ÎCCJ, Decizia nr. 84/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 73 din 07 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, printre altele a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. formulată de contestatoarele părți responsabile civilmente A. S.A, B. S.A. și C. S.R.L, prin apărător ales.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarele părți responsabile civilmente A. S.A, B. S.A. și C. S.R.L, prin apărător ales, Înalta Curte a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar o parte din condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de contestatoarele părți responsabile civilmente A. S.A, B. S.A. și C. S.R.L. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că obiecțiunile formulate de acestea cu privire la dispozițiile art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, deși autoarele excepției au susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale art. 21, art. 24, art. 44 și art. 53 din Constituția României, privind accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la proprietate privată și condițiile în care se pot restrânge aceste drepturi, în realitate, prin criticile formulate nu se urmărește armonizarea textului art. 250

1

din C. proc. pen. cu legea fundamentală, ci se tinde la modificarea acestui text, prin introducerea unei noi căi de atac împotriva dispoziției de luare a măsurilor asigurătorii instituite de instanța de judecată prin hotărârea prin care se soluționează și fondul cauzei.

Or, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, chiar și prevederile art. 23 alin. (7) din Constituția României fac trimitere la "căile de atac prevăzute de lege".

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestatoare în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarele părți responsabile civilmente A. S.A, B. S.A. și C. S.R.L, prin apărător ales.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 73 din 07 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în termenul legal, părțile responsabile civilmente B. S.A., A. S.A., C. S.R.L au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 1 - 2020 la data de 10 aprilie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 iunie 2020.

Concluziile apărătorului apărătorul ales al recurentelor părți responsabile civilmente B., A., C. și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 15 iunie 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul formulat de părțile responsabile civilmente B. S.A., A. S.A., C. S.R.L. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către contestatoarele părți responsabile civilmente A. S.A, B. S.A. și C. S.R.L, vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 250

1

din C. proc. pen. care au fost introduse în legislația procesual penală prin prevederile art. II pct. 63 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în urma pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, prin care instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permite și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, este neconstituțională.

Art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. prevede că împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentele au arătat, în esență, că prevederile art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd o cale de atac separată împotriva luării măsurii asigurătorii de către instanță prin sentință, în afara căii de atac a apelului.

Astfel s-a susținut că, deși prin O.U.G. nr. 18/2016 legiuitorul a intervenit pentru a pune norma declarată neconstituțională în conformitate cu legea fundamentală, această intervenție nu a rezolvat integral problema accesului părților la un grad de jurisdicție, acestea neputând ataca decât măsurile asigurătorii luate prin încheieri, iar nu și cele dispuse prin sentință, cum este cazul în speță. Or, în opinia sa, legislația trebuie să permită părților interesate să conteste, pe cale separată, luarea unei măsuri asigurătorii, fie că este instituită în latura civilă, fie în cea penală, neexistând un temei constituțional care să îngrădească dreptul părților la un grad de jurisdicție.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, pentru în analiza legăturii normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că obiecțiunile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250

1

din C. proc. pen. chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza, în concret nu reprezintă adevărate critici de neconstituționalitate a textului de lege.

În cauză, așa cum rezultă din motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce depinde de modul de soluționare a cauzei este prevederea în lege a posibilității de a formula o cale de atac separată de apel, împotriva dispoziției de luare a măsurilor asigurătorii de către instanța de judecată din hotărârea prin care se soluționează și fondul cauzei, recurentele urmărind, în realitate o intervenție de natură legislativă asupra textului supus analizei.

În realitate, se constată că, prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242 din 10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242 din 10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606 din 14.08.2014).

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu situația juridică a părților responsabile civilmente ci doar urmărește o modificare a unui cadru legislativ, ceea ce determină, o dată în plus, aprecierea că aceasta nu are legătură cu cauza pendinte.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care va respinge ca nefondat, recursul formulat de părțile responsabile civilmente B. S.A., A. S.A., C. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 73 din 07 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentele părțile responsabile civilmente vor fi obligate la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de părțile responsabile civilmente B. S.A., A. S.A., C. S.R.L. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250

1

alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 73 din 07 februarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentele părțile responsabile civilmente la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2020.

GGC - ED