ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2024

Ședința publică din data de 03 ianuarie 2024

Deliberând asupra cauzei dedusă judecății;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250/PI/21.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, în data de 22.06.2023, în dosarul nr. x/2014 x/2023, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 227 din C. proc. pen. s-a respins propunerea de arestare de a persoanei solicitate A., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A., de sub efectele ordonanței de reținere din 20.10.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023 (dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză).

În temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023 s-a dispus Biroului național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare, pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 2196 RON, reprezentând onorariul parțial avocat din oficiu, către Baroul Timiș.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 740 din data de 08.11.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței penale nr. 250/PI din data de 21.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 05.12.2023 sub nr. x/2023*.

Prin sentința penală nr. 303/PI din 20 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, în data de 22.06.2023, în dosarul nr. x/2014 x/2023, în baza sentinței penale nr. 966/25.02.2014, definitivă la data de 30.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Torino pe numele persoanei solicitate A., și s-a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Italia.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (11) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 20.12.2023 și până la data de 18.01.2024, inclusiv, în vederea predării către autoritățile din Italia.

S-a constatat că persona solicitată a fost reținută 24 de ore, în data de 20 octombrie 2023, în baza ordonanței procurorului nr. 7606/II/5/2023.

În baza art. 273 din C. proc. pen. s-a dispus plata sumei de 1600,07 RON, reprezentând onorariul cuvenit traducătorului autorizat de limba italiană B., din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și înregistrată la data de 21.10.2023, sub numărul x/2023, s-a solicitat executarea mandatului emis de autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, în data de 22.06.2023, în dosarul nr. x/2014 x/2023, pe numele persoanei solicitate A. și arestarea persoanei urmărite internațional pentru o perioadă de 30 zile în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia.

În referatul parchetului s-a reținut că la data de 20.10.2023, ora 15:00, organele de poliție din cadrul I.P.J. Timiș - Serviciul de Investigații Criminale au prezentat acestei unități de Parchet, persoana urmărită internațional A., împotriva căreia autoritățile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, au emis în data de 22.06.2023, în dosarul nr. x/2014 x/2023, un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea sexuală a minorilor.

În fapt, autoritățile judiciare din Italia au reținut că, în perioada iulie- august 2002, în Austria și Italia, persoana condamnată împreună cu complicele său C., au recrutat, cu scopul de a le destina prostituției, trei fete minore, D., E., F. și o fată majoră, G., pe care le transportau în diferite cluburi de noapte din Viena, unde erau obligate să desfășoare activitate de proxenetism.

Persoana urmărită A. a fost identificată și ascultată, în prezența apărătorului din oficiu, domnul avocat H., precizând că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Italia.

De asemenea, A. a menționat, în legătură cu fapta care face obiectul mandatului european de arestare emis față de ea de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, că în cursul anului 2008, din câte își amintește, a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 5 ani închisoare, de Tribunalul Botoșani; că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești menționate, ea a plecat din România în Italia, stabilindu-se în orașul Torino. În anul 2014, în timp ce se afla la serviciu, a fost sunată pe telefonul mobil de soțul său, care a anunțat-o că la domiciliul lor au venit niște ofițeri de poliție, pentru a o aresta, în baza unui mandat de arestare emis de România împotriva sa, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii Tribunalului Botoșani. Totodată, persoana urmărită arată că a luat legătura cu un avocat din Italia, pe nume I., care i-a acordat asistență juridică la instanțele italiene, în sensul că a fost recunoscută hotărârea judecătorească pronunțată de autoritățile române, urmând ca ea să execute pedeapsa în Italia.

De asemenea, a arătat că ea a executat pedeapsa la locul de muncă, fiind sub supravegherea poliției, sens în care a depus și înscrisuri, iar după știința sa, întreaga pedeapsă ce i-a fost aplicată a fost executată.

Totodată, A. a precizat că nu are afaceri judiciare în România și că nu renunță la regula specialității.

Din verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino a rezultat că persoana solicitată mai are de executat un rest de 3 ani închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de Tribunalul din Botoșani, recunoscută de Curtea de Apel din Torino, întrucât din acea pedeapsă i s-a dedus perioada arestului preventiv efectuată în România de 7 luni și 25 de zile, precum și perioada 5 februarie 2014 - 11 martie 2015, când a executat pedeapsa în Italia, persoanei solicitate fiindu-i respinsă cererea de beneficiere de un decret de grațiere, întrucât infracțiunile comise de aceasta nu intrau sub beneficiul grațierii respective.

Prin Ordonanța cu nr. 7606/II/5/2023 din data de 20.10.2023 s-a dispus, în temeiul art. 101 din Legea 302/2004, reținerea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 24 de ore din data de 20.10.2023, ora 15:40 și până la data de 21.10.2023, ora 15:40.

Din conținutul mandatului european de arestare a rezultat că, față de persoana solicitată, autoritățile judiciare din Italia au emis ordinul de executare pentru încarcerare nr. 395/2014 SIEP emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino la data de 22.02.2021.

Totodată, s-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată prin sentința nr. 966/2014, nr. 10/2014 mod. 6 emisă la data de 25.02.2014 de către Curtea de Apel Torino, secția a Il-a Penală, irevocabilă la data de 30.04.2014 (prin care s-a dispus recunoașterea sentinței emisă de Tribunalul Botoșani la data de 12.10.2006, definitivă la data de 19.03.2008).

De asemenea, în cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta a fost emis pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință pedeapsa aplicată prin hotărârea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare de autoritățile din Italia mai sus menționat.

În cursul ascultării sale, persoana solicitată nu și-a dat consimțământul să fie predată autorităților judiciare din Italia, aspect consemnat în declarația dată de aceasta în instanță.

La data de 08.12.2023, prin serviciul registratură al instanței, persoana solicitată, prin apărător ales, a depus la dosar note scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în sensul refuzului de executare a mandatului european de executare emis de către autoritățile din Italia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, în dosarul nr. x/2014, iar în subsidiar amânarea cauzei, acordarea unui nou termen de judecată, în vederea solicitării de informații din partea autorităților din Italia, referitoare la procedura efectivă ce a avut loc împotriva persoanei solicitate, după data de 03.04.2015, atunci când s-a constatat că pedeapsa a fost executată, dacă a fost citată persoana solicitată la procedura în cauză, respectiv acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.

În notele scrise s-a arătat că în cuprinsul mandatului european de arestare, atunci când se tratează aspectele privind faptele pentru care a fost emis, sunt menționate aspecte privind infracțiunile ce au stat la baza condamnării intimatei pe teritoriul României.

Astfel, se arată că faptele au fost săvârșite în anul 1999, când intimata A. avea vârsta de doar 17 ani, când pe fondul climatului social toxic din care aceasta provenea, profitând în același timp de inocența sa, numitul C., a intrat într-o relație de concubinaj cu aceasta (promițându-i întemeierea unei familii), fără a o informa despre faptul că, în realitate, el ducea o viață dublă, fiind căsătorit. În acest context, fără ca intimata să aibă în vedere exact despre ce este vorba, fiind îndemnată de către C. să se împrietenească cu un număr 3 fete de aceeași vârstă, pe care acesta ulterior, se pare că le transporta în diferite cluburi de noapte în vederea practicării prostituției, s-a ajuns ca în anul 2002, după ce intimata a împlinit vârsta de 18 ani, să debuteze ancheta cu privire la faptele săvârșite, reținându-se în ceea ce o privește calitatea de complice.

S-a mai arătat că, în anul 2006, Tribunalul Botoșani a pronunțat sentința penală nr. 359/12.10.2006, rămasă definitivă la data de 19.03.2008, intimata A. fiind condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare, reținându-se în sarcina sa calitatea de complice, iar pentru una dintre fapte, Înalta Curte de Casație și Justiție a intervenit și a aplicat instituția grațierii, în final rămânând o singură faptă pentru care intimata a fost condamnată, mai precis fapta prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

Apărarea a subliniat că procedurile privind emiterea mandatului european ce face obiectul prezentei cauze, au fost demarate la mai bine de 23 de ani de la data săvârșirii faptei; 15 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; respectiv la mai bine de 8 ani de la data la care, aceleași autorități italiene care au emis mandatul european, constataseră că pedeapsa este executată, iar intimata liberă de orice obligație.

În ceea ce privește procedura de judecată, s-a arătat, în continuare, faptul că în cursul anului 2006, Tribunalul Botoșani a pronunțat sentința penală nr. 359/12.10.2006, rămasă definitivă la data de 19.03.2008, iar în pentru perioada 14.02.2005 -10.10.2005 a fost dispusă măsura arestului preventiv față de A.. Înainte de finalizarea procesului penal, intimata a părăsit teritoriul României, stabilindu-se în Italia, la Torino, alături de mama sa, respectiv soțul acesteia, fără a mai cunoaște exact situația procesului din România, fiind sigură că poate să rămână pe teritoriul Italiei în continuare, fără vreo altă implicație juridică. Intimata și-a continuat viața, pe teritoriul Italiei, timp de aproximativ 10 ani, fiind bine integrată în societate, având un loc de muncă stabil, fiind înregistrată fiscal și având toate documentele privind identitatea și cele referitoare la identificare pe teritoriul statului italian, emise în conformitate cu legea

În luna februarie a anului 2014, după aproximativ 6 ani de zile de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 359/12.10.2006, autoritățile italiene au dispus identificarea numitei A., iar după identificare, s-a procedat la reținerea acesteia, prin sentința nr. 966/25.02.2014, rămasă definitivă la data de 30.04.2014, Curtea de Apel Torino procedând la recunoașterea sentinței Tribunalului Botoșani nr. 359/12.10.2006 (definitivă la 19.03.2008), în vederea executării, pe teritoriul Italiei, a pedepsei aplicate, refuzându-se astfel predarea în temeiul mandatului european emis atunci de către autoritățile din România.

Prin ordonanța din data de 27.05.2014 s-a procedat la punerea în executare a sentinței de recunoaștere, stabilindu-se ca persoana solicitată să execute o pedeapsă de 1 an, 4 luni și 5 zile, procedându-se la deducerea perioadei de arest preventiv de 7 luni și 25 de zile executată în România și o perioadă de 3 ani grațiată în baza cererii din data de 20.05.2014, prin care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii italiene nr. 241/31.07.2006.

Persoana solicitată a arătat că ispășirea pedepsei începuse din data de 05.02.2014, urmând ca aceasta să se finalizeze în data de 09.06.2015, s-a ordonat executarea pedepsei, iar prin Legea de conversie nr. 4/2001 s-a dispus suspendarea ordinului de pedeapsă cu închisoarea, urmând ca ispășirea restului de pedeapsă să aibă loc în regim alternativ, de arest la domiciliu. S-a menționat că în data de 04.03.2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino - Oficiul Executări Penale a emis o nouă ordonanță în dosarul nr. x/2014, prin intermediul căreia s-a stabilit că data finalizării pedepsei, deja fixată pentru data de 25.04.2015, este anticipată pentru data de 11.03.2015 când va trebui să înceteze măsura alternativă, iar în data de 11.03.2015 Comisariatul Poliției de Stat Barriera Milano, a încheiat un proces-verbal prin care s-a atestat finalizarea măsurii alternative a arestului la domiciliu de către persoana solicitată, aceasta fiind pusă în libertate.

De asemenea, s-a precizat că, de la momentul încheierii procesului-verbal în care s-a atestat executarea pedepsei alternative, persoana solicitată nu a mai primit vreo comunicare cu privire la procedurile efectuate împotriva sa, autoritățile italiene lăsând-o pe aceasta să creadă că totul este în regulă, conform ultimelor acte juridice încheiate în ceea ce o privește (procesul-verbal de punere în libertate).

În continuarea, apărarea a arătat că, prin mandatul european de arestare, emis la data de 22.06.2023, în dosarul nr. x/2014, se solicită predarea persoanei solicitate în vederea executării pedepsei pronunțate de către Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 359/12.10.2006 (definitivă la 19.03.2008), astfel cum aceasta a fost recunoscută de către autoritățile din Italia, prin sentința nr. 966/25.02.2014, rămasă definitivă la data de 30.04.2014, invocându-se faptul că nu s-ar fi executat pedeapsa la data de 11.03.2023 și că, de fapt, ar mai fi rămas un rest de 3 ani de executat.

Totodată, s-a susținut că nu a existat vreo informare cu privire la această schimbare de situație, astfel că autoritățile din Italia erau obligate să arate care este motivul pentru care, de la data de 11.03.2015 și până în prezent, adică pentru o perioadă de 9 ani, acest lucru nu s-a cunoscut de către intimată, nefiind informată cu privire la acest aspect.

Apărarea a mai percizat că, din documentația la care a făcut referire Înalta Curte de Casație și Justiție, indicată în hotărârea de casare, rezultă faptul că, în data de 22.12.2020, Curtea de Apel Torino a respins grațierea acordată inițial în anul 2014, când s-a început executarea pedepsei în modalitatea arestului la domiciliul, însă nu s-a făcut dovada vreunei comunicări cu privire la această împrejurare, referindu-se la faptul că s-a revocat beneficiul grațierii, inițial acordat.

Or, în opinia apărării, citarea intimatei era absolut necesară, mai ales că, în cauză, era vorba despre libertatea acesteia, repusă în discuție într-o procedura judiciară ulterioară.

Cu privire la procedura de grațiere în urma căreia s-a respins grațierea acordată inițial, apărarea a apreciat că există anumite probleme, în sensul în care au fost nesocotite drepturile fundamentale ale persoanei solicitate, care nu a fost citată la această "rejudecare".

Apărarea a subliniat că, de la data punerii în libertate a persoanei solicitate, până în data de 22.12.2020, a trecut o perioadă de peste 5 ani de zile, iar în toată această perioadă de timp, intimata nu a fost în niciun fel citată la judecată, nu s-a făcut dovada vreunei comunicări cu privire la revocarea beneficiului grațierii, inițial acordat și nu s-a cunoscut care a fost procedura exact urmată, după ce inițial, în urmă cu atâția ani, intimata fusese pusă în libertate. Or, în aceste condiții, s-a apreciat că nu se poate susține că intimata s-ar fi sustras de la executare, din moment ce s-a aflat în permanență pe teritoriul Italiei, cu forme legale, fiind înregistrată în sistemele informatice ale autorităților, apreciindu-se că singura culpă în gestionarea demersului judiciar aparține autorităților italiene, aceasta neavând parte de un proces echitabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO.

Persoana solicitată a considerat că autoritățile din Italia erau obligate să o informeze asupra demarării procedurii împotriva deciziei inițiale privind deducerea perioadei de 3 ani din pedeapsa totală, conform Legii italiene nr. 241/2006, astfel încât aceasta să cunoască și să aibă în vedere posibilitatea ca la finalul unei astfel de proceduri, va trebui să execute restul de pedeapsă de 3 ani

În ceea ce privește motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, s-a susținut că în cauză ar fi incidente cazurile de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c), e), g) și i) din Legea nr. 302/2004 republicată, precizându-se că persoana solicitată se află în România, alături de familie, este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa în satul emitent al mandatului, că mandatul se referă la fapte comise pe teritoriul României, că termenul de prescripție a executării pedepsei s-a împlinit conform legii române, iar persoana solicitată nu a fost prezentă personal la reluarea procedurii ce a avut loc în Italia, după atâția ani, finalizată cu constatarea necesității executării restului de pedeapsă de 3 ani.

Concluzionând, s-a solicitat respingerea sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în sensul refuzului de executare a mandatului european de executare emis de către autoritățile din Italia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, în dosarul nr. x/2014.

Analizând sesizarea formulată și actele existente la dosar, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, potrivit fișei de cazier, prin sentința penală nr. 359/12.10.2006 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2005, definitivă prin decizia penală nr. 1005/19.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr. 5565/20.03.2008 .

Prin sentința penală nr. 966/25.02.2014, Curtea de Apel din Torino a refuzat extrădarea persoanei solicitate în România în baza mandatului european de arestare nr. 556/01.08.2009 emis de Tribunalul Botoșani pentru executarea pedepsei de 5 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 359/2006 a Tribunalului Botoșani și a dispus recunoașterea sentinței penale pronunțate de autoritățile române și executarea pedepsei de 5 ani închisoare în Italia. În plus, în hotărârea Curții de Apel Torino se menționează că persoana solicitată a fost arestată în data de 05.02.2014 de către Echipa Operativă, iar la data de 07.02.2014 a fost validată arestarea și aplicată măsura arestului la domiciliu. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Torino a constatat că intimata a refuzat să fie extrădată în România, faptul că locuiește împreună cu partenerul său și cei doi copii în Italia încă din anul 2008, au un domiciliu stabil înregistrat la evidența populației și are loc de muncă cu un contract de muncă pe durată nedeterminată .

În baza sentinței penale nr. 966/25.02.2014 a Curții de Apel Torino a fost emis ordinul de execuție pentru pedeapsa cu închisoarea cu prevedere contextuală cu suspendare-condamnat în regim de arest la domiciliu nr. 395/20.05.2014 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino din care rezultă că din pedeapsa de 5 ani închisoare recunoscută prin sentința penală nr. 966/2014 a Curții de Apel Torino se deduce perioada de arest preventiv (14.02.2005-10.10.2005, arest preventiv în România), se constată existența cererii de grațiere din data de 20.05.2014 dispusă cu aplicare provizorie în măsura a 3 ani închisoare, rămânând de ispășit 1 an, 4 luni și 5 zile, iar executarea pedepsei a început la data de 05.02.2014 (data arestării pe teritoriul Italiei), scadența pedepsei fiind 09.06.2015. De asemenea, s-a menționat în mod expres că intimata a fost legitimată și i s-a înmânat personal o copie a acestui ordin la data de 27.05.2014 .

Prin actul emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino la data de 04.03.2015 s-a constatat că finalizarea pedepsei fixată pentru 25.04.2015 este anticipată pentru 11.03.2015, dată la care intimata a fost pusă în libertate conform procesului-verbal întocmit la data de 11.03.2015 .

Prin ordonanța nr. 762/22.12.2020, Curtea de Apel Torino, analizând cererea de grațiere pentru 3 ani închisoare din cei 5 ani recunoscuți prin sentința penală a Curții de Apel din Torino la data de 25.02.2014, a constatat că față de infracțiunea pentru care a fost condamnată intimata (prostituția minorilor) nu se aplică Legea 241/2006 privind grațierea .

În baza ordonanței anterior menționate din data de 22.12.2020, a fost emis ordinul de executare a încarcerării nr. 395/22.02.2021 prin care s-a reluat istoricul executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de autoritățile române și recunoscută în vederea executării în Italia, respectiv faptul că din 5 ani închisoare s-a dedus arest preventiv 7 luni și 25 de zile, pentru 3 ani închisoare s-a dispus aplicarea provizorie a cererii de grațiere, iar restul pedepsei de 1 an 4 luni și 5 zile a fost executat în Italia, acordându-se liberări anticipate, iar sfârșitul pedepsei în mod anticipat fost în 11.03.2015. Apoi, s-a arătat că, raportat la respingerea cererii de grațiere (aplicată provizoriu până atunci prin suspendarea executării părții de pedeapsă de 3 ani de închisoare) prin ordonanța din data de 22.12.2020 a Curții de Apel Torino s-a decis încarcerarea intimatei pentru executarea restului de pedeapsă de 3 ani închisoare. La finalul înscrisului s-a menționat că acesta a fost trimis și avocatului J. din Baroul Torino, pentru notificare, în condițiile legii, acesta fiind apărătorul ales care a asistat-o pe intimată. În plus, s-a menționat că în data de 23.02.2021 Comisariatul din Torino a procedat la căutarea intimatei, însă nu a fost găsită, procedându-se la emiterea formelor internaționale .

În baza ordinului de încarcerare emis la data de 22.02.2021 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, a fost emis mandatul european de arestare din data de 22.06.2023 ce face obiectul prezentei cauze, în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar intimata a fost identificată în comuna Săcălaz, jud. Timiș, fiind reținută la data de 20.10.2023 .

Prin sentința penală nr. 250/PI/21.10.2023, Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea cererii procurorului de executare a mandatului european de arestare și predare a persoanei solicitate, întrucât sunt aplicabile motivele de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea 302/2004.

Prin decizia penală nr. 740/08.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întrucât în cauză nu sunt incidente motivele de refuz opțional de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 302/2004 raportat la înscrisurile existente la dosar, și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi traduse unele înscrisuri aflate la dosar, solicitarea de relații suplimentare autorităților italiene și verificarea aspectelor invocate de persoana solicitată.

La termenul de judecată din data de 15.12.2023, instanța de fond a procedat la traducerea în limba română a înscrisurilor aflate la filele x (din dosar nr. x/2023) conform dispozițiilor instanței de control judiciar, acestea regăsindu-se în dosarul nr. x/2023 la filele x și s-a emis adresă către autoritățile italiene pentru a comunica un referat cu istoricul executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicate intimatei și a cărei executare a fost preluată de statul italian, dar și cu privire la procedura de soluționare a cererii de grațiere pentru partea de pedeapsă de 3 ani închisoare împreună cu toate documentele aferente. Înscrisurile solicitate au fost primite și traduse în limba română, regăsindu-se la filele x.

Analizând pe de-o parte, înscrisurile existente la dosarul cauzei și la care s-a făcut referire în cele ce preced, iar pe de altă parte motivele de refuz opțional invocate de către intimată, instanța de fond a apreciat că niciunul nu este aplicabil în cauză.

În primul rând, Curtea de Apel Timișoara a constatat că asupra acestui motiv de refuz opțional s-a pronunțat instanța de control judiciar care, prin decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare, a apreciat că în mod greșit prima instanță a constatat aplicabilitatea acestui motiv facultativ de refuz, iar din înscrisurile atașate la dosar ulterior trimiterii cauzei spre rejudecare nu rezultă elemente noi care să conducă la reanalizarea acestui motiv de refuz.

În al doilea rând, în prezentul dosar este vorba despre un mandat european de arestare ce are ca obiect executarea unei rest de pedeapsă de 3 ani închisoare ce provine dintr-o pedeapsă de 5 ani aplicată de o instanță română, care a fost recunoscută în Italia în vederea executării, la solicitarea expresă a intimatei, nefiind vorba despre o pedeapsă aplicată de autorități străine și care, prin coroborarea cu dispozițiile art. 99 alin. (3) și art. 159 din Legea nr. 302/2004 să permită intimatei să poată beneficia de recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate. Pe de altă parte, intimata nici nu a solicitat executarea pedepsei de 3 ani închisoare în România, considerând că nu se mai impune executarea deloc a acestei pedepse.

Instanța de fond a apreciat că nu este aplicabil nici acest caz de refuz opțional de executare a mandatului european de arestare, întrucât, chiar dacă faptele au fost comise pe teritoriul României, acest caz are în vedere situația în care obiectul mandatului european de arestare îl constituie fapte cercetate de autoritățile străine și nu de autoritățile române. Or, în prezenta cauză, autoritățile judiciare române au cercetat și apoi condamnat intimata la pedeapsa de 5 ani închisoare și a cărei executare se solicită prin mandatul european de arestare.

În primul rând, Curtea de Apel Timișoara a constatat că instanța de control judiciar s-a exprimat în mod expres asupra faptului că, în mod greșit, prima instanță a dispus respingerea executării mandatului european de arestare în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, iar din înscrisurile atașate la dosar ulterior deciziei de rejudecare a cauzei nu au rezultat elemente noi care să conducă la modificarea situației avute în vedere la momentul pronunțării deciziei.

În al doilea rând, s-a observat că termenul de prescripție a executării pedepsei în cazul intimatei se calculează conform art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., acesta fiind de 10 ani (5 ani plus durata pedepsei de 5 ani), iar potrivit art. 163 alin. (1) din C. pen., întreruperea executării pedepsei se realizează și prin începerea executării pedepsei. De asemenea, întreruperea cursului prescripției executării pedepsei are loc și prin transmiterea directă a mandatului european de arestare de către autoritățile române către autoritățile judiciare ale altui stat pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă persoana a fost sau nu arestată provizoriu în vederea predării (decizia RIL nr. 2/2012). După fiecare întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei începe să curgă un nou termen de prescripție, perioada de timp anterioară nefiind luată în considerare la calculul termenului de prescripție, iar spre deosebire de prescripția răspunderii penale, în cazul prescripției executării pedepsei nu există instituția prescripției speciale.

Din sentința penală nr. 966/2014 a Curții de Apel Torino a rezultat că autoritățile române au emis mandat european de arestare ce a fost transmis direct autorităților italiene care au menționat în hotărâre că în data de 11.04.2014 au primit o copie a mandatului european de arestare tradus în limba italiană și o copie a sentinței nr. 359/2006 a Tribunalului Botoșani, au procedat la arestarea intimatei, iar apoi aceasta a continuat să execute din pedeapsă până în data de 11.03.2015. Prin urmare, instanța de fond a constatat că a existat o întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei prin transmiterea directă a mandatului european de arestare de către autoritățile române către autoritățile din Italia, că intimata a fost arestată inițial și apoi a continuat executarea pedepsei până în data de 11.03.2015. În plus, în data de 20.10.2023, intimata a fost reținută pentru 24 de ore în baza mandatului european de arestare transmis direct autorităților române de către autoritățile italiene care au preluat executarea pedepsei urmare a cererii inculpatei de recunoaștere a hotărârii din România. Nu în ultimul rând, din înscrisurile analizate anterior a mai reieșit că în perioada 20.05.2014 (data cererii de aplicare a beneficiului grațierii pentru pedeapsa de 3 ani și emiterii ordinului de executare pentru diferența de pedeapsă din totalul de 5 ani) - 22.02.2021 (data emiterii ordinului de executare a încarcerării urmare a ordonanței de respingere a cererii de grațiere a pedepsei de 3 ani închisoare din data de 22.12.2020) executarea pedepsei de 3 ani închisoare a fost suspendată provizoriu în Italia până la soluționarea cererii de grațiere, iar potrivit art. 164 alin. (2) din C. pen. prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare. Prin urmare, pentru motivele arătate, s-a apreciat că termenul de prescripție a executării pedepsei intimatei nu este împlinit.

Intimata a susținut că i-a fost acordată inițial grațierea pentru partea de pedeapsă de 3 ani închisoare, astfel că a executat doar restul de pedeapsă până la durata totală de 5 ani, fiind eliberată fără niciun alt rest de executat la data de 11.03.2015, iar într-o procedură desfășurată în lipsa intimatei, fără citarea ei, acest beneficiu al grațierii a fost revocat prin ordonanța din data de 22.12.2020. În plus, apărătorul intimatei a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că adresele sale de domiciliu erau cunoscute autorităților italiene, dar nu a primit niciun fel de comunicări, iar apărătorul menționat ca fiindu-i notificat ordinul de executare pentru restul de pedeapsă de 3 ani nu i-a comunicat nimic, nu a mai ținut legătura cu acesta după eliberarea sa în anul 2015, neputându-se reține vreo sustragere de la executarea pedepsei.

În primul rând, instanța de fond a apreciat că acest motiv facultativ de refuz vizează doar judecata în urma căreia este pronunțată decizia prin care se statuează definitiv asupra vinovăției persoanei în cauză și asupra condamnării sale la o pedeapsă. Or, intimata nu contestă lipsa sa la procesul care a avut ca obiect condamnarea de către Tribunalul Botoșani, ci procedura de soluționare a cererii de grațiere care vizează strict faza de executare, fără legătură cu vinovăția persoanei. În acest sens este și hotărârea CJUE C-270/17 PPU-Tadas Tupikas.

În al doilea rând, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că grațierea nu a fost niciodată acordată și ulterior revocată, ci faptul că, după recunoașterea pedepsei de 5 ani închisoare, pentru 3 ani de închisoare s-a formulat o cerere de grațiere, a fost suspendată provizoriu executarea până la soluționarea cererii, iar pentru restul de 2 ani închisoare s-au dedus perioadele executate, iar restul a fost executat până în data de 11.03.2015. La data de 22.12.2020 autoritățile italiene s-au pronunțat prin respingerea cererii de grațiere și au emis ordinul de executare pentru încarcerare în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare a cărei executare fusese doar suspendată provizoriu.

Din ordinul de execuție pentru pedeapsa cu închisoarea cu prevedere contextuală cu suspendare-condamnat în regim de arest la domiciliu nr. 395/20.05.2014 emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino a rezultat că s-a menționat în mod expres existența cererii de grațiere din data de 20.05.2014 și suspendarea executării doar provizoriu. De asemenea, s-a menționat în mod expres și că intimata a fost legitimată și i s-a înmânat personal o copie a acestui ordin la data de 27.05.2014, astfel că intimata avea cunoștință că executarea pedepsei de 3 ani închisoare a fost suspendată doar provizoriu. Procedura de soluționare a cererii de grațiere a fost extrem de anevoioasă, dar, pe de-o parte, intimata nu a înțeles să se intereseze de procedură pentru a o accelera dacă dorea, iar pe de altă parte, această procedură nu a fost una contradictorie care să presupună citarea sau prezența intimatei.

Deși intimata a depus la dosar o serie de înscrisuri prin care a dovedit că până în iunie 2021 a locuit în mod legal pe teritoriul Italiei, fiind înregistrată cu adresa de domiciliu la autoritățile italiene, inclusiv la data respingerii cererii de acordare a beneficiului grațierii și emitere a ordinului de încarcerare, astfel că nu s-a sustras executării pedepsei, instanța de fond a observat că autoritățile române au putut localiza și pune în executare mandatul emis în anul 2008 abia în anul 2014 (intimata neînțelegând să se prezinte de bună voie pentru o executare mai rapidă a pedepsei cum a declarat că și-ar fi dorit), iar apoi, în Italia, nu s-a interesat niciodată după 11.03.2015 despre procedura de grațiere, nu a încercat accelerarea ei dacă își dorea lămurirea și executarea pedepsei mai rapid, deși, astfel cum s-a detaliat anterior, avea cunoștință că suspendarea executării celor 3 ani închisoare este doar provizorie și nici nu a adus la cunoștință Curții de Apel Torino schimbarea domiciliului declarat la eliberarea din arest la domiciliu din data de 11.03.2015, astfel că nu poate fi invocată încălcarea dreptului la un proces echitabil. Durata lungă a procedurii de soluționare a cererii de grațiere și reluarea executării restului pedepsei de 3 ani și, în general, a executării pedepsei este una considerabilă, însă, instanța de fond a apreciat că intimata nu poate invoca lipsa oricărei culpe proprii și încălcarea dreptului la un proces echitabil, durata procedurii de executare a pedepsei putând avea ca și consecință doar prescripția executării pedepse, dar în prezenta cauză termenul nu este împlinit.

Așadar, curtea de apel a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a reținut că faptele arătate mai sus sunt prevăzute de legea penală română la art. 211 din C. pen.. Totodată, instanța a reținut că infracțiunile fac parte și din enumerarea expresă prevăzută la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pentru care nu este nevoie de verificarea condiției dublei incriminări.

Totodată, instanța a constatat că nu au fost formulate obiecții privind identitatea, nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, iar termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.

În final, curtea de apel a reținut că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa în Italia.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și că nu este incident, în cauză, niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Italia.

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (11) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată potrivit cărora, în situația în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei în vederea predării, curtea de apel a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 20.12.2023 și până la data de 18.01.2024, inclusiv, în vederea predării către autoritățile din Italia.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată A..

În motivarea contestației formulate, persoana solicitată A. a arătat, în esență, în ceea ce privește motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, că legea nu face vreo distincție cu privire la condițiile existenței unei hotărâri pronunțate într-un anumit stat, recunoscută într-un alt stat, astfel încât, ulterior, aceeași hotărâre de recunoaștere, care a avut implicații asupra modalității de executare a pedepsei și chiar a pedepsei efectiv aplicate, să nu poată fi recunoscută, la rândul ei, în celălalt stat, inițial solicitant.

De asemenea, cu privire la solicitarea de recunoaștere a hotărârii, după cum a reținut și prima instanță, în primul ciclu procesual, din moment ce intimata nu a avut cunoștință de această re(judecare) a cauzei sale în Italia, implicit de noua hotărâre pronunțată împotriva ei, nu avea cum, în mod rezonabil, să solicite recunoașterea.

Referitor la motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, apărătorul ales a învederat că, deși autoritățile judiciare române au cercetat inițial și apoi au condamnat intimata la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin recunoașterea acestei hotărâri de către autoritățile din Italia, iar ulterior, prin mai multe modificări operate în ceea ce privește pedeapsa efectiv aplicată, poate fi reținut acest motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, în condițiile în care, fapta a fost săvârșită pe teritoriul României, iar procedurile efectuate în fața autorităților din Italia au suferit mai multe vicii.

Cu privire la motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-a arătat că termenul de prescripție al executării pedepsei nu a fost întrerupt în momentul emiterii mandatului european de arestare de către autoritățile din țara noastră pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei de 5 ani închisoare.

De asemenea, intimata nu s-a sustras în niciun moment de la executarea pedepsei, stabilindu-se în Italia, orașul Torino, alături de familia sa, unde a continuat să locuiască, să muncească și să ducă o viață normală, cu toate formele legale.

Sentința de condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani, pronunțată de Tribunalul Botoșani, a rămas definitivă la data de 19.03.2008, iar calculând termenul de prescripție a executării pedepsei, de 10 ani, rezultă că acesta s-a împlinit în data de 19.03.2018.

Dispozițiile legale arată totodată, în opinia apărării, că termenul de prescripție nu poate depăși 15 ani, indiferent de situație. Or, până la judecarea prezentei cauze, a trecut o perioadă mai mare de 15 ani, mai precis 15 ani și 8 luni, astfel încât, termenul de prescripție a executării pedepsei este împlinit.

Referitor la motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, apărarea a susținut că intimata nu avea cunoștință despre procedura exactă la care este supusă, cu atât mai mult cu cât avocatul acesteia de la momentul respectivă, după eliberarea din arestul la domiciliu, a asigurat-o că este absolut liberă, fără vreo altă îngrădire ulterioară, fără a mai fi luat ulterior legătură cu ea.

De asemenea, intimatei nu i s-au impus anumite obligații pe care să le respecte odată cu eliberarea din arestul la domiciliu și executarea pedepsei, astfel încât să se poată reproșa acesteia faptul că nu s-ar fi interesat de procedură și nu ar fi făcut alte asemenea demersuri.

Totodată, a apreciat că în această fază de (re)judecare, s-a pus problema modificării pedepsei recunoscute inițial, în sensul în care s-a stabilit că ar mai trebui să se execute un rest de 3 ani de închisoare, astfel că, în conformitate cu cele stabilite de către C.J.U.E. în cauza C-270/17 Tadas Tupikas, atunci când se pune problema stabilirii vinovăției unei persoane sau atunci când se analizează chestiuni privind pedeapsa aplicată, exact ceea ce s-a întâmplat în aceasta fază a re(judecării) solicitării de aplicare a grațierii, este absolut necesară citarea persoanei interesate, tocmai pentru a se asigura respectarea dreptului său la un proces echitabil, prin formularea de apărări.

În primul rând, în opinia apărătorului ales, instanța nu poate justifica și acoperi un viciu de procedură - lipsa citării intimatei la judecata în calea de atac privind chestiunea grațierii - prin invocarea unei conduite care a avut loc în urmă cu mai bine de 12 ani și care nu are vreun efect cu privire la greșeala de judecată a autorităților italiene în 2020, privitoare la grațiere, acestea fiind chestiuni întreprinse și care țin de modul în care autoritățile italiene au instrumentat cazul intimatei.

În al doilea rând, obligațiile incumbau organelor judiciare din Italia, și nu persoanei solicitate, deoarece nu ea este cea care trebuie să întreprindă anumite demersuri, ci avea doar obligația să se supună obligațiilor impuse.

În final, apărarea a susținut că exista obligativitatea citării intimatei în calea de atac, (re)judecarea chestiunilor privind perioada de 3 ani din pedeapsa aplicată, C.J.U.E. - cauza C-270/17 Tadas Tupikas.

În acest sens, s-a menționat că, în cauza de față, din analiza mandatului european de arestare emis de autoritățile din Italia, se observă că se indică, ca fundament/temei al emiterii acestuia, ultimele proceduri întocmite în cauză, ordinul de executare emis în data de 22.02.2021, urmare a ordonanței date de către Curtea de Apel Torino în 22.12.2020, subliniindu-se importanța acestei proceduri de re(judecare), la care intimata nu a participat, prin care s-a stabilit, definitiv, că, de fapt, ar mai avea de executat un rest de 3 ani.

Or, dacă autoritățile italiene au putut emite un nou mandat european de arestare pe numele intimatei, după ce inițial, România a emis un asemenea mandat, tot așa, pentru identitate de rațiune, trebuie să se țină cont de procedurile din Italia, care au implicat o rejudecare și o re(aplicare) a unei perioade din pedeapsa principală, după ce inițial fusese înlăturată.

Din moment ce procedura privind aplicarea beneficiului grațierii, astfel cum aceasta din urmă este prevăzută în dreptul italian, implică mai multe grade de jurisdicție, mai ales în contextul în care, astfel cum s-a întâmplat în cauza de față, când calea de atac sau (re)judecarea are loc la mai bine de 6 ani de la hotărârea inițială, trebuie, în mod necesar, ca persoanei să i se asigure toate garanțiile procesuale, astfel încât să îi fie respectat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., respectiv art. 47 și art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Pentru toate considerentele, s-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței atacate, iar în rejudecare, respingerea sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Timișoara, în sensul refuzului de executare a mandatului european de arestare, emis de către autoritățile din Italia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, în dosarul nr. x/2014.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că este nefondată contestația declarată de persoana solicitată A., pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Instanța de fond a evaluat judicios particularitățile cauzei și a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis față de persoana solicitată A..

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată fără alte formalități în celelalte state membre.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, privind conținutul și forma mandatului. În acest sens, se observă că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino a emis, la data de 22.06.2023, în baza ordinului de încarcerare 395/2014 SIEP din data de 22.02.2021, un mandat european de arestare față de persoana solicitată A., în scopul executării pedepsei de 3 ani închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 359/12.10.2006 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2005, definitivă prin decizia penală nr. 1005/19.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recunoscută de autoritățile judiciare italiene prin sentința penală nr. 966/25.02.2014 a Curții de Apel Torino. De asemenea, faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 211 din C. pen.

Înalta Curte reține că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către autoritățile din Italia. Potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

În ceea ce privește identitatea persoanei solicitate A., se observă că, audiată la Curtea de Apel Timișara, aceast