

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a se apropia de persoana vătămată B. și de membrii de familie ai acesteia, pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a se apropia de persoana vătămată B. și de membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) și (2) din C. pen. (persoană vătămată C.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., precum și la art. 1357 și următoarele din C. civ. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, B. și a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma de 25.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a respins petitul privind acordarea daunelor materiale.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen. și art. 320 alin. (1) din Legea 95/2006, republicată, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 932 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei infracțiunii.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă C..

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prima instanță a reținut, în esență, că fapta inculpatului A., care, în data de 10.06.2018, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla pe un câmp din apropierea satului Punghina, jud. Mehedinți, pe fondul unor neînțelegeri avute cu persoana vătămată B., în vârstă de 79 de ani, i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii și picioarele în zona gâtului, capului și abdomenului, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, faptă prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului A. care, în aceeași împrejurare, a aplicat persoanei vătămate C. lovituri cu pumnii și cu picioarele, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările, modul de comitere a infracțiunii și mijloacele folosite (pe fondul unor discuții legate de faptul că inculpatul își păștea animalele peste terenurile aparținând persoanelor vătămate; în câmp, profitând de absența altor persoane la fața locului, cu excepția fiului și nepotului său, împotriva unei persoane vârstnice, vulnerabilă, aflată în neputința de a se apăra, căreia i-a produs leziuni grave ce au necesitat spitalizare), pericolul social al faptei săvârșite, reflectat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 5 ani la 10 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi), antecedența penală a inculpatului ce a mai fost condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului în Franța (hotărârea nefiind definitivă la acest moment), conduita inculpatului care, după ce a agresat victima a abandonat-o, iar ulterior a încercat să o determine să renunțe la plângerea formulată prin amenințări directe și presiuni exercitate asupra membrilor familiei acesteia, atitudinea procesuală nesinceră.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că persoana vătămată C., și-a retras plângerea penală față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a dispus încetarea procesul penal pentru săvârșirea acestei fapte.

De asemenea, instanța de fond a admis, în parte, cererea formulată de partea civilă B., apreciind că fapta comisă de inculpat a cauzat prejudicii de ordin moral (suferința de natură psihică urmare a leziunilor fizice grave, cu punerea în primejdie a vieții), iar între acest prejudiciu și faptă există o legătură de cauzalitate directă, iar suma de 25.000 RON este aptă și suficientă pentru a acoperi aceste daune morale. Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă B., prima instanță a reținut că acestea nu au fost dovedite, nefiind atașate la dosar înscrisuri doveditoare sau probe certe din cuprinsul cărora să rezulte întinderea prejudiciului suferit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, printre alții, inculpatul A. solicitând, în esență, reducerea cuantumului pedepsei și reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., iar pe latură civilă, reducerea sumei acordate de instanță cu titul de despăgubiri morale.

Prin decizia penală nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 37 din data de 19.05.2022 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această decizie, în urma examinării sentinței apelate, Curtea a constatat că, în speță, prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește sancțiunea penală aplicată inculpatului, Curtea a constatat că prima instanță a realizat o justă individualizare a acesteia, stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei efectuându-se cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., prin raportare la gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului evaluate după împrejurările și modul concret de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit.

De asemenea, Curtea a constatat că nu se impune reținerea circumstanței atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului, prin raportare la situația de fapt reținută și modalitatea concretă de comitere a faptei, deoarece probatoriile administrate în cauză nu confirmă că acesta a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate B., produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a constatat că judecătorul fondului, în mod corect, admițând în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 25.000 RON reprezentând daune morale, cuantumul sumei corespunzând prejudiciului de natură nepatrimonială cauzat părții civile prin fapta ilicită a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în casație inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 88/RC din 14 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că inculpatul nu a înțeles să indice vreunul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen., iar motivele invocate, care vizează schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare corporală, nu se circumscriu vreunui caz de casare.

Decizia penală nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată inculpatului A., la data de 11 decembrie 2023 (afișat la ușa instanței) și 19 decembrie 2023 (afișat cu mențiunea plecat din țară), Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, părții civile B., Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Serviciului de Ambulanță Mehedinți la data de 15 decembrie 2023.

Potrivit procesului-verbal întocmit de grefierul de ședință la 11 octombrie 2024 (dosar I.C.C.J.), din verificarea bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor - Sistemul de evidență a datelor persoanelor private de libertate a rezultat că inculpatul A. nu figurează ca fiind încarcerat în vreun penitenciar din România.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 25 iulie 2024, a declarat recurs în casație inculpatul A. (personal, trimis prin fax), fără a invoca vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În esență, recurentul a susținut că în mod netemeinic instanța de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei dedusă judecății, din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală.

De asemenea, a invocat faptul că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a datelor concrete ale cazului, dând eficacitate unor probe ce nu aveau aptitudinea de a îndepărta dubiul în ceea ce îl privește.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 20 august 2024, Serviciului de Ambulanță Mehedinți și Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin la data de 19 august 2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 02 septembrie 2024, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 11 octombrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate cerințele de la 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și art. 438 alin. (3) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

De asemenea, dispozițiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., prevăd că în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, la data de 13 decembrie 2023, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, calea extraordinară de atac fiind respinsă prin decizia nr. 88/RC din 14 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

La data de 25 iulie 2024, inculpatul A. a formulat, din nou, recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, calea extraordinară de atac făcând obiectul prezentului dosar.

Or, în condițiile în care respectarea dispozițiilor art. 438 alin. (3) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, neîndeplinirea acesteia atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată, în continuare, că cererea de recurs în casație nu întrunește nici cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a fost invocat niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurentul susținând că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei dedusă judecății, din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală, precum și că a fost făcută o greșită apreciere a datelor concrete ale dosarului, dându-se eficacitate unor probe ce nu aveau aptitudinea de a-i dovedi vinovăția.

Motivele invocate nu se circumscriu, însă, niciunuia dintre cazurile de casare expres prevăzute de lege, în condițiile în care recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 438 alin. (3) C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 2020 din 08 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2024.