ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2024

Ședința publică din data de 22 februarie 2024

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/PI din data de 08.02.2024 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și refuzată executarea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania în dosarul cu referința nr. x, precum și a mandatului european de arestare emis la data de 19.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania, în dosarul cu referința nr. x, ambele pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 109 din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută parțial, pe cale incidentală, sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x și decizia de revocare a liberării condiționate reprezentată de decizia Judecătoriei Saarbrücken din data de 24.04.2020, definitivă la data de 27.05.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, privind infracțiunile de:

- conducere fără permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce, prevăzută de art. 21 din Legea rutieră germană, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 335 alin. (1) din C. pen. român - conducerea unui vehicul fără permis de conducere (data 07.06.2019);

- conducere fără permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce, prevăzută de art. 21 din Legea rutieră germană, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 335 alin. (1) din C. pen. român - conducerea unui vehicul fără permis de conducere (data 11.06.2019);

- falsificare de documente prevăzută de art. 267 din C. pen. german, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 323 alin. (1) din C. pen. român - uzul de fals (data 11.06.2019), cu pedeapsa totală de 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x.

În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută pe cale incidentală, sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x și decizia de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei în procedura referitoare la măsura probațiunii S II BRs 203/17 a Tribunalului Regional Landgericht Saarbrücken din data de 05.01.2021, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de articolele 242 alin. (1), (24)3 alin. (1) propoziția 2 numărul 3, 25 alin. (2) din C. pen. german, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 228 din C. pen. român (fapta 19.09.2016).

Totodată, s-a dispus executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x.

S-a constatat că infracțiunea pentru a cărei săvârșire persoana solicitată a fost condamnată prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, la pedeapsa de 5 luni închisoare constituie prim termen al pluralității intermediare raportat la infracțiunile concurente pentru a căror săvârșire a fost condamnată prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 44 alin. (2) din C. pen. au fost contopite pedepsele de 8 luni închisoare și de 5 luni închisoare, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv o lună și 20 zile, persoana solicitată urmând a executa în final pedeapsa de 9 (nouă) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată persoanei solicitate, durata reținerii din data de 01.11.2023, a arestului la domiciliu din data de 01.11.2023 până la data de 08.12.2023 și a arestului din data de 08.12.2023 până în data de 06.01.2024, inclusiv, executat în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/08.12.2023.

În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării prezentei sentințe.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023, s-a solicitat Biroului Național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatelor europene de arestare din prezenta cauză.

Soluția s-a comunicat Ministerului Justiției, autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare, Biroului Național SIRENE și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a dispune în acest sens instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 293/PI din data de 08 decembrie 2023 a Curți de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania în dosarul cu referința nr. x, precum și a mandatului european de arestare emis la data de 19.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania, în dosarul cu referința nr. x, ambele pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (11) ultima teză din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.12.2023 până la data de 06.01.2024 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

În baza art. 113 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 01.11.2023 și arestată la domiciliu din data de 01.11.2023 până la data de 08.12.2023.

Împotriva sentinței penale nr. 293/PI din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.12.2023.

Prin decizia penală nr. 858/21.12.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2023, a fost admisă contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței antemenționate, a fost desființată sentința penală contestată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel Timișoara.

Totodată, au fost menținute dispozițiile referitoare la luarea arestării preventive și emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A..

În considerentele deciziei penale sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în esență, a constatat că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, argumentele invocate de către persoana solicitată A. fiind întemeiate.

S-a subliniat că motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ și este condiționat de îndeplinirea mai multor cerințe, iar în situația în care sunt întrunite toate condițiile pentru incidența sa, instanța română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranță să fie executată în România. De asemenea, instanța de control judiciar a arătat că legea prevede o singură excepție, și anume situația în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare, ipoteză care, însă nu se regăsește în cauză.

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara în data de 05.02.2024 sub numărul x/2023*.

Având în vedere actele depuse în cauză și considerentele deciziei penale prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea de Apel Timișoara a reținut că obiectul sesizării privește executarea mandatului european de arestare emis la data de 17.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania în dosarul cu referința nr. x, precum și a mandatului european de arestare emis la data de 19.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, din Germania, în dosarul cu referința nr. x, ambele pe numele persoanei solicitate A..

Mandatul european de arestare din data de 17.10.2023 emis de Judecătoria Saarbrücken, în dosarul cu referința nr. x are la bază mandatul de arestare în vederea executării pedepsei emis la data de 15.11.2021 de către Parchetul Saarbrücken în dosarul cu referința nr. x, emis în temeiul hotărârii judecătorești definitive și executorii reprezentată de sentința Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x și deciziei de revocare a liberării condiționate reprezentată de decizia Judecătoriei Saarbrücken din data de 24.04.2020, definitivă la data de 27.05.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, privind executarea unei pedepse de 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea a 4 infracțiuni, fapte comise în localitatea Saarbrücken la datele de 07.06.2019, 11.06.2019 și 13.06.2019.

Mandatul european de arestare emis la data de 19.10.2023 de către Judecătoria Saarbrücken, în dosarul cu referința nr. x, are la bază mandatul de arestare în vederea executării pedepsei emis la data de 28.07.2023 de către Parchetul Saarbrücken în dosarul cu referința nr. x, în baza sentinței penale a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x și deciziei de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei în procedura referitoare la măsura probațiunii S II BRs 203/17 a Tribunalului Regional Landgericht Saarbrücken din data de 05.01.2021, privind executarea unei pedepse de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Astfel, ambele mandate europene de arestare au fost emise în scopul executării pedepselor de 8 luni închisoare, respectiv 5 luni închisoare, iar persoana solicitată este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedepsele în statul membru emitent.

În continuare, curtea de apel a reținut că, prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, persoana solicitată a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de articolele 242 alin. (1), (24)3 alin. (1) propoziția 2 numărul 3, 25 alin. (2) din C. pen. german, cu suspendarea executării pedepsei cu o perioadă de probațiune de 2 ani cu condiția ca acesta să presteze 50 de ore de muncă în folosul comunității în termen de 3 luni.

În fapt, s-a reținut că "la data de 19.09.2016, în jurul orei 10:00, condamnatul A. și persoana cercetată separat B. s-au deplasat la filiala firmei C. de la adresa x. În baza unei rezoluții infracționale comune, persoana cercetată separat B. a luat din raft un ciocan perforator marca x, tip x profesional în valoare de 499 de Euro și l-a depozitat în zona de acces cu autovehiculul, zona drive-in a magazinului, în dreptul sculelor de închiriat. Apoi s-a întors inițial în magazin. Ulterior, s-a dus din nou în zona sculelor de închiriat, a luat cu el ciocanul perforator și s-a dus la condamnatul A., care în tot acest timp a așteptat în zona exterioară a magazinului de bricolaj. Au părăsit împreună magazinul fără a plăti ciocanul perforator, cu intenția de a-l păstra pentru sine. Persoanele au acționat cu intenția de a-și asigura prin comiterea repetată de infracțiuni un venit considerabil și nu doar provizoriu."

S-a apreciat că fapta reținută în sarcina persoanei solicitate A. constituie infracțiune și potrivit legislației interne, fiind incriminată ca infracțiune în art. 228 din C. pen. român - furt.

Prin decizia de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei în procedura referitoare la măsura probațiunii S II BRs 203/17 a Tribunalului Regional Landgericht Saarbrücken din data de 05.01.2021, definitivă la data de 02.02.2021, a fost revocată suspendarea pedepsei cu probațiune acordată numitului A. prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 20.06.2017, definitivă la data de 28.06.2017, pronunțată în dosarul cu referința nr. x.

Prin urmare, instanța a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate este executorie și definitivă, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa este incriminată și de legislația română, sub denumirea de furt prevăzută de art. 228 din C. pen. român, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, persoana condamnată are cetățenia română și a declarat că dorește executarea pedepsei în România.

A mai reținut că, prin hotărârea de condamnare s-a dispus aplicarea unei pedepse de 5 luni închisoare, iar persoana solicitată nu a început executarea pedepsei și nu se impune adaptarea pedepsei raportat la limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. a), b) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a constatat că nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, că hotărârea pronunțată de statul emitent nu este contrară principiului non bis in idem, iar persoana condamnată nu este cercetată pentru aceleași infracțiuni în România.

În ceea ce privește natura pedepsei aplicate, s-a reținut că nu există niciun impediment, întrucât autoritățile judiciare din Germania au aplicat o sancțiune penală cu închisoarea executabilă în regim de detenție.

Prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa totală de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea intenționată fără permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce; utilizarea unui autovehicul fără contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă; falsificare de documente și insultă, fapte prevăzute de art. 21 alin. (1) nr. 1 din Legea rutieră (germană) privind circulația pe drumurile publice, art. 1, art. 6 alin. (1) din Legea (germană) privind asigurarea obligatorie de răspundere și art. 1, art. 185, art. 194, art. 52, art. 53 din C. pen. german, cu suspendarea executării pedepsei cu o perioadă de probațiune de 3 ani cu condiția ca acesta să presteze 100 de ore de muncă în folosul comunității în termen de 3 luni.

În fapt s-au reținut următoarele:

"1. În data de 07.06.2019, în jurul orei 09:50, inculpatul a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare ceh x, pe strada x, în dreptul imobilului nr. 208 din localitatea Saarbrücken cu codul poștal x, deși nu deținea permisul de conducere necesar și deși pentru autovehiculul respectiv nu a fost încheiată în prealabil nicio poliță de asigurare de răspundere civilă. Inculpatul știa acest lucru.

Analizând îndeplinirea condiției privind dubla incriminare, Curtea de Apel Timișoara a constatat că:

- infracțiunea de conducere fără permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce, prevăzută de art. 21 din Legea rutieră germană - fapta din data 07.06.2019, este incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 335 alin. (1) din C. pen. român - conducerea unui vehicul fără permis de conducere;

- infracțiunea de conducere fără permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce, prevăzută de art. 21 din Legea rutieră germană - fapta din data 11.06.2019, este incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 335 alin. (1) din C. pen. român - conducerea unui vehicul fără permis de conducere;

- infracțiunea de falsificare de documente prevăzută de art. 267 din C. pen. german, fata din data 11.06.2019, este incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 323 alin. (1) din C. pen. român - uzul de fals.

Totodată, a apreciat că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări în ceea ce privește infracțiunile de utilizarea unui autovehicul fără contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă și insultă, care nu sunt prevăzute de legea română ca infracțiune.

Prin urmare, condamnarea vizând aceste infracțiuni nu poate fi recunoscută de autoritățile judiciare din România, astfel că se impune o recunoaștere parțială a hotărârii.

Curtea a mai reținut că, prin decizia de revocare a liberării condiționate reprezentată de decizia Judecătoriei Saarbrücken din data de 24.04.2020, definitivă la data de 27.05.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x a fost revocată suspendarea pedepsei cu probațiune acordată numitului A. prin sentința penală a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x. .

Prin urmare, instanța a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate este executorie și definitivă, persoana condamnată are cetățenia română și a declarat că dorește executarea pedepsei în România.

De asemenea, a avut în vedere că prin hotărârea de condamnare s-a dispus aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare, iar persoana solicitată nu a început executarea pedepsei, hotărârea pronunțată de statul emitent nu este contrară principiului non bis in idem, iar persoana condamnată nu este cercetată pentru aceleași infracțiuni în România.

În ceea ce privește natura pedepsei aplicate, nu există niciun impediment, întrucât autoritățile judiciare din Germania au aplicat o sancțiune penală cu închisoarea executabilă în regim de detenție.

Totuși, curtea a apreciat că o problemă ce se ridică decurge din faptul că urmează a se dispune o recunoaștere parțială a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Germania, iar pedeapsa de 8 luni închisoare este aplicată persoanei solicitate pentru toate cele patru infracțiuni. În această privință, Curtea de Apel Timișoara a constatat întemeiate concluziile procurorului în sensul că, raportat la mențiunile din hotărâre, infracțiunile ce nu îndeplinesc condiția dublei incriminări nu influențează cuantumul final al pedepsei. Astfel, în considerentele sentinței penale a Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019, definitivă la data de 07.01.2020, pronunțată în dosarul cu referința nr. x, se menționează:

"o pedeapsă privativă de libertate totală de 8 luni (pedepse individuale: fapte cifrele 1 și 2 - fiecare 6 luni; fapta cifra 4 - 30 cote zilnice". Așadar, pentru infracțiunea de insultă nu a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea, iar infracțiunile de utilizarea unui autovehicul fără contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă sunt sancționate printr-o pedeapsă unică, comună, de 6 luni închisoare aplicată și pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Mai mult, pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru cele două infracțiuni este una sub minimul special prevăzut de legislația internă pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Pentru aceste motive, s-a dispus executarea pedepsei totale de 8 luni închisoare, chiar dacă s-a dispus o recunoaștere parțială a hotărârii autorităților judiciare din Germania.

Curtea de apel a mai apreciat și că, fiind în prezența unei pluralități de infracțiuni, se impune aplicarea regulilor de contopire aplicabile acesteia, respectiv a se avea în vedere că, în urma recunoașterii celor două hotărâri judecătorești, devin incidente regulile pluralității de infracțiuni, iar acest aspect este unul accesoriu soluției pronunțate. Suplimentar, se impune contopirea pedepselor și din punct de vedere al formelor de punere în executare, respectiv al emiterii unui singur mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, dar și al deducerii perioadei de arest sau arest la domiciliu executate în derularea procedurii.

Împotriva sentinței penale nr. 35/PI din data de 08.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală a formulat contestație persoana solicitată A..

În cererea scrisă, contestatorul a arătat că înțelege să conteste recunoașterea parțială a pedepsei de 8 luni închisoare, în ceea ce privește cuantumul acesteia. A arătat că, pedeapsa rezultantă a fost aplicată pentru patru infracțiuni, dintre care doar două au corespondent în legislația română, astfel că se justifică și diminuarea pedepsei în mod corespunzător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 19 februarie 2024, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2024, termen la care s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărării contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. în raport cu motivele invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte consideră, preliminar, că, în prezenta cauză, este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată este cetățean român și nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Germania în vederea executării pedepsei cu închisoarea.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte (...).

Raportat la aceste dispozițiile legale, Înalta Curte constată că la dosar au fost atașate hotărârile de condamnare emise de autoritățile judiciare din Germania.

În ceea ce privește efectele hotărârii străine de condamnare, instanța reține că devin incidente dispozițiile art. 172 din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, potrivit cărora obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din același act normativ.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Raportat la speța dedusă judecății, din actele dosarului rezultă că sentința Judecătoriei Saarbrücken din data de 11.12.2019 pronunțată în dosarul cu referința nr. x, prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare a rămas definitivă la data de 07.01.2020.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat contestatorul A. au corespondent în legislația penală română în infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen. român și uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) din C. pen. român.

În același timp se reține că, în cauză, nu rezultă că acestuia i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. În plus, nu s-a prezentat vreun motiv pentru care persoana condamnată A. să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

a) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoana solicitată este cetățean român, în municipiul Reșița, jud. Caraș Severin.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Așa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. trăiește pe teritoriul României, împrejurare, în raport, cu care a devenit incident motivul opțional de refuz al predării sale în baza mandatului european de arestare.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare, prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. În acest sens se observă că A.:

- nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar:

- nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

- nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române;

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor;

- nu este cercetat pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare germane;

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei.

În ceea ce privește posibilitatea adaptării pedepsei, astfel cum a solicitat contestatorul, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea cuantumului până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

De asemenea, se reține că în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Jurisprudența Înaltei Curți a reținut cu privire la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă (ICCJ, SP, decizia nr. 2508 din 09.09.2014, ds. 101/42/2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. x/2009 în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, "Instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român".

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a subliniat că incompatibilitatea dintre durata pedepsei aplicate și legislația română poate surveni în trei situații:

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzută în legea penală română;

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depășește limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea;

- atunci când pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracțiuni depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.

Înalta Curte constată că persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prevăzută de articolele 242 alin. (1), (24)3 alin. (1) propoziția 2 numărul 3, 25 alin. (2) din C. pen. german, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiune în art. 228 din C. pen. român, de conducere fără permis permis sau fiind decăzut din dreptul de a conduce, prevăzută de art. 21 din Legea rutieră germană, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere în art. 335 alin. (1) din C. pen. român și infracțiunea de falsificare de documente prevăzută de art. 267 din C. pen. german, faptă incriminată de legea penală română ca infracțiunea de uz de fals în art. 323 alin. (1) din C. pen. român.

Totodată, se constată că pedeapsa rezultantă de 8 luni aplicată de instanța străină nu depășeste maximul general al pedepsei impus de legea română (25 de ani închisoare) și nici totalul pedepselor posibil a fi aplicate pentru infracțiunile concurente, potrivit aceleiași legi, sens în care nu se impunea adaptarea pedepsei.

În ceea ce privește susținerea contestatorului, conform căreia instanța de fond nu a redus cuantumul pedepsei rezultante, în condițiile în care a constatat că faptele de utilizarea unui autovehicul fără contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă prevăzută de art. 6 raportat la art. 1 din Legea germană privind asigurarea obligatorie de răspundere și fapta de insultă prevăzută de art. 185 din C. pen. german, nu sunt prevăzute de legea penală română ca și infracțiuni, se constată că pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni nu modifică cuantumul pedepsei rezultante, având în vedere că pentru insultă nu a fost aplicată o pedeapsă cu închisoarea, iar pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism fără asigurare obligatorie a fost aplicată o pedeapsă globală, de 6 luni închisoare, aplicată și pentru infracțiunea care are corespondent în legea penală română (conducerea unui autoturism fără a poseda un permis de conducere valabil).

În consecință, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, anterior menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii penale pronunțate de autoritățile judiciare din Germania, cu privire la cetățeanul român A. și executarea pedepsei într-un penitenciar din România, este legală și temeinică.

Totodată, Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din actele dosarului, cu privire la contestatorul persoană solicitată A., prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore începând cu data de 01.11.2023, orele 12:36 până la data de 02.11.2023, ora 12:36, prin încheierea din data de 01.11.2023 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2023 s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de persoana solicitată, din data de 01.11.2023 până la data de 30.11.2023, inclusiv, măsură ce a fost menținută până la data de 28.12.2023, iar prin sentința penală nr. 293/PI din 08.12.2023 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus, în baza art. 104 alin. (11) teza ultimă din Legea nr. 302/2004 arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.12.2023 până la data de 06.01.2024, perioade executate în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/08.12.2023.

Totodată, prin sentința penală contestată, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data de 08.02.2024.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. și art. 110 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată persoanei solicitate, durata reținerii din data de 01.11.2023, a arestului la domiciliu din data de 01.11.2023 până la data de 08.12.2023 și a arestului din data de 08.12.2023 până în data de 06.01.2024, inclusiv, executat în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/08.12.2023, precum și perioada executată de la 08.02.2024 la zi.

În temeiul disp. art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul disp.art. 275 alin. (5) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A., în cuantum de 1098 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 35/PI din data de 08.02.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată persoanei solicitate, durata reținerii din data de 01.11.2023, a arestului la domiciliu din data de 01.11.2023 până la data de 08.12.2023 și a arestului din data de 08.12.2023 până în data de 06.01.2024, inclusiv, executat în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/08.12.2023, precum și perioada executată de la 08.02.2024 la zi.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A., în cuantum de 1098 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2024.