ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 687/2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 septembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. formulată de recurenta-inculpată A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - judecătorul de filtru a constatat că, prin cererea depusă în data de 21 iulie 2023, recurenta inculpată A., personal și prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, recurenta a precizat că dispozițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 și art. 16 din Constituția României raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casație și în situația în care instanța nu a dispus încetarea procesului penal, creându-se, în esență, un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o justificare rezonabilă și obiectivă.

În plus, susținând că este încălcat principiul nediscriminării și egalității prev. de art. 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, recurenta a mai apreciat că se impune asigurarea unei interpretări conforme a dreptului european și, în subsidiar, aplicarea directă și prioritară a acestuia.

Analizând solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - judecătorul de filtru a constatat, în esență, că cererea întrunește doar primele trei condiții instituite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea acesteia.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a reținut că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Sub acest aspect, s-a arătat că, deși autoarea excepției susține că textul de lege criticat contravine art. 1 și art. 16 din Constituția României, în realitate, prin invocarea excepției, recurenta tinde, practic, la obținerea unei modificări legislative, care să aibă drept consecință completarea conținutului art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. prin introducerea unui nou caz de recurs în casație (situația în care instanța nu a dispus încetarea procesului penal) și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale. Or, aceste aspecte nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, reglementarea privind cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului în casație reprezintă o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, s-a reținut că autoarea excepției nu invocă un pretins tratament juridic diferențiat aplicabil titularilor acestei căi extraordinare de atac cu privire la același caz de casare, ci tinde la introducerea unui nou caz de recurs în casație fundamentat pe interesul său procesual particular în raport de soluția de condamnare menținută în calea ordinară de atac a apelului.

Împotriva încheierii din 28 septembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017 a declarat recurs, în termen legal, inculpata A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2017*/a2.1 și repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6 pentru termenul din data de 05 octombrie 2023.

Cu ocazia dezbaterilor, recurenta a învederat prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, în esență, că, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția a fost invocată de către o parte în proces, vizează o dispoziție legală care are legătură directă cu recursul în casație promovat, iar soluția care ar putea fi pronunțată în cauză ar putea fi diferită în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.

Examinând recursul declarat de inculpata A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs în casație, înregistrată la data de 21 iulie 2023, recurenta-inculpată A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În susținerea cererii, a arătat, în esență, că excepția îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar, dispozițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 și art. 16 din Constituția României raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care nu permit exercitarea căii de atac a recursului în casație și în situația în care instanța nu a dispus încetarea procesului penal, creându-se, în esență, un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o justificare rezonabilă și obiectivă.

În plus, susținând că este încălcat principiul nediscriminării și egalității prev. de art. 20 și 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, recurenta a mai apreciat că se impune asigurarea unei interpretări conforme a dreptului european și, în subsidiar, aplicarea directă și prioritară a acestuia.

Referitor la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din această perspectivă, se constată că, în speță, recurenta-inculpată A. a invocat în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.

Totodată, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior prin declararea ca neconstituționale a prevederilor legale invocate de recurentă.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se constată, contrar raționamentului judecătorului de filtru, că, în cauză, este îndeplinită și cerința referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casație soluția instanței prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.

Așadar, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluționării etapei admisibilității în principiu a recursului în casație și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta - inculpată A..

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziții nu respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată de recurenta - inculpată fiind întemeiată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătorești definitive prin care este soluționat fondul cauzei și are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.

O asemenea eroare gravă de drept o constituie greșita apreciere a instanței cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanța de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deși aceasta ar fi fost soluția legală, în prezența unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunțarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezența unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.

Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalității, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestației în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziția inculpatului este asimetric și discriminatoriu, prin comparație cu remediul pus la dispoziția procurorului și a părții civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestației în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanța de apel nu a analizat ea însăși existența acestei cauze de încetare, pe când procurorul și partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casație, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greșit incidența unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanța de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunțat asupra lor sau le-a respins.

În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanța care soluționează contestația în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a examinat ea însăși incidența cazului de încetare.

Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părții civile și inculpatului sunt asimetrice și discriminatorii, în ceea ce privește restabilirea legalității, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., cu consecința directă a încălcării egalității de arme - garanție a dreptului la un proces echitabil, precum și a încălcării liberului acces la justiție, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanța de apel a apreciat greșit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 28 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, pe care o va desființa, în parte, și rejudecând, va admite cererea recurentei și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din 28 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Desființează încheierea recurată și, în rejudecare:

Admite cererea recurentei și dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2023.

GGC - NN