ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2023

Deliberând asupra contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 250/PI din data de 21 octombrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din C. pen., a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, în data de 22.06.2023, în Dosarul nr. x/2014, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 227 din C. proc. pen. a respins propunerea de arestare de a persoanei solicitate A., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A., de sub efectele ordonanței de reținere din data de 20.10.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2023 (dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză).

În temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023 a dispus Biroului național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare, pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, au emis în data de 22.06.2023, în Dosarul nr. x/2014, un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea sexuală a minorilor, pe numele persoanei solicitate A..

Din verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino s-a reținut că persoana solicitată mai are de executat un rest de 3 ani închisoare din pedeapsa de 5 ani aplicată de Tribunalul din Botoșani, recunoscută de Curtea de Apel din Torino, întrucât din acea pedeapsă i s-a dedus perioada arestului preventiv efectuată în România de 7 luni și 25 de zile, precum și perioada 5 februarie 2014 - 11 martie 2015, când a executat pedeapsa în Italia, persoanei solicitate fiindu-i respinsă cererea de beneficiere a unui decret de grațiere, întrucât infracțiunile comise de aceasta nu intrau sub beneficiul grațierii respective.

Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat că față de persoana solicitată autoritățile judiciare din Italia au emis Ordinul de executare pentru încarcerare nr. 395/2014 SIEP emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino la data de 22.02.2021.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată a fost condamnată prin Sentința nr. 966/2014, nr. 10/2014 mod. 6 emisă la data de 25.02.2014 de către Curtea de Apel Torino, secția a II-a penală, irevocabilă la data de 30.04.2014 (care a dispus recunoașterea sentinței emisă de Tribunalul Botoșani la data de 12.10.2006, definitivă la data de 19.03.2008).

De asemenea, din cuprinsul mandatului european de arestare, Curtea a reținut că acesta a fost emis pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001- trafic de minori și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - trafic de persoane.

Verificând motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate pronunțată de Tribunalul Botoșani - Sentința penală nr. 359 din data de 12.10.2006, a rămas definitivă la data de 19.03.2008, prin Decizia penală nr. 1005/19.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 5 ani (fiind recunoscută prin Sentința nr. 966/2014, nr. 10/2014 mod. 6 emisă la data de 25.02.2014 de către Curtea de Apel Torino, secția a II-a penală, irevocabilă la data de 30.04.2014), iar termenul de prescripție a executării pedepsei curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare conform art. 162 alin. (2) din C. pen., neavând relevanță sub acest aspect faptul că ulterior a fost recunoscută de către Curtea de Apel Torino.

Făcând calculul termenului de prescripție a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate, Curtea a apreciat că acest termen s-a împlinit raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, 19.03.2008, constatându-se că până la data soluționării prezentei cauze a trecut un termen mai mare de 15 ani (15 ani și aproximativ 7 luni), textul de lege citat menționând că termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus pedeapsa aplicată care echivalează cu 10 ani, dar nu mai mult de 15 ani.

Curtea a constatat că potrivit art. 99 lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Deși este un motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare, raportat la situația concretă, în ceea ce privește persoana solicitată, Curtea a constatat că în cazul în care cauza ar fi fost de competența autorităților române nu mai exista posibilitatea punerii în executare a hotărârii de condamnare, iar faptul că autoritățile judiciare din Italia nu au depus diligențe pentru punerea în executare a restului de pedeapsă de 3 ani închisoare, în condițiile în care nu sunt dovezi că persoana solicitată s-ar fi sustras de la executarea pedepsei nu se datorează culpei persoanei solicitate care în prezent și-a constituit o familie organizată, domiciliind pe raza comunei Săcălaz, jud. Timiș.

Curtea a constatat că persoana solicitată nu a formulat o cerere de recunoaștere a hotărârii privind executarea restului de pedeapsă de 3 ani închisoare pentru ca acest rest de pedeapsă să fie executat pe teritoriul României, considerând că a executat pedeapsa în întregime, fiind la dispoziția autorităților judiciare din Italia care aveau posibilitatea încarcerării în timp util a persoanei solicitate înainte ca prescripția executării pedepsei să fi intervenit conform legii române.

În ceea ce privește propunerea de arestare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată raportat la motivul refuzului de executare a mandatului european de arestare, neexistând niciun temei pentru luarea măsurii arestării în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Parchetul, prin motivele de contestație, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare admiterea sesizării formulate de parchet, executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 30 de zile în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare și predarea sa către autoritățile judiciare din Italia. S-a menționat că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul constatării intervenirii prescripției executării pedepsei, în condițiile în care existau mai multe cauze ce nu au fost luate în considerare și analizate. O primă cauză s-a apreciat că ar fi data emiterii mandatului european de arestare de autoritățile române pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate. O a doua cauză s-a apreciat a fi data de început a executării pedepsei, în cursul anului 2014, odată cu recunoașterea la data de 25.02.2014, irevocabil la data de 30.04.2014, de Curtea de Apel Torino, secția a II-a penală, a Sentinței nr. 359 din data de 12.10.2006 a Tribunalului Botoșani, în condițiile în care, din actele dosarului rezultă că persoana solicitată a executat în perioada 05.02 - 11.03.2015, pe teritoriul Italiei, o parte din pedeapsa de 5 ani închisoare recunoscută de autoritățile judiciare italiene. O a treia cauză s-a apreciat a fi data sustragerii de la executare după începerea executării în condițiile în care cererea de grațiere nu a fost finalizată, persoana solicitată părăsind teritoriul Italiei, cererea sa de acordare a grațierii fiind respinsă în cursul anului 2021, emițându-se ordin de încarcerare la data de 22.02.2021, ulterior la data de 22.06.2023 fiind emis mandatul european de arestare.

Parchetul a apreciat că termenul maxim de 15 ani prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen. nu reprezintă un termen maxim în sensul de prescripție specială, care s-ar împlini oricâte întreruperi ar interveni, în condițiile în care C. pen. nu conține vreo referire la instituția prescripției speciale în materia executării pedepsei. Având în vedere incidența cauzelor de întrerupere a cursului prescripției executării, fiecare având ca efect curgerea unui nou termen de prescripție de câte 10 ani, parchetul a considerat că în speță nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei și nu este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, parchetul a susținut că hotărârea atacată este neîntemeiată sub aspectul reținerii motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care persoana solicitată a uzat de facilitățile oferite de prevederile legale în materia cooperării internaționale, solicitând recunoașterea de autoritățile judiciare din Italia a hotărârii de condamnare pronunțată de instanțele române, durata procedurii fiind influențată în opinia parchetului de comportamentul persoanei solicitate care prima dată s-a sustras de la executarea pedepsei pe teritoriul României, a doua oară sustrăgându-se de la executarea pedepsei pe teritoriul Italiei. S-a arătat că nu există acest motiv de refuz și din punct de vedere al faptului că persoana solicitată contestă restul de 3 ani închisoare, apreciind că a fost grațiată, deși avea cunoștință de procedura desfășurată pe teritoriul Italiei cu privire la acordarea grațierii.

Prin notele scrise, transmise la dosar, persoana solicitată a arătat că persoana solicitată a fost condamnată prin Sentința penală nr. 359 din data de 12.10.2006 de Tribunalul Botoșani la o pedeapsă ce 5 ani închisoare, hotărâre ce a fost recunoscută de autoritățile judiciare din Italia prin Sentința nr. 966/25.03.2014, apoi prin ordonanța din 27.05.2014 s-a procedat la punerea în executare a sentinței de recunoaștere, stabilindu-se ca persoana solicitată să execute o pedeapsă de 1an 4 luni și 5 zile, procedându-se la deducerea perioadei de arest preventiv de 7 luni și 25 de zile executat în România și o perioadă de 3 ani grațiată în baza cererii din 20.05.2014 prin care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii italiene nr. 241/31.07.2006.

Persoana solicitată a arătat că ispășirea pedepsei începuse din data de 05.02.2014 (când a avut loc reținerea în vederea demarării procedurii de recunoaștere), urmând ca aceasta să se finalizeze în data de 09.06.2015, s-a ordonat executarea pedepsei iar prin Legea de conversie nr. 4/2001 s-a dispus suspendarea executării ordinului de pedeapsă cu închisoarea, urmând ca ispășirea restului de pedeapsă să aibă loc în regim alternativ, de arest la domiciliu. S-a menționat că în data de 04.03.2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino - Oficiul Executări Penale a emis o nouă ordonanță în Dosarul nr. x/2014, prin intermediul căreia s-a stabilit ca data finalizării pedepsei, deja fixată pentru 25.04.2015, este anticipată pentru data de 11.03.2015, dată când va trebui să înceteze ispășirea pedepsei în măsura alternativă, iar în data de 11.03.2015 s-a procedat la încheierea unui proces-verbal de către Comisariatul Poliției de Stat Barriera Milano prin care s-a atestat finalizarea executării măsurii alternative a arestului la domiciliul de către A., care a fost pusă în libertate.

În continuare, persoana solicitată a arătat că după punerea în libertate nu a fost nevoită să mai ispășească vreo parte din pedeapsa recunoscută, aceasta fiind considerată executată și nici nu a fost informată asupra necesității îndeplinirii vreunei alte formalități referitor la cauza penală, bucurându-se de libertate totală, călătorind în România, apoi din nou în Italia, fără a exista vreo problemă cu privire la pedeapsa deja executată și fără a primi vreo comunicare cu privire la procedurile ce se desfășoară împotriva sa, pentru ca la data de 22.06.2023 să se emită prezentul mandat european de arestare cu privire la executarea pedepsei stabilite de Tribunalul Botoșani, recunoscută de Curtea de Apel Torino, considerându-se că nu s-ar fi executat pedeapsa la data de 11.03.2015, ci că ar fi rămas un rest de 3 ani de executat. Persoana solicitată a considerat că autoritățile din Italia erau obligate să o informeze asupra demarării procedurii împotriva deciziei inițiale privind deducerea perioadei de 3 ani din pedeapsa totală, conform Legii italiene nr. 241/2006, astfel încât aceasta să cunoască și să aibă în vedere posibilitatea ca la finalul unei astfel de proceduri, va trebui să execute restul de pedeapsă de 3 ani.

Cu privire la contestația parchetului, s-a arătat că este nefondată, deoarece introducerea în sistemul informatic Schengen a unei semnalări referitoare la existența unui mandat european de arestare nu influențează cursul termenului de prescripție a executării pedepsei, sentința de condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani rămânând definitivă la data de 19.03.2008, iar calculând termenul de prescripție a executării pedepsei de 10 ani ar rezulta că acesta s-a împlinit la data de 19.03.2018, iar mandatul european de arestare este emis la data de 22.06.2023, după 5 ani de la împlinirea termenul de prescripție a executării pedepsei care nu a suferit nici un fel de întreruperi după cum reiese din actele dosarului.

Persoana solicitată a menționat și faptul că nu s-a sustras vreo clipă de la executarea pedepsei, din moment ce s-a aflat în permanență pe teritoriul Italiei, cu forme legale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, fiind înregistrată în sistemele informatice al autorităților, iar de la momentul încheierii procesului-verbal de atesta punerea sa în libertate a avut convingerea că totul este în regulă.

În ceea ce privește refuzul de executare a mandatului european de arestare, s-a susținut că în cauză ar fi incidente cazurile de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c), e), g) și i) din Legea nr. 302/2004 republicată, precizându-se că persoana solicitată se află în România, alături de familie, este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul emitent al mandatului, că mandatul se referă la fapte comise pe teritoriul României, că termenul de prescripție a executării pedepsei s-a împlinit conform legii române, iar persoana solicitată nu a fost prezentă personal la reluarea procedurii ce a avut loc în Italia după atâția ani, finalizată cu constatarea necesității executării restului de pedeapsă de 3 ani.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Înalta Curte reține că în cauza de față, autoritățile judiciare din Italia au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază Sentința penală nr. 359 din data de 12.10.2006 a Tribunalului Botoșani prin care aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea sexuală a minorilor, sentință recunoscută de autoritățile judiciare din Italia, respectiv Curtea de Apel din Torino.

Se constată că din această pedeapsă persoanei solicitate i s-a dedus perioada arestului preventiv efectuat în România în cuantum de 7 luni și 25 de zile, precum și perioada din 05.02.2014 - 11.03.2015, executată în Italia și i s-a respins cererea de grațiere inițiată, astfel că față de aceasta autoritățile judiciare din Italia au emis Ordinul de încarcerare nr. 395/2014 SIEP la data de 22.02.2021.

Pentru punerea în executare a ordinului de încarcerare, s-a emis mandatul european de arestare din data de 22.06.2023 în Dosarul nr. x/2014 în vederea executării restului de 3 ani închisoare din pedeapsa inițială de 5 ani închisoare.

Fiind ascultată, în condițiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Italia, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuiește cu familia în România, unde are doi copii minori în întreținere și totodată faptul că a considerat executată toată pedeapsa, în sensul că a fost în arest preventiv 7 luni și 25 de zile în România, a executat 1 an și 3 luni în regim de supraveghere în Italia, iar pentru restul s-a bazat pe decretul de grațiere.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara a apreciat incident în cauză motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent."

În același timp, Curtea a constatat incident în cauză și motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române."

Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind incidente motivele de refuz opțional de executare a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004 republicată în condițiile în care la dosarul parchetului, conținând Lucrarea nr. 7606/II/5/2023, se regăsesc înscrisurile în limba italiană de la filele x și care nu a fost traduse în limba română, în cuprinsul cărora se face referire la ordonanța din data de 22.12.2020 nr. 762/2020 a Curții de Apel din Torino, apreciind necesar ca prima instanță să solicite relații suplimentare autorităților judiciare din Italia referitor la aceste documente noi din care ar rezulta că inițial ar fi fost suspendată executarea restului de pedeapsă și urmare a ordonanței din data de 22.12.2020 a Curții de Apel din Torino ar fi devenit activ acest rest de pedeapsă și la consecințele pe care acestea le produc în raport de restul înscrisurilor din dosar din care rezultă că data finalizării pedepsei a fost anticipată pentru 11.03.2015, iar la 11.03.2015 persoana solicitată a fost pusă în libertate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază necesar ca prima instanță să procedeze la verificări cu privire și la aspectele invocate de persoana solicitată.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale și dându-i acesteia posibilitatea de acces la o cale de atac efectivă, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 parag. 1 și 3 din Convenție, instanța având obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție "să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii".

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 250/PI din data de 21.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 250/PI din data de 21.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.

Desființează sentința penală atacată.

Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.

GGC - NN